852,023 matches
-
lansează cel mult un termen-cheie, o formulă norocoasă și scriu cărți în care cele mai dificile probleme sînt spuse în termeni accesibili tuturor (așa cum a fost și conferința Dvs.)... în ce mă privește, mă feresc și eu cît pot de autorii care nu fac efortul de a fi înțeleși. Vă place bîrfa ? Precizez, pentru cititori, că întrebarea mea e inocentă și are doar tangență cu o frază din conferință. Acum la bătrînețe, nu mai îmi place. Prea adesea e o formă
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
fată. Ca să evit această confuzie, am început să semnez Thomas. Pentru că între cititorii revistei noastre se află mulți studenți (unii au fost prezenți și la conferință), ce ați recomanda studenților de la Litere, de astăzi? Două lucruri: să nu admire decît autori pe care îi înțeleg, și să aibă încredere în propriul lor gust. Riscul literaturii... Asta îmi amintește că am auzit odată pe cineva (un tip de altfel inteligent, fizician) care spunea că ar putea trăi foarte bine într-o lume
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
nocturne destinate culturii. La originea preferinței stă deobicei teama de rating. Noaptea, cine-l vede? Dar ziua... Poate este și încredințarea acelorași șefi că intelectualii - în care ei identifică audiența exclusivă a emisiunilor culturale - sînt insomniaci. În al doilea rînd, autorii de emisiuni nu sînt totdeauna stăpîni pe emisiunea lor. Există destui trepăduși cu funcții (mai ales la TVR) care au grijă să numere invitații din emisiuni ca să vadă dacă raportul 75%-25% dintre putere și opoziție este respectat. Evident, o
Culturale by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14662_a_15987]
-
îndepărtat de la purificările anotimpului). Vizat apoftegmatic, viitorul nu e decît un incest: "aici la marginea imperiului/ viitorul e ca un incest al destinului" (viitorul ca un incest al destinului). Cheia istorică a acestui discurs sumbru ne e oferită de însuși autorul său, fapt ce ne scutește de suspiciunea unei interpretări abuzive. Situîndu-se în "oarba istorie a cărărilor bolnave" (chiriașul dedesubtului sunt), poetul își specifică în repetate rînduri mărturia unor împrejurări epocale, ne-o livrează în calitate de plîns sau de coșmar al veacului
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
imperiului), ci și ca o vi-ziune asupra lumii în genere, adică o lume în lume. Viciului de funcționare a omenirii pentru o perioadă dată și într-un spațiu dat îi corespunde un viciu de construcție a Cosmosului, perceput, precum la autorul Infernului discutabil, ca o înfruntare absurdă de energii stihiale. Întreg universul se zguduie, iese din țîțîni, se răzvrătește împotriva ordinii ce se presupune a-l fi întemeiat, deci împotriva sa însuși. E o sinucidere a lumii, din pricina unei vinovății absconse
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
pentru a redescoperi valorile uitate ale unei umanități amnezice la rîndu-i, este, simultan, o mărturisire directă și o acțiune maieutică, adică o formă discretă și răbdătoare de a ușura nașterea unui nou orizont al privirii. Acela în care Sinele, al autorului, al picturii și al lumii înseși, cu întregul său halou de magie și de idealitate, poate oferi un răspuns și o soluție la crizele multiple în care ne zbatem de atîta vreme ca într-o enormă baie de acizi. În
Între mãrturisire și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14660_a_15985]
-
când urcă și trebuie să îndoaie articulația piciorului drept, mai greu... Așa-i spun în gând, ca servantei agere și poznașe din teatrul italian. Pe față, nu mi-ași permite... La început, ce-i drept, nu înțelegeam de ce Gh. Jurgea-Negrilești, autorul volumului memorialistic de succes Troica amintirilor, proprietar pe timpuri al unei moșii istorice moștenită din generație în generație de la Alexandru cel Bun încoace și care mă onorase cu prietenia lui...; la început, nu înțelegeam de ce îi pusese distinsei sale soții
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
bucură cu fiecare carte de cronici măgulitoare, îndeosebi cât privește obiectivitatea abordărilor sale. Acest ultim aspect a devenit însă o problemă o dată cu biografia sa din 1996 despre Jung (reeditată de atunci an de an). El a suscitat, împreună cu un alt autor, Richard Noll, o aprinsă controversă în comunitatea jungiană, axată pe mai vechi și mai noi acuzații aduse, chiar și postum, magistrului - precum cele de rasism, antisemitism, misoginism, identificarea cu Iisus și încurajarea propriului cult al personalității... La aceste mize politice
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
mai analitic; dacă lipsa acestora și o anume superficialitate flotantă - tonică uneori, în contextul unor teme atât de dificile - se datorează stilului liber al expunerii, ori ambiției de a câștiga un public-țintă cât mai larg, atunci prețul plătit de un autor altfel intuitiv și documentat este, categoric, prea mare. În ediție românească, biografia lui Frank McLynn are două volume, intitulate "Prin abisurile minții", respectiv "Un guru al epocii moderne". Editura Lider se poate lăuda că a obținut drepturile de editare în
