KorAP: Find »[drukola/base=bolborosi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 48 >

1,186 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

rugam, ne prosternam cu fruntea în țărână, strigam și plângeam în hohote cu sughițuri, cerând Cerului ajutor... Maria... Te rog... Maria! ...Bubuitul tunurilor și răcnetele luptelor de pe metereze se amestecau cu vaietul mulțimii, cu dangătul clopotelor ce parcă înnebuniseră. Fiecare bolborosea sau își striga păcatele, spovedindu-se Cerului, căci moartea era atât de aproape, ne despărțea un zid. Femeile își smulgeau părul, își striveau la sân pruncii ce țipau... Și lacrimile șiroiau pe obraji: "Fecioară!! Nu ne lăsa!! Nu ne părăsi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bucurie. A fost înspăimântător, unchiule! Maria, taci!! strigă el, o imploră. Taci!! Te rog!! Ca pe Dumnezeu!! Nu mai pot!! Taci!! Maria nu-l aude, cu ochii pierduți în gol, obsedată, posedată, retrăiește aievea: ...Am îngenuncheat singură Am închis ochii. Bolboroseam "Tatăl nostru". Am plecat capul... Așteptam lovitura. O doream... Eram fericită că mor. Un negru buzat, rânjind, și-a înfipt mâna în părul meu. Și când părul s-a despletit, mi-a căutat sânii erau mici. A izbucnit într-un chiot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și n-aveam decât paisprezece ani, unchiule... paisprezece ani... Țamblac plânge: Gata fetițo... Gata... S-a sfârșit... A trecut, încearcă el s-o liniștească și o mângâie ca pe un copil, dar cu mâna cealaltă, pe furiș, își șterge lacrimile, bolborosind: S-a sfârșit... S-a sfârșit... ...Niște oameni sărmani, cu inimă mare, m-au cules dintr-un canal, mai mult moartă, m-au ascuns într-o pivniță, m-au îngrijit... Două luni n-am știut de mine. Nu vorbeam, numai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
picior, ca un cocostârc. Secretul e să nu-ți pierzi echilibrul chiar de stai într-un picior. Voichița năvălește cu un val de pânză în brațe, dar, când dă cu ochii de "Măria sa", se oprește speriată. Face o plecăciune și bolborosește: Măria ta... Și dă să se retragă. Domniță. Nu mușc. Stai! Voichița a încremenit locului, cu ochii plecați, transpirând, mototolind la piept valul de pânză. Ștefan o apucă de bărbie, îi ridică fața, o privește în ochi și zâmbește: Domnița

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
peste noi ca să ne supună?! Nu voi a ajunge sub papuc turcesc. Nu l-am convins să secăm Milcovul, nici cu vorba, nici cu sabia... Zadarnic! Mai rău! Și-a trădat țara și a închinat-o turcilor! Toți domnii munteni... bolborosește Voichița. Ce puteau face?... "Peștele cel mare înghite pe cel mic", mormăie Țamblac împăciuitor. Toți?! Toți în afară de frati-su unchiul Domniei tale viteazul Vlad-Vodă Drăculea, zis "Țepeș", zis "Spaima Aliotmanului"! Toți?! Toți în afară de străbunicul Domniei tale, Marele Mircea Basarab-Bătrânul!... Voichița

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tine, îi spune cu blândețe, își îngroapă fața în părul ei și o sărută în creștet. Să ne vedem sănătoși, Voichițo! Și pleacă. Voichița, singură, încremenită în mijlocul încăperii, cade în genunchi, sughite. Zăgazul lacrimilor se rupe: Sfântă Fecioară, ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul de adunare îi acoperă ruga...  6 Podagra și ciuma Luminiș în pădure. Pe cărare, în marș forțat, cu zornăit de pinteni, apar boierii-oșteni, cu hatmanul Șendrea în frunte. Sunt înzăuați, cu platoșe, scuturi, coifuri, săbii, buzdugane

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
păgâni; pentru care, și muntenii, suspinând din greu, nădăjduiesc în Măria ta că-i vei scăpa de sila și robia acelor păgâni..." Din scrisoarea Judelui Brașovului adresată lui Ștefan Voievod și Domn al Moldovei. 7 Județul Măriei sale Altă, altă pricină! bolborosește Ștefan printre clăbucii de săpun, în timp ce Don Giovanni Batista, un bătrân deșirat, osos, chel, îl bărbierește cu mișcări elegante. Tăutu, la pupitrul din odaia Domnului, răsfoiește un vraf de hârtii. ... Gata Don Batista?! Gata?! îl îndeamnă Ștefan. Presto, subito, Serenissime

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
turbat"... "Turbato?!" Nooo! protestează Don Batista, păturindu-și sculele. Vitoria! Coraggio!... Eroico! se înclină el și dă să-i sărute dreapta, dar Ștefan și-o retrage. Ce-s eu, față bisericească?! Don Batista, cu legăturica, se retrage de-a-ndărătelea cu plecăciuni bolborosind: Illustrissimi.... Illustrissimi... Cască ochii în spate! strigă Ștefan. În Moldova, din spate ți se poate trage pieirea... Se așează pe jilț, la masă. Ștefan ia de pe farfurie o ciosvârtă de berbec. O figură, 'talianu' ista... Vrei? îl îmbie cu ciosvârta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
s-a aruncat în luptă! "Singur", murmură Ștefan. Singur! "Singur împotriva unei oștiri întregi!"... repeta Ștefan obsedat. Noi, cei câțiva ce ne jurasem în gând să-l urmăm, "să-l urmăm până la moarte", încremenisem locului. "Singur împotriva unei oștiri întregi", bolborosește Ștefan. Dumnezeule! Ce luptă! N-o să uit niciodată... Lovea! Tăia! Și râdea... Zburau capetele osmanlâilor câte două odată! Deschisese cărare în turcime! Cu părul vâlvoi, plin de răni, orbit de sânge, lupta și hohotea! Era fantastic! N-am mai pomenit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
suflare omenească în spate, Ștefan zvâcnește fulgerător cu mâna pe plăselele pumnalului. Alexandru tresare și dă un pas înapoi. Tu, Alexandre? murmură Ștefan stingherit, ridicându-se. Desigur, s-au uscat de mult florile pe morminte, îi reproșează el și Alexandru bolborosește ceva și pune capul în pământ. Uităm prea repede... Am făcut pomenire pentru taica, pentru maica... Și pe maica ta, pe Maruța, am pomenit-o. Alexandru își face cruce, sărută picioarele Mântuitorului. Ștefan deschide fereastra, privește în gol, răscolit încă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
intră pe ușa de taină. Tresare și se oprește. Pe palme duce o cățuie cu jăratic, din care fumegă învălătucit mireasmă de tămâie. Voichițo! Voichița face o plecăciune și murmură: Măria ta... Alexandre... Tămâiază în grabă icoana Sfintei Fecioare Maria, bolborosește: Prea curată și binecuvântată Stăpâna noastră născătoare de Dumnezeu și pururi Fecioară Maria. Lasă cățuia la icoană, se închină la repezeală, face altă plecăciune către Măriile lor și se retrage spre ușă. Voichiță! Dat-au turcii?! Voichița se lipește cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
colțul pleoapelor, o boabă de lacrimă strivită se sparge și se rostogolește șiroind pe obrazul Voichiței. Ooo! Veverița mea dă apă la mâțe... E grav... Cine te-a supărat?! Acu scot spada! Voichița, cu ochii împăienjeniți de lacrimi, printre sughițuri, bolborosește: Mă... Măria ta... Ștefane! o corectează el. