3,560 matches
-
Obștea nu este un fenomen specific românesc, ea existând începând cu secolele XI-XII, în principalele țări ale Europei occidentale și centrale, cu mici diferențe legate de modul de organizare și funcționare (Rosener, 2003: 179). Obștea așa cum apare ea în satul arhaic este adunarea generală a tuturor capilor de familie din sat, în care se ține seama de glasul fiecărui participant, mai ales de "oamenii buni și bătrâni". În satul arhaic, obștea are o serie de drepturi și îndatoriri ce privesc toate
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
și funcționare (Rosener, 2003: 179). Obștea așa cum apare ea în satul arhaic este adunarea generală a tuturor capilor de familie din sat, în care se ține seama de glasul fiecărui participant, mai ales de "oamenii buni și bătrâni". În satul arhaic, obștea are o serie de drepturi și îndatoriri ce privesc toate aspectele vieții satului: organizează producția agricolă, se amestecă în viața publică și privată a satului, judecă pricinile din sat, reglementează relațiile cu alte sate și cu statul, reprezintă comunitatea
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
având roluri bine delimitate, precise. 6. CONCLUZII Capitolul debutează cu argumentarea necesității de a discuta despre proprietate funciară într-o lucrare legată de schimbare socială și identitate în rural, urmată apoi de definirea proprietății. O secțiune distinctă este dedicată formelor arhaice de proprietate în rural, cu accent special pe devălmășie. Urmează apoi analiza reformelor agrare din ruralul românesc, începând cu cea de la 1830 și terminând cu reforma din 1991. Aici, analiza a zăbovit ceva mai mult, fiind discutate aspecte politice, economice
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
tine însuți; "meden agan" nimic mai (prea) mult; "pheiden te chronoio" cruță-ți timpul), ca sentimente ce cuprindeau întreaga doctrină moral - religioasă de la Delfi. Fără Delfi, societatea greacă n-ar fi putut îndura tensiunile la care era supusă în perioada arhaică; sentimentul zdrobitor al ignoranței și nesiguranței omenești, teama de divin, ar fi fost de nesuportat fără sentimentul de siguranță pe care un astfel de sfetnic divin și omniscient îl putea da, siguranța că în spatele acestui haos aparent există cunoaștere și
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
Yahweh și apoi cea exegetico-teologică; în privința celei dintâi își exprimă certitudinea asupra originii ebraice a numelui și se pronunță clar și asupra formei gramaticale: persoană a 3-a a imperfectului formei de bază a verbului „a fi” într-o formă arhaica. În schimb, traducerea ecumenica (TOB) atribuie acestui nume o origine preisraelită și un sens ce scăpa oricărei interpretări, oglindă a misterului lui Dumnezeu, ca și ’Ehyeh ’ašer ’ehyeh, care apare că o explicație doctrinala a celui dintâi. 1.2.4
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
problemele cvasi-insurmontabile de ordin prozodic și stilistic și ținând seama de influență informațiilor extratextuale asupra traducerii, autorul ne arata cu talent și competența o mare parte din drumul parcurs spre această versiune remarcabilă, ale cărei calități principale ar fi: parfumul arhaic ce nu întuneca însă claritatea sensului, strădania permanentă spre elegantă și frumusețe, întrucât acestea conferă pregnanta mesajului cărții, preocupare pentru păstrarea polisemiei unor cuvinte spre a nu spulberă misterul versetelor ce le conțin. Scurtă introducere pare să-l arate pe
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
asuma cineva, bineînțeles fără a trădă sensurile - cel puțin pe cele denotative principale. Capitolul 3tc " Capitolul 3" Numele divine în Biblie și traducerea lor în limba românătc "Numele divine în Biblie și traducerea lor în limba română" În toate civilizațiile arhaice, numele se considera că exprimă fie esență persoanei care îl poartă, fie rolul pe care aceasta îl are în lume. În Biblie, el se identifică adesea cu persoana însăși; schimbarea numelui cuiva echivalează cu impunerea unei noi personalități. Dumnezeu schimba
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
biblică intervine în istorie și fiecare nume are acoperire în fapte. Acest lucru ușurează într-un fel stabilirea conținutului semantic. Într-un studiu de exegeza biblică, numele divine ar fi tratate în ordinea apariției lor, pornind de la textele cele mai arhaice ale Vechiului Testament și ajungând la cele din epoca elenistica, iar apoi continuând în același fel cu textele Noului Testament. Aici însă le vom grupa tematic și, chiar dacă vom trata succesiv numele divine din Vechiul Testament și pe cele din Noul Testament
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
