1,924 matches
-
mă-ntorc cu torba goală, dar cu sufletul meu plin. Și în drumul meu spre casă, pășesc leneș, gânditor, Greierul și pitpalacul mă petrec cu cântul lor, Aripatul șoarec face roți fantastice în zare, Iară eu nu uit nici astăzi asfințitul cel de soare. IV Când am plecat ca prefect la Dorohoi, părintele meu mi-a dăruit un echipaj complect: trăsură, cai, hamuri și bici. Făceam figură pe stradele orașului cu caii mei cei murgi 70, cu coame rotate, care, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dreptul vorbind, mulți dintre noi aveam la vârsta aceea câte un dor ascuns la inimă, care se răcorea prin cântec și se topea în pahar. A ținut această petrecere, pe care nu voi uita-o niciodată, pănă hăt târziu după asfințitul soarelui și nu ne-am împrăștiat înainte de a umplea cu bani albi pentru zile negre mai multe pahară închinate în sănătatea lui moș Barbu Lăutariul. Ce s-o fi făcut el de-atunci nu știu. Unii zic că a murit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dulce culcuș de sirene, care-ți deșteaptă doruri de tainice voluptăți, acum e iritată, dezlănțuită, turbată de parcă-ți prevestește sfârșitul lumii; și, necontenit, după capriciile ei îți sugerează alte gânduri, îți spune altă poveste, îți cântă altă simfonie. Răsăritul și asfințitul soarelui, lumina lunei, sclipitul stelelor, fosforescențile nopții produc pe luciul ei transparent adevărate feerii ce uimesc închipuirea. Frumoși sunt și munții cei mari cu formele lor fantastice, cu ghețarii, cu pădurile lor seculare, cu lacurile și cascadele lor, dar nici un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
unde viermuia o sumedenie de lume din toate țările și de toate neamurile. Ajunsesem cam spre sară și nu bine am intrat într-o odaie, ca să ne scuturăm puțin de colb, că deodată auzim sunând cornul Alpilor, care anunța oaspeților asfințitul soarelui. Am ieșit iute afară împreună cu toată lumea și mărturisesc că îmi este cu neputință să descriu splendoarea tabloului ce mi s-a înfățișat dinaintea ochilor. Rigi este unul dintre munții Șvițerei care are o situațiune excepțională, de unde se deschide vederei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o sărbătoare a naturei în care parcă și ceriul și pământul s-au unit să glorifice pe falnicul luceafăr al zilei în momentul îndrumărei sale spre ceielaltă față a pământului. Am avut norocul rar să privesc această neînchipuită scenă a asfințitului de la început pănă la sfârșit, căci nu era pe ceri un strop de nour care să-i micșureze frumusețea. Apoi încet, încet umbrele nopții se ridicau din văi spre vârfuri, și când cea din urmă rază de diamant, cea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o admira. Totdeauna parcă-i descopăr o nouă frumuseță. De multe griji, de multe necazuri, farmecul ei mi-a ușurat inima și de multe ori când mi se înfățoșa într-o pulbere de aur, înecată în razele răsăritului sau ale asfințitului, mă uitam pe mine însumi și mă simțeam dus pe altă lume. Ei bine, cum stam așa cu privirea rătăcită în albastrele depărtări, fără voie gândul meu se întoarse spre trecut și prinse să reculeagă amintirile din tinerețe, care ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
aș putea fi invitat și nu vreau să fiu găsit nepregătit. Între toate acestea, prezente în proporții inegale, în funcție de datele fiecărei zile, încerc să mă strecor elegant, să le înregistrez pe toate și să nu fiu nemulțumit de roadele fiecărui asfințit. Deseori însă mă plâng că nu-mi ajunge timpul, dar această este o stare a celor mai mulți. Ceva se adaugă totuși în fiecare zi și este lucrul cel mai important. Sunt fericit că nu sunt dintre aceia care nu au proiecte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de 23 decembrie 1970: „O parte dintre oamenii care locuiesc pe dealul Trandafireștilor au fost treziți de o bufnitură, dar nu i-au dat atenție, s-au întors pe partea cealaltă. Ce s-a întâmplat? în partea pârâului Dunavăț, spre asfințit, dealul Trandafireștilor care vine spre Tureatca și Fântâna Anichii, de la coama dealului se face o crăpătură și ruptură lungă de aproape un kilometru, alunecând pământul și coborând între 15 și 30 m pe unele locuri. Această masă uriașă de pământ
