1,367 matches
-
cu o inclinație pentru îndeplinirea ordinelor "ca la carte", ei ar fi raportat atacul nuclear, dacă erau de tură. Decizia lui Petrov a fost contestată de superiorii săi deși inițial fiind lăudat pentru decizia sa. Generalul Yury Votintsev, comandatul Apărării Antiaeriene Sovietice, a fost primul care a auzit raport-ul lui Petrov despre incident (și primul care a dezvăluit incidentul publicului în 1990) a declarat că "acțiunile corecte" a lui Petrov au fost "notate". Petrov a declarat că inițial a fost
Stanislav Petrov () [Corola-website/Science/330198_a_331527]
-
un stadiu embrionar. Din cauza cursei înarmării din perioada interbelică, în industria românească de armament s-a investit masiv. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Regatul României se puteau fabrica arme de foc, tunuri antitanc, de câmp și antiaeriene, avioane de luptă, nave militare și muniții. Fabricile de război au fost desființate la sfârșitul războiului din cauza prevederilor Tratatului de Pace de la Paris din 1947. În anii 1950, la îndemnul Uniunii Sovietice, au fost reînființate fabricile de armament, însă România
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
de infanterie, muniții, chesoane și antetrene pentru piesele de artilerie, trăsuri pentru logistică și aparatură optică sub supravegherea și îndrumarea Inspectoratului Tehnic al Armatei. Astfel, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, la Uzinele Reșița erau fabricate sub licență tunuri antiaeriene Vickers-Reșița de calibrul 75 mm (în timpul războiului au fost fabricate și tunuri antitanc Reșița Model 1943 de calibrul 75 mm, precum și aruncătoare Reșița Model 1942 de calibrul 120 mm). La uzinele Astra-Brașov erau fabricate sub licență tunuri antiaeriene automate de
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
licență tunuri antiaeriene Vickers-Reșița de calibrul 75 mm (în timpul războiului au fost fabricate și tunuri antitanc Reșița Model 1943 de calibrul 75 mm, precum și aruncătoare Reșița Model 1942 de calibrul 120 mm). La uzinele Astra-Brașov erau fabricate sub licență tunuri antiaeriene automate de calibrul 37 mm Rheinmetall Model 1939 și unele componente ale tunului antiaerian Vickers-Reșița de calibrul 75 mm. Uzinele Concordia din Ploiești fabricau sub licență tunuri antitanc de calibrul 47 mm Schneider-Concordia și muniția respectivă. La Uzinele Voina din
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
tunuri antitanc Reșița Model 1943 de calibrul 75 mm, precum și aruncătoare Reșița Model 1942 de calibrul 120 mm). La uzinele Astra-Brașov erau fabricate sub licență tunuri antiaeriene automate de calibrul 37 mm Rheinmetall Model 1939 și unele componente ale tunului antiaerian Vickers-Reșița de calibrul 75 mm. Uzinele Concordia din Ploiești fabricau sub licență tunuri antitanc de calibrul 47 mm Schneider-Concordia și muniția respectivă. La Uzinele Voina din Brașov era repartizată producția aruncătoarelor Brandt de calibrul 60 mm Model 1935 și 81
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
comunist de la București a hotărât achiziționarea unor mașini-unelte și instalații în vederea augmentării industriei de apărare. Astfel, la începutul anilor 1960, în România erau fabricate pistoale TTC, carabine SKS, pistoale-mitralieră PPȘ-41, aruncătoare de grenade antitanc AG-2, aruncătoare de flăcări LPO-50, mitraliere antiaeriene grele ZU-2 de calibrul 14,5 mm, detectoare de mine UMIV-1, pod de pontoane P.R. 60, măști contra gaze model 1952 și 1958, precum și diverse alte echipamente și muniții. În ciuda sprijinului acordat de URSS, industria de armament din România a
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
și TR-800). Întreprinderea „Electromagnetica” se ocupa de realizarea sistemelor de ochire de tip Ciclop ale tancurilor românești, iar IOR de echipamentele optice ale armatei. La Crângul lui Bot se afla Întreprinderea de producție și reparații a tehnicii de rachete (complexul antiaerian autopropulsat CA-95, rachete antitanc Maliutka, proiectile reactive nedirijate PRN-80, rachete aer-aer A-90 și A-91, rachete aer-sol A-921). Uzina Automecanica Moreni și bazele de reparații de la Bucov, Mizil, Ribăr și Târgoviște se ocupau de producția și repararea transportoarelor
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
națiune inamică până la distrugere completă. Această strategie era susținută în special de Sir Arthur "Bomber" Harris. Ca rezultat, teama de bombardiere a declanșat o dezvoltare rapidă a tehnologiilor aeronautice și ale celor de detectare și contracarare a avioanelor (radar, tunuri antiaeriene). Germania nazistă a dezvoltat și a introdus în producție doar un singur tip de bombardier strategic cu rază lungă de acțiune (Heinkel He 177-Grifon), cu numeroase întârzieri și probleme, în timp ce bombardierele americane rămâneau doar în faza de prototipuri. Războiul civil
