2,199 matches
-
la Pomponescu, spre a vedea dacă a nimerit-o. - Se zice că-l dau afară proprietarii, afirmă Pomponescuîntre solemn și ironic. Parcă dumneata l-ai surprins, domnule Smărăndache, nu-i așa? Smărăndache nu așteptă vreo invitație și începu a debita anecdota pe care o știa pe dinafară. Fusese într-o zi să caute pe Ioanide, trimis de Pomponescu, și-l găsise în mijlocul străzii, cu lucrurile toate pe trotuar. Planșe, suluri albastre de hârtii de calc, mese, scaune, cărți, vase de bucătărie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mâncase de atâtea ori, cățărat în pom, din acele cireșe mustoase... "Așadar, vezi că nu mint! Asta e viața. Fructele intră în sângele nostru, iar sângele nostru hrănește fructele." Madam Valsamaky tăcu, zâmbind cu emoție, ceea ce nu se lămurea prin anecdota însăși. De fapt ascunsese ceva; Ioanide mai zisese: "Madam Valsamaky-Farfara, buzele tale sunt roșii ca cireșele amare de la Tămburești!" și o privise drept în ochi. Ioanide avea acest mod între ceremonios și brutal de a se purta cu femeile, știind
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu se gândea cu toate acestea să-i ofere vreo situație. Alintat de toți, rudă cu cei mai mulți, Smărăndache nu pierdea speranța unui accident fericit, iar până atunci își satisfăcea instinctul său social trecând dintr-o casă într-alta, colportând, spunând anecdotele momentului cu tact și mansuetudine. Smărăndăchioaia îi semăna ca o picătură de apă, cu nuanța că în vreme ce lui Smărăndache îi trebuia colocviul spre a-și justifica interior lipsa de activitate productivă, ea înțelegea viața în chipul unui carnaval continuu. Prin
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
orice mijloace. Hagienuș nu se înfățișa în conștiința lui ca un om odios, ci numai ca unul care fusese mai isteț decât el. Acum Smărăndăchioaia găsi de cuviință, spre a se afla în vorbă, să îndemne pe Smărăndache să plaseze anecdota, pe care acela o spusese de atâtea ori, asupra sicriului lui Hagienuș. - Ce sicriu? Întrebă Conțescu. Lui Smărăndache, om cu pulsul societății, i se păru a surprinde pe fața geografului oarecare paloare panică (se înșela) și de aceea se roși
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și acela consultând rețeta ad excitandam venerem. Cât despre soție, știa că Hagienuș o înmormîntase, așa cum dorise răposata, la țară, pe o mică moșie pe care o cumpărase de altfel cu banii ei. Chipul cum transportase Hagienuș pe moartă devenise anecdotă. Învelise sicriul în hârtie și-l legase bine ca pe un pachet, se încuiase într-un compartiment, cu încuviințarea șefului de tren, căruia îi dăduse un bacșiș (linia era secundară și puțin frecventată), pusese sicriul, de-a lungul, G. Călinescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
treizeci și cinci de bucăți, patru-cinci porții reprezentând riscurile în caz de întîrziere a mandatului. Într-o zi l-a găsit cu un cufăr plin de cartofi, din care fierbea doi-trei pe zi. La un semn al lui Pomponescu, Smărăndache debită o anecdotă despre sistemul de raționare al lui Conțescu. Acesta căpătase de la tată-său, preotul, treizeci de prescuri, pe care le tăiase în jumătate, obținând șaizeci de rații pentru două luni. Într-o zi, mîncîndu-i șoarecii o bucată, Conțescu nu vru să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
babă îl încredință că nu există alt mijloc decât a căuta găina de ou. Conțescu ceru instrucțiuni, se exercită și puse în aplicare metoda. În fiece dimineață, cu degetul pipăia găina. - Ei, zise Hagienuș malițios, numai ca să dea formă dialogică anecdotei, când a tăiat Conțescu găina? -N-a mai tăiat-o! - De ce? Cum așa? Întrebară ceilalți. - Găina se obișnuise cu ceremonia și de câte ori se apropiaConțescu de ea ca s-o caute, se lăsa în jos. Atunci Conțescu, de milă, n-a mai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
informații cărei spețe aparține pisica ce se învîrtește în aer. Totul fără rezultat. - Ei și? Ce fel de pisică era? se interesă viclean Hagienuș. - Era o pisică dresată, părăsită de un circ ambulant. - E bună! admise Gulimănescu, cu gândul la anecdotă." Ce canalii! medită Ioanide. Conțescu agonizează și ei spun fleacuri. La asta se reduce un om pentru ei." Cu toate astea, râsese și el. Recunoscu că, dacă anecdotele erau insipide și cu totul meschine față de complexitatea obiectului, ele rezumau nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