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ea scrie: „Maica Domnului, Ocrotitoarea României”. Apoi vezi pictați Înaintașii noștri sfinți: Sf. Daniil Sihastru, Sf. Ioan Iacob Românul, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Brâncoveanu cu fiii lui și sfetnicul, Sf. Ioan de la Suceava și alții. Pe peretele dinspre asfințit sunt pictați Patriarhii noștri Români care au stat În fruntea Bisericii, conducând mai departe credința Ortodoxă. Ei sunt: Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu. Privind și admirând, iată, se deschide o ușă. Intră părintele superior
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Înecat pe toți egiptenii. Mare ești Tu, Doamne, și minunate sunt lucrurile mâinilor Tale! Ce minune mare! I-a salvat. Marea Roșie are mai multe culori. Dimineața, la răsăritul soarelui e mai grena, peste zi valurile au multe culori, iar la asfințit de soare altă culoare. Se spune că și Irod avea palat la Marea Roșie. Și aici, la acest palat, și-a serbat ziua de naștere. Aici i-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Din tot palatul lui Irod acum se mai
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
ești Maica Celui Sfânt Și ești Maica pe pământ Tu ești Maica Sfinților Sfinților Părinților Și a Pământenilor Raza Soarelui frumos Miluiești pe păcătoși Și te rogi neîncetat Fiului Cel Preaînalt Să ne ierte c-am greșit Din zori până-n asfințit Ascultă! O Prea Curată Și la ruga mea te apleacă Că sunt ființă prea săracă N-am fapte plăcute, bune M-am pierdut și eu prin lume Și-am uitat de rugăciune Eu nimic n-am adunat Cele bune am
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
săracă N-am fapte plăcute, bune M-am pierdut și eu prin lume Și-am uitat de rugăciune Eu nimic n-am adunat Cele bune am uitat Numai munții de păcate Mi i-am făcut mie parte Iar acum la asfințit Mă Întreb cu ce-am venit? Că nimic n-am pregătit Desagă nu mi-am luat Cămașa Sufletului n-am spălat Vaaai, de Sufletul meu, Ce-am făcut o viață eu! Cămașa Sufletului 16.06.2005 La crucea Ta, ași
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
sculpturi, statui budiste și picturi murale. Construcția grotelor a început în anul 366 e.n. Yue Zun, un călugăr budist a ajuns la Dunhuag în timpul unei călătorii și, căutând loc de popas, a avut parte de un spectacol feeric. În lumina asfințitului, Muntele Mingsha părea poleit în aur și mii de Buddha păreau că zboară în această atmosferă ireală. "Fără îndoială, aici este un loc sfânt", și-a spus Yue Zun. Astfel, el a chemat maiștri, artiști și pietrari să amenajeze și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
în timpul unei călătorii spre vest, a ajuns la poalele Muntelui Sanwei. La apusul soarelui, a căutat un adăpost pentru noapte și a dat peste un loc ce părea ireal la lăsarea serii. Muntele Mingsha părea poleit cu aur în lumina asfințitului, iar în fața ochilor avea zeci de mii de Buddha ce pluteau în văzduhul curat. Yue Zun a rămas fără cuvinte în fața nemaivăzutului peisaj, convins fiind că era într-un loc cu adevărat sfânt. Nu a stat mult pe gânduri și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
dimineața până seara. Se gândi atunci să-i facă pe plac și schimbă (în chip greșit) această parte a casei. Închise aproape toate ferestrele, nu mai era vedere nici pe pădurea dinspre răsărit, nici pe cea dinspre apus, cu frumoasele asfințituri de soare. Camera de musafiri, intrarea-bibliotecă și salonul își pierdură toată lumina și noua cameră astfel formată nu avu nici un înțeles, căci, fiind deschisă în capul scării era prea în trecerea tuturor. Terasa de la etajul de sus e frumoasă, dar
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
simt materialitatea aerului pe care îl străbatem amândoi și simt, cu o exaltare de nedescris, imaterialitatea pufoasă, precum o spinare alburie de inorog, a norului pe care poposim. 7. Edo aruncă o privire fugară în sus. Cerul se pregătea de asfințit cu un veșmânt cețos, destrămat pe alocuri de scrijelituri albe și stângace de nori, ca într-un desen neisprăvit al unui orb. O nouă zi era pe cale să se încheie - la fel ca altele din ultima lună. Atunci, totul se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pîné la pémînt, și avea pérul prins Într-un coc din care cédeau șuvițe crete. Ce frumoasé era Sophie! CÎmpul era galben-portocaliu și era tot timpul ziué, si era soare. Céci Sophie era micé și obosea mergînd, adormind Întotdeauna Înainte de asfințit. Ea se trezea cînd soarele se vedea jumétate din florile galbene și portocalii, care erau umede și respirau un abur récoros. Tatél ei o ducea pe umeri și ea dormea, Încolécindu-i capul cu mîinile ei mici, slobozind un șuierat plécut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
