6,215 matches
-
la fel ca în lucrările făcute în tehnica ulei și, cu toate că aproape toată suprafața pictată este într-o dominantă cromatică caldă, privirea ne este captată de portret datorită contrastului puternic, rece, al albului cu tente de albastru folosit pentru redarea bărbii. Contrastul cald-rece prezent îndeosebi la fața personajului este cauționat de contrastul valoric ce potențează structurarea compozițională. Desenul premergător picturii este făcut în grafit, iar formele sunt definite printr-o curgere a desenului realizat cu pensula prin linii expresive cu accente
Vindecări miraculoase Ștefan Luchian (1868 – 1916) [Corola-blog/BlogPost/93422_a_94714]
-
au urcat în ei și rupeau crengile cu totul. Ca apucații, ne repezeam să culegem cât mai multe. Ne umpleam buzunarele cu ele, umpleam și geacurile, făceam rezerve ca să avem pentru... pentru ce? Era clar că Necuratul își râdea în barbă mulțumit, dar noi nu-l observam, bântuiți de nesățioasa noastră poftă și lăcomie. Pană la urmă, pișicherul de Necurat l-a adus pe domnul Arsu în curtea școlii. Probabil că-i șoptise: - Hai să-ți vezi odraslele educației dumitale! Domnul
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
să întâlnesc numeroase personalități românești din diaspora: la Paris pe Emil Cioran (soțul meu și cu mine, ne-am petrecut cu el și alți câțiva prieteni de ai lui o după-masă în parcul Saint Cloud, lângă Paris, în 1972); regizorul Barbă Neagră, la Paris în apartamentul din Montmartre, stația de metrou Abesses, a lui Mircea și Cristinel Eliade, în 1972: Mircea Eliade, în apartamentul căruia am fost de mai multe ori pe campusul de la University of Chicago și pe care Nic
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383056_a_384385]
-
mai întâi se-nchină, Noaptea va trece senină! De-și scutură albul cojoc, Fulgii mari ne-aduc noroc! De își scutură nervos Părul alb și mătăsos, Asta nu-i deloc a bună, Vor cădea ninsori, o lună! De-și scutură barba (de lapte), Va ninge noapte de noapte! De își scutură mustața, Va ninge și dimineața! De-și scutură sprâncenele, Vor fi mari troienele! Și-apoi scoate o lunetă Din haină ori din jachetă Și se uită spre Pământ Ca să vadă
MOŞ NICULAI de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383225_a_384554]
-
cu brațele deschise. Un leac... un leac și puțintel aer proaspăt, și avea să Își Învingă durerea. Mărșăluitul până la Porta Romana nu Îi prii, precum sperase. De acum, toate umorile trupului parcă Îi Înnebuniseră. Era istovit, cu părul și cu barba năclăite de sudoare. Descoperi că se rătăcise prin labirintul de străduțe care se ramificau ca o pânză de păianjen În spatele bisericii Spirito Santo, imediat după poartă. La o cotitură, dădu peste un cleric burtos care Înainta poticnit În sens contrar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de un văl de sudoare, strălucea la flacăra opaițului, ca și când toată umezeala nopții Înăbușitoare s-ar fi Întins peste carnea ei de bronz. Chiar și de la acea distanță, poetul continua să simtă parfumul acru al pielii ei, În păr, În barbă, sub unghii... — Cine ești? șopti. Ea Își Îndreptă degetul arătător spre piept. Chiar În lentoarea acestui gest, cercurile de aur vibrară, emițând obișnuitul sunet metalic. — Beatrice. Pe Dante Îl podidi un sughiț. — De unde știi? bâigui dânsul cu o voce sugrumată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să fie văzut cum trebuie. De fapt, câțiva dintre Negri Își dăduseră jos nădragii și Își arătau dosul În semn de dispreț. Deodată, În centrul pasajului apăru un bărbat călare. Era un ins corpolent, cu capul masiv Încadrat de o barbă albă și deasă. Fața poetului se crispă Într-o grimasă, dinaintea acelei priveliști. Chiar și de la distanță și În lumina vagă a făcliilor, Înțelesese de Îndată cine era. — Blestematul, șuieră glasul lui Bargello, care se adăpostise lângă el. Corso Donati