în afara Pentateuhului, si e folosit în Cartea lui Iov - probabil, spun comentatorii, pentru a sugera că lucrurile s-au petrecut în vremuri străvechi, ’Pl fiind, la epoca scrierii acestei cărți (începutul secolului al V-lea î.H.169), simțit că arhaic. În relatările referitoare la patriarhi, acest nume e însoțit de diferite epitete. În Gen 14, 22, Abram îl numește ‘ElyÄn, „Dumnezeul cel Preaînalt”; tot astfel îl numește și Melchisedec, regele Șalemului, despre care se spune că era și „preotul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
descriu pe zeul ’Pl, iar numele YHWH ar fi un hypocoristicon tipic, forma originară fiind foarte probabil YHWH ’Pl, „’Pl creează”. Dar majoritatea exegeților îl considera persoană a 3-a a imperfectului q"l de la același verb, într-o formă arhaica 186. Sintactic se comportă, indubitabil, ca un nume propriu. De aceea, traducerea cu „Domnul” nu alterează propriu zis semnificația acestui nume, ci îl face mai familiar. În texte poetice, mai ales in psalmi, se întâlnește o formă prescurtata a acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
în vreme ce Coranul exprimă o experiență religioasă la un nivel aproape sincronic, Biblia este produsul unei evoluții îndelungate și, ca atare, semnificația unui nume coranic poate spune despre Dumnezeu un lucru pe care Biblia l-a exprimat într-un text mai arhaic, dar apoi meditația s-a aprofundat și accentele dominante au devenit cu totul altele. Cu acesti „bemoli la cheie”, întreprindem cele ce urmează. Din categoria numelor coranice fără corespondent biblic explicit, dar a caror semnificație este totuși exprimată de Biblie
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
În care ne aflăm. Privind În viitor, considerăm legitimă critica formulată de Gaston Berger (1973), care făcea observația că, deși metodele de astăzi sunt superioare celor de ieri, ele sunt totuși infantile față de cele de mâine. Nu Însă atât de arhaice precum le consideră Ph.H. Coombs (1968) În lucrarea sa despre o pretinsă criză mondială a educației. C. Redefinirea principalelor orientări și tendințe În dezvoltarea actuală a metodologieitc "C. Redefinirea principalelor orientări și tendințe În dezvoltarea actuală a metodologiei" Acceptând
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
culorile specifice anotimpurilor, fiind sprijiniți să înțeleagă culorile semnificante și culorile simbol. Semnul diferă de simbol. Ca semn, culoarea este un element tipic utilizat de conștiință pentru a indica un obiect ce dobândește o semnificație proprie. Simbolul rezidă din dorința arhaică a omului de a da forme vizibile invizibilului sau de a reprezenta ireprezentabilul, de exemplu, simbolul puterii este sceptrul. Important este ca expresivitatea culorilor să devină pentru copii, treptat, un familiar mijloc de comunicare. 2.7. TEHNICI DE LUCRU SPECIFICE
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
de făcut decât să parodieze când anul 1789, când tradiția revoluționară a anilor 1793-1795”. Numai că Marx însuși a cedat repede acestui duh restauraționist când, mai târziu, a văzut în emergența societății comuniste anunțate „exproprierea expropriatorilor” și restaurarea unei proprietăți arhaice și lipsite de exploatare: „Ceasul din urmă al proprietății private capitaliste a sunat. Expropriatorii sunt expropriați. Modul de apropriere capitalist, care rezultă din modul de producție capitalist, deci proprietatea privată capitalistă este prima negație a proprietății private individuale, întemeiată pe
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
luându-se la întrecere, fiecare după puterile sale. Același lucru l-am simțit și eu în fața cetății descrise de noi”. Se știe ce urmează: Critias fusese izbit de asemănarea dintre Cetatea rațională descrisă de Socrate în ajun și o Atenă arhaică despre care și despre al cărei război cu Atlantida auzise în copilărie o relatare de la bunicul său, Critias cel Bătrân, care, la rândul său o auzise de la Solon, marele legislator. Începe, așadar, în Timaios, să povestească istoria cea veche, dar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
-l pe Timaios să descrie mai întâi felul în care Creatorul a construit Universul vizibil ca pe o desăvârșită și bună copie a Universului inteligibil. În ziua următoare, Critias va relua, în dialogul Critias (rămas neterminat), povestirea sa despre Atena arhaică și Atlantida - povestire care, în mod explicit, fusese declarată de Socrate „nu un mit plăsmuit, ci o istorie adevărată” (Timaios). Întreg restauraționismul platonician stă, prin urmare, în această coincidență (care desigur nu este o „simplă coincidență”): Cetatea bună, cea durată
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
se opune ca ea să fie refondată în prezent sau în viitor. Să facem aici câteva observații: a) Cetatea bună istorică nu este o cetate oarecare, situată într-un loc oarecare, poate într-un ținut „barbar”, ci este chiar Atena arhaică. Critias subliniază că oamenii minunați despre care va vorbi sunt „cetățeni atenieni adevărați”, strămoșii îndepărtați și direcți ai compatrioților săi. Faptul că relatarea sa provine de la Solon, marele legislator atenian (cu care se înrudea și Platon, de altfel) subliniază caracterul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