uzau repede și că pentru ei o alergare nebună era atât de zăpăcitoare, încât mulți mureau ori se închideau în mănăstiri după aceea. Pe drum, o căruță de ciumați se îndrepta spre Câmpul lui Dudescu. A ajuns la Cotroceni aproape de asfințit. Zoe nu lăsase vorbă la poartă, dar l-a primit, amintindu-și că e trimis de Alecu și, pentru că nu putea s-o convingă, s-a strecurat în sângele ei. Când cobora soarele, Zoe deja se afla în trăsura echipată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se lăsau În jos și se Înălțau, iar cădeau, iar se Înălțau. Pe portativele sârmelor fixe poposeau vrăbiile, care ba Își luau zborul, ba se Întorceau să se odihnească. De‑a lungul trotuarelor, tencuiala coșcovită lăsa la vedere, În lumina asfințitului, roșul originar al cărămizilor. Rareori trecea câte un automobil În zilele acelea. Ce vedeai erau trăsuri, camioane cu gheață, camioane cu bere și cai uriași care le trăgeau. Deosebeam oamenii după fețele lor roșii, albe, zbârcite, pătate sau netede; zâmbărețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
bulgăre de pământ din roaba mare aproape plină și-l fărâmiță agale printre degete, ascultând ce-i spunea bătrânul Tofan acum cu un glas mult mai scăzut. - Ai făcut foarte rău că m-ai oprit de la lucru, tocmai acum după asfințitul soarelui. Pământul simte asta și pornește la vale, vine la vale numai noaptea, în tăcere, hoțește, caută să mă păcălească, se strecoară ușor de numai eu pot să-l simt. Eu îl cunosc demult, de când mă știu pe lumea aceasta
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
taină a puterii. Dar nu găseam răspunsul, și acele porți, odată deschise, dădeau la iveală numai pustiul sufletesc. Astfel, din eșec în eșec, din blasfemie în blasfemie, m-am stricat la suflet. Ziua continuam să fac pe evlaviosul, dar la asfințitul soarelui tenebrele puneau stăpânire și pe sufletul meu. Pentru a mă simți puternic, aveam mai întâi nevoie să beau câteva căni de vin și să-mi răcoresc mintea cu secrețiile unei femei. După care izbuteam să mă strecor în ungherele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
negustori să ni se alăture pe parcurs și să formeze un convoi. Când au ajuns în dreptul unui transport de grâu cu destinația Oderzo, un oraș bizantin pe pământ longobard, au dat bice animalelor în sfârșit și am mărit pasul. Către asfințitul soarelui am ajuns într-un sat la aproape o milă de vadul peste apa numită Tagliamento. Povestisem că sunt fiu de negustor și că tatăl meu venise din Siria la Concordia datorită afacerilor avute cu venețienii. M-au întâmpinat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Mi-am pus un brâu de in, încălțările cele bune, singura tunică de mătase ce-mi mai rămăsese, puțin tocită, și centura cu margini și găici de aramă pe care niciun cămătar nu voise s-o ia. Soarele coborând în asfințit atingea zăpezile eterne de pe muntele Cavallo, ce se înălța pe neașteptate din câmpie. Cât cuprindeai cu privirea ți se înfățișa lanțul de munți, unii atât de departe, că aveau culoarea azurului, alții atât de aproape, că puteai distinge verdele copacilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Începeam apoi lecțiile de citit și de scris cu Rotari, și, imediat după asta, el mă instruia pentru luptă sub comanda lui Gundo, despicând pari și străpungând împletituri de trestie. O alergare până la marginea așezării, apoi o nouă baie spre asfințit și cina la căderea întunericului. Așa că, seara, mă prăbușeam în pat de oboseală. Uneori adormeam fără să mă mai dezbrac și mă trezeam dimineața cu mari dureri în tot corpul, încât de-abia mă mai mișcam. Dar, puțin câte puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu răbdare, ascultându-l atent. Rotari l-a întrebat dacă și la Brescia erau evrei care se pricepeau la astfel de lucruri și, auzind răspunsul pozitiv al lui Yehudah, a părut încântat. Am plecat de-acolo cu două ceasuri înainte de asfințit, ca să ajungem și la episcopul Severo. La episcopat am fost întâmpinați de doi tineri diaconi, chemați de gărzile longobarde care păzeau poarta. Le-am spus cum mă numesc și dacă e cu putință să-l salutăm pe Severo. Am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]