1,671 matches
-
traserăm de pe culcuș, trântindu-l Îndărătul bulumacului, În volbură. Chiotul lui ascuțit cutremură valea. Una, două, trei sulițe izbiră culcușul, după care: stk, stk, stk - săgețile! - de mă Întrebam cât de mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași se avântară În apă În timp ce alții, pe mal, se și apucaseră să rupă crengi și să caute bulumaci, Îndemnați de Vinas și de Vindecătorul care dorise să mă dea Umbrei. - Blestemată fii, Runa! auzirăm glasul ascuțit al lui Vinas. - Pruncul meu o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
gură! răcni Runa, ridicând pumnul deasupra capului. Apoi, nu-i mai văzurăm pe urmăritori căci apa se năpusti iar Într-o trecătoare, după care făcu un cot care aproape că-l smulse pe Enkim dintre noi. Deodată, unul dintre uriașii avântați În apă răsări În urma noastră, dintre două vâltori. Era purtat de spume - of, of, nu mai putea să scape din volbură și călca apa Îngrozit, la o aruncătură de băț Îndărătul nostru. Încerca din răsputeri să ne ajungă dar, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne cățărăm și pe ele, căci nimicul despre care Îmi spusese Moru nu era altceva decât tărâmul În care dintotdeauna aștepta Umbra. Dar, nu era În puterea noastră să ne alegem drumul. Deja Îi puteam zări pe oamenii lui Scept, avântați pe urmele noastre. Era câteodată o asemenea liniște În munții aceia, Încât Îi auzeam cum se Îndemnau unii pe alții să meargă mai repede, cum strigau după noi și ne făceau În toate felurile - atunci, noi Îi trimiteam pe Logon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cruciadă a copiilor ar putea fi posibilă chiar și În secolul nostru. Ziarele scriau despre Jordan că ar avea puteri „bionice”. Putea să rămână suspendat În aer, inaccesibil celor care‑l blocau, și‑i puteai urmări planificarea mișcărilor În timp ce se avânta În sus, - acest om care câștiga 80 de milioane de dolari pe an, nu o figură de cult, ci un erou care Înflăcăra inimile mulțimilor. Inevitabil, tinerii instruiți de Ravelstein vedeau În acesta pandantul intelectual al lui Jordan. Omul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
aceea trebuie puși la muncă. (Către cei trei.) Spuneți, mă, ceva! GARDIANUL: Spun eu! GUFI: Spune! GARDIANUL (Jovial.): Grubi e un prost. GUFI: Așa, așa! Grubi, ce culoare are iarba? CĂLĂUL: Verde... GUFI: Dar culoarea verde, ce? culoare are? GARDIANUL (Avântat.): Spun eu, spun eu! GUFI: Spune! GARDIANUL: Tot verde! (Euforie.) COLONELUL (Pentru sine.): Cretin! GUFI (Sever, către COLONEL.): Ai zis ceva? COLONELUL: Nu, domnule. Mă doare dintele. GUFI (Lui ARTUR.): De ani de zile îmi usuc nervii cu ei. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
acestea cu nimeni, dar îmbătrânind nu se mai frământa atât. Inexprimabilul chiar asta e. 5 februarie Iulia privește pe fereastra sălii de repetiție de la Operă. Stoluri mari de grauri urcă și coboară, dau roate și spirale pe lângă râu, apoi se avântă din nou în înălțimi, când zgomotoase, când tăcute, mistuite în slava cerului. Când trece pe lângă pian, Cornel îi face cu ochiul și-i spune din buze, fără să-și întrerupă hărmălaia: La revedere, iubito! Ne vedem mâine! Iulia nu răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ironic. - Afinoghiu... El e încă activ, cu Filiala lor Județeană de la Vechiul Partid Istoric Nou. Înghite și populisme de-astea, cu mersul la cizmărie, că vrea să se dea de popular. Dar noi, diplomații? - Eu respect, mai ales diplomații, se avântă tânărul. Că știu ce-a făcut. Cum a muncit. Că Ceaușescu de ce se ținea de mare diplomat? Ce-l critici matale! Nu le dădea lecții și la ruși, și la americani, și la africani, de-l chema să le explice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aceea oasele în pungă, să i le dea să le ducă motanului, Solomon. Din când în când popa râgâia ușor, ca și cum ar fi vrut să încerce să ofteze, copleșit de toropeală. Scotea doar un scrâșnet, de osie neunsă, și se avânta imediat să mai golească un pahar. Se răsuci iarăși spre bucătăria de vară, unde se strânseseră mai toți ai bătrânului Soporan, de numai îl îngropaseră. Dădea popa să prindă un fir de vorbă dintr-acolo, dar nu se auzea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe cine a pus. Nu pe Cangurașu al lui Brandaburlea? Și pădurea cum le-a retrocedat-o la împărțire? Conteni câteva clipe. Ca și cum ar fi socotit ce favoruri și chilipiruri