1,827 matches
-
acord că holocaustul și nimicirea Dresdei constituie același fenomen și echivalarea lor ar atesta pesimismul, nihilismul lui Heidegger. Din păcate pentru Rorty, dreptate avea Heidegger, fiindcă el nu judeca lucrurile din perspectivă ideologică. Or, e limpede că Rorty părăsește "echilibrul antitezelor", ieșind din zona de transparență și optând, politic și ideologic, doar pentru una dintre părți. Rorty se iluzionează, astfel, că părăsește postmodernismul politic al corecturilor, când, în realitate, îl confirmă, dat fiind că acesta nu este un neutralism nici ontologic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
poate salva Occidentul prin trecerea de la epic la liric. Or, după aprecierea lui Rorty, salvarea e inversă: de la liric la epic. Dar de ce să nu admitem că salvarea poate fi, simultan, și în liric, și în epic? Respingerea uneia dintre "antiteze" este astfel motivată de Rorty. Închiderea în lirism a făcut din Heidegger un renunțător, un pesimist, căci s-a refugiat în Casa Ființei limbajul poetic. Ar fi o faptă de monah. Heidegger n-a avut curajul să dea preoților asceți
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la nivelul flagrantei desincronizări dintre postmodernismul de import și lipsa suportului postmodernității. Desigur, și acest decalaj putea fi explicat, deoarece materialismul dialectic și istoric admitea că "suprastructura" o poate lua înaintea "structurii", dar nu era cazul să se remarce public antiteza în prag de eșec. Iar dacă regimul comunist românesc n-a fost "paradisiac", ci represiv, cu înfometarea populației, cu traiul în frig și cu toate celelalte neajunsuri, atunci singura formă de rezistență nesimulată (adică în afara simulacrelor culturale) trebuia să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în lume în urma ofensivei americane în Orientul Mijlociu, din interese strategice de ordin politic și economic, un factor esențial fiind și conflictul palestiniano-isrealian, împins într-o criză sacrificială perpetuă cu largă extindere în lumea arabă. Este limpede că, în limbaj eminescian, antiteza Occident-Islam a devenit, îndeobște după 11 septembrie 2001, una monstruoasă, cu urmări greu de prevăzut. Lucrări precum cea a lui Samuel P. Huntington despre ciocnirea civlizațiilor sunt menite să atragă atenția asupra dimensiunilor reale ale pericolului. Această confruntare de nivel
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
secularizării, cu pierderea rădăcinilor religioase ale capitalului. Nimic în ființa-ca-ființare nu se poate sustrage diferenței ontologice. Uriașul progres al Occidentului s-a făcut cu prețul nevăzut al pierderii credinței. Intelectualii hiperraționaliști ai Europei au militat constant pentru demagificarea lumii, adâncind antiteza monstruoasă religie / știință, până la pierderea totală a sensurilor cu care se mândrește, doctrinar, postmodernismul. Antitezele monstruoase înlesnesc întotdeauna apariția unui gol, a unui vid ființial, cum a observat Eminescu. În cazul Europei, acest vid lăsat de secularizare a fost umplut
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ontologice. Uriașul progres al Occidentului s-a făcut cu prețul nevăzut al pierderii credinței. Intelectualii hiperraționaliști ai Europei au militat constant pentru demagificarea lumii, adâncind antiteza monstruoasă religie / știință, până la pierderea totală a sensurilor cu care se mândrește, doctrinar, postmodernismul. Antitezele monstruoase înlesnesc întotdeauna apariția unui gol, a unui vid ființial, cum a observat Eminescu. În cazul Europei, acest vid lăsat de secularizare a fost umplut de numeroase secte religioase, dar mai cu seamă de cele două mari "religii" ateiste: comunismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
să înlesnească noua colonizare a Occidentului de către "barbari". Nici Samuel P. Huntington și nici alți analiști nu sunt atât de siguri că în ciocnirea dintre Occident și Orient biruința va fi de partea celui dintâi 235. Credem că rivalitatea actuală, antiteză monstruoasă, dintre Occident și Orient, ca operă a postmodernității, poate fi depășită, spre binele ambelor părți, numai printr-o mentalitate transmodernistă. O spune și un cărturar musulman, trăitor în Anglia, specialist în studii postcoloniale, descins el însuși din postmodernism 236
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu postmodernitatea, încât postmodernismul și tradiția au ajuns să semene cu doi tauri care scot flăcări pe nări unul contra celuilalt, transmodernismul vine la timp spre a-i salva pe ambii, conciliindu-i într-un spațiu al transparențelor, comun tuturor antitezelor împăcate, dar gata oricând de disjuncții minore și majore. Transmodernismul nu invită la dispariția sau anihilarea nici uneia dintre părți, cum procedează extremismele contemporane. Sardar reproșează postmodernismului că a înlocuit realitatea cu "un ocean de imagini, o lume în care orice
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cel mare rezervat lui Mango!). Arheul e spirit și materie deopotrivă. Mihai Drăgănescu a putut să-l identifice cu conceptul central al filosofiei sale din Ortofizica (1985), care e informaeria. Accesul la arheu nu e posibil prin logica bivalentă, căci "Antitezele sunt viața", propoziție fundamentală a gândirii eminesciene, dincolo de antitezele hegeliene, care nu ies din logica terțului exclus. Și, în fine, Eminescu face un exercițiu de tip pullback, retrăgându-se din pădurea lumii, pentru ca să vadă pădurea în ghindă, adică pădurea în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
materie deopotrivă. Mihai Drăgănescu a putut să-l identifice cu conceptul central al filosofiei sale din Ortofizica (1985), care e informaeria. Accesul la arheu nu e posibil prin logica bivalentă, căci "Antitezele sunt viața", propoziție fundamentală a gândirii eminesciene, dincolo de antitezele hegeliene, care nu ies din logica terțului exclus. Și, în fine, Eminescu face un exercițiu de tip pullback, retrăgându-se din pădurea lumii, pentru ca să vadă pădurea în ghindă, adică pădurea în arheu. Geniul eminescian se retrage pe boltă, în ipostază
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
simulacrelor, Noica, aidoma lui Eminescu, s-a văzut nevoit s-o depășească, postându-se dincolo de "măști" și de "simulacre", optând pentru transparența ordinii, care induce rolul prim al spațiului: "Supunându-te ordinii realizezi libertatea"258. Dar spațiul și timpul sunt antiteze complementare și orice tentativă de ruptură între ele poate duce la ispita ideologizării, ceea ce s-ar afla, totuși, în flagrantă contradicție cu intențiile lui Noica. Iată de ce poate gândirea teologică a Părintelui Stăniloae asupra spațiului și timpului (abordată într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Intenția mărturisită era să se pună capăt crizei religioase moderne, America având și avantajul că nu a coborât, precum Europa, cortina de fier între religie și cercetarea științifică 264. Europa a favorizat, cu spiritul ei schizofrenic, umplerea golului, lăsat de antiteza religie/scientism, cu marile ideologii: nazism, comunism etc. Se distinge, așadar, o clară voință de a depăși carențele modernismului printr-o întoarcere la religie din perspectivă științifică, ceea ce dă caracter de neo-gnoză acestei mișcări. Ne-am aștepta ca gnoza de la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
exegezei lui Petru Ioan este de a sublinia solidaritatea dintre gândirea lui Ștefan Lupașcu și viziunea românească a ființei. Mircea Florian îl descoperea precursor al aporeticului și antinomicului din propria sa gândire pe Ion Heliade Rădulescu, autorul teoriei echilibrului între antiteze, cu punct de plecare în filosoful francez Pierre Joseph Proudhon (1809-1865), dar prelucrată în chip original de pașoptistul român, în spiritul dualității ontice din gândirea populară. Însă marele precursor care a transfigurat esențial antitezele lui Heliade (nehegelian) este Eminescu, din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Heliade Rădulescu, autorul teoriei echilibrului între antiteze, cu punct de plecare în filosoful francez Pierre Joseph Proudhon (1809-1865), dar prelucrată în chip original de pașoptistul român, în spiritul dualității ontice din gândirea populară. Însă marele precursor care a transfigurat esențial antitezele lui Heliade (nehegelian) este Eminescu, din păcate rămas necunoscut lui Ștefan Lupașcu. Propoziția eminesciană antitezele sunt viața, care ne introduce într-un univers vădit nehegelian, cu consecințe onto-gnoseologice fundamentale, stă și la temelia gândului lupascian. Altminteri, propoziția fundamentală a gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Joseph Proudhon (1809-1865), dar prelucrată în chip original de pașoptistul român, în spiritul dualității ontice din gândirea populară. Însă marele precursor care a transfigurat esențial antitezele lui Heliade (nehegelian) este Eminescu, din păcate rămas necunoscut lui Ștefan Lupașcu. Propoziția eminesciană antitezele sunt viața, care ne introduce într-un univers vădit nehegelian, cu consecințe onto-gnoseologice fundamentale, stă și la temelia gândului lupascian. Altminteri, propoziția fundamentală a gândirii lui Ștefan Lupașcu este chiar aceea a lui Eminescu, fără s-o cunoască pe ce
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nehegelian, cu consecințe onto-gnoseologice fundamentale, stă și la temelia gândului lupascian. Altminteri, propoziția fundamentală a gândirii lui Ștefan Lupașcu este chiar aceea a lui Eminescu, fără s-o cunoască pe ce a poetului: "contradicția este viața".303 Am demonstrat că antitezele lui Eminescu nu sunt cele clasice, ale lui Hegel, care se succed spre sinteză (când se succed, ele devin "monstruoase", spune poetul), ci antiteze în echilibru. În "trialog", Basarab Nicolescu se exprimă eminescian: "contradicția este echilibru" iar nu opoziție, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Eminescu, fără s-o cunoască pe ce a poetului: "contradicția este viața".303 Am demonstrat că antitezele lui Eminescu nu sunt cele clasice, ale lui Hegel, care se succed spre sinteză (când se succed, ele devin "monstruoase", spune poetul), ci antiteze în echilibru. În "trialog", Basarab Nicolescu se exprimă eminescian: "contradicția este echilibru" iar nu opoziție, ceea ce Lupașcu aprobă cu "excelent"304. Congenerii români cu filosofia lui Ștefan Lupașcu mai sunt identificați, de către Petru Ioan, în Lucian Blaga, Constantin Noica, Marin
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
principiu al excluziunii descoperit de Wolfgang Pauli; în fine, materia microfizică, a psihicului, transcendându-le pe celelalte două, fără a fi, hegelian vorbind, sinteza lor, ci având drept caracteristică fundamentală contradicția dinamică a semiactualizării și a semipotențializării, acel misterios echilibru între antiteze din ontologia eminesciană. Revenind la teoria simulacrelor postmoderniste, este limpede acum că ele lucrează în zona biologicului, evocând "lanțul lui Markov", ca reduplicare și diversificare fără limite, dar reducând starea T la antiteza primei materii lupasciene. În realitate, este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și a semipotențializării, acel misterios echilibru între antiteze din ontologia eminesciană. Revenind la teoria simulacrelor postmoderniste, este limpede acum că ele lucrează în zona biologicului, evocând "lanțul lui Markov", ca reduplicare și diversificare fără limite, dar reducând starea T la antiteza primei materii lupasciene. În realitate, este vorba de o formă deghizată de monism, spre care biologii înșiși tind prin bioingineria clonării. În artă, e propensiunea spre invazia kitsch-lui, a simulacrelor golite de arheitatea ideilor platoniciene, prin lipsa participării (méthexis) la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
o tragedie a energiei.306 Psihismul este "sediul prin excelență al ambivalențelor, al tensiunilor, al pulsiunilor, al tendințelor contradictorii", spune filosoful în Les trois matière (1960)307. Toate logicile și sistemele politice monovalente devin incapabile să înțeleagă natura umană a antitezelor care sunt viața (Eminescu), ducând fie spre dictaturi, fie spre anarhism. Nici maladiile psihice, nici cele sociale nu se pot vindeca fără a ține seamă de realitatea contradictorială a ființei: "tocmai contradicția noastră imanentă este libertatea noastră", precizează filosoful. Angoasa
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în virtutea aceleiași ideologii, care suprimă libertatea" (L'énergétique sociologique, 1982). Acesta e paradoxalul transmodernist menit să contrazică ideologia postmodernă a falselor "toleranțe", care, după cum vedem azi în lume, produce nu armonie globală, ci, dimpotrivă, necurmate nenorociri, semnificând eminescianul eșec al antitezelor, sursa generatoare de rău în istorie. Orice asemenea eșec non-contradicțional înseamnă cădere din logica contradicțională a stării T în una dintre extremele omogenizante ale celorlalte două materii, în contra rostului firii. În plan etic, cele trei materii au corespondent trei lumi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
firii. În plan etic, cele trei materii au corespondent trei lumi: a lui Satan, cu actualizare nemărginită spre moarte, a lui anti-Satan, lumea diversităților agresive (dominantă în istorie) și lumea lui Dumnezeu, simultan omogenă și eterogenă, cea a echilibrului între antiteze. Etica nivelului de realitate macrofizică este binară, maniheistă, a "adevărului" și a "falsului", a binelui și a răului, o etică omogenizantă, științifică, având drept corespondent știința fizicii, golită de afectivitate, rece. Ea provoacă boala mentală numită schizofrenie.310 Etica biologică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
boala mentală numită schizofrenie.310 Etica biologică este a eterogenizării ierarhice, dezvoltând antagonisme între omogen și eterogen, în care este prinsă știința medicinii. Este etica ideologiilor conflictuale din dialectica lui Hegel Și Marx, conformă cu logica clasică a tezei și antitezei, ducând la antagonismul claselor și la totalitarism, dar tot atât de bine la individualism excesiv, anarhic, "liberalism sau capitalism sălbatic, conform cărora nu mai contează decât reușita individuală, în dauna tuturor celorlalți, un capitalism în căutare de diversități pe toate tărâmurile, tot
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
gândirii lupasciene ca logică dinamică a contradictoriului (cum spuneam, sub acest titlu a fost tradus Ștefan Lupașcu de băcăuanul Vasile Sporici, înainte de 1989, dar sintagma aparține, totuși, filosofului 318), s-ar denatura axioma terțiului inclus, crede Basarab Nicolescu, reapropiind-o de antitezele lui Hegel: "Mulți au crezut că logica lui Lupașcu viola principiul non-contradicției de unde numele său, nefericit ales, de <<logică a contradicției>> și că ea comporta riscul unor nesfârșite alunecări semantice"319. Neînțelegerea se limpezește judecând lucrurile în conformitate cu starea T, cel
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
niveluri de Realitate dezvoltă religii concordante, iar în istoria umanității predominante au fost până azi religiile monoteiste și cele politeiste, corespunzând eticii macrofizice și celei biologice. Cum contradictoriul este intrinsec realului, monoteismul omogenizant din creștinism, de exemplu, a creat ca antiteză a lui Dumnezeu pe Antihrist, Satan. Replica antagonală pulverizează comandamentele lui Dumnezeu, fără, însă, a le putea substitui, dat fiind că divinitatea îl domină pe Satan, dar fără să-l poată înlătura. În politeism, tendințelor eterogenizante (multiplicitatea de zei) li
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]