1,257 matches
-
semăna mai mult a aventură decît a angoasă. Și atunci ? — De cînd se pun ștampile pe ouă, m-am învățat să mă uit cu atenție la data de expirare și să mă întreb permanent dacă nu sînt prea vechi, constată, amuzat, un amic. Odată, cînd am vrut să-mi fac o omletă, am dat peste un ou expirat. M-am speriat îngrozitor, l-am aruncat repede la gunoi și am scos gunoiul în stradă, să nu pățesc ceva... Și am renunțat
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
întîmplă ceva eu plătesc asigurările...”. — Așa au aflat și ai mei că fumez ! rîde o puștoaică de lîngă noi. O vecină a văzut pe Facebook o poză de-a mea cu o țigară în colțul gurii și a trimis-o, amuzată, mamei mele... Mă rog, nimic deosebit pînă aici, mica bîrfă există de mult, doar că acum circulă mai repede și mai eficient. Cînd însă tînărul patron al Facebook, Mark Zuckerberg, declară acum cîteva săptămîni „sfîrșitul intimității”, pe mine cel puțin
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
el însuși: - De ce le-o fi făcut? De ce El, care e capabil să creeze lucruri minunate, a creat și acest deșert? Răspunsul nu păru pretențios, deși la început ai fi zis că da: — Ca să poată crea poporul imohag. Malik zâmbi amuzat. — Adevărul e... - zise. Adevărul - arătă spre pulpa de antilopă - e că nu-mi place carnea prea făcută. Așa e bine. Gacel dădu la o parte vergeaua puștii, scoase cele două bucăți de carne, îi oferi una și cu ajutorul pumnalului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
porți niciodată uniforma și vei continua să dai bani împrumut? Lumea o să-ți datoreze mai mulți bani, asta-i tot. — Poate mă vor trimite undeva departe de-aici. Am putea să ne întoarcem în oraș. în lumea noastră... Ea râse amuzată: — Haide, Razman! exclamă. Pe cine încerci să duci de nas? Asta-i lumea ta, și știi asta. Vei rămâne aici oricâte grade ți-ar da. Și eu o să rămân cu tine. El se întoarse s-o privească și zâmbi: — Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sergentul El-Haideri... Numai oameni de teapa lor pot ține în frâu adunătura din Adoras... Acum va trebui s-o facă locotenentul Razman... — Razman? se miră El-Mojkri. L-ați detașat pe Razman la Adoras? N-o să reziste nici trei luni - zâmbi amuzat. De asta era pe punctul de a leșina afară. Or să-l violeze înainte de a-i tăia gâtul. Guvernatorul se lăsă să cadă într-unul din fotoliile garniturii de piele neagră ce ocupa un colț al încăperii, slobozi o dâră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
senzația că spunea adevărul și socoti în minte distanța. — O să am nevoie de trei zile ca să ajung acolo și de încă una ca să fac rost de cămile și provizii - cugetă îndelung, și în glasul lui se ghicea un ton oarecum amuzat. Asta înseamnă că atunci când îmi vor pregăti o ambuscadă la guelta de la Sidi-el-Madia, eu o să fiu deja în Gerifíes - își bău ceaiul încet, cu delectare. Ne vor aștepta o zi, maxim două, înainte de a pricepe ce s-a întâmplat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o observă, o înțeleg și se îndepărtează. Voi nici nu vă apropiați de lumea noastră și nici pe departe nu reușiți s-o înțelegeți. De asta vă vom fi întotdeauna superiori. Abdul-el-Kebir zâmbi pentru prima oară după mult timp, sincer amuzat: — E adevărat că voi, tuaregii, continuați să vă considerați rasa aleasă de zei? Gacel arătă spre exterior: — Ce altă rasă ar fi supraviețuit două mii de ani pe aceste nisipuri? Dacă se va sfârși apa, eu voi continua să trăiesc, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
murit de asta. M-am înțeles cu un măcelar din Tombuctu, răspunse bătrânul. Am lucrat un an pe degeaba la el și, în schimb, m-a lăsat să mănânc carnea crudă de la cocoașele tuturor cămilelor pe care le tăia - zâmbi amuzat. Mă îngrășasem în așa hal că arătam ca un butoi, dar până la urmă n-am mai scuipat sânge... Aproape două sute de cocoașe de cămilă! exclamă. De atunci nu m-am mai apropiat de un animal ca ăsta în viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Lăudat fie Domnul! Gacel coborî ultimul, privi zidurile dărăpănate ale bazarului, ce amenințau să-i cadă în cap de cum s-ar fi întețit vântul, și se apropie nedumerit de șofer. — Asta-i capitala? vru să știe. — Oh, nu! veni