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înainte, ca orbeții, În tot felul de daraveri nebuloase, iar când Începe să se-ngroașe gluma, vă treziți că nu vă mai țin balamalele și o virați către metafizică și abisalități made in Japan. Hai, sictir! Ați luat-o-n barbă, să vă fie de bine, acum purtați-vă crucea și nu vă mai lamentați ca bocitoarele de profesie, că n-aveți calificarea necesară și compromiteți breasla. Ca să vezi, domnule, ce chestie: i-a stat maestrului Fujimori ceasul de apoi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Nipru, iar altele două țeseau un covor cu frumoase motive tradiționale. Lângă un cort mai înalt, de culoarea oului de dropie, un tătar aproape gol stătea aplecat peste o tiparniță. în sfârșit, în centrul taberei, pozând unui iconar pleșuv cu barbă rară, stătea culcată pe-o parte o superbă tătăroaică tânără, cu ochi verzi, adânci, în care lumina soarelui se oglindea ca într-o apă leneșă. Inima călugărului cel tânăr tresări. Episodul 3 CE DISCUTAU DOI TINERI PE LA îNCEPUTUL SECOLULUI AL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tinerel. — Lasă gândurile negre, mărite Doamne! - grăi cel spătos. Nu sunt vremile supt oameni, ci oamenii supt vremi. Ieri ai fost, azi nu ești. Ieri ședeai, azi umbli. — Oi, oi, oi, spătare Vulture! - se văită cel gras, trăgându-se de barbă. Măcar dacă apucam să-mi iau cărțile! Episodul 9 DUPĂ CĂDERE — Acuma nu-ți fie cu supărare, mărite Doamne, că-mi las gura mai slobodă, da’ parcă și mneata prea stăteai toată ziua cu nasu-n cărți! - grăi spătarul Vulture către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și grăbi pasul. La han, mai ceva ca la târg: căruțe, cai deshămați, focuri de frigare, tarabe cu nimicuri, oameni de tot soiul: polaci rumeni, scumpi la vorbă, privind mereu nu știu ce în jariștea focului, ovrei tânguinzi, cu niște târsoage de bărbi cât badanalele, grecotei cu nas subțire, bulgăroi cu ceafa destul de groasă, cazaci trosnindu-și fălcile a spleen, nemți stăpânindu-și cu demnitate vagi zgomote interioare, ungureni chipeși vorbind ceva cu niște vrânceni șovăitori, moldoveni lăcrimând de atâtea povești, ba, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Apoi. întorcându-se spre cadână: Nu ți-e frig așa ușurel îmbrăcată, drăguță? Cadâna îl privi curioasă și, fie că nu înțelesese limba, fie că înțelesese, îi zâmbi larg, copilărește. — Apără-mă, Doamne, că sunt om bătrân - mormăi spătarul în barbă. După care grăi din nou: Și... după câte văz eu, câștigi și tu o pâine p’acilea... nu? Cadâna surâse și mai tare. — Ia loc, te rog - continuă spătarul, arătându-i un scaun. Cadâna, zâmbind mereu, se așeză sfioasă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Domnul să te aibă în pază! — Care domn? - chirăi papagalul. Că sunt doi. Cel de Sus și Cel de jos. — Cel de Sus prin Cel de Jos - răspunse liniștit Metodiu, obișnuit cu astfel de capcane laice. — Bine zis - murmură în barbă vistiernicul Ximachi. Ruxăndrița se ridică și dintr-un nou salt, fu din nou pe genunchiul tremurător al lui Sima-Vodă. Se aplecă și-i șopti ceva. Papagalul plecă și el urechea. — Sunt de aur, sunt de aur! - chițăi veselă pasărea. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de la Râm. Și de ce v-a trimis Papa aici, dragii mei? Metodiu își drese glasul: — Nu Papa ne-a trimis aici, Măria-Ta, ci Barzovie-Vodă ne-a trimis la Papă. — I-auzi! Se minună Sima-Vodă, mângâindu-și firele rare din barbă și împrăștiindu-și astfel pe veșminte o fină mătreață. Și ce voia Barzovie? — Tâlharul voia o alianță cu creștinătatea împotriva turcilor - interveni întunecat Ximachi vistiernicul. — Ce vorbești?! - făcu Sima-Vodă. Nu e rea ideea! Și Papa ce-a zis, dragii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bine limba și crezând că face agitație antiotomană, îi tăiaseră brusc urechile, mitropolitul Nazazarie Iscariotul, om cu frica lui Dumnezeu, căruia nimeni nu-i mai știa vârsta și care după un pahar de vin se pleoștea tot și murmura în barbă cântece din Bosnia natală, și-apoi intrară alții și alții, mai mari sau mai mici, hatmanul Scorbură, paharnicul Surdu, vistiernicul Ximachi, armașul Abăluță, vel-postelnicul Gherman, căpitanii Juravcu, Spoiciu și Bașotă, vornicul Prișcu, jitnicerul Haralambie, vel-spornicul Tartore, cazangiul Ilie, datornicul Stredie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce tușește din copilărie. Oaspeții plecară privirile jenați, pironindu-și ochii în farfurii, unde borșul grecesc începea să capete o patină maronie. — Termină, dragă! - șopti nervoasă, din dreapta, Ruxăndrița. Ca prin minune Sima-Vodă se opri, reveni la verticală și-și mângâie barba. Cei din față, în frunte cu Husain Ramza-pașa, avură impresia ciudată că Vodă arăta mai tânăr. — Nu este bucurie mai mare pentru un Domn - începu Sima-Vodă - decât să-și vadă supușii săi dragi adunați în jurul lui pentru a se veseli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de potroace un cui de opșpe, plutind deasupra palatului, mai sus, tot mai sus, vedem Iașii cufundați în întuneric, drumurile hrintruite ale Moldovei, o mănăstire, un codru, un mic foc de tabără unde șed doi haiduci cu niște tîrsoage de barbe cât badanalele mărturisindu-și unul altuia păcatele, urcăm, urcăm