1,497 matches
-
așteptând cu cutremur arătarea înfricoșătoare a judecății dumnezeiești. În fața tuturor se vor citi faptele noastre ale tuturor și se vor dezgoli toate cele ascunse, ca să-și cunoască astfel toți unii altora păcatele, ca și fiecare pe ale sale, citind fără amăgire cartea conștiinței sale: Mustra-te-voi, zice, și voi pune înaintea feței tale păcatele tale (Ps. 49, 22). Și iarăși: Înconjura-i-va pe ei sfaturile lor (Ps. 7, 2). Și iată Omul și opera Lui, judecător prea înțelept, având
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, ep. 1, în PSB, vol. 81, p. 20) „Căci atunci a ajuns fiecare cunoscătorul adevărat al greșelilor sale, când s-au arătat și vor apărea în ele însele descoperite faptele sale, libere de orice acoperământ al amăgirii. Dreaptă e judecata Ta, Dumnezeule! Ne-ai chemat și nu Te-am ascultat! Ne-ai adresat cuvinte și nu le-am dat 72 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: O judecată care n-ar fi deplin dreaptă n-ar fi chiar atât de
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
mai avea mângâierea că nu e chiar așa de rău precum a fost socotit. (n. s. 26, p. 20) 80 atenție, ci am făcut fără putere sfaturile Tale. De aceea pe drept a venit asupra noastră pieirea și nimicirea și amăgirea și necazul și împresurarea, și acum te chemăm noi și nu ne auzi. Cerem de la Tine și nu aflăm milă. Căci nici noi nu Ți-am auzit cuvintele. Nici n-am arătat milă aproapelui. Că cei ce am urât înțelepciunea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
milă aproapelui. Că cei ce am urât înțelepciunea și n-am ales frica de Tine, nici n-am voit să ținem seama de sfaturile Tale, secerăm roadele cuvenite ale semințelor noastre și suntem plini de nebunia noastră. Ne-a orbit amăgirea vieții și n-am cunoscut tainele lui Dumnezeu, nici n-am nădăjduit într-o plată a evlaviei. De aceea am fost părăsiți pe cărările fărădelegii și am străbătut pustii neumblate (necunoscute de supravegherea dumnezeiască), iar calea Domnului n-am cunoscut
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
ne-au întristat câtuși de puțin cuvintele despre acestea. Căci altfel nu ne-ar întrista acum aceste lucruri atât de tare. Ni se păreau aiureli cele ce acum ne strâmtorează viața, iar atunci ni se spuneau des. O, nepăsare! O, amăgire! O, sfaturi rele! O, negustori vicleni! O, minunea dreptei hotărâri a lui Dumnezeu despre acestea cu privire la noi! Cum ne-a răsplătit cu chinul potrivit fiecărui fel de păcate! Pentru ticăloasa și vrednica de osândă plăcere a trupului am fost judecați
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
celei adevărate și de aceeași cinste cu îngerii. Să ne nevoim, spune apostolul, ca fie petrecând în trup, fie ieșind din trup, să fim bineplăcuți Lui. Țara aceea este țara celor vii, în care nu-i noapte, nu-i vis, amăgirea morții; nu-i boală, nu-i suferință, nu-s spitale, nu-s tribunale, nu-s neguțătorii, nu-s meserii, nu-s bani, nu-i conducerea celor răi, nu-i pricină de războaie, rădăcina vrăjmășiei, ci e țara celor vii, nu
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
desprinsă de lumea comună a aparențelor și iluziilor. O lume despre care Russell spunea că este încântătoare pentru cei ce iubesc perfecțiunea mai mult decât viața. Prin însăși natura obiectului său de studiu, cercetătorul este pus aici la adăpost de amăgirea soluțiilor aparente. În contrast cu gânditorul care se îndeletnicește cu speculații asupra cauzelor ultime ale existenței, el se confruntă cu dificultatea problemelor autentice și va cunoaște cât de mare este prețul care trebuie plătit pentru a realiza cel mai mic progres. Tocmai
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
voi să-și ia măsura drept temei pentru-ngâmfare. Obișnuita autoiluzionare a poeților e comparabilă (după Doinaș) cu cea a unui "negustor de zăpadă", care, la venirea primăverii, "vinde, abstras, nea". Himeric, singular, crezând în vedeniile lui, straniul personaj ridică amăgirea la nivelul sublimului; realul e suspendat: Fără de milă, el își vinde marfa. Apoi, fiind el însuși de zăpadă, se-mparte tuturora... II Printre divinitățile familiare poetului se numără Apollo, aerienii Orfeu și Euridice, Argus și Hercule, Ulysse și Penelopa, nefericita
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
verificată, își probează perpetuu impulsurile. Un senzualism sănătos (dionisiac) traducând contacte cu materia, punctează impresia de vitalism, de plenitudinar cu baze milenare. A învăța să mori senin, împăcat, încorporându-te în anotimpuri, a înțelege că permanență și trecere, tangibil și amăgire coexistă firesc, iată un concis program ontologic intitulat Eutanasie: Să nu-mi aduc aminte de nimic. De fluturi galbeni, nu de somn atinsă (...) Să nu mă zbat, să exersez să mor Fără dureri, ca-n vise de ușor... Nu pastelul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
