13,186 matches
-
ușor, eram doar un pic tristă, aș fi vrut să știu cum arată. Avea un mers mândru, vroiam (sic!) să știu dacă are o privire la fel. Am luat-o spre centru, ocolind parcul pe care, brusc, îl uram. Din cauza aleilor pierdusem năluca blondă. În Piața Operei erau unii adunați în cerc și cântau. M am apropiat să aud cântecul... Era acolo, blond, în blugi, cu pletele aproape de sol, se așezase pe rucsac.“ Toată această relatare minuțioasă este nerelevantă și plictisitoare
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
sau o furcă sau cu un ceatlău ca să te calicească. Poți privi în siguranță și cu gura căscată, deoarece în timpul acelui fascinant spectacol stăpînul nu-i acasă. Dacă ești un om norocos și femeia te simte, sau te vede pe aleea puternic iluminată, atunci poți lua, preventiv, un distonocalm, ca să nu te apuce damblaua. În situația existenței unui spectator, tînăra nu se mai grăbește și introduce în program figuri noi, care de care mai agreabilă vederii unui mascul. Dacă dai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
un distonocalm, ca să nu te apuce damblaua. În situația existenței unui spectator, tînăra nu se mai grăbește și introduce în program figuri noi, care de care mai agreabilă vederii unui mascul. Dacă dai în mintea prostului și îndesești vizitele pe aleea, proprietate privată, atunci te poți trezi doar după ce ai primit un par în moalele capului. Pe măsură ce-ți revii, vei constata că și alte părți ale prețiosului tău trup au ceva stricăciuni cauzate de par. Tocmai acest amănunt nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
domniile voastre. Botgros ăsta, adică amicul lui Frasin, se lăuda că îl cheamă așa nu numai datorită grosimii botului său, care, ce-i drept, aducea a rît. Prin urmare, cum Frasin lipsea noaptea, cum și Botgros era bolnav de plimbărită pe aleile altora. Soțul celei care se dezbrăca mai încerca să-i schimbe obiceiurile. Cine să mă vadă, dragule? Mama, stă cu tine. Sforăie de la lăsarea întunericului. Dar mai trece cineva... Din stradă nu vede nimeni. Cu un binoclu, totuși s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
fie și spectatori. Asta este grija ta! Frasin a înțeles că are anumite îndatoriri. Din acest motiv, prinzîndu-l asupra faptului, l-a ciomăgit rău pe Botgros, aducîndu-l în starea de Bot-umflat, Bot-fără-doi-dinți, Bot-cu-trupul-făcut-terci. Liniștea s-a așternut din nou pe aleea iluminată generos de primărie. Doar că unul, Botsubțire, nu s-a mulțumit doar cu privitul. Pune omul ăsta un suflet la dezbrăcat cucoana de te crucești. Și ea se simte mult mai apreciată dacă este privită de aproape. L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pădurii. Apa de pe cap se scurgea pe gîtul subțire , vînăt-negriu și Talabă avea senzația că strîngea de ceafă acel gît. N-am știut, nu crezusem că... De fapt, eram cam rătăcit la minte. În spitalul Socola îl întîlnisem pe o alee și el s-a oprit, privindu-mă intens. Sînteți un om cuminte. Da, sînt, confirm cu fermitate. Atunci mă credeți că nu s-a spînzurat din cauza mea, nu? Nu încape nici o îndoială. Dar știți despre ce-i vorba, da? Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mea, nu? Nu încape nici o îndoială. Dar știți despre ce-i vorba, da? Sigur că știu. A plecat gesticulînd și conversînd, probabil cu Dobrilă. Medicul curant mă informează pe larg. Cafeaua rămîne nebăută și plec tăcut, respirînd aerul amar al aleii pe care l-am întîlnit pe inginerul Talabă. Adevărații creștini Un vînt rece din vest a adus o ploaie de primăvară, deasă și insistentă, obligînd muncitorii care lucrau la un drum să se adăpostească în baracă. Într-un spațiu insalubru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pentru băutură? Și dacă ar fi un pic și pentru un păhărel? Atunci vino să cureți zăpada și vom vedea. Cu boala mea? Ce boală? Cu plămînii... Atunci n-ai voie să bei. Gospodina încheie discuția și Vasile iese pe alee. Un pui de mesteacăn începea să încînte ochii trecătorilor. Vasile îl rupe ciudos. De ce, tati? scîncește Radu. De aia, replică Vasile, dîndu-i un pumn greu în cap. Destinul lui Laurențiu Spînu Laurențiu Spînu era al șaptelea copil din familia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