le mai dase Sorin celor de-ai lui Brandaburlea. Se avântă din nou: - Știu eu prea bine ce face Sorinel al nostru la votare! Eu știu, băi, cine a a fost tovarășa Rela Păsculescu. Câți nu i-a dus doru, măcar așa, un șut să-i tragă în bucile alea cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mahalaua. Cum o să ne comenteze, nu te gândești? Ce-ai cu băiatul? A avut și el pă vremea aia un serviciu la primărie, la Județeană, ca noi toți, încercă iarăși să-l potolească nevastă-sa. - Te dai mare, Milică?, se avântă și o altă voce de femeie. Oi fi și tu vrun salam între cârnați, ai?! Da’ nu spui de unde ți-ai început tu drumul? Cum veneai la mine și mă puneai să fur de la tata grâu să-l vinzi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
părinte? Popa Băncilă clătină abătut din cap. Căută ceva în buzunarele anteriului, scormonind îndelung. În cele din urmă scoase un bulgăraș de tămâie albă. Îl mirosi îngândurat, de parcă ar fi vrut să-l soarbă. - Norocul de-a salvat revoluția - se avântă Țongu, aproape înlăcrămat - a făst ăla că am avut tineri educați patriotic. Naționali! Dacă nu se ducea ei să moară la revoluție, ce ne făceam noi, ăștia mai cu experiență, mai gânditori? Mai ieșea cum trebuie revoluția?! Am fi ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
paznic la Uzinele Mecanice Cugir piese pentru ca să-și facă de-un plug, să are și el ca tot gospodarul, și cînd le asambla acasă îi ieșea numai mitralieră.“ Sala chicoti. Cunoșteau bancul, dar puțină destinere face oricând bine. „Domnilor - se avântase Fârtat -, comunismul și-a avut slugoii lui. Cei care au făcut mârșavul compromis. Îi cunoașteți, le știți cărțile, le știți filmele, piesele de teatru, treceți pe lângă clădirile ridicate sau pe lângă statuile înălțate de ei. Sau pentru ei“, adăugă surâzând cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
avut dreptul să publice mai mulți ani. A fost marginalizat, pentru că lupta împotriva comunismului din interior, promovând talentele din folclor și întreprinderi.“ Tuși de câteva ori. Junghiul dispăruse. Îl furnica ceva în șale. Nimic alarmant. Așa pățea întotdeauna când se avânta în considerații personale. Ridică iarăși brațul drept, agitându-l când spre tavan, când spre soba de lângă ușa care da în holul unde se organizau expozițiile Cercului de filatelie. Prinse iarăși avânt: „Dar poporul?“ aproape că strigă entuziast. „Omul anonim, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
securistul de serviciu de la el, mai lăsai și tu una, alta, ca să scapi. Te poți baza pe ele? Da’ uite că a ajuns timpul ca tinerii ăștia să judece lumea de-atunci doar după hârtiile alea. Și ce se mai avântă săracii să facă dreptate... Vai de capul lor.“ - Și-a mai făcut ceva poporu’, continua Fârtat avântat. Neanalizat încă, acum când e să vorbim de formele subtile ale rezistenței. A făcut ce știa el cel mai bine să facă. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
semnați și eu vă tai chitanța. Fac și calculul pă normale, că nu e cazul de chenar, atrage atenția și, după câte se discută pe tema cu aceia, cine știe...Respectiv, mă gândesc, totuși, să nu aveți interpretări. Apropo, se avântă oficiantul. Nu știu ce credeți dumneavoastră în problema asta, respectiv la ce se vorbește în oraș, dar eu sunt convins că totul e o diversiune. Mai precis, respectiv o manoperă... Vor să atragă Europa și la noi, în județ. Adică ardelenii îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
veacuri încoace. Trișa puțin, căci bună parte din primele patru volume le avea deja scrise în momentul în care primise comanda de la Goncea. Începuse, pe la sfârșitul anilor ’70 o epopee națională în proză. Dăduse Ceaușescu tema epopeii naționale și se avântaseră creatorii, care mai de care, cineaștii mai ales, să o realizeze. Scria și el la epopee, dar fusese avertizat de la Uniune că nu putea fi înscris în planul general de materializare a epopeii naționale în proză, deoarece intraseră în competiție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Noi nu mai avem nimic de ascuns, știi foarte bine. Ce-a trebuit am ascuns demult. Acum trăim în adevăr și democrație. Pentru asta am făcut Revoluția de la Județeană, pentru libertate și deschidere! Să vadă și Europa în care ne avântăm să intrăm că venim spre ea cu sinceritate deplină și cu deschiderea cea mai mare, așa cum ni-i inima noastră strămpșească, primitoare de toate. Nu s-a mai întors reporterul acela. În Ghiol la Lintițaru a venit sorbul sau ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu le uit gustul. Știi cum era? Negre, puturoase, de prea mult purtat și călcat pe ele. Și puțeau... A hoit și moarte puțeau. Ca obielele soldatului rus. Că ei, cu armata lor eliberatoare, ne-a adus adevărul, nu?!