emoțiile, anticipările, normele sociale, contextul, relațiile reciproce (gelozie, invidie, prietenie) și alte forțe invizibile, dincolo de raționalitatea individului. Indivizii ar avea nevoie de astfel de puncte de reper care să-i ghideze, comparații, evaluări, obstacole etc.). Pînă și erotismul, iluziile și amăgirile au rolul lor. Ideea de bază esteun truism: oamenii nu sunt perfect raționali, cum presupuneau utilitariștii, dar sunt în bună măsură previzibili. Vorbim despre o raționalitate limitată. Astfel, în locul unui model abstract și ideal, avem teorii care își apropie realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
impactul devastator al schimbării... Iar, după o vreme, să-și facă reapariția, pentru a opta într-un sens convenabil, plângându-se apoi că ba geografia, ba istoria ar fi vinovate pentru soarta lui, și nu el însuși. Pilduitoare a fost amăgirea în care și-a trăit agonia comunismul la noi. Nicolea Ceaușescu a crezut că, instituind un stat autarhic, își va proteja regimul de influența externă. Efectul de domino, produs de Căderea Zidului Berlinului, avea să-i demonstreze că se înșelase
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
identitatea este și un construct social, iar această mutație fenomenologică creează probleme. Mass-media ne înconjoară ca o a doua piele, modificînd în permanență frontierele individuale, rețelele de conectivitate și structurile morale. Există tendința de a unifica mințile individuale, de unde numeroase amăgiri în masă. Asistăm la accelerări ale sincronicităților, ale in-tuițiilor și manifestărilor parapsihice și psiho-fizice. Progresul tehnologic permite imaginației să-și realizeze proiecțiile cu mare acuratețe și vi-teză, atrăgînd psihicul și fizicul nostru într-o relație din ce în ce mai strînsă. Vălul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Dorință însoțită de gândul că surprinzătoarele ecouri ce punctează acest dialog vor conduce poate spre un adevăr al teatrului, revelat de înfruntarea fantomei. Itc "I" Tragedia greacă sau prezența morților și forța amăgirilortc "Tragedia greacă sau prezența morților și forța amăgirilor" Fantoma, apariția supranaturală și imaginea din vistc " Fantoma, apariția supranaturală și imaginea din vis" În tragedia greacă, apariția fantomatică sau cea de esență divină sunt desemnate printr-unul și același cuvânt: eidolon. Mortul care se întoarce printre cei vii sau
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
celor ce au darul de a vedea dincolo de ecranul dintre vii și morți, al celor bântuiți nu numai de fantomele trecutului, ci și de acelea ale viitorului? O preștiință a morții grație căreia își văzuse propria moarte. Fantoma sau jocul amăgirii și al adevăruluitc " Fantoma sau jocul amăgirii și al adevărului" Dacă personajul tragic aparține universului fantomal, aceasta se datorează nu numai legăturilor sale cu fantoma care se întoarce, traversând în sens invers granița dintre lumea celor morți și lumea celor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dincolo de ecranul dintre vii și morți, al celor bântuiți nu numai de fantomele trecutului, ci și de acelea ale viitorului? O preștiință a morții grație căreia își văzuse propria moarte. Fantoma sau jocul amăgirii și al adevăruluitc " Fantoma sau jocul amăgirii și al adevărului" Dacă personajul tragic aparține universului fantomal, aceasta se datorează nu numai legăturilor sale cu fantoma care se întoarce, traversând în sens invers granița dintre lumea celor morți și lumea celor vii, ci și, mai ales, unei experiențe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ales, unei experiențe a nopții, a întunericului, pe care el a trăit-o nemijlocit. O noapte încărcată de vise premonitorii, bântuite de spectre ce rostesc adevăruri înfricoșătoare, o noapte plină de toate capcanele născocite de zei, de toate momelile și amăgirile în care aceștia l-au atras. Alături de cele trei mari figuri tragice, victime ale acestor curse divine - Aiax, Heracles, Agave -, și spre deosebire de ele, o altă figură, Elena, întruchipează ea însăși momeala, devenind o veritabilă unealtă în mâna zeilor. Astfel, ambivalența
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de nebunie ce-l târâse până aproape de tărâmul morții, simte lucrătura zeilor, priceperea lor de a zămisli făpturi ireale și ademenitoare. Heracles, eroul tragic care-și ucide copiii luîndu-i drept copii ai lui Euristeu, cade și el în plasa unor amăgiri asemănătoare, i se pare că vede o altă realitate, inexistentă. Heracles devine el însuși o Gorgo, o erinie a propriei progenituri, un instrument al răzbunării zeiței Hera. În Bacantele, eidolon-ul ca prezență efectivă a invizibilului și7 eidolon-ul ca phasma, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
