1,498 matches
-
ÎNCHEIERE În concluzie, apare evident faptul că aceste personaje, obsedate de cunoașterea sinelui și cu noaș terea lumii, trăiesc iubirea ca experiență a sacrului și ca magie. Ei în cearcă săși or doneze epic (jurnalul lui Allan și romanul personajului auctorial), liric sau filozofic (creațiile lui Maitreyi) experiențele trăite, pentru a afla răspunsuri la întrebări grave despre sensul existenței. Prin sinceritatea absolută, prin trăirea devastatoare și prin autenticitatea confesiunii, se transcende individualul, întrun roman al experienței care „sporește cu unul seria
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
trecutul reconstruit de arhive și de... alți autori. (Im)personalul unui trecut interacționează cu personalul din noi, cu subiectivitatea și afinitatea față de anumite idei/concepții. Această relație dintre impersonal și personal reprezintă punctul de emergență al scrisului istoric, al funcției auctoriale. Cartea al cărei autor sunt... este compusă dintr-un trecut al arhivei, din scrieri și relatări din trecut ale căror AUTOR nu sunt. Autorii sunt autori doar în măsura unor discursuri originale și neîntâlnite până în prezent... Cel puțin aceasta e
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de intriga modernă punctul de formare al istoricismelor și al conflictelor social-politice, al luptelor între oameni. Ceea ce contează nu este atât Cine vorbește?, ci Ce spune?/ Ceea ce se spune despre un anume subiect, autor, idee? O mutație epistemică de la polul auctorial la cel inter- și a-personal. Acest "spus" nu îl vom înțelege decât relaționat cu o evidență concretă și verificabilă și/sau în relație cu acele condiții de viață în care un om gândește și acționează. Acest "Cine?" este însăși
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
exterior, spre spațiu și spre posibilitate autentică a gândirii, spre un mai bine atât timp cât suntem preocupați de "Cine vorbește?". În ceea ce urmează am să încerc să prezint "metoda" lui Foucault în scrierea cărților sale, dar nu din perspectiva biografică și auctorială a lui "Cine vorbește?" o reminiscență psihanalitică în gândirea lui Foucault. Despre "metoda" lui Foucault în scrierea cărților sale Cărțile lui Foucault sunt asemenea pânzelor unui strălucit pictor baroc, adept al clar-obscurului. Sunt clare și imanente, atunci când au legături concrete
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
De altfel, nici societatea nu funcționează așa. Ar fi bine să înțelegem cunoașterea ca o armă sau o unealtă într-o societate a puterii-cunoaștere. Ea poate fi utilizată pozitiv sau negativ, în funcție de intențiile utilizatorilor. Intențiile nu sunt idei, iar ideile (auctoriale) nu provin toate doar din intenții, ci și din condiții generale de viață. Foucault trata cunoașterea ca pe un angrenaj practic, comparându-și cărțile cu niște "unelte". Cărțile și istoriile lui Foucault sunt unelte ce fac și desfac alte cărți
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
istoricilor sunt raportate la istoria generală, adică la serii imuabile de fapte și evenimente, de întâmplări și fenomene istorice prezente în memoria socială. Există o istorie sedimentată în memoria colectivă a generațiilor, iar această istorie vie interacționează cu scrisul istoric auctorial. În esență, teoria corespondenței enunț-fapt sau enunț-evidență le implică pe toate celelalte (teoria coerenței, teoria pragmatică, teoria performativă). Cum le implică? Acolo unde un enunț (istoric sau de altă natură) nu vizează o evidență, el nu poate fi nici coerent
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
a ideilor după diverse tehnici arheologice și enunțiative); 2) adevărul-constatare (relația fapt-adevăr); 3) utilitatea (ceea ce este real este necesar); 4) legitimitatea (dialectica drept-nedrept); 5) egalitatea (în drepturi și libertăți, devenită doctrină politică). Faptul, evidențele despre acesta și ideile generale (sau auctoriale) au funcții diferite în discursul istoricilor. Dacă faptul este un dat, ideea este un dincolo de dat, pentru a se înfățișa la modul abstract al reprezentării. Ideea trăiește prin reprezentare, atât timp cât aceasta 1) convinge și 2) orientează oamenii spre anumite scopuri
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
căreia îi substituia "un portret critico-umoristic al scenei literare cu tipuri tot atât de inconfundabile ca ale comediei clasice". Un nu ionescian va spune poetul canoanelor impuse de minți sterile și străine, aservite ideologic. Foarte adecvată ni se pare în descifrarea viziunii auctoriale grila Gerard Genette, folosită cu aplicație de eseistă, care nu pregetă să adauge conceptului de transtextualitate din "Palimpsestes" (1982) propria cheie interpretativă a operei soresciene, heterotextualitatea, "adică realizare a unui text nou cu mai multe voci în care un text