răspunsul, amuzat. Până aici ajungem noi. Dacă am avea pretenția să intrăm cu hărăbaia asta pe șoseaua națională, ne-ar băga la balamuc. Și ce trebuie să fac ca să ajung în capitală? — Poți lua alt autobuz, dar îți recomand trenul; e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să nu fiu niciodată nevoit să-l cunosc. — Știi unde-l pot găsi? — La minister, presupun. — Unde e ministerul? — Coborând pe bulevardul ăsta, tot înainte. Când ajungi la promenada maritimă, la dreapta. E o clădire cenușie cu copertine albe - zâmbi amuzat. Dar te sfătuiesc să nu te apropii de ea. Se zice că noaptea se aud țipetele deținuților torturați în beciuri. Deși unii spun că sunt vaietele sufletelor tuturor celor uciși acolo jos. în zori, scot cadavrele pe poarta din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
garnisit cu trese, era șeful poliției, și știa chiar și numele celuilalt ofițer, care sări din mașină ca o minge de cauciuc și ținu ușa deschisă, pentru ca domnul colonel Hartep să coboare. — Ce loc! spuse colonelul Hartep cu un dezgust amuzat, privind mai Întâi noroiul, apoi cizmele sale lustruite. Căpitanul Alexici Își umflă obrajii lui rotunzi și roșii: — Puteau să pună niște scânduri. — Nu, nu, noi suntem poliția. Nu ne iubesc. Dumnezeu știe ce fel de prânz or să ne dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
precizat gândul de veghe. Cu această întâmplare în minte, am vrut să-mi deretic locul, pentru a mă așeza la treabă. O mulțime de pene, însă, și alte semne arătau că vulpea s-a ospătat în lege pe acel loc. Amuzat, mă întrebam: cotețul cărui călugăr o fi fost vizitat în noaptea trecută? Sigur nu era al bătrânului, fiindcă el nu mai ținea păsări de multă vreme la refugiul său din vale... Atmosfera se mai răcorise în ultima vreme. Acum adia
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
doriți. Ridică din umeri oarecum distrata. Bine-nțeles, i-am spus că ultima parte nu depinde de mine. Vahíne Auté și Vahíne Tipanié sunt foarte frumoase. Și tu ești foarte frumoasă, remarcă Tapú Tetuanúi. Haide, fii serios! îl contrazise ea amuzata. Am aproape douăzeci și cinci de ani, iar pentru cineva obișnuit să facă dragoste cu Maiana, trebuie să par un fel de hoașca bătrână. Eu nu m-am obișnuit niciodată să fac dragoste cu Maiana, răspunse băiatul cu toată sinceritatea. Niciodată. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de șocat, de parcă l-ar fi întrebat distanță de la pământ la lună și, după ce se scarpină, comic, pe sprânceană, nega hotărât: — În nici un caz! recunoscu. — Îți lipsește mult - foarte mult! -, ca să poți să te consideri navigator, comenta Miti Matái, ușor amuzat. Dar de undeva trebuie să începem... Chiar nu-ți vine nici o idee? — Nu. —Bănuiam... Făcu o nouă pauză. Mara’ amú s-a oprit de vreo patru ore și, puțin după aceea, valurile au încetat să mai vină dinspre sud-est. Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
havană bună. Încerc să cultiv tutun, acolo, în selvă, într-un luminiș. Văd că ești hotărât să rămâi. — Bineînțeles! Cât timp îmi permit yubani-i, nu mă gândesc să mă mișc de aici. Și nu ți-e dor? — Dor? râse el, amuzat. De ce? Sau de cine? Dumneavoastră nu cunoașteți Chicago, părinte. Nici n-ați fost vreodată în Vietnam. Dacă ați ști ce înseamnă asta, nu m-ați mai întreba dacă mi-e dor... — Și familia ta? Nu-ți amintești de ea niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
majorității și ordinelor președintelui. Există o limită peste care nu pot și nici nu vreau să trec. Când am depus jurământul pentru funcție, am jurat devotament și ascultare și asta mă leagă. — În definitiv. Ce puteți face pentru noi? Zâmbi, amuzat. — Drept la țintă. Nu despre asta e vorba? Mai puține vorbe goale și mai multe fapte. Bine... În primul rând, voi da dispoziție ca departamentul meu tehnic să pregătească un studiu amănunțit referitor la consecințele pe care deschiderea acelei șosele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe doctor Agustín Carrión, candidatul guvernamental la președinție. La urma urmelor, probabil că el va fi cel care va trebui să ia hotărârile peste un an. — Și Cáceres? — Vă rog, prietene! Nu vorbiți de funie în casa spânzuratului, râse el, amuzat. Dacă opoziția ajunge la