inexistentă. Heracles devine el însuși o Gorgo, o erinie a propriei progenituri, un instrument al răzbunării zeiței Hera. În Bacantele, eidolon-ul ca prezență efectivă a invizibilului și7 eidolon-ul ca phasma, în sensul de iluzie vidă de realitate, în sensul de amăgire, imprimă un caracter ambivalent aparițiilor lui Dionysos printre oameni. Formele, înfățișările pe care le ia Dionysos sunt nu numai năluciri, ci și semne ale prezenței efective a zeului. Dionysos este capabil să se ascundă sub chipul unui om, devenind astfel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tragediei va urmări respectarea făgăduielilor defunctului tată. Prin mijlocirea prezicătoarei Teonoe, promisiunile lui de ocrotire vor fi aduse la îndeplinire. Sibila va vorbi și va interveni în numele acestuia. Astfel, Elena lui Euripide se situează la intersecția tuturor ambivalențelor proprii eidolon-ului - amăgire sau prezență reală, malefică ori benefică, instrument al nenorocirilor, al răzbunării divine și al răzbunării celor morți, dar și umbră protectoare, erinie sau daimon al stirpei. Oedip și mormântul invizibiltc "Oedip și mormântul invizibil" Ambivalența aceasta ne amintește fără îndoială
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va cere lui Admet să o privească în ochi pe femeia care nu e alta decât Alcesta. Uluirea și nesiguranța lui Admet în fața indeterminabilei imagini care i se arată se traduc printr-o întrebare mută: e adevărată sau e o amăgire, o capcană întinsă de zei, o fantomă fără consistență, fără viață (phasma nerterôn)? Bărbatul ezită să o atingă și să-i vorbească așa cum i-ai vorbi unei ființe vii, pentru ca, până la urmă, să o strângă în brațe și să spună
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
peste o armonie în fine regăsită, noapte scăldată în acordurile muzicii, nu izbutește totuși să alunge îndoielile, temerile, anxietatea. Chiar dacă ordinea lucrurilor a fost restabilită, incertitudinea relațiilor nu s-a risipit, iar strălucitoarea noapte păstrează încă urmele jocului crud al amăgirilor și al falselor trădări (de altfel, nu sunt pomeniți aici Troilus și Cresida, Thisbe și leul, nefericitele Didona și Medeea?). Există întotdeauna în nopțile shakespeariene un fel de amintire secretă, ecoul disimulat al unei nopți cumplite, în care confuzia și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tristeții: suntem în toiul pregătirilor pentru nunta lui Theseu cu Hipolita. Și totuși, printr-un bizar efect al întâlnirii dintre teatru și magie, noaptea Visului... îi va „supune” pe „actori” ca și pe îndrăgostiți tuturor metamorfozelor, inversărilor de roluri și amăgirilor, făcându-i să treacă printr-o experiență în care jocul nu e departe de teroarea reală a unei alterități periculoase. La sfârșitul primului act, când trupa actorilor amatori programează o repetiție a piesei Prea trista comedie și prea tragica moarte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sălbatice atunci când se va îndrăgosti de Bottom, preschimbat în măgar? Prin metamorfoza lui Bottom din timpul repetițiilor, farsă pusă la cale de zvăpăiatul Puck, „cel ce zboară noaptea prin văzduh”, noaptea din Visul... devine una în care teatralitatea asumată ca amăgire, ca aparență înșelătoare (nimeni nu moare de-adevăratelea, nu există nici o fiară sălbatică, nu există nici un leu real, ci doar o mască transparentă îndărătul căreia se poate zări chipul actorului), se vede depășită și negată prin forța unei magii care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ca dracul să fi spus adevărul?” („Can the devil speak true?”), se întreabă Banquo ceva mai târziu, când veștile aduse de Ross și de Angus par să adeverească prezicerile vrăjitoarelor. Sesizăm în această întrebare nu numai o incertitudine (ce e amăgire diavolească și ce e adevăr în toate astea?), dar și o teamă profundă, teama de viclenia unor creaturi ale nopții, pricepute să ascundă mistificările sub masca adevărului. Adevărul ca înșelătorie, ca impostură, ca momeală destinată să atragă omul pe calea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
treacă drept adevăr. Utilizarea puterii imaginii ține astfel de domeniul diavolescului. Și nu este întâmplător faptul că, de la Tertulian și de la Sfântul Augustin încoace, demonizarea strigoilor merge mână-n mână cu cea a imaginilor, a acestor asemănări mincinoase folosite ca amăgiri, capcane, iluzii seducătoare și, mai presus de orice, cu demonizarea teatrului. Teatrul, artă a cărei esență constă în a vedea și a fi văzut, artă a privirilor reciproce, artă în care puterile viziunii par demultiplicate. Teatrul, artă idolatră prin excelență
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]