2,414 matches
-
ducă la prietenul lui și să-i îngrijească rana aceea cumplită. Era nebun de fericire. Se și vedea alături de Salix în tabăra fratelui său, închinând o cupă de vin pentru Salix, care acum era liber. Viu și liber. Deodată, întregul amfiteatru amuți, pentru ca, în clipa următoare, să izbucnească un cor de urlete sălbatice. Nu, nu... Porc bătrân! țipa grăsanul, agitând pumnii în aer, atât de furios, încât nici nu-l băgă în seamă pe Valerius, care îl prinsese de braț, neînțelegând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înțelese, așa cum înțelesese și mulțimea, că Vitellius cerea moartea lui Salix. Vitellius voia ca Salix să fie sacrificat. Cum putea el, editor al acelor lupte, să nu țină seama de cererea publicului? Cum putea să ceară moartea, dacă un întreg amfiteatru ceruse ca gladiatorul să trăiască? — Nu poți! urlă Valerius. — Ba poate! strigă euforic tânărul cu păr negru. Imperator-ul are puterea absolută. Mulțimea se liniști. Se auzi un singur strigăt: „Nu!“ Tânărul cu păr negru își puse mâna pe gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ți-a jurat credință. Antonius luă mâna de pe pumnal. — Deocamdată ești doar guvernatorul Germaniei Inferior. Îl poți judeca pentru atac, atât și nimic mai mult. Potrivit legilor noastre, atacul nu se pedepsește cu moartea. Soarele apunea. O lumină sângerie inunda amfiteatrul unde mulțimea continua să se îmbulzească spre ieșire, fără să bănuiască ce se întâmpla în pulvinar. Vitellius era singurul care stătea jos. Ceilalți erau în picioare, iar oamenii lui îl înconjuraseră. Antonius și Errius stăteau în fața lui, lângă Valerius, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ultimă privire amenințătoare lui Vitellius. — Dacă poruncești să fie ucis... Ai grijă, Vitellius. Ai grijă de familia ta. Ieși, urmat de centurionul său. Vitellius îi urmări cu privirea pe cei doi în timp ce coborau repede scările care duceau spre ieșirea din amfiteatru. Arena era pustie. Trupul lui Salix fusese dus de acolo. — Ce facem cu el, imperator? întrebă Vinicius Crulpus. Arătă spre Valerius, care privea în pământ, de parcă toate câte se petreceau în jurul lui l-ar fi lăsat indiferent. — Nu-l poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldați cum îl loveau pe Valerius cu picioarele, cu pumnii, cu bețele. Valerius își pierdu cunoștința. Când îl duseră de acolo, era plin de sânge. Înconjurat de mica lui curte, Vitellius ieși în urma soldaților care îl scoteau pe medic din amfiteatru. La intrare mai erau câteva grupuri de oameni și un car cu gratii, tras de boi albi cu coarne mari și înconjurat de soldați înarmați cu pila și scuturi. Valerius fu aruncat printre zdrențăroșii îngrămădiți înăuntru. Alți oameni, încătușați, mergeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sunt cu toții niște barbari năpădiți de păduchi. Au ținut-o așa o vreme, apoi a venit primul atac, însă foarte dezordonat. Oamenii lui Caecina erau beți, înaintau descoperiți, ne loveau cu plumbi în formă de ghindă, aruncau sulițe aprinse... Imediat, amfiteatrul de lemn din afara zidurilor a luat foc. Nu m-am alăturat indignării tovarășilor mei, care îl considerau mândria orașului... urăsc arenele! — Dar voi cum răspundeați atacurilor? — Aruncam de sus bețe cu vârful ascuțit, pietre, ghiulele de plumb și de bronz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lângă el. Rămase o vreme tăcut, privindu-i pe atleți. În cele din urmă i se adresă lui Antonius pe tonul maestrului care trebuie să instruiască un discipol neascultător. — Dictatorul vostru, Lucius Cornelius Silla, a introdus întrecerile astea grecești în amfiteatrele Romei, în deschiderea luptelor de gladiatori. Noi, grecii, avem însă întreceri atletice de la începuturile civilizației și nu avem nevoie să ne vindem atleții așa cum faceți voi, romanii. Atleții noștri se întrețin singuri. Și în armata romană cetățenii trebuiau să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
interzicea alegerea magistraților ce organizau munera înainte de scrutin. Până în vremea lui Julius Caesar, munera se desfășurau în circul unde aveau loc cursele de care; Caesar îl plătise în taină, cu aurul din Gallia, pe arhitectul Curio cel Tânăr ca să construiască amfiteatre în care urmau să aibă loc doar munera menite să-i celebreze triumful. La Roma nu mai existau laniști, deoarece numai împăratul putea exercita această profesie, prin intermediul procuratorilor săi. Vorbi apoi despre Ludi de la Roma, construcțiile ridicate de împăratul Claudius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