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
era dotat la început cu 45 Panzer II, 71 Panzer III, 20 Panzer IV și 10 tancuri de comandă cu care Erwin Rommel a atacat trupele britanice. Rommel folosea cu succes ambuscade folosind împotriva tancurilor britanice care urmăreau tancurile-momeală tunuri antiaeriene Flak 88 mm de mare viteză. Folosirea cu succes al acestui tun împotriva vehiculelor blindate a dus la adaptarea sa pe tancuri, ca de exemplu Panzer VI (Tiger I). Primele tancuri cu care SUA a intrat în război erau M3
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
și avea o viteză maximă de 33 noduri (61 km/h). Deoarece a fost disponibilă abia spre sfârșitul războiului, "Alaska" a servit relativ puțin timp. Ea a participat la operațiunile din Iwo Jima și Okinawa între februarie-iulie 1945, incluzând apărarea antiaeriană a grupului de sprijin al unui portavion și efecutarea unor bombardamente pe coastă. La Okinawa a doborât numeroase avioane japoneze, incluzând probabil și un avion kamikaze "Ohka". În iulie-august 1945 a participat la operațiuni contra navelor de transport japoneze în
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
tunuri jumelate L/38 de 127 mm, în șase turele amplasate simetric. Două erau amplasate în axul navei deasupra turelelor principale, una la prova și una la pupa suprastructurii, iar restul de patru turele era amplasate în colțurile suprastructurii. Armamentul antiaerian consta în 56 de tunuri Bofors de 40 mm cvadruple și 34 de tunuri Oerlikon de 20 mm individuale. Conducerea focului armamentului principal era asigurată de două sisteme de tip Mk 34, a tunurilor de 127 mm de două sisteme
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
Bay, Cuba. La 2 decembrie a plecat din Cuba, îndreptându-se spre Pacific, traversând Canalul Panama două zile mai târziu, și ajungând la San Diego la 12 decembrie. Acolo artileriștii s-au antrenat pentru bombardamentul de coastă și pentru apărarea antiaeriană. La 8 ianuarie 1945, "Alaska" a plecat din California îndreptându-se spre Hawaii, ajungând la Pearl Harbor la 13 ianuarie. Acolo a participat la alte antrenamente și a fost inclusă în Grupul de Luptă 12.2, care a plecat spre
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
6 februarie și a fost unit cu Grupul de Luptă 58.5, parte a Grupului de Sprijin 58, Grupul Maritim Militar Rapid de Sprijin al Portavioanelor. Grupului de Sprijin 58.5 i-a fost atribuită sarcina de a asigura apărarea antiaeriană pentru portavioane, "Alaska" fiind însoțitoarea portavioanelor "Enterprise" și "Saratoga". Flota s-a îndreptat spre Japonia la 10 februarie pentru a efectua bombardamente aeriene asupra Tokyoului și aerodromurilor vecine. Japonezii nu au atacat flota în timpul operațiunii. În continuare "Alaska" a fost
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
la sud de Kyushu, patru zile mai târziu. Primele atacuri aeriene asupra Okinawei au început în acea zi, 17 avioane japoneze fiind distruse. Aici, "Alaska" a intrat în luptă când japonezii au lansat un atac aerian masiv asupra flotei americane. Antiaeriana sa a distrus un bombardier Yokosuka P1Y ce încerca să percuteze portavionul "Intrepid". La scurt timp după asta "Alaska" a fost informată că în zonă se află niște avioane americane. Cam 10 minute mai târziu, tunarii ei au observat un
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
aprilie "Alaska" a doborât un avion japonez, a strijinit distrugerea altuia și a capturat un avion kamikaze Ohka. La 16 aprilie nava a doborât alte trei avioane japoneze și a sprijinit doborârea a altor trei. În restul lunii apărarea ei antiaeriană a reușit să îndepărteze bombardierele japoneze. După aceea "Alaska" s-a întors la Ulithi pentru a se reaproviziona, ajungând acolo la 14 mai. În continuare ea a intrat în componența GL 38.4, grupul maritim militar de sprijin al portavioanelor
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
a se reaproviziona, ajungând acolo la 14 mai. În continuare ea a intrat în componența GL 38.4, grupul maritim militar de sprijin al portavioanelor reorganizat. Flota s-a întors la Okinawa, unde "Alaska" și-a continuat rolul de apărare antiaeriană. La 9 iunie ea și "Guam" au bombardat Oki Daitō. În continuare, GL 38.4 s-a îndreptat spre San Pedro Bay în Golful Leyte pentru refacere și întreținere; nava a rămas acolo din 13 iunie până la 13 iulie, când
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
cea mai bine echipată și cea mai puternică "squadre aeree", fiind responsabilă de sprijinirea operațiunilor de pe frontul din Alpi. Apărarea aeriană italiană era slabă. La începutul lunii august 1939, Italia a cerut Germaniei livrarea a 150 de baterii de tunuri antiaeriene de 88 mm. Cererea a fost reiterată în martie 1940, dar declinată de germani pe 8 iunie. Pe 13 iunie, Mussolini s-a oferit să trimită o divizie blindată italiană în sprijinul trupelor germane care atacau Franța în schimbul a 50
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
a fost reiterată în martie 1940, dar declinată de germani pe 8 iunie. Pe 13 iunie, Mussolini s-a oferit să trimită o divizie blindată italiană în sprijinul trupelor germane care atacau Franța în schimbul a 50 de baterii de tunuri antiaeriene. Și această ofertă a fost refuzată de germani. Pe 26 mai, generalul Olry l-a informat pe prefectul orașului Menton, cea mai importantă localitate de pe frontiera franco-belgiană, că locuitorii trebuiau să fie evacuați în cursul nopții, când avea să fie
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
declarațiile lui Mussolini cu privire la cele „câteva mii de morți” necesari participării la negocierile de pace. Două zile mai târziu, "Stato Maggiore del Regio Esercito" (Statul Major la Armatei terestre) a dat ordin grupului de armată să își întărească capacitatea apărării antiaeriene. În fapt, nu fusese plănuit sau ordonat niciun atac pentru a doua zi, zi în care a fost declarată starea de război. Mareșalul Graziani, ca șef al Marelui Stat Major, a plecat pe front să preia conducerea luptelor după 10
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
și Pantelleria) escortate de avioane de vânătoare au efectuat două raiduri asupra insulei Malta pe 11 iunie. Aceste atacuri au fost începutul asediul Maltei, care s-a încheiat în 1942. Primul raid a fost efectuat de 55 de bombardamente. Apărarea antiaeriană malteză a raportat însă atacul a maximum 20 de bombardiere, ceea ce sugerează faptul că cele mai multe bombardiere italiene nu au reușit să își găsească țintele. Raidul din seara aceleiași zile a fost efectuat de 38 de bombardiere. Pe 12 iunie, bombardierele
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
bombardiere au fost forțate de condițiile meteo din zona Alpilor să se reîntoarcă fără să își îndeplinească misiunea. În primele ore ale zilei de 12 iunie, zece bombardiere au reușit să atace Torino, iar alte două au bombardat Genova. Apărarea antiaeriană nu a reușit să detecteze bombardierele britanice până în momentul în care acestea au ajuns deasupra țintelor. Operatorii de pe aerodromul Caselle din Torino au confundat bombardierele cu propriile avioane decolate din Udine și au aprins luminile de aterizare de pe pistă. La
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
cu propriile avioane decolate din Udine și au aprins luminile de aterizare de pe pistă. La Torino, bombardierele britanice nu au reușit să distrugă nicio țintă industrială, au ucis 15 civili și au părăsit zona fără să fie atinse de apărarea antiaeriană italiană. Pe 15 iunie, francezii le-au permis britanicilor din Haddock Force să acționeze în sfârșit. Opt bombardiere Wellington au decolat pentru bombardarea obiectivelor militare din Genova. Datorită condițiilor meteo și a problemelor legate de identificare a țintelor, doar un
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
și se întorcea spre sud, încojurând bancurile Goodwin pentru ca să se încheie la Dover. Vasele care foloseau Ruta Y erau cele mai expuse atcurilor vaselor de suprafață, submarinelor și avioanelor germane. Royal Navy a mobilizat pentru această operațiune crucișătorul cu arme antiaeriene |HMS "Calcutta", treizeci și nouă de distrugătoare și numeroase alte vase de transport și sprijin. Marina comercială britanică a mobilizat vase de transport turistic, vase spital și altele. De asemenea, evacuarea a fost asigurată și de vase comerciale belgiene, franceze
Operațiunea Dynamo () [Corola-website/Science/331977_a_333306]
-
devreme omologului său turc Recep Tayyip Erdogan să nu lase o fregată să treacă prin strâmtoarea Bosfor, potrivit Kiev Times. Șaisprezece militari s-au infiltrat în compania radiotehnică de la Maganome, lângă Feodosia. Au apărut informații că unitatea a 55-a Antiaeriană din Eupatoria a fost capturată. La 2 martie, detașamentul ucrainean de infanterie marină staționat lângă Feodosia a fost înconjurat de oameni înarmați care cer predarea acestuia în jurul orei 09:00 EET. În Sudak, personalul stație radar a fost dezarmat. La
Intervenția armată rusă în Ucraina din 2014-2016 () [Corola-website/Science/331441_a_332770]
-
au fost amenajate aleile pietonale care urcă de la baza dealului pană la fortăreață. Spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în anul 1944, când încercuirea orașului de către trupele sovietice a devenit iminentă, aici au fost amplasate baterii de apărare antiaeriană ale armatei germane și maghiare, iar cazematele au fost folosite ca loc de depozitare și spital militar. În timpul luptelor din lunile decembrie 1944-februarie 1945 părți ale fortului au suferit avarii datorita tirurilor de artilerie, urme vizibile și în zilele noastre
Citadela din Budapesta () [Corola-website/Science/328487_a_329816]