1,159 matches
-
său, autorul (B.W. Anderson) vorbește pe rând despre Numele revelat în vederea legământului - Yahweh, apoi despre numele date de Israel divinității: El (El-Shaddai, El-Elyon, El-Olam, El-Bethel, El-Roi, El-Berith, El Elohe-Israel), Elohim, Eloah, Baal, Adon și, în sfârșit, la capitolul „Alte apelative” Stâncă, Tata - Frate, Rege - Judecător - Pastor și expresiile descriptive Dumnezeul cel viu, Cel Dintâi și Cel de pe Urma, Cel Vechi de Zile. • Ceslas Spicq, Theological Lexicon of the New Testament translated and edited by James D. Ernest, Hendrickson Publishers, Peabody Massachusetts
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Evanghelia după Marcu transcrie ca atare cuvântul aramaic cu care Isus i se adresează lui Dumnezeu: Abba, „Tata” (Mc 14,36). Jeremias e de părere că diversitatea surprinzătoare de forme ce se întâlnesc în evanghelii, când e vorba de acest apelativ, de la forma corectă a vocativului grecesc páter (Mt 11,25 par. Lc 10,21a; Lc 11,2; 22,42; 23,34.46; În 11,41; 12,27-28; 17,1.5), la cea a nominativului cu articol ho pater folosit că
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
4,6): „Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimes în inima Duhul Fiului Său, care strigă: Avva, adică Tata!” (C) În bibliile ortodoxe, respectul pentru dumnezeire îi determină pe traducători să evite prea marea familiaritate pe care o implică apelativul „Tata”. În afară de rugăciunea „Tatăl nostru”, unde adjectivul posesiv cheamă articolul hotărât, iar pluralul „nostru” atenuează și el senzația de prea mare cutezanța, „Părinte” este termenul și pentru ho pater, si pentru Abba. Doar când se vorbește despre el, ca, de pildă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
evidență abundența aluziilor la onomastica, situațiile și caracterele caragialiene în cadrul acestei publicistici, ceea ce poate însemna acceptarea în cadrul breslei gazetarilor a unui cod caragialian pentru etichetarea adecvată a recurențelor sesizate în planul existenței concrete. Astfel, Cațavencu, Dandanache etc. dobândesc statutul de apelative comune, expresii devenite proverbiale precum "dacă e trădare, s-o știm și noi", "avem și noi faliții noștri", "român imparțial" etc. sunt investite cu funcții satirice prin recunoașterea instantanee a contextului lor inițial, iar o anumită manieră de a vorbi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cât și în cea a mahalagismului. Stânjenitor prin frecvență și prin perseverență, vizând "toate categoriile sociale"150, redând, în esență, frapanta discrepanță între formă și fond, mahalagismul are ca referință clară un comportament verbal violent, adeseori imprecatoriu, neșlefuit, punctat de apelative populare și de neologisme neasimilate și contaminate ilariant. Atmosfera viciată fonic din numeroase Momente precum: Art. 214, Justiție, Five o'clock, Vizită, La Moși, Tren de plăcere, dar și din D'ale carnavalului sau din scenele marcate de prezența Ziței
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
printr-un proces de reificare: Roberte I, Roberte II, Roberte-mama, Roberte-tata, Jaques-fiul, Jaques-mama, Bartholomeus I, Bartholomeus II. Aceleiași intenții de evidențiere a caracterului de "gloată" sau a "rinocerizării", a lipsei de individualitate, i se subordonează și numirea personajelor caragialiene prin apelative precum Mitică "și-atât", Mache, Lache, Tache etc, despre care Ibrăileanu spunea că "prin frecvența lor au ajuns niște nume comune"26. Spre deosebire de caracterele clasice, definite în primul rând prin consecvență și continuitate, personajele comediilor lui Caragiale sunt caracterizate prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ph. Hamon)8, autorul Ingeniosului bine temperat îl folosește și drept criteriu supraordonator la nivel macrotextual. Astfel, Dicționarul onomastic, continuat și finalizat prin volumul Jumătate plus unu, dezvoltă amplu sugestia caragialiană, dar și propria sa obsesie a invenției ludice de apelative și destine relaționate arbitrar. Realmente concurând cartea de telefon, uriașul registru inventariază umanitatea și o descrie fals prosopografic, prin fișe fanteziste și ironice, variind dimensional de la o simplă sintagmă de tip calambur la romane în foileton. Departe de a fi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în conformitate cu legislația fiecărei țări, inițiativele necesare dezvoltării comerțului cu vin..." Din 1928, Oficiul internațional a adoptat o rezoluție (C 2∕1928) care prevede ca "niciun alt produs în afara celui care provine din fermentarea alcoolică a mustului să nu poată primi apelativul de vin". Această definiție internațională a vinului a fost completată în 1929: OIV a recomandat "să nu se poată vinde sub numele de vin băutura provenind din struguri seci sau din fermentarea fructelor sau legumelor". (rezoluția C 1/1929). Băuturile