al propriei sale morți. De asemenea, îl informă că avusese mare grijă de Skorpius, pe care Vitellius îl trimisese la Cremona chiar în ziua aceea. În Ludi, pe care soldații Legiunii a treisprezecea le construiseră în apropiere de Cremona, lângă amfiteatru, se aflau destui gladiatori, astfel încât împăratul le putea oferi supușilor săi cremonezi munera de neuitat. Îi expuse împăratului ordinea luptelor. Îi sugeră să-l pună pe Skorpius să lupte cu un secutor formidabil, care se ridica la înălțimea campionului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aprobă ordinea luptelor și perechile de adversari. Puse să se imprime acordul lui pe programul jocurilor care aveau să se încheie cu moartea lui Valerius. În valul de pământ înalt și abrupt care juca rolul de zid de apărare pentru amfiteatrul construit din ordinul legatului Caecina Alienus, soldații Legiunii a treisprezecea trebuiseră să sape o încăpere unde gladiatorii urmau să se îmbrace. Era o sală mare, cu multe rafturi pe care se afla echipamentul diferitelor tipuri de gladiatori. De-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să urce pe cealaltă. — Țineți-vă de frânghii! strigă. Scripeții se puseră în mișcare, scârțâind, și platformele începură să urce. Chepengurile se deschiseră și o lumină orbitoare îi învălui pe cei doi gladiatori care ieșeau din pământ, în aclamațiile mulțimii. Amfiteatrul apăru deodată în fața ochilor lui Valerius - un spațiu imens, amenințător, cu trepte unde se îngrămădea mulțimea, care i se păru un animal cu mii de capete întinse spre el, gata să-l devoreze. Apoi îl văzu pe Marcus cu coapsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vuiască la vederea acelei scene incredibile. Cine era gladiatorul necunoscut care îl învinsese pe unul dintre cei mai pricepuți luptători? Impasibil, Valerius se îndepărtă cu un pas. Flamma se ridică cu greu, acoperit de sânge, sudoare și nisip. Aclamațiile făcură amfiteatrul să se cutremure. Ridică brațul drept într-un gest de mulțumire, apoi se întoarse spre Valerius. — Ești un nenorocit, zise printre dinți. Ticălosule... Nu-i adevărat că asta e prima ta luptă! — În genunchi! porunci Valerius. Nemișcat, așteptă ca învinsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
au luptat împotriva vitellienilor la Bedriacum, dar putem fi siguri că sunt cu toții de partea noastră? — Dar n-au fost oare umiliți și ei după victoria lui Caecina și a lui Valens, când au trebuit să ridice cu mâinile lor amfiteatrele de la Cremona și Bononia, înainte de a se întoarce aici? Oare nu-l urăsc și ei pe Vitellius? De ce ți-e teamă? — Poate că Vitellius a plasat câțiva oameni de-ai lui în legiune ca să... Ca să ne spioneze? întrebă Antonius, îndepărtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am văzut... Au adus lemne, saci cu nisip de râu și iarbă. Mai întâi au construit în mijlocul arenei o piramidă mare de lemn, înaltă de treizeci de picioare. Am urcat în vârful ei, știi? De sus se vede dincolo de zidurile amfiteatrului, se vede Roma cu toate casele, se văd colinele... Se vede până la Albalonga, unde locuiesc familiile patricienilor. Apoi am văzut că înăuntrul piramidei au construit un soi de galerie verticală și au legat-o cu scripeți de o platformă aflată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întărituri, care în interior au, potrivit tehnicii militare, bețe încrucișate, nisip și prundiș. Fii atent: acolo unde pământul e mai închis la culoare sunt gropi... Caută să nu cazi în ele, pricepi? Întăriturile fac trecerea între malurile canalului și restul amfiteatrului. Mâine o să vezi și tu ce bine seamănă totul cu câmpia padană: câteva coline, pășuni, prundiș, tufișuri, copaci... O mulțime de copaci au fost aduși din pepinierele imperiale de pe Mons Albanus. Împăratul vrea să lase mulțimea cu gura căscată... Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
De la venirea sa în urbe, Vitellius refuzase să organizeze jocurile în Forum Maximus, unde aveau loc doar curse de cai și de care și unde el însuși se întrecuse cu Caligula, cu ani în urmă. Voia să aibă însă un amfiteatru la fel de frumos, împodobit cu statui de zei și cu delfini din bronz din care să țâșnească apă. În centrul arenei din Forum, împăratul Augustus așezase obeliscul lui Ramses al II-lea, pe care îl adusese de la Heliopolis pentru a reprezenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de la Heliopolis pentru a reprezenta triumful său asupra tuturor popoarelor. Arena înfățișa Imperiul și, prin urmare, tot Pământul. Mările erau șanțurile din jurul ei, iar obeliscul central reprezenta soarele aflat în cel mai înalt punct al drumului său pe cer. Porțile amfiteatrului, care dădeau în arenă, erau douăsprezece, asemenea constelațiilor zodiacului, și erau împodobite cu statui pe ambele laturi. Caii și carele făceau șapte ture de pistă, simbolizând orbitele celor șapte