părăsită de un circ ambulant. - E bună! admise Gulimănescu, cu gândul la anecdotă." Ce canalii! medită Ioanide. Conțescu agonizează și ei spun fleacuri. La asta se reduce un om pentru ei." Cu toate astea, râsese și el. Recunoscu că, dacă anecdotele erau insipide și cu totul meschine față de complexitatea obiectului, ele rezumau nu mai puțin câteva note caracteristice ale individului. Într-adevăr, Conțescu era de o mare forță a voinței, la nevoie reglementîndu-și existența barbar, avea o curiozitate naivă și pedantă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
barbar, avea o curiozitate naivă și pedantă, care-l făcea să răsfoiască tomuri pentru cea mai neserioasă chestiune și să țină corespondență, era îndatoritor și iubea animalele. Pomponescu simți mizeria gestului de a evoca un om în pragul morții cu anecdote, și de aceea la friptură (grătar eclectic:poulets a la broche, rognons, cotes de porc etc., aduse în piramide, căci lui Gaittany îi plăcea desfrâul vizual), între G. Călinescu înghițituri, se simți dator să atragă atenția că, lăsând gluma la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
s-au substituit altele: plăcerea de a citi, de a călători. Strămoșul lui Hagienuș vorbea poate turcește și mânca friganele cu migdale și scorțișoară. Acum Hagienuș devora mușchi la frigare și se ocupa cu misterele cabire. Cine-i vedea spunând anecdote cu găina lui Conțescu și pisica saltimbancă ar fi zis că are de-a face cu niște semidocți. Dimpotrivă, Suflețel, Hagienuș erau putrefiați de cultură. - Să-mi oprești osul ăsta! notifică Ioanide lui Pomponescu,arătînd cu degetul spre un cotlet
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era totuși un simplu colportor. El rotunjea știrile, le dădea aspectul unor ficțiuni, le prevedea cu o poantă și cu o sociologie, transformîndu-le în documente pentru uzul intelectualului, știind cu toate acestea să retragă orice aparat filozofic când ascultătorul gusta anecdota simplă. În consecință, Smărăndache răspunse că Conțescu s-a făcut sănătos "subit" și a plecat în explorație științifică în munți. Despre Ioanide spuse că construiește un templu pentru la Venus bête (cum ajunsese această știre la urechea lui Smărăndache?), în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nevestei, devenit soț după spânzurarea celui dintâi. Madam Cîrlănopol îi înmormîntase pe amândoi bărbații amical, în același cavou, rezervîndu-și un loc între ei, în care se și afla. Hagienuș debită toate aceste lucruri cu sarcasmul bonom cu care se spun anecdote despre cei vii. N-avea, sau nu părea să aibă, deloc oroare de imaginile mortuare. Scena festinului în cavou era dintre cele mai inedite și cei trei bărbați vorbiră numai despre iubire, fără a depăși marginile stricte ale decenței. Acum
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să aibă un ascendent asupra progeniturii sale, să se lase extorcat în rate, cu maxim de profit moral și fizic. Tratamentele de soiul aceluia din ziua cu șampanie și prăjituri îi făceau deosebită plăcere. Hagienuș era din familia bătrânului din anecdotă care-și umple o ladă cu pietre, dând a înțelege feciorilor că mai are avere, spre a fi îngrijit bine până la moarte. Neputând căpăta cheia, Hagienuș aduse cu trăsura sicriul de metal învelit bine în hârtie și legat cu sfoară
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
îndoi Suflețel, speriat de această propunere. - Pozitiv! Hangerliu făcuse propunerea ca să alimenteze dialogul, complet indiferent la afacerile altora, așa încît ideea compromiterii lui Suflețel, presupunând că i-ar fi venit în minte, îi era ininteligibilă. Smărăndache spunea când avea prilej anecdota cu sinuciderea. Un amic se prezintă la Max. "Vreau să mă sinucid, împrumută-mi un instrument." "Vrei să te sinucizi? Întrebă banal Hangerliu. Interesant! Cu ce?" "Cu ce-o fi, cuțit de vînătoare..." "Fi donc! Cuțit de vînătoare! Numai apașii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
așa de fixată, încît unele lucruri îi erau imposibile. Niciodată nu comunica el cel dintâi o veste rea altuia, întorcea vorba în așa chip încît ceilalți să ghicească și să spună cuvântul neplăcut. Și pentru acest caz Smărăndache avea o anecdotă dialogică. Presupunea că G. Călinescu Gaittany fusese însărcinat să comunice cuiva moartea unei ființe apropiate. - Ascultă, Gaittany, ce-i cu unchiul? - Bine. - Ce fel de bine? Nu dă nici un semn de viață. - E puțin indispus. - Eu am aflat că e
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu! - Gaittany, a murit! - Da, domnule, închipuie-ți! Gaittany nu spunea niciodată "nu", spre a nu dezobliga pe cunoscuți; "da" era singura sa interjecție. Nu refuza niciodată pe nimeni la primul atac, apoi îi reducea pe toți, după metoda din anecdota lui Smărăndache. Așa o pățise Hagienuș, care venise cu o mică urnă grecească spre a o vinde Casei de Artă. - S-a făcut! zise Gaittany luîndu-și notă în agendă. - Ce-i cu urna mea? Întrebă peste o săptămână Hagienuș. - Se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