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Cel ce a recreat prin deconstructivism (indus de insatisfacția cunoașterii intime a mecanismelor textului) nu numai alte texte, ci și coduri, va fi asimilat până la negare de optzeciști. Subversiunea poetului și dramaturgului față de "ordinea lingvistică a lumii" clatină însăși autoritatea auctorială, nemaivorbind de logocentrismul platonic, substituit, cum va dovedi Derrida, cu gramatologia, semne ale "absenței ontologice". Excepțională ni se pare analiza dramaturgiei soresciene, emblemele scenice și de limbaj ale deconstrucției fiind în chip subtil identificate cu ilustre figuri textuale și culturale
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Editura Librăriei Socec I. C. București, 1883/1884), urmată de încă 11 ediții, N. Georgescu scrie cel mai cuprinzător studiu pe care-l cunoaștem, fiind de părere că organizarea, arhitectura interioară în catene și verigi a volumului din 1883, așadar, intenționalitatea auctorială este cea a Poetului, și nu a lui Maiorescu, editorul ce-a avut doar curajul istoric de a gira ediția. Este vorba, ne spune N. Georgescu, de un volum inițiatic al celui ce, spre deosebire de Dante, străbătător prin abisala ficțiune doctrinară
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
celui ce, spre deosebire de Dante, străbătător prin abisala ficțiune doctrinară și religioasă, s-a lăsat străbătut de cele trei ipostaze ale ispășirii și mântuirii creștine: Iad, Purgatoriu, Rai. După o sută de ani de textologie, primordial este textul eminescian ca voință auctorială, iar nu textul în convențiile editorilor de până la Perpessicius și ediția sa din 1939: "M. Eminescu. Poezii tipărite în timpul vieții". În spriritul acelei voințe auctoriale a Poetului, și despărțindu-se de Perpessicius ce susține intruziunea lui Maiorescu, N. Georgescu oferă
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Purgatoriu, Rai. După o sută de ani de textologie, primordial este textul eminescian ca voință auctorială, iar nu textul în convențiile editorilor de până la Perpessicius și ediția sa din 1939: "M. Eminescu. Poezii tipărite în timpul vieții". În spriritul acelei voințe auctoriale a Poetului, și despărțindu-se de Perpessicius ce susține intruziunea lui Maiorescu, N. Georgescu oferă scenariul probabil al ediției princeps, un fel de "Eminescu par lui même", fascinant și convingător ghid de reinițiere în intimitatea artei poetice eminesciene, dar și
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Botez, singurul filolog editor al Poetului. Frecventează eficient cele 43 de caiete eminesciene pe care le tipărește, oferind imaginea unui Eminescu al Moldovei și al epocii, înghețând sute de termeni în forme dialectale, în intenția de a reabilita autenticitatea voinței auctoriale. Este o ediție criticată ("atelier anarhic" Perpessicius); în ciuda faptului că era prima ediție critică (1933), autorul ei este calificat drept un "autoritar fără autoritate". Calificată drept o necropolă de Pompiliu Constantinescu, ediția Botez are obsesia manuscriselor supuse măsurii mecanice a
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Realismul impusese modelul absolut în formula "obiectivă": impersonalizarea povestirii, al cărei ideal era să pară o istorie desfășurîndu-se de la sine, fără intruziunea autorului sau a vreunei "conștiințe" intermediare. Utopia romanului stătea în voința depersonalizării. Firește că, ieșit din sfera comentariului "auctorial", genul avea să-și creeze alte instanțe ordonatoare. Însăși "imparțialitatea" presupune rigoarea unei "priviri neutre", "din afară" (exotopice). O asemenea egalitate în tratarea unghiurilor de vedere duce la instaurarea unei ficțiuni superpuse celei evenimențiale. Relatarea la persoana a III-a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
același timp mîngîietoare ca o sărutare de mamă..." Și mai elocvent ni se pare tiparul mamei Fecioare, transparent în rîndurile de mai sus, chiar sub forma înșelătoare de "fecioară îndrăgostită." Restituit prin asemănarea izbitoare contextului anterior citat, cum și formulei auctoriale obsedante, tiparul este întărit ireversibil de comparația finală: "ca un copil lacom". Dinamica imaginii se sprijină pe un intens metaforism personificator. Asaltat de anterioare senzații iritante și dureroase ("Vîntul...îi pătrundea prin haine, prin piele și-i zgîlțîia inima"), torturat
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
verre"). Figura lui Asmodeu, un "intermediar alegoric" (Ph. Hamon) în tradiția literară franceză de la Lesage la Balzac, diavolul care, spre a "culege" imagini dinăuntru, ridică acoperișurile caselor, a făcut să se vorbească despre o "vision Asmodée" (hipertrofiere a "vederii", omnisciență auctorială, simbolică transparență a imobilelor, dezvăluite total în configurația și stratificarea interioară). Revine în memorie, pe un alt versant, viziunea proustiană a sălii fastuoase a hotelului din Balbec, loc cu pereți de sticlă care transformă, seară de seară, incinta restaurantului într-
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