planete și cele șapte zile ale săptămânii. Întregul cosmos participa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cele șapte zile ale săptămânii. Întregul cosmos participa la jocuri. Astfel, în arenă, în public și în jurul împăratului curgea energia supranaturală a zeilor în cinstea cărora se desfășurau jocurile. Ce putea Vitellius să ofere poporului pentru a-și dovedi măreția? Amfiteatrul trebuia să fie destinat exclusiv luptelor de gladiatori - o ofrandă obligatorie pentru a-și atrage bunăvoința zeului Marte oferindu-i sângele celor învinși -, dar cel construit de Augustus, care se numea Taurus, după arhitectul care-l concepuse, fusese incendiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bunăvoința zeului Marte oferindu-i sângele celor învinși -, dar cel construit de Augustus, care se numea Taurus, după arhitectul care-l concepuse, fusese incendiat de Nero. Vitellius își adună în grabă arhitecții și construi, în apropiere de podul Milvius, un amfiteatru din lemn împodobit cu statui luate din templele din provincie, cu fântâni rechiziționate din grădinile patricienilor, cu plase de aur și cilindri rotativi de fildeș ce aveau să apere publicul de atacurile animalelor sălbatice cu care urmau să lupte gladiatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urmă, puse să fie îmbrăcat în lemn prețios și în fildeș bătut cu pietre scumpe pulvinar-ul din care avea să salute mulțimea. „Împăratul trebuie să se arate în fața poporului“, gândea Vitellius în timp ce urca treptele care duceau de la intrarea principală a amfiteatrului în pulvinar. Trebuie să apară în fața poporului, așa cum au făcut Julius Caesar, Octavianus Augustus, Claudius, Caligula și Nero... Ei toți au fost iubiți pentru că întotdeauna s-au arătat paterni, generoși și surâzători, autoritari și liniștiți, inclusiv ultimii doi, care - suspină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
paterni, generoși și surâzători, autoritari și liniștiți, inclusiv ultimii doi, care - suspină - căzuseră victime jocurilor puterii. Ajungând pe ultima treaptă, privi în sus, spre cerul senin de octombrie, pentru a invoca protecția zeilor. Ieși în balconul plin de flori. Treptele amfiteatrului gemeau de lume. Asemenea divinului Augustus, pentru ca spectacolul să fie solemn, le interzisese oamenilor să mănânce și să bea în amfiteatru și poruncise ca toți funcționarii să poarte togi. Ridică ambele mâini, într-un gest de salut. Se înfioră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în sus, spre cerul senin de octombrie, pentru a invoca protecția zeilor. Ieși în balconul plin de flori. Treptele amfiteatrului gemeau de lume. Asemenea divinului Augustus, pentru ca spectacolul să fie solemn, le interzisese oamenilor să mănânce și să bea în amfiteatru și poruncise ca toți funcționarii să poarte togi. Ridică ambele mâini, într-un gest de salut. Se înfioră de plăcere când auzi ovațiile mulțimii. Toți fluturau batiste, toți îi strigau numele ca și cum ar fi fost al unui zeu, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
într-un cânt ce se înălța spre cer împreună cu parfumul de tămâie. Toți își exprimau admirația pentru decorul din arenă și îi mulțumeau că-l construise. Se mai văzuse vreodată un asemenea peisaj, cu coline, râuri și copaci, în vreun amfiteatru? Poporul se întreba însă ce luptă putea fi demnă de un asemenea peisaj. Așezat la masa pe care Listarius aranja mâncărurile pregătite de el, Vitellius se întoarse spre Flavius Sabinus, căruia îi confirmase funcția de prefect al orașului și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
negre. Suntem nefaști! Fu redus la tăcere de o mișcare bruscă a platformei, dar, mai mult, de priveliștea ce se deschise în fața ochilor săi când platforma se opri. — Dar suntem în vârful unui deal! strigă tracul uimit. Jos se vedea amfiteatrul ce înconjura arena, transformată într-un peisaj cu coline înierbate printre care curgea un râu, cu tufișuri, copaci și pășuni. Dincolo de zidurile amfiteatrului se întindea Roma, cu strălucirea marmurei și casele cenușii cu trei niveluri din cartierele populare. Mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
săi când platforma se opri. — Dar suntem în vârful unui deal! strigă tracul uimit. Jos se vedea amfiteatrul ce înconjura arena, transformată într-un peisaj cu coline înierbate printre care curgea un râu, cu tufișuri, copaci și pășuni. Dincolo de zidurile amfiteatrului se întindea Roma, cu strălucirea marmurei și casele cenușii cu trei niveluri din cartierele populare. Mai departe se vedeau câmpia încă verde și Mons Albanus. Valerius privi repede peisajul acela splendid, apoi își lăsă capul în jos și rămase așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]