KorAP: Find »[drukola/base=bade & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...80 >

1,999 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

căciula lângă ușă; privea în dreapta și-n stânga la tovarășii de masă, apoi își țintea ochii asupra grefierului, care se răsturna pe speteaza scaunului, cu mânile în buzunări, cu țigara în gură, și întreba de sus, cu nepăsare: — Ce vrei, bade?... Omul începea o tânguire încâlcită, și „băieții“ își puneau penele după urechi și ascultau. Apoi începeau dăscălirile grefierului, câte timbre trebuiesc, câtă muncă este de făcut; omul se scărpina în cap, iar Bucșan sta cu ochii la pândă. Pentru scris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
colea, că le știu sama, până ce i-am adus în curte. Ș-acu șed la curte și se zbate cuconu Nastratin și nu-și află loc. Ia acu să vezi dumneata ce ispașă are să plătească... Acu nu mai merge, măi bade... Înainte vreme, călcau dumnealor moșia prin toate părțile, prin toate coturile, da’ acu nu! Faliboga nu doarme... Eu cu harapnicu și cu pușca! Bat pândar, bat vătav, nu știu - să nu-i prind pe moșia noastră, că eu aici-s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
botez, și iaca de șaptezeci de ani m-am despărțit de cei care au răstignit pe Domnul nostru Isus Hristos... Acuma sunt moldovan și creștin și trăiesc și eu cu voi, cum vrea Dumnezeu, în colțul ista de pământ... — Da’ eu, bade Irimie, de unde am venit... vorbi cu glasu-i subțire ca un behăit de oaie moș Nastase Tentea... Hm! așa-i! de departe am venit și m-am așezat aici... Ș-acu doisprezece ori treisprezece ani m-a lăsat baba și s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sunt mulgătoare, dincolo sterpe, mai încolo juncile, juncii; iaca, toate sunt după rânduială așezate... Tu îi lua mulgătoarele. Acestea trebuiesc purtate la locuri bune, prin bahnă, unde mai este iarbă verde, ori prin locurile unde a mai rămas mohor... —Bine, bade Sandule, om merge și mi-i arăta și locurile. Așa-i, om merge, macar că le știu și băitanașii iștia... Măi, strigă Faliboga către băieții; iaca, v-am adus un om; să-l ascultați că altfel vai de pielea voastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cai și se luară după vite. Cu glasul lui neprietinos, Sandu Faliboga îi dădea toate lămuririle și învățăturile. — Măi Niță! grăi el într-o vreme uitându-se pe sub sprâncene la flăcău, asară erai s-o pățești cu mine. Da’ de ce, bade Sandule? —Așa; nu mă mai întreba de ce. Mie nu-mi place să mă-nfrunte nimenea... Dă, bădică, eu nu ți-am greșit cu nimica... de ce te uitai așa de urât la mine?... Mă uitam urât? strigă Faliboga privind lung la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
așa. Cum ai lăsat vitele și te-ai dus?... Dacă le-am lăsat, le-am lăsat cu regulă... —Măi, de mult am eu cu tine o socoteală, măi Lepădatule, ș-acuma m-ai găsit în toane bune!... Apoi văd eu, bade Sandule, că de la-nceput ai dumneata ceva cu mine, da’ n-am ce-ți face. Eu îmi caut de treburile mele, caută-ți și dumneata de-ale dumnitale... Flăcăul vorbi hotărât și porni spre șuri. Ia stăi, ia stăi tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îmi caut de treburile mele, caută-ți și dumneata de-ale dumnitale... Flăcăul vorbi hotărât și porni spre șuri. Ia stăi, ia stăi tu! gemu Faliboga întărâtat. Îl ajunse, îl apucă de braț și-l întoarse în loc. Niță se smunci. —Bade Sandule, strigă el scurt, ce vrei? —Măi, eu îs stăpân acu aicea, și tu nu vorbi așa cu mine!... țipă Faliboga cu ochii holbați. Măi, de ce plouă atâta, de mi-i lehamite? de ce-i glod de se-neacă omul! Măi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un pui de găină!... Eu în vremea mea, măi băiete, am făcut multe! Ș-acuma vreau să-mi știi și tu de frică, ca toți ceilalți... Să tremuri, măi, când îi auzi de Faliboga! Da’ ce ți-am făcut eu, bade Sandule? grăi Niță amețit. Faliboga ridică biciul; dar Niță Lepădatu se prăbuși scurt asupra lui, îi cuprinse dreapta și i-o răsuci la spate. Îi cuprinse și stânga, care se zbătea, și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă ușor în picioare; își trecu la spate, în chimir, buzduganul; privirile i se muiară și ridică pe vătaf de jos. Nu te omor, bade Sandule... zise el pripit. Ce am eu cu dumneata?... Mai bine m-oi duce în lumea mea- ca să-mi câștig o bucățică amară de pâne -, decât să mă războiesc cu dumneata ori să intru într-un pacat! Iaca harapnicul. Iaca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mine n-ai să mă mai vezi!... Ce spui tu, mă? pufni Faliboga vânăt la obraz. De ce n-ai dat cu buzduganul? Eu credeam că nu-i la tine. Credeam că te-ai dus fără buzdugan la fata lui Tentea. —Bade Sandule, lasă-mă... Eu n-am inima dumnitale... Își trase pe ochi gluga, și stătu un răstimp la îndoială: să se îndrepte spre șoproane, ori s-apuce drumul, spre zarea necunoscută. Faliboga îl privea țintă; parcă aștepta ceva. Apoi iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
poate s-a dus prin străinătăți... și iaca a ajuns un hoț ca Faliboga să-i păzească averile... Sunt și lucruri pidosnice în lumea asta, măi Niță... Noapte bună! du-te și te hodinește și tu... Lepădatu își stăpâni calul. Bade Sandule, grăi el, stăi o leacă... Ce este? —Bădiță Sandule, iartă-mă pentru cele întâmplate... Măi Niță, tu ești omul lui Dumnezeu, vorbi Faliboga râzând. Du-te și te culcă - și te gândește la fata humelnicului... Vătaful se șterse în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dobândit și oamenii noștri câte ceva - și mulți din bordeienii vechi s-au așezat pe pământul lor, și-au durat case - și azi avem și noi se chiamă o leacă de sat, și nu mai suntem așa departe de lume... Pe când badea Niță îmi povestea acestea, pe drumul de dinaintea porților veneau oameni de la muncă - și câțiva flăcăi cântau, și glasurile lor se înălțau tremurând în pacea amurgului. Priveam împrejurimile, costișele pline de holde, și vălcelele cu fânațuri - și-nspre miazăzi o miriște fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
puște. Dar abătându-se asupra domniilor lor griji și năcazuri, precum și o mare pacoste asupra țării cu alegerile de deputați, domnii n-au mai venit și au trimes răspuns lui Culi că petrecerea lor se amână. Atuncea Culi, înțelegându-se cu badea Toma Orășanu și cu Traian Melinte de la Braniște, a împărțit leșul, ca să facă bucăți otrăvite pentru cei dintăi lupi apăruți în regiune. Iar buturile de dinapoi le-a desfăcut cu mâna lui însuși Culi, le-a dat sare și le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
alegeri și în tot! Cu două zile în urmă, face Culi un ocol, ca să vadă pătulul, și găsește una din pulpele de cal lipsă. Stă și cugetă: cine să fi luat pulpa de cal? Trebuie s-o fi luat ori badea Toma, ori Traian. Le-a fi trebuit pentru alți lupi. S-ar fi cuvenit să-l înștiințeze, căci e în revirul lui; însă ei au săvârșit fapta fără să-i dea de știre. Rău au făcut, ținând în samă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nu le dorește nici dușmanilor. Chiar în aceeași zi, sub sară, i-a întâlnit pe amândoi la Izvorul Roș, aproape de Frumoasa. I-a întrebat, încercând să râdă, că ce-i cu pulpa de cal. — Ce pulpă de cal? a răspuns badea Toma. A zâmbit și Traian: Care pulpă de cal? — Socoteam că n-ați uitat domnilor, a zis supărat Nicula Ursake, că am aninat două pulpe de cal sub podul hochstandului. Astăzi am găsit numai una. Mărturisesc că am văzut și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ursake, că am aninat două pulpe de cal sub podul hochstandului. Astăzi am găsit numai una. Mărturisesc că am văzut și eu asta, a încuviințat Traian, și am crezut că a luat-o Culi, după dreptul pe care-l are. Badea Toma s-a unit cu părerea asta: Dacă a luat-o cel care are drept, bine a făcut. Numai nu m-ajunge capul de ce ne întreabă pe noi. Ursake s-a întors la ei cu uimire: — Am luat-o eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cel care are drept, bine a făcut. Numai nu m-ajunge capul de ce ne întreabă pe noi. Ursake s-a întors la ei cu uimire: — Am luat-o eu? —D-apoi cine putea s-o ia? a întrebat cu blândeță badea Toma. Au râs; au fumat câte-o