copil m-a întrebat la șosea cum mă cheamă și ce meserie am. . - Copiii sunt tiranici, sări Gulimănescu spre a-și sublinia prezența; o dată ce-i ai, ești sclavul lor. Și astfel conversația se învîrti numai asupra copiilor, cei prezenți debitară anecdote cu privire la progenitura lor, și Gonzalv Ionescu însuși fu chestionat de Pomponescu asupra sănătății odraslelor sale. . - Ei, se informă Petrișor al lui Hagienuș, ce spunePomponescu despre situația internațională? . - Parcă noi am vorbit despre situația internațională, îldezamăgi malițios Hagienuș. S-a discutat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
am trăit într-un regim de euforie? Putină durere este ca un toxic ce imunizează organismul împotriva otrăvirii. Era unul în antichitate care lua otravă în doze mici. - Mithridat, zise Suflețel. (Smărăndache, care era la masă, notă imaginea și răspândi anecdota că Pomponescu se familiariza cu toxicele de frica otrăvirii. Smărăndache nu bănuia ce completare va aduce viitorul acestui incident.) - Bucuriile premature ne împiedică să ne realizăm, continuăPomponescu. Am pus putină ordine în lucrurile mele și am găsit o mulțime de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
spuse aceste cuvinte așa de sumbru, încît Demirgian nu mirosi maliția și confirmă din cap și oral: . - Alfredo, ziceți! Nu-i exclus, și mie mi s-a părut. . - E un dobitoc! bombăni Ioanide când fu pe trotuar. Tot Smărăndache nara anecdota, încît sunt de admis unele înfloriri. Esențialul este că se răspândi fulgerător vestea că Sultana a descoperit un "Alfredo veritabil". Anecdota se debita cu râsete și în salonul Pomponeascăi, care se simți indirect atinsă de parodie, întrucît avea și ea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
exclus, și mie mi s-a părut. . - E un dobitoc! bombăni Ioanide când fu pe trotuar. Tot Smărăndache nara anecdota, încît sunt de admis unele înfloriri. Esențialul este că se răspândi fulgerător vestea că Sultana a descoperit un "Alfredo veritabil". Anecdota se debita cu râsete și în salonul Pomponeascăi, care se simți indirect atinsă de parodie, întrucît avea și ea "un veritabil Salvator Rosa". Sultana se verifică și geloasă. Demirgian, dată fiind poziția intolerantă a soției sale, socoti că-i îngăduit
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu o nuanță blajină, lui Suflețel: - Nu v-am spus cine sunt. Mă numesc Gavrilcea! Lui Suflețel părul i se ridică vâlvoi în cap cu atâta promptitudine, încît Gavrilcea, mirat de acest fenomen, pe care-l credea numai de domeniul anecdotei, zâmbi. - Vă mulțumesc, adăugă el, pentru buna găzduire. Însăvă previn că nu trebuie să spuneți un cuvânt nimănui de prezența mea aici. Ați avea neplăceri pe care le-aș regreta. În ciuda tonului amical, deși nu fără insinuație, cu care Gavrilcea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
obișnuit nu suporta să stea atât de mult într-un loc, admitea o excepție în cazul de față. Ioanide nu scotea o vorbă despre evenimentele diurne și nu făcea aluzie la persoane din afară. Totuși, în grupuri se recapitulau toate anecdotele zilei. - Pomponescu, spunea Gulimănescu, iese numai noaptea,pe sub pomi. - Nenorocitul! Îl stigmatiza Gaittany. . - Moirele nu iartă! sărea Suflețel. Tyche, zeița Fericirii, și Agathodamon, Norocul, l-au abandonat. . - Dar Conțescu ce face? Întreba cu intenție malignăGulimănescu. . - Gonzalv este dezolat, răspundea Smărăndache
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
2. Pseudo-fantasticul Despre modul cum înțelege Caragiale a se conforma, în cursul elaborării ,,imitațiilor’’ sale narative, mai înainte numitei reguli a ,,uitării în model’’, ne putem face o idee limpede reflectând pe marginea celor afirmate de el însuși la începutul ,,anecdotei orientale’’ Pradă de război. Fiind vorba aici despre celebrul Nastratin Hogea, împământenit la noi de către Anton Pann, ,,minunatul’’ nostru poet, prozatorul mărturisește că își propune ,,a spune’’ încă una din ,,năzdrăvăniile’’ popularului erou, ,,despre care credem că nu s-a
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Lebeuf și Mimerel. În primele zile ale revoluției, și-a dat concursul unei foi pe care distrugerea, vai!, provizorie, a vechilor piedici aduse libertății presei, a făcut-o să apară la o zi după luptă. Cităm în această privință o anecdotă caracteristică. Era 25 februarie. Doi dintre amicii săi veneau să îi ceară colaborarea pentru această foaie, care trebuia să se intituleze Republica franceză. Bastiat le oferă grăbit colaborarea, căci toate tribunele îi păreau bune pentru a face să ajungă adevărul
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]