7,814 matches
-
el Își Închipuie că-l iubește. Dar când se apropie Își dă seama că tot ce vrea ea e s-o scape de gărgărița care i se plimbă pe gât. și că n definitiv nici nu-i pasă de el. — Bietul băiat! Are toată simpatia mea. Nu, nu trebuie să-ți pară rău pentru el, pentru că la sfârșit el Înțelege că-i bine că s-a Întâmplat așa. Adevărul poate să fie dureros, dar e mai prețios decât iluzia. În sfârșit
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cum e acolo? Doar n-ai fost niciodată În Laponia. Cum să știu? a râs ea. Așa-mi Închipui. Lui Johan i-a venit În minte pomul de Crăciun de la orfeli nat, fără lumini, nici măcar un adevărat pom, doar un biet puiet pe jumătate uscat, cu ramuri tunse ca să nu ocupe prea mult loc. Pe unele crenguțe erau atârnate câteva flecuștețe, mingi de ratan, vreun fruct agățat cu un fir scurt, dar n-avea nici o importanță, pentru că nici un copil nu știa
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Da, greșise, îndoindu-se chiar și pentru o clipă, de dreapta lor judecată. Mai asistase odată la această coaliție a tăcerii. Tocmai picase un musafir, pare-se nepoftit, un coleg de-al Ninei, profesor de sport, fost handbalist. Își făcuse bietul om intrarea foarte jovial, fusese primit călduros. Bine ai venit, scumpete, îl întâmpină Nina și-l instalase pe un colț al canapelei. Salut, spartane, îi spuse și Alexe de la biroul lui impozant. Porecla era cu siguranță malițioasă, ca și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mă crezi, confirmă omul nostru, sursă sigură. Și se bate în piept. Nu sunt dubii, ce mai! Uneori, dacă nu-l costă nimic, nu se dă în lături să-ți facă unele servicii, bineînțeles, amplifică cât poate dificultățile întâmpinate și bietul om are impresia că a prins pe Dumnezeu de un picior. Este prezent peste tot, se sufocă, mă, dacă nu strânge într-o zi douăzeci de mâini de oameni. Când stă de vorbă cu cineva, o persoană mai importantă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dă de bănuit, că toți sunt niște cățărători fără cuget, niște limbrici. Și așa, prin felul lui de a fi, a fertilizat atâtea imaginații, încât multora le e greu să mai discearnă ceva și-l cred un neînțeles, un ultragiat, bietul om spun ei, trece prin atâtea neplăceri, e de neînțeles de ce i se fac atâtea nedreptăți. Cum de este oare posibil? Mă, nu știu cum să-ți spun, noi ne-am săturat de nedreptățiți din ăștia de iarmaroc, de martiri cu slana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care se auzea continuu venea din camera alăturată și descoperirea aceasta o alertă pe Carmina. Soții Alexe, roată în jurul zugravului, îl copleșeau care mai de care cu amabilități, îi atribuiau calități, însușiri nemaipomenite. Nu, categoric, nu, el nu era un biet țigan zugrav care-și câștiga cinstit banii, nu, era un artist, un maestru neîntrecut în arta lui. Uluit, sărmanul om dădea din colț în colț, parcă apărându-se, fără să se poată dumiri ce se întâmplase cu făptura lui într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mândrie. Ținuse enorm la Alexe, la Nina, nu i se împotrivise niciodată și într-o zi, fără nici un semnal de alarmă, i se tăiase accesul în casa profesorilor. Și fetișoara asta, gândi, parcă ce minune mare de capul ei, o biată funcționară, nu-i în stare să altoiască trei vorbe, tocmai ei m-am gândit să-i spun de profesor? Alexe probabil că anume alege asemenea oameni, îndobitociți, să-i accepte normele fără să crâcnească, să-l aplaude, eventual. Ce nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
degetele ei butucănoase. Apoi, fără nici o legătură se gândi la Cica, o munteancă de șaisprezece ani cu care trăise pe când era profesor la Herăstrău, în munți. Era atâta umilință în felul ei de a se purta atâta simplitate și iubire. Biata fată, îi fusese greu să priceapă că o poveste ca a lor, poate dura numai câteva luni, că el nu-i va aparține pentru tot restul vieții, crezuse că tinerețea și cumințenia ei sunt atuuri de neînlăturat și pusă în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