putere, dumneavoastră veți pierde un aliat. Cáceres este un demagog imprevizibil. Lui îi poate fi indiferent dacă vinde țara la prețul de 32 de cenți de dolar pentru un sfert de hectar, așa cum fac azi brazilienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lîngă mașină și îndrăznește să întindă mîna cu brelocul-ursuleț panda, i-l oferă pur și simplu iar ea îl ia și îl întoarce pe toate fețele și surîde nedumerită: “|sta ce e? Ce să fac, să dau autograf aici?” întreabă amuzată. El nu își găsește cuvintele imediat, se teme să-i vorbească să-i spună că e pentru ea jucăria, ar vrea ca ea să înțeleagă și să-l ia, însă ea nu îl ajută deloc. Apoi ea își dă seama
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ceva deosebit și ieșit din cotidian. “Angela”, gîndește Romeo în acel moment. “Ea e Angela, fără îndoială.” * Arăți super beton și îmi servești răbdări prăjite, i-am spus de curînd, într-o zi. Așa-s eu, mi-a răspuns ea amuzată. Hai măi că nu mă păcălești tu cu de-astea... parcă eu n-am văzut cum te uitai la mine... dacă te mai uiți așa galeș o să-ți sar în brațe... Hai că ești belea... mie mi-e somn, asta
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Cei doi vecini se despart fără a-și întinde mîna și fiecare rostește în surdină cîte o înjurătură. Peste cîteva zile se reîntîlnesc. O roată de oameni îl ascultă pe Juncu. Acesta promite în stînga și în dreapta și oamenii par amuzați. Ce repede ați învățat lecția, dom' Juncu, intervine un hîtru. Puteți promite mai încolo, oamenilor care nu vă cunosc, dar tocmai nouă ne vindeți gogoși? Nu vă gîndiți că ne vom întîlni mereu și vă vom bate obrazul? Cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ceva mai simplu. Dacă este simplu, atunci la ce ne mai servește? O boambă de aur, cu diamante, poate purta orice proastă. Eu vreau ceva care să... rupă gura la toți. Dacă te descurci, eu sînt de acord, acceptă Viorel amuzat. Monica alege cu grijă ținuta și trimite în Mexic și o mostră din stofa folosită pentru rochie. Bijutierul însă spune că ploșnița cu diamante trăiește doar cîteva ore și deci... nu se poate. Să vină el la București cu ploșnițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cafeaua drept pe... Să moară opărit, a rîs Anica. Ciornei este cu totul derutat. Fata aceasta, cu trup de balerină, cu privire angelică, virgină pînă în măduva oaselor, rîde cu poftă că s-a opărit... S-a jupuit pielea? întreabă amuzată. Care piele? De pe..., știi mata. Mama spunea că era o cafea clocotită. Dar mă-ta vorbește asta cu tine? Dar nu-i de rîs? Muream de rîs cum povestea mama. Săreai într-un picior și făceai: oh, ah, ohoho, aoleu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
n-am avut știre de nici o speranță de viață la naștere. Timpul nostru a fost scurt ca un hohot de rîs Într-o cameră de gazare. Treceam În centru fără să știm că ne aflăm Încercuiți de toți ochii aceia amuzați, mereu amuzați de tumbele, de giumbușlucurile noastre cînd gîdilam cerul pînă la demență cu perucile noastre ca niște imense comete oranj. Nu e nici o exagerare În acest tablou În care liniile și culorile vin să se așeze singure, găsindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
căruia bătrîna Înfășura cu sîrg lîna. Era un spectacol comic și trist În același timp. Rowe zări buzunarul umflat, În care Hilfe vîrÎse desigur revolverul. Privirea pe care i-o aruncă fratele Annei nu era nici obraznică, nici amenințătoare, nici amuzată, ci mai degrabă umilită: totdeauna se complăcuse În societatea femeilor bătrîne! — Nu putem vorbi aici, Îi spuse Rowe. — E surdă, răspunse Hilfe. Surdă ca un pietroi. — Bună seara, zise bătrîna. Aud că s-a dat alarma. — Da, spuse Rowe. — Scandalos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
uimit, colega de alături o apostrofă: - Ce ai, fato, te-ai îndrăgostit? Obrazul i s-a făcut vișiniu. Tăcea, dar tot ce simțea ea îi bulbucea în ochi. Ca să-și poată da mai bine seama, prietena roti privirile în jur. Amuzată și perspicace, și le opri pe mine. Plin de capete, amfiteatrul nu-i împiedica pe îndrăgostiți să se detecteze. Chiar în clipa în care fata cu pricina intra, îmi pironeam ochii pe ușă, iar ea fixa locul în care mă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]