țigară și s-au despărțit. Badea Toma e un om cărunt, cu frica lui Dumnezeu, care n-a nedreptățit pe nimeni, nici n-a mințit în viața lui. Traian e un fecior bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ne întreabă pe noi. Ursake s-a întors la ei cu uimire: — Am luat-o eu? —D-apoi cine putea s-o ia? a întrebat cu blândeță badea Toma. Au râs; au fumat câte-o țigară și s-au despărțit. Badea Toma e un om cărunt, cu frica lui Dumnezeu, care n-a nedreptățit pe nimeni, nici n-a mințit în viața lui. Traian e un fecior bun și blând, în care Culi își poate pune toată credința. Îi cetește în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cărțile pe care le are acasă pe poliță. Poate să fi făcut Traian Melinte o șagă? Dar dacă spun amândoi că nu știu nimic, nu mai poate fi îndoială că nu știu. Atunci cine să fi luat butul de cal? Badea Toma și Traian îl bănuiesc pe el. Însă el nu se știe lunatic, nici bolnav de vreo altă nebunie. Așa că trebuie că cerceteze toate semnele și urmele după normele polițienești, și adevărul nu se poate să nu iasă la lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se întâmplă ceva. Era ca o apropiere furișată și întrucâtva grăbită. Sunetul moale în zăpadă - pâș-pâș - nu-i mai lăsa nici o îndoială că omul lui, care-i luase cealaltă coapsă de cal, se află din nou acolo. Dacă nu erau badea Toma și Traian (pădurarii statului neumblând în regiunea asta), și dacă nu era nici el însuși, atunci care drac putea să fie, în pustia dintre Prelunci și Valea Mare? Din fundul cheilor, unde și-a rupt cale în stânci apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-i judecata polițistului“, zâmbește o clipă Culi. „Acest hochstand e un ascunziș într-o taină de codri și numai trei oameni îl cunosc“. Alta nu poate fi. Unul din cei trei sunt eu, și eu mă aflu dincoace. Altul e badea Toma, om cărunt și cuviincios. Al treilea e Traian, băiat bun și buiac, fără griji și fără năcazuri. Poate face o glumă, neștiind că inima lui Culi, săraca lui inimă, e neagră ca tina. Cât i-au fulgerat prin minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ba. Am băut numai una. Atuncea bea și pe cealaltă. Pune fân destul la vaci și, după ce pornim noi la vale, dă o fugă până la Braniște, ca să înștiințezi pe careva că noi ne-am dus. — Pe cine să înștiințez? Pe badea Toma? —Pe care-l vei găsi. — Atuncea am să înștiințez și pe Trăian. Ce să le spun? Să nu le spui alta fărădecât să vină pe aici, să vadă ce mai este. Că noi nu ne oprim decât la Sebeș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
am rămas văduvă, săracă și năcăjită, cu acest singur fecior. L-am iubit și l-am crescut și am avut în el nădejde. Nu mi-l lăsați să se prăpădească, oamenilor și creștinilor! vai și iar vai, amar de mine! Badea Toma și Traian pricepuseră de la Onu Bezarbarză că cei de la Prelunci stau sub mare cumpăt. Acuma vedeau cu ochii lor rătăcirea lui Culi. Își puseră caii în goană. Mai aveau până la sanie două sute de pași. Culi nu se grăbi prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
erau aproape de acel punct. Își struniră caii, poprindu-i năprasnic. De sub tufă, izbucnise un iepuroi balan și boldit; întăi se aruncase asupra lor, apoi cotise în dreapta, la deal. Fără să-și dea samă, Traian, cel mai tânăr, chiui după el. Badea Toma clăti din cap cu mirare. Iepure în aceste locuri, și încă iepure alb, nicicând nu s-a mai văzut. Într-o clipită descălecară și se repeziră la Culi, cuprinzându-l din două părți. Paznicul se încordă și-i respinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
legați-l, creștini dragi și oameni buni! Culi stătu deodată, ca izbit dinlăuntru de ceva. Se întoarse de cătră maică-sa și de cătră oameni, făcându-se cârcel, ca să verse din el veninul. Lasă-l, Trăiane, dă-i pace, zise Badea Toma. Acuma se răcorește; mai nainte a pălit cu securea și pe diavol și l-a alungat în piscul lui... Badea Toma râdea singur, pe jumătate încredințat de adevărul lucrului. — Crezi că nu-i așa? se cruci nana Floarea. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]