împotriva unui om și atunci se simte dator să contrazică, să apere. La început m-a ascultat zâmbind sardonic, pe urmă a căutat să găsească resorturi, scuze, părea de astă dată de-a dreptul înțelegător când era vorba de slăbiciunile bieților oameni. Era un joc, la urma urmei, nu ar fi fost deloc imposibil, ca în aceeași zi, în altă ambianță, să-l desființeze pe același ins fără nici o remușcare, completându-și bogăția de argumente chiar și cu amănuntele oferite generos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atrag victimele, le creează iluzia că sunt mai presus decât alții și în momentul în care le consideră suficient de atașate, le atacă cu aceleași mijloace puse la dispoziție anterior, pentru desființarea altora, le demonstrează că de fapt sunt niște biete larve osândite la uitare dinainte de a se fi născut. Pe urmă le dă drumul în lume, așa TREJI, cum sunt, îi lansează în viața de zi cu zi după ce le-a inoculat în conștiința lor ideea neîncrederii în sine, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
persecuții, îndurate de sărmanul copil care avea fără doar și poate sufletul anihilat și era pur și simplu de mirare, că mai rezista încă nervos, numai vigoarea tinereții îl ajuta să se mențină la limita normalului. Cine-l vedea pe "bietul băiat" consumându-și energia în interminabile partide de fotbal, plin de vitalitate, transpirat, murdar, cu greu și-ar fi putut imagina chinurile interioare ce-l măcinau. Cât despre fetița Sidoniei, ei, bine, Fana a fost de la bun început o mediocră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu mai e nimic altceva de făcut în afara divorțului, ea, ca un adevărat judecător suprem, hotăra cine era vinovatul și cine era victima și fără să mai șadă prea mult pe gânduri trecea la atac. La început, o consola pe biata femeie sau pe bietul băiat, asta depindea de situație, de pierderea suferită, pe urmă se pornea să-i inoculeze ideea că cel abandonat are atâtea vicii ascunse încât ar fi bine să mulțumească cerului că a reușit să-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
altceva de făcut în afara divorțului, ea, ca un adevărat judecător suprem, hotăra cine era vinovatul și cine era victima și fără să mai șadă prea mult pe gânduri trecea la atac. La început, o consola pe biata femeie sau pe bietul băiat, asta depindea de situație, de pierderea suferită, pe urmă se pornea să-i inoculeze ideea că cel abandonat are atâtea vicii ascunse încât ar fi bine să mulțumească cerului că a reușit să-și dea seama la vreme că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vreme că omul sau femeia este o persoană fără caracter acum cât timp mai este tânără sau tânăr și-și poate reface existența. Firește, următorul pas și cel mai important era să depisteze, prin toate metodele posibile, următorul partener pentru ca biata ființă să se poată consola definitiv, să-și schimbe viața, iar asta îi crea Sidoniei o satisfacție intensă, pentru că o persoană divorțată, o femeie, să zicem, are deja pe frunte pecetluită anatema, ori suprema ambiția a coanei mari era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
conta foarte mult ca partenerul să fie dintr-o familie bună, să aibă o funcție importantă, salariu mare, să aibă relații multe, ori asemenea exemplare erau destul de greu de găsit mai ales când ceea ce-i oferea în schimb era o biată femeie scăpată dintr-un naufragiu emoțional, blazată, incapabilă să tragă învățăminte din insuccesul primului mariaj. Dar Sidonia nu dezarma din fața dificultăților, dimpotrivă, devenea atât de mobilizată, atât de pornită încât nimic nu o putea opri din drum, ființă sau lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dacă persoana în cauză nu se simțea încă învinsă și intenționa să încerce să-și mai "refacă" odată viața, atunci era de preferat să plece din oraș, cât mai departe posibil, pentru că atâta timp cât "coana mare" ședea neobosită de veghe, ea, biată ființă măcinată de slăbiciuni, n-ar fi avut nici o șansă în încercarea-i disperată, absolut nici o șansă. Avea grijă Sidonia să-i zădărnicească planurile cu vreo aluzie spurcată, cu orice alte mijloace ce-i erau la îndemână, pentru că i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și rochia, pășea absentă pe cărăruia bătătorită și atunci când o observase pe Sidonia,așteptând-o pe băncuța din chioșc, își îndreptase spatele și pornise către ea maiestos, sigur, dând o mai mare amploare mișcării șoldurilor parcă nu mai era o biată țărăncuță ce-și culesese