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
Doar două exemple (nu o dată întâlnite): "depresiune psihică" și "criptamnezie". În acest din urmă caz este vorba, desigur, nu atât despre "amnezie", cât despre o falsă memorie sau amintire - despre "criptomnezie", așadar. Din ediția românească lipsesc, totodată, utile referințe la autor și la circumstantele interesului său pentru psihologia analitică. Vremea faptelor Semnalam nu demult, o dată cu apariția volumului I al romanului Vremea încercuirii, caracterul frust și angajat, bărbătesc aș spune, al scriiturii lui Nicolae Stroescu-Stînișoară. O asemuiam atunci, în fibra sa, cu
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
și "trăitor" al celebrului Papillon). Această scriitură nu s-a schimbat cu nimic în cel de-al doilea volum. A rămas aceeași, egală cu sine, pasionată, hipnotizată de întâmplările și de planurile eroilor săi - aservită lor. E un instrument. Biografia autorului iese la iveală din fiecare frază cu o asemenea tărie și consecvență, încât el nu se mai încurcă prea mult cu ceea ce ar putea trece drept virtuți ori subtilități stilistice. Autorul știe ce vrea să spună, eroii săi - asemenea. El
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
planurile eroilor săi - aservită lor. E un instrument. Biografia autorului iese la iveală din fiecare frază cu o asemenea tărie și consecvență, încât el nu se mai încurcă prea mult cu ceea ce ar putea trece drept virtuți ori subtilități stilistice. Autorul știe ce vrea să spună, eroii săi - asemenea. El nu vrea de fapt să scrie, ci să transmită, să opereze mai departe, în prelungirea acțiunilor romanului, și să străpungă bariera care-l desparte de cititor. Să-l târască pe acesta
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
instaurării comunismului - urmărit în primul volum, anchetat în cel de-al doilea. Acest irezistibil asalt asupra cititorului - prin care, în fond, acesta este ignorat în contondența și vâltoarea mărturisirii - pare a-și afla justificarea estetică într-o opțiune intimă a autorului: "Eu consider povestirea ca o formă fundamentală de expresie (și recepție) a spiritului uman." Ceea ce nu poate fi, desigur, o premisă suficientă pentru virulența în povestire a lui Nicolae Stroescu-Stînișoară, ci doar o circumstanță. M-aș opri, mai degrabă, la
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
traversat, într-o viață, C. D. Zeletin, volumul intitulat Amar de vreme și apărut în 2001 este tocmai potrivit. El grupează o serie de eseuri, unele (auto)biografice - și, în cea de-a doua parte, o serie de convorbiri ale autorului (cu George Bălăiță, de pildă), din care preocupările și datele intelectuale ale autorului ies, poate, chiar mai pregnant în evidență decât în prima. Fie că e vorba despre un destin pur personal, fie că acesta i-a prilejuit, adesea, întâlniri
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
apărut în 2001 este tocmai potrivit. El grupează o serie de eseuri, unele (auto)biografice - și, în cea de-a doua parte, o serie de convorbiri ale autorului (cu George Bălăiță, de pildă), din care preocupările și datele intelectuale ale autorului ies, poate, chiar mai pregnant în evidență decât în prima. Fie că e vorba despre un destin pur personal, fie că acesta i-a prilejuit, adesea, întâlniri cu personalități de prim interes precum Perpessicius, Ion Caraion, ori George Emil Palade
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
lingvistice ale vorbitorilor - cultivați, nespecialiști - care au emis în presa din zilele trecute destule opinii interesante și inteligente. De fapt, majoritatea discuțiilor actuale au în vedere ceea ce textul nu spune explicit, dar pare să implice; ceea ce îi și dă ocazie autorului său să se declare rău înțeles. Ceea ce textul chiar spune mi se pare însă mai absurd chiar decît presupusa vînătoare a anglicismelor sau decât recomandarea traducerilor bufe. În primul său articol - bineînțeles, în cazul în care versiunea de care dispun
Proces-verbal de contravenție by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14677_a_16002]
-
în literatura post-comunistă), iar corpusul este destul de nediferențiat (exemplele sînt date laolaltă din Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Teohar Mihadaș, Fănuș Neagu, Ștefan Bănulescu, Zaharia Stancu, L.M. Arcade, Eugen Barbu, Ștefan Agopian șamd). Fără o descriere forte a "spiritului adevărat al balcanismului", autorul operează însă delimitări, din perspectiva stereotipiilor recurente, între conceptele conexe de balcanism-bizantinism-orientalism-asianism (nu și balcanitate, distincție doar anunțată). Deși acest unghi de analiză aplicat literaturii române se poate dovedi foarte fructuos, și analizele lui Mircea Muthu valorifică precizările teoretice, cartea