îndemnul patriotic și rezonabil de a deveni nimic altceva decât ceea ce ai fost și ceea ce, în definitiv, ești din totdeauna, chiar fără s-o știi: chemarea la o „revoluție națională”! b) Punându-l pe Solon să afle istoria despre Atena arhaică și Atlantida de la preoții egipteni, Platon explică cezura produsă de „trecutul apropiat” și uitarea care s-a așternut peste „trecutul îndepărtat”: la anumite intervale, au loc catastrofe determinate de „deviația corpurilor” cerești și o mare parte din omenire piere, dar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
bumbac din Anglia - pentru ca să ai șansa emancipării de prejudecățile acumulate de trecutul apropiat și purtătorii săi de cuvânt. c) Marele „interludiu” reprezentat de mitul demiurgiei universale expus de Timaios trebuie să aibă o legătură cu relatarea lui Critias despre Atena arhaică și Atlantida și cu teoriile din Republica. Nu vom analiza acest aspect, dar mi se pare că ideea fundamentală, din acest punct de vedere, este cea a unui Univers bun, creat după modelul inteligibil de un Dumnezeu bun și mulțumit
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Nu ne mai rămâne, în finalul acestor pagini, decât să ne întrebăm dacă și cât anume credea Platon însuși în autenticitatea restauraționismului său. Altfel spus: era el convins de autenticitatea istoriilor, puse sub autoritatea impozantă a lui Solon, despre Atena arhaică și Atlantida? Sau inventase pur și simplu cu bună știință acest mit (așa cum, să spunem, inventase mitul sufletului din Phaidros) numai pentru ca, prin apelul la patriotismul atenian, teoria sa politică să devină mai plauzibilă, cel puțin pentru publicul atenian? (Acest
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
că vechii romani erau aidoma lor, la fel cum Luther credea și nu credea că vremurile apostolice renăscuseră prin el și reformații săi, la fel cum Nae Ionescu credea și nu credea că România modernă mai poate reveni la civilizația arhaică, rurală, decuplându-se de Occident, la fel cum Sartre credea și nu credea că URSS, cu lagărele ei, este locul autentic al restaurării omenescului. Paradoxul este că a imagina, a reprezenta, a propaga sau a aplica noul radical - în orice
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Lămurirea relațiilor lui Platon, atât în planul vieții, cât și în cel al gândirii sale, cu sfera politicului a devenit o sarcină fundamentală a noii cercetări platoniciene. Mai trebuie adăugat că, cu cât înaintăm mai mult în timp dinspre Grecia arhaică a secolelor X-VII î.e.n. către cea a lui Platon (428-348 î.e.n.), caracterizată prin instaurarea ordinii social-politice a democrației la Atena, cetatea filosofilor, importanța sferei politicului în ansamblul existenței grecești se află într-o continuă creștere până la a deveni dominantă, oferind
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
La nivelul analogiilor cu diversele figuri culturale consacrate pe care contemporaneitatea lui Platon le putea oferi, primele care s-ar putea impune ar fi sofistul, ca pretins stăpânitor al adevărului și falsului, analogic aici lui Ulise, și figura mantică a arhaicului stăpânitor de adevăr, determinat cu atribute similare lui Ahile și comparat cu acest personaj al dialogului de Marcel Detienne. Amintind tradiția stăpânitorului de adevăr evocată de Marcel Detienne, încărcăm figura lui Ahile cu un simbolism foarte bogat și important pentru
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Detienne, încărcăm figura lui Ahile cu un simbolism foarte bogat și important pentru lectura dialogurilor, întrucât lui îi revine acum, simbolic, intuirea nemediată a adevărului și neputința enunțării falsului din Câmpia Adevărului, spațiu cu o importanță reală în simbolismul religios arhaic și simultan important în construcția ontologiei platoniciene din dialogurile de senectute, mai ales pentru reforma ontologiei parmenidiene propuse de Platon în Sofistul. Să luăm aceste elemente pe rând. Nu am dori neapărat să sugerăm în rândurile care urmează o hermeneutică
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
tehnic și dominația acestei puteri materiale asupra celorlalte civilizații, pe de altă parte, a înzestrat «adultul alb și civilizat» cu un particularism marcat, separându-l pe el și «mentalitatea» lui logică de restul culturilor lumii taxate drept «prelogice», «primitive» sau «arhaice»”. Ideea că postmodernitatea este punctul terminus al unui proces de „enantiodromie” (ceea ce în filosofia presocratică însemna întoarcere) își caută în continuare argumente. E desigur o întoarcere către „neundele” (cf. Henri Corbin) și nu atât către valorile Antichității. Schimbările sunt evidente
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]