vișinele pentru compot, era cel puțin o regină și coșulețul din plastic galben nu era nicidecum un biet coșuleț din plastic ci un însemn, se apropiase de ea și o privise sfidător și doar cineva foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și pornise către ea maiestos, sigur, dând o mai mare amploare mișcării șoldurilor parcă nu mai era o biată țărăncuță ce-și culesese vișinele pentru compot, era cel puțin o regină și coșulețul din plastic galben nu era nicidecum un biet coșuleț din plastic ci un însemn, se apropiase de ea și o privise sfidător și doar cineva foarte atent i-ar fi observat cuta dintre sprâncene, o cercetase de sus, surâzător și o întrebase cântat: Ce, ai mai venit pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Femeia de serviciu veni abia către seară, când Sidonia era așa de frântă și pietrificată în ea, încât dacă cineva ar fi împuns-o cu cuțitul nici n-ar fi curs sânge. Își revărsă o parte din nervii zilei pe biata femeie, nu prea mulți, doar era conștientă, se temea să n-o supere și să nu mai calce în casă la ea, doar așa un pic, cât să nu plesnească ca un burduf prea umplut Între timp sosise acasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea, e ca o presiune atmosferică, știți, acționează neplăcut asupra mea din când în când. Voi îmi lipsiți, am momente când aș vrea s-o văd chiar și pe mama dar distanța asta, gândul că ar trebui să aștept un biet tren personal într-o stație anostă, mă face de cele mai multe ori să renunț. Alteori aș avea chef să dau o raită prin magazine, să văd ce mai este nou și, dintr-odată, vreun flecușteț oarecare îmi distrage atenția și dorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mult să trec prin piață ca să-mi cumpăr fructe. El își continuă interogatoriul strâns. Ai fost pe la el? Doar stă pe acolo. Nu. Nu l-ai văzut? Nu l-am văzut. Nici măcar întâmplător? Nici măcar întâmplător. Carmina îl privi răutăcioasă, zâmbind, biet sărman, de fapt îi urmărea cu respirația tăiată reacțiile. La un moment dat avu impresia că prinde un semn de slăbiciune. Atacă: Nu înțeleg, Ovidiu, cu ce drept toate întrebările astea? Nu-ți mai sunt soție. Nu ți-a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
împrejurare, cu tact, cu prestanță, care are un nas ca de copoi atunci când e să discearnă valorile sociale și folosește, poate din comoditate, clișee, le folosește fără să clipească, zâmbitor și amabil, cu fruntea sus, NU, NU, acum este un biet individ, răpus de somn, un pumn de reflexe amorțite, încă tensionate de spasmele amorului, de recenta eliberare a substanțelor organice, un om al cărui sistem nervos începe să se elibereze de starea de excitație, un om al cărui puls devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
foarte curând trebuia să recunoască că acela nu era decât un surogat și lupta îi fusese inutilă, total inutilă și dacă mai avea suflu trebuia s-o ia de la capăt. Când se redresa, forțele ei erau tot mai anemice, un biet bondar în fața morii de vânt care știe de la bun început că nu are nici o șansă, dar încearcă așa, de dragul nesăbuinței și cade deodată fulgerat la pământ. Avea cel puțin certitudinea că lupta va fi scurtă, nici nu avea timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
expuneri, ar fi fost foarte probabil să vă întâlnesc acolo. Carmina își aruncă un picior peste altul. Poala rochiei alunecă dezvelind-o, se acoperi nervoasă, dezlănțuită în fața provocărilor lui, izvorât din sentimentul său orb de egoism menținut asupra ei. Carmina! Bietul autor, continuă ea cu nerv, în timp ce-și scrie piesa și-și pierde acolo, pe masa de lucru neuronii, părul, vederea, o parte din suflet, habar nu are că odată isprăvit chinul, la reprezentarea piesei sale, vin persoane, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fi arătând așa, sub borul pălărioarei grena pe care ar vrea acum s-o tragă până peste bărbie. Ratase, ratase încă din start, n-avea nici un sens să-și mai facă iluzii de iubire. Îi era bine și așa. O biată reptilă ieșită la soare, întinsă de-a curmezișul cărării. Nu, nu, nu trebuia să se lase învinsă, NU! Și totuși nu înțeleg ce s-a întâmplat cu mine, ce se întâmplă, dumneata, domnule, ești un miracol, emani liniște, fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]