Perspectiva sud-estică by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14669_a_15994]
-
literatură română contemporană, cu titlul, venit prin filiera Mihăieș, de Fiction Ltd. (și o altă colecție, cea dedicată memorialisticii autohtone, își trage numele - Ego-grafii - de la același Mircea Mihăieș). Primele trei apariții au o caracteristică interesantă: neintenționat probabil, au toate ca autori teoreticieni ai scrisului - Mihai Zamfir (Fetița), Alexandru George (Oameni și umbre, glasuri, tăceri), Mircea Nedelciu (unicul dintre ei scriitor prin excelență), Adriana Babeți și Mircea Mihăieș (Femeia în roșu). Nume la fel de grele se pare că vor urma, printre ele Ștefan
Autopsie (Trafic de critică) by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14001_a_15326]
-
grele și străine, postfața (Cucerirea estului sălbatic) semnată de Martin Adams Mooreville (din care inocentul realizator al copertei a patra din ediția de la ALL citează mîndru și copios) e, în fapt, cea de pe urmă tresărire de ludic a celor trei autori, un încîntător și senzațional fals. Senzaționalul e chiar cuvîntul cheie pentru Femeia în roșu, un roman care-și cuprinde nu numai propriul mecanism de alcătuire, ci și propria critică, sau, mai curînd, un alambicat sistem de apărare față de traficanții frontierelor
Autopsie (Trafic de critică) by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14001_a_15326]
-
un bun autopsier. Într-un fel tai cînd vrei să cunoști adevărul, și altfel cînd trebuie să le dai oamenilor de mîncare." (p. 199), spune Tit Liviu (interesantă aplicație a numelui istoricului latin), specialistul în medicină legală al celor trei autori, cel care, spre bunul uz al criticilor, explică inclusiv diferențele între tipuri și tradiții diferite de autopsie. Iar critic vorbind, unul din modurile clasice de autopsiere literară constă în identificarea în clar a vocii auctoriale: totuși, dintre cei trei, care
Autopsie (Trafic de critică) by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14001_a_15326]
-
în al doilea plan, fragmentarismul, această organizare, a istoriilor care se "îmbucă", în cadre filmice (începînd cu stop-cadrul inițial, care-l lasă pe unul din eroi cu piciorul spînzurat în neant preț de vreo 10 pagini). Florin Lăzărescu e un autor cu simțul acut al dialogului frust (iarăși o extensie a vocației lui scenaristice; Povestea chiriașului grăbit e construită aproape exclusiv din schimburi de replici), deținător al unui la fel de sigur sistem de detectare a livrescului cotidian (sau al cotidianului involuntar livresc
Autopsie (Trafic de critică) by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14001_a_15326]
-
păstrată pentru posteritate tot într-o scrisoare, destinată se pare lui Pușkin, dar netrimisă, scrisă chiar după premiera de la Moscova. Pe lângă detaliatele argumente prin care își explică tristețea și nemulțumirea (cu privire la refuzul actorilor și al regizorului de a coopera cu autorul piesei, atitudine ce a dus la neînțelegerea unor personaje sau chiar scene, denaturate complet din această cauză și, în consecință, la proasta receptare din partea confraților și a publicului), important pentru piesa în sine este faptul că Gogol, în urma acestor reprezentații
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
falsului revizor și nu invers, cum apărea în viziunea inițială. Ediția a doua a piesei, apărută în 1841, va conține toate aceste modificări. Un an mai târziu, în volumul IV, din seria de Opere, Revizorul este din nou revizuit de autor, prezentându-se, de această dată, versiunea definitivă, prelucrată acum la un nivel mai adânc: minciuna lui Hlestakov capătă un caracter inspirat, hiperbolic, scena finală este modificată, se adaugă în monologul primarului apostrofa către public: "De ce râdeți? De voi înșivă râdeți
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
imaginat ca o discuție lămuritoare între actorul principal și câțiva spectatori, imediat după reprezentarea piesei. În această "coda", pe lângă considerațiile estetice (despre rolul artei, despre (i)moralitatea ei, despre redarea binelui și a răului într-o operă de artă etc.), autorul oferă "cheia", sensul anagogic, cum ar spune Dante, al falsei comedii pe care o propusese în urmă cu un deceniu: orașul ar fi sufletul nostru, al fiecăruia, revizorul din final ar fi conștiința noastră trezită, ce ne așteaptă în pragul
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
din ultimii ani de viață. Textul a circulat totuși într-un cerc restrâns când Gogol încă mai trăia. Sensul literal se înstăpânise însă într-atât, încât nimeni nu a vrut să țină seama de celălalt sens tainic, validat chiar de autor. Rândurile pe care Șcepkin, un celebru actor moscovit al acelei vremi, i le scria lui Gogol în 1847, sintetizează receptarea din epocă, ce se va perpetua până în ziua de astăzi: "După ce [...] și am citit sfârșitul dumitale la Revizorul, am fost
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]