“ Se avântase în perorație. Burtăncureanu se foi nemulțumit. „ Adevărul - îngăimă prozatorul - nu-i chiar așa, dom’ general. E mai nuanțat, mai cu...“ „Adică mai spălat - râse Goncea. Că vine talentați ca tine de-l freacă și-l clătește în disperare, până se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mă simțeam nespus de singură. Cei doi cățelandri se hârjoneau pe buza Dunării. Cheiul, nepietruit acum, mâncat de ploi, se afunda lin în apă. Cățelandrii îi urmăriseră de la stână și acum, cu pași împleticiți, se alergau pe buza apei. Se avântau să intre în luciul nemișcat, aici, între pietroaie, și în aceeași clipă se retrăgeau speriați. Schelălăiau întărâtați, speriați. - Nu cred că mă gândeam la istorie. Dar singură, fără timp, fără lumini din vreo parte, fără vreun chip care să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
buzunar. Bez, maistrul tâmplar, stătea sprijinit de perete, lângă ușa ce dădea spre scenă, fumând o țigară pe care și-o făcuse singur, cu ochii mijiți în fâșiile de lumină palidă. Toate bune? ne întrebă cu prietenie în timp ce eu mă avântam afară din mașină. Să vă ajut? Sally dispăru invocând o scuză subțire, în timp ce eu și Bez înfundarăm gențile prin intrarea îngustă, de-a lungul unor coridoare aglomerate, și în jos, pe scările acoperite cu linoleum, până la subsol. Când trecusem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
chiar să răspund la telefon îmi părea o intruziune excesivă în munca mea, acum mă vedeam prinsă într-un vârtej nebun, antrenant, încă centrat pe studio, dar care se pierdea în depărtare, pe măsură ce apăreau noi locuri în centrul atenției. Mă avântai jos din pat, așezai plapuma și bătui pernele. Coborând tiptil scara ce ducea de la platforma pe care dormeam în studioul principal, îmi verificai programul pe ziua aceea, atât de absorbită încât abia dacă le aruncai o privire mobilelor strâns îngrămădite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
înainte că trebuie să-mi pun pantofi potriviți, eram încălțată cu ghetele mele Timberland false, cu talpă de cauciuc, care scârțâiau pe oțel, dar care-mi dădeau o stabilitate ce mă făcea să mă simt în siguranță. După ce m-am avântat peste șina cu știfturi și am ajuns pe pod, m-am prins de cablurile de pe laturi și am început să merg, întâi șovăitor, apoi mai încrezătoare. Placa de oțel se balansa foarte puțin sub greutatea mea. Ghemuindu-mă, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sânge. Papagalii și curcanii sălbatici căutau un adăpost unde să-și petreacă noaptea, iar o familie de maimuțe araguatos urla, acolo în depărtare, printre arborii mari de capoc. Dădu ocol lagunei cu pas grăbit și blestemă primii țânțari care se avântaseră să-l atace. Ultimii metri îi parcurse în fugă și nu se opri până nu se simți în siguranță sub apărătoarea de țânțari. Rămase acolo, citind la lumânare, până când și o adiere blândă și fumul rugului pe care îl aprinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
substanțe să devină cu jumătate mai puțin mortală decât era atunci când era măsurată. În unele cazuri, cifrele erau sute de ani; În altele erau mii. Și acestea erau substanțele pe care lumea industrializată le producea În cantități enorme În vreme ce se avânta către viitor. Timp de decenii, Lumea a Treia fusese groapa de gunoi a națiunilor industrializate, preluând transporturile de substanțe toxice, care erau apoi Împrăștiate prin pampas, savane și platouri, așezate acolo În schimbul bogăției prezente, fără nici un gând la prețul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pentru a se lăsa pe vine În iarbă și-a se ușura. După care, se Întoarse la Kayman, sărind, țintind să-i atingă nasul cu al ei. — Jos, Kitty Kat, zise el, fără absolut nici o fermitate În voce. Cățeaua se avântă În sus din nou și reuși să-l atingă. — Jos, fato. Termină cu asta. Ea Îl ignoră, alergă În spate pentru a prinde elan mai mare pentru următorul salt, se Întoarse și porni În goană Înapoi. — Câine rău, spuse Kayman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]