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
nu se observă o "unitate a acțiunii", și numai un naiv l-ar învinui pe Shakespeare pentru intrigă secundară avîndu-l pe Gloucester în centru, intrigă care a fost descrisă de critici în modul cel mai fericit drept o "intrigă-ecou". Acest apelativ se datorează faptului că Gloucester îi judeca pe Edmund și Edgar, fiii săi, într-un mod eronat, așa cum face și Lear în cazul fetelor sale. Mai întîi șunt dezmembrate familiile, pentru că apoi haosul și dezordinea să domneasca peste întreg regatul
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
punând un craniu de cal înfipt într-un par în fața porții. Cei care le văd și vor să rămână teferi, trebuie să se dea de trei ori peste cap și să li se descânte. Oamenii le gratifică pe Drăgaice cu apelative ca: zâne, domnițe, împărătesele văzduhului, fetele codrului, șoimane, mușate, vântoase etc. Tradiția le-a individualizat, dându-le nume ca: Ana, Rudeana, Ruxandra, Tiranda, Todosia, Trandafira ș.a., a stabilit și numărul lor 3, 7, 9. În ultima variantă, trei dintre ele
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a avut o serie de succese militare, printre care câștigarea războiului cu turcii, 1768, și extinderea granițelor imperiului, fapt ce a determinat creșterea prestigiului ei la curțile europene. I s-a propus, de către Comisia Legislativă, în 1767, apoi în 1780, apelativul "cea Mare" pe care, diplomatic, l-a refuzat. Unii nobili erau nemulțumiți de politica economică a țarinei, întrucît privilegiile lor erau afectate. Încercase să îmbunătățească situația iobagilor, a renunțat, a generalizat și a întărit iobăgia. Între timp situația țăranilor se
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și de câte feluri sunt Care sunt și de unde provin câteva cuvinte legate de ape. Cuvântul românesc apă își are rădăcina în indoeuropeanul ap. Tot atât de apropiat fonetic de această rădăcină este și arabul ab, pe care îl regăsim și în apelativul mir-ab, cu semnificația de "emirul apei", adică diriguitorul gospodăririi apei într-o așezare cu climă caldă unde drămuirea apei este un element esențial pentru comunitate. Și în condițiile noastre, mai puțin aride, viața unei comunități rurale începea și se dezvolta
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
cert și de valoare universală, chiar în condițiile unor schimbări etnice și modificări lingvistice. Cel mult, o populație nouă traduce numele vechi al cursului de apă în limba sa, dar nu-i schimbă înțelesul, pentru că numele de origine este un apelativ indicând apa, sau ceva ce curge sau este legat de o particularitate a acelei ape. O veche și lungă filiațiune este cazul Văii Carasu din Dobrogea, un fir de apă unind din vechime un șir de lacuri stagnante, deci o
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
pot să nu fie legate de acest substrat, mai ales cele mari. Ne vom baza, desigur, pe cercetările unor specialiști în materie 23. Putem porni de la constatarea lui Ariton Vraciu, după care, de obicei, în denumirea râurilor se ascunde un apelativ cu sensul de "apă", "rîu = curs" etc. Astfel, dacă pentru "apă" am consemnat mai înainte indoeuropeanul ap, pentru "umezeală", "umed", "ud" avem snap, peled, ued. Pentru "a curge" și "cel ce curge", originarele indoeuropene sunt sar, ser, sru, erd sau
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Podul Jiului". Codexul surprinde de fapt, la acest sfârșit de secol XIV, așezări dezvoltate din acel conglomerat ce caracterizase și Pelendava antică; insuficient individualizat într-o așezare unitară, era desemnat prin acel "Podul Jiului" indicat de codex. Un astfel de apelativ ne informează totodată că un alt pod al Jiului nu mai exista în acel timp, apelativul Podul Jiului fiind suficient pentru a desemna fără greș acea Craiovă încă insuficient închegată. O întrebare interesantă, legată de imaginea dată de "Codex Parisinus
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
conglomerat ce caracterizase și Pelendava antică; insuficient individualizat într-o așezare unitară, era desemnat prin acel "Podul Jiului" indicat de codex. Un astfel de apelativ ne informează totodată că un alt pod al Jiului nu mai exista în acel timp, apelativul Podul Jiului fiind suficient pentru a desemna fără greș acea Craiovă încă insuficient închegată. O întrebare interesantă, legată de imaginea dată de "Codex Parisinus" privește localizarea exactă a podului medieval. Astăzi, în preajma Craiovei se află trei poduri peste Jiu, distanțate
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
de la intrarea în defileu, se traversa apa pe malul drept și de aici se lua poteca de picior și de transport cu samarul pe cai ce treceau muntele peste Pasul Vîlcanului. Dacii denumiseră înaintea romanilor cursul acestui râu printr-un apelativ desemnând caracterul său de apă iute49; dar folosirea unui apelativ roman, traducerea "oficială" de la Jĭvah - Jiu la Rabon, cu păstrarea și chiar accentuarea înțelesului primar a fost limitată în timp, probabil numai la perioada administrației romane; după aceea, numele geto-dac