mereu, rămânând o clipă la înălțimea celor 99 de episoade de până acum și aruncând în urmă o privire: făcut-am bine? N-am făcut? Nu știm. Tot ce știm în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cultură, se potoli. Cei trei moldoveni și cu țigăncușă stăteau pe prora în niște jilțuri de răchită, privind visători jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești, spătare? - sparse tăcerea glasul cald al țigăncii. Spătarul Vulture se scărpină agale în barbă, părând că picotește. — Doar aparent picotesc - răspunse el cu blândețe. în adevăr însă, două lucruri simt cum mă tulbură: apropierea de țară și apropierea de tine. Vezi, spătare! - zise alintat Cosette. Și nu-ți vine greu să mi-o spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-l îmbraci, și-ai lua altul mai slab și mai prost croit, de unde-aș mai ști eu ce hram porți? — Forma gingașă a mâinilor, degetele rotunde și un pic boante, din cauza obiceiului de a bate darabana când ascultă jalbele supușilor, barba îngrijită, urechile puțin depărtate de cap, gata să prindă orice zvon, pieptul cam mic, da-n care bate-o inimă curată, suava boltire a burții în care n-au pătruns decât mâncăruri de soi, picioarele scurte, vânjoase, luând oarecum forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
puturoasă în care ciubotele domnești intrară până la glezne. Barzovie-Vodă se uită în jur, căutând o bucată de pământ mai zbicită, dar nu găsi. Atunci se hotărî: căzu în genunchi și strigând cu glas înalt tremurat: „Fii binecuvântată, glie străbună!”, plecă barba în noroi. Mișcare sublimă, dar stângace: pierzându-și firescul centru de greutate aflat în zona masivă a stomacului, corpul ilustrissim se răsturnă într-o rână și Barzovie-Vodă păru câteva clipe, cât dădu din mâini și din picioare, un cărăbuș slav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de cum ați suit că nu sunteți iezuiți. N-am încredere în iezuiți. Mă duc cu vorba și cu fapta. Ori de câte ori m-am mărturisit, canonul lor nu mi-a fost de nici un folos și necazul meu creștea. Metodiu se scarpină în barba-i colilie, se uită mai cu blândețe la cucernica femeie și se așeză într-un jilț. Iovănuț rămase în picioare. — Și care-i necazul tău, fata mea? - întrebă Metodiu. — Eu, venerabile părinte - zise Laura - l-am visat pe Domnul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ai ținut jurământul, copilă dragă? - întrebă Metodiu. — Ținut, părinte. — - Și-atunci, care-i necazul? - întrebă Metodiu. — Părinte - suspină zvelta femeie - după cum se vede, eu dudui de sănătate și de la o vreme visez aiurea. — înțeleg - făcu Metodiu și-și mângâie aspra barbă. Se gândi puțin apoi spuse: Cu dovleac ai încercat? Nu. Ce să-ncerc? — Să mănânci dovleac, dovleac copt. Cât mai mult dovleac, mai ales seara - zise Metodiu. E foarte liniștitor. Azi un pic, mâine un pic, până te liniștești de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
întorci lângă pătuț să mai privești o dată. Pentru că după ce încercară să-l ascundă și nu reușiră, părinții trebuiră să-l arate, iar vestea se întinse. Bătrânii satului care treceau pe lângă pătuț aruncând o privire, clătinau din cap și ziceau în barbă: „E semn rău. Vin vremuri grele” sau „O să vie lăcuste” sau „Anu’ ăsta iar se schimbă Vodă, bucuria noastră” și altele și altele. Episodul 172 BOIERUL RADU STOENESCU-BALCÂZU (IIÎ Zile, nopți întregi necăjitul părinte sta lângă pătuț, își privea neverosimila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-l scosese iapa asta! Când o fi să moară, o s-o-ngroape creștinește, cu prohod, cu tot tipicul. După o vreme, cam pe la miezul nopții, tot legând și dezlegând plosca, bătrânului îi veni să cânte. începu să murmure în barbă unul din cântecele dragi. Pe când se chinuia să-și aducă aminte un vers, auzi că și oamenii lui, în spate, lălăiau încet, legănați de cai. Atunci bătrânul porni să cânte tare, iar cazacii îl întovărășiră, în canon, umplând întinderea stepei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
străbătut, ca și cum pasagerii lor s-ar fi aflat cu adevărat în inima Parisului. Cu toate acestea, micuțul aparat ale cărui motoare zumzăiau ca niște viespi furioase și care zburase atât de jos încât putuseră să vadă că pilotul avea o barbă deasă, căruntă, devenise dintr-odată ceva palpabil, ceva pe care aproape că-l puteai atinge cu mâna. Datorită șederii în oraș, membrii familiei Sayah aveau o vagă idee despre, turiștii îndrăgostiți de noi orizonturi și chiar despre arheologii hotărâți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]