nu comunică doar într-o banală expresie sentimentul protagonistului la amintirea cuplului rizibil, monstruos. Palpită imaginea grotescă, a tenorului scund și a duenei, într-o poză plină de sarcasm vizual. Există aici o dublă evaluare, o simțită coexistență a ironiei auctoriale și a maliției personajului. Accentul fiind prea puternic, efectul devine unul specular, ca și cînd discursul interior al personajului s-ar folosi de privilegiul distanțării, pentru a oglindi evaluativ istoria de pînă aici a propriului său "rol". Prea plastic în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
iluzii asupra vindecării prințului, iluziile lui prevedeau vreun testament sau vreo donație." Echivalente "moștenirii" Efraim, căile de "transfer" imaginate de noul aspirant vădesc reluarea cu ecou a modelului. Diferit de succesul doctorului Walter, visul lui Răut e "pecetluit" cu sarcasm auctorial: Într-o meserie de realități, era utopist, și nici nu avea destulă informație: nu cunoștea pe Lică trubadurul" (concurent pretendent -pe calea știută, matrimonialăla același palat). Chiar și în varianta naivă a aspirației (justificată prin dezinteres personal), doctorul Răut pune
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de "construcție", ca într-un veritabil dicteu automat în privința sintaxei, a coerenței narative). Scriitorul (pre)lucrează linii vizibile ale subiectului Damei cu camelii, cum sînt boala tinerei curtezane, iubirea sfîșiată a bărbatului, gelozia crudă, titlul în conjuncție cu numele (personal), auctorial și fantasmat totdată. De remarcat ar fi rolul intermediar pe care îl ocupă, în această apropiere de tema în discuție, libretul operei lirice, La Traviata. În varianta originară de relație intertextuală se află romanul lui Dumas fiul și La Traviata
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
notele să varieze, sub acest aspect, între cecitate și surzenie, dar conțin și o subită soluție a infirmității, prin operație), apropiată de situația reală a scriitorului. În romanul Patul lui Procust, Fred se arată de asemenea ca proiecție a sinelui (auctorial, n. n.) printr-un amănunt de mare însemnătate (și în ordinea narațiunii, dar și în sensul pe care încercam să-l dăm acestei aproprieri, autoidentificatoare): "În ajunul Sf. Gheorghe, catastrofa atît de temută luni de zile n-a mai putut fi
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu nesaț, el însuși, aerul comediei. Că autorul își închipuie personajele într-o postură veșnic "de rîsul lumii", fără deosebire, într-o proporție uriașă: ca un alt "pedagog de școală nouă", aflat în fața rîndurilor de inepuizabile, potențiale, victime ale sarcasmului auctorial. Cu cît autoritatea este mai vie, cu atît ...fascinația victimei este mai puternică. De ce nu se dezechilibrează, însă, lumea robită a maestrului șfichiuitor? Răspunsul este la îndemînă. Dezastrul persecuției "victimei" este reprodus în varii situații care ne arată o categorie
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și fasole? Iar mama i-a răspuns cu glasul leșinat: -Ridichi și fasole..." (Fatalitate: viceversa...vor îngîna involuntar amintirile noastre de lectură.) Ca peste tot în lumea lui Caragiale, viceversa pîndește cu un mare potențial destructiv. Așa a înnebunit (?...indecizie auctorială) Lefter Popescu. Așa s-a arătat, inofensiv, cuvîntul ragăm din scrisoarea amicului, devenită translucidă în supă. Așa s-au înfățișat vederii, după șapte ani, oasele bietului Cănuță, ca pentru a-l confirma definitiv, iar nu pentru a da sens opresiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
omiterea unei surse bibliografice. Pentru Bonifaciu Hagienuș, înstrăinarea bibliotecii lui sacre. Baletul buf este același: accese de panică, alergarea nebună pe străzi. Ectoplasma naratorului invizibil, privilegiatul, demonstrația vie, mizantropică și definitivă a proiecției sale, Bietul Ioanide suferă blînd efectele ironiei auctoriale. Una acceptabilă, care-l atestă într-o oglindă imaginară drept singurul dublu veritabil. SCENA EXOTICĂ. UN ...EASTERN MEDIEVAL În Europa secolului al XVII-lea, un călător român trece porțile Marelui Zid al Chinei. Nu este un aventurier, iar suita de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
creației lor observația. Ideile se găsesc încă din prefața la o traducere din 1896 a romanului Bel Ami, de Maupassant. Desigur că postura de observator implică și o atitudine, oricît de estompată ar fi ea. Ceea ce azi am numi "vocea auctorială" este o realitate a discursului romanesc pe care criticul o pune în relație cu natura însăși a creației. Ibrăileanu nu crede în virtuțile artei-fotografie, creație mimetică, fie și genial reprezentativă, cum ar fi romanul rebrenian. Realitatea "transplantată" în operă (citim
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
-te la țară", "O să-ți facă mai bine decât toate calmantele tale!", "Ce-i cu copilul acesta? Se uită de un sfert de ceas la tine!"), Mircea Daneliuc nu preia însă și bine face! nimic din atmosferă, construcția și intențiile auctoriale ale prozatorului pretins model. Nici macar obsesiile vizibile ori camuflate ale acestuia (viciul, kitsch-ul, culpă, visul, erosul thanatic) nu sunt altceva decât cel mult simple pretexte pentru parodierea rețetei interbelice a literaturii de consum, dar și a entuziasmului mitologizant fără
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]