tîrzie Miruna mai verifică o dată adresa pe care o memorase cu multe luni înainte de a suna la ușa din Strada Răbdării numărul 5. La acest număr era o casă veche, cu o portiță metalică ruginită, care deschidea drumul pe o alee pietruită. Aleea era umbrită de viță de vie și strugurii, în pîrg, atîrnau ca niște candelabre așezate alandala. Miruna privește atentă la amănunte, la butoiul ruginit cu apă de ploaie, la burlanul căzut jos, la ușa casei cu vopseaua desprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mai verifică o dată adresa pe care o memorase cu multe luni înainte de a suna la ușa din Strada Răbdării numărul 5. La acest număr era o casă veche, cu o portiță metalică ruginită, care deschidea drumul pe o alee pietruită. Aleea era umbrită de viță de vie și strugurii, în pîrg, atîrnau ca niște candelabre așezate alandala. Miruna privește atentă la amănunte, la butoiul ruginit cu apă de ploaie, la burlanul căzut jos, la ușa casei cu vopseaua desprinsă în cruste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
urma să ne potolească foamea. Pasqual, de obicei vesel, era acum tăcut și nu mă mai delecta cu miile de glume pe care le știa. Am încercat să-l binedispun cu o... glumă. Pasqual, un om se plimba pe o alee în parc (puștiul parcă s-a trezit dintr-o dată, urmărind interesat gluma). Deodată aude o voce: Mi-i foame... Omul se uită în dreapta, în stînga, în sus și nu vede nimic. Dă se plece și iar aude: Mi-i foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
în sus și nu vede nimic. Dă se plece și iar aude: Mi-i foame... Din nou omul cercetează locul și nu vede nimic. Cînd să plece, aude din nou vocea: Mi-i foame... Se uită în jos și pe alee vede o omidă. Tu vorbești? Da, răspunde omida. Mă cheamă Anastase. Fantastic, măi Anastase. Anastase din nou scîncește: Mi-i foame... Omul se scarpină în cap, se uită roată și cu pantoful îl calcă pe Anastase zicînd: De-ai ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
noi și vechi. Casa, acolo unde se mutase de curînd, era un pălățel bine separat de celelalte acareturi. Un hectar și jumătate au fost alocați micului palat, Trianon cum le plăcea să-i spună, unde erau peluze, pomi fructiferi, foișor, alei din dale rozii și alte chestii și socoteli. Curtea era ocrotită de un gard solid, un amestec de fier forjat și zidărie. Apare curios gestul de a o lăsa pe Raluca singură într-o casă în care erau mai mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Se atingeau din greșeală. Își vorbeau din întâmplare în pauzele dintre ore, în sala de sport, la culesul frunzelor. Parcul era dincolo de stradă. În parc creșteau statui. Parcul era concesionat cimitirului. Istoria aliniată simetric de-a stânga și de-a dreapta aleilor. Petru își primea zilnic porția de complicitate. Pe soclu, moartea este solemnă; mai sus de trunchiul copacilor, se moare ca în cer. Copii, ce este scris pe bustul Veronicăi Micle? Da, bravo! 10! L-a iubit mult, a iubit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
albastră cu mânecuțe suflecate marea împăturită la țărm, sarafanul albastru aripi pătate cu zbor, bentița albastră o fâșie de cer peste codițele blonde, ochii albaștrii zâmbetul umplea fântânile, mâinile albastre stelele, după o hartă necunoscută, întregeau îmbrățișările, picioarele albastre pe aleile parcului, sfinții și-au scuturat așternutul. Era îngerul primei zile, abia pe seară Dumnezeu s-a gândit să facă pământul. El, un copil uscățiv, mărunt, ochi căprui, păr negru, creț, sprâncene stufoase, împreunate, obraji ciupiți de vărsatul vântului, buze uscate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
15 ani, strânsoarea cercului îmbrățișarea lui Dumnezeu. 14. Genia nu a suportat regimul cazon al internatului. După câte-va săptămâni, s-a mutat la gazdă împreuna cu prietena sa Antoaneta. Pe Sărărie, lângă "Radio Iași", o casă jidovească: demisol, fereastră, alee, piatră cubică, pași. Dimineața, pantofii textilistelor de la "Sercomf" dădeau ora exactă. La 5 intra schimbul. Camera era traversată de conducte: apă, canal, căldură, instalații electrice, frânghii de uscat rufe. Alături, o magazie cu scule: cărămizi suprapuse, netencuite, geam vopsit albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
atât de largă este haina asta nouă! Copilul din mine s-a ascuns într-un buzunar printre firimituri de pâine și refuză să privească soarele în ochi. 15. Hemoragia, precum un ghem de lumină deșirat printre frunze, în iarbă, pe alee. "Pășește, puiul mamei, pășește! Ți-am însemnat drumul cu cenușă dintr-o stea coaptă! Nu vei rătăci niciodată. Pășește! Pe unde a trecut Dumnezeu, calea este bătută. Drumul drept, răcoros, la o lungime de suflet merge înainte. Îl trimit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de lună plină, confundând-o cu o păpădie. Felinarul din fața liceului, repeta ca un elev prostuț: Și eu sunt o stea, și licuriciul este o stea, și lumânările cimitirelor sunt stele. Cerem partea de cer ce ni se cuvine, cerem! Aleea spre casă, o alunecare limpede. Ca să fii râu, trebuie să curgi ca o viață. Pe Sărărie, soarele se deșira ca o inimă plină. 16. Deși a schimbat lacătul, ușa era descuiată. Bătrâna își bagă nasul unde nu-i fierbea oala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
precum șanțurile pe timpul ploii. Pașii celor care au trecut de mult peste pașii celor de ieri, peste alte și alte intenții de pași, pașii stropeau felinarele cu o lumină roșie, lichidă mir-ungere peste pleoapele cerului. Așchii de viață pe toate aleile, pe bulevard, în grădina publică, în curtea liceului, în gară (atenție la lina întâi), așchii sub roțile trenului, așchii sub tălpile îngerilor, așchii pe prispa casei îndoială, bob sosit în icoană, bob sosit în grădina cu mușuroaie, bob sosit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ceea ce nu este sau un decupaj din ceea ce a excitat vederea? Nicio diferență! Chipul celui plecat din inimă se întregește în fiecare căutare. Chipul așteptatului se confundă cu cerul. Trece străinul cel de toate zilele și de toate nopțile pe alee, pașii se deșiră ca un pulover putred scame, al doilea pas a uitat de primul pas, al treilea îl neagă pe al doilea, al patrulea se rușinează de al treilea, al cincilea se crede unic. Mersul este o încremenire în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
până la beție mai ai un pas; draga mea, ți-am așternut petale sub icoană, cazi în genunchi a dezlegare, păcatul este că sunt, fericirea este că poți. Picioare cât două semne de exclamare, până și cerului îi curg balele pe alei; Doamne, nu încerca să-ți judeci incertitudinea și nici să motivezi lucrul mâinilor tale nedus până la capăt. Picioare batoane de parizer, muncitorul întinge muștarul și muscă; despre foamea această pe nespălate, un ziarist de provincie, zilnic trimite scrisori netimbrate lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stetoscop, ochelari fumurii. Vezi? Acestea sunt mai vii decât umbra ta, copile. Iubești un contur gol pe dinăuntru. Privește formele, fotografiile pocnesc de viață. Uite cum se desprind de pe peliculă precum polenul de pe flori și o iau de nebune pe alei. Văd... Pe un perete, proiectorul ejacula imagini diverse. Femei vesele, triste, fericite, îndoliate, blânde, acre, frumoase, urâte, virgine, futute, desfutute, răsfutute, dezbrăcate... Aparatul de pro-iecție prezenta fotogramele una după alta, la interval de 5 secunde; imaginea ca o minge de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o lamă să audă prostimea glasul sângelui, dar prostimea râde de tine ca de un clovn ce se destramă precum un pulover putred, ca de un gramofon cu discul zgâriat. Râde prostimea cu guri de morminte căscate, în timp ce tu, tristul aleilor, îți asumi rușinea frunzei de brusture crescută lângă statuia poetului și atât. Destinul, o lașitate asumată. Când vrei să renunți, ești eroul fiecărei secunde. Când renunți pur și simplu, devii cu adevărat stăpânul propriei umbre. Petru avea 21 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe jumătate, cealaltă doime lăcomia ochilor întredeschiși. Pentru care parte să te întristezi, frate, pentru care gol să te veselești? Zumzăie muștele deasupra neștiinței de a fi singur, pune-ți un pampers în jurul sufletului, nefericirea înfundă venele munților, nefericirea pavează aleile cu sare cubică. În mănăstire, liturghia operație reușită: după 6 ore de rugăciune, unul câte unul, călugării, parcă externați din ambulatoriu, pășeau vioi. Părintele Ioan, chirurgul numărul 1, le scotea dracii din inimă ca pe niște schije de obuz. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Nu o văd, dar mi-o filmez spontan, mi-o reprezint pornind de la profilurile ei reale. Cel puțin la Început, nu adaug nimic din propria mi imaginație. Am aproape doisprezece ani. Intru În grădina de flori de acasă. Cunosc toate aleile, le știu pe dinafară. Nu văd potecile, dar e ca și cum le-aș avea lipite de retină. Înaintez pe alee și ocolesc locul unde se află stropitoarea verde. Dincoace de pleoape, ea mi se arată ca fiind acolo, dar, ca să fiu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]