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
și de aici se lua poteca de picior și de transport cu samarul pe cai ce treceau muntele peste Pasul Vîlcanului. Dacii denumiseră înaintea romanilor cursul acestui râu printr-un apelativ desemnând caracterul său de apă iute49; dar folosirea unui apelativ roman, traducerea "oficială" de la Jĭvah - Jiu la Rabon, cu păstrarea și chiar accentuarea înțelesului primar a fost limitată în timp, probabil numai la perioada administrației romane; după aceea, numele geto-dac, păstrat în regiunea de munte, a coborât din nou pe
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Beroe, de pe limesul dunărean dintre Carsium (Hîrșova) și Troesmis (Turcoaia), vechiul curs al Dunării se numește Băroi, preluat desigur din Beroe. În Dacia Romană s-au identificat cel puțin trei localități cu caracter balnear, în general denumite de romani prin apelativul Aquae. Este vorba mai întîi de importantele băi de la Ad Mediam (Herculane) patronate de Hercule Salutifer, cu ape termale. Sunt apoi, în plină câmpie olteană, identificate pe teritoriul satului Cioroiu (Ciuroi - izvor puternic), cele numite în antichitate Aquae Daciae Inferioris
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
din textele În care apare cu o Înverșunare metodică; același lucru se Întâmplă cu numele zeului național, „regele zeilor”, Amonxe "Amon"-Raxe "Amon-Ra"xe "Ra". Regele al cărui nume Amenhotep (Amenofis) conține numele zeului detestat Își va spune Akhenaton, un apelativ compus cu numele noului zeu. În templul din Karnak se ridică un templu pentru Atonxe "Aton", Însă imediat noul cult cere Înființarea unei noi cetăți, „Orizontul lui Aton” (Akhetaton), actualul Tell el Amarna din Egiptul de Mijloc. Aici zeul și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Anitta Îi consacră cetățile cucerite; ¾almașuitt(a)xe "H~almașuitt(a)", zeiță, personificare a tronului, al cărei nume derivat din hatică Înseamnă „cea pe care se stă”; și, În sfârșit, hitita Șiu(n)aș(um)mi, despre interpretarea căreia, ca apelativ (folosit sau nu ca nume propriu) sau nume propriu, s-a vorbit mult; se pare Însă că În acest termen se poate recunoaște numele zeului Soarexe "Soare", o divinitate masculină a luminii (Neu, 1974, pp. 116 sqq.). Acest ultim zeu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
potniaxe "potnia", ar putea fi atunci o traducere a acestui titlu. Dar tocmai Întrucât este un titlu, el este generic, iar atribuirea lui unei singure divinități nu este neapărat exclusivă. Mai târziu, În Grecia, termenul potnia va fi, Într-adevăr, apelativul zeițelor Heraxe "Hera", Demeter, Artemisxe "Artemis", Atenaxe "Atena" și chiar al nimfelor Circexe "Circe" și Calipsoxe "Calipso". Ipoteza sugestivă a unei „Mari Zeițe” a fecundității a justificat incidența scăzută a figurilor masculine, dar nimic nu ne face să credem că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
contactului cu Grecia, străbate Întreaga problematică religioasă a lumii elenistico-romane. a) Cybelexe "Cybele" și Attisxe "Attis" Stăpânitoare a unei naturi sălbatice, așa cum este cea din regiunile muntoase din Asia Mică, de la care Își ia atributul orèia („munteana”) și numeroasele ei apelative toponimice (Berecyntia, Idea), ba chiar și numele Kybèle (de la muntele Kybèlon) cu care este denumită În mod obișnuit, zeița pare să fie moștenitoarea unei antice figuri siriene (Kubabaxe "Kubaba", „regina din Kargamiș”) introdusă În ambient hitit. Cunoscută grecilor din Asia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Heirmarmène care i se impunea omului din epoca elenistă și imperială ca o forță Întunecată și tiranică, față de ale cărei planuri era constrâns În mod dureros să se supună. Această prerogativă a lui Isisxe "Isis", care se exprimă și În apelativul frecvent de Tyhe sau Fortunaxe "Fortuna", cu care o invocă numeroși credincioși și care Își află o ilustrare vie În Întâmplările lui Luciusxe "Lucius", povestite În Metamorfozele lui Apuleius, În timp ce, pe de o parte, dă Întreaga măsură a dimensiunii tipic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cel mai Înalt, de neatins, se comunică totuși și se Întinde prin nivelele cosmice până la om cu ajutorul unei serii de intermediari de rang divin și demonic: Născut de la sine, fără Învățător și fără matriță, cel de neclintit care nu admite apelativ și are multiple nume, cel care locuiește În foc. Acesta este zeul, iar o părticică din zeu suntem noi, mesagerii. Și dacă cineva vrea să cunoască ceva despre zeu, care subzistă În act, a Însemnat că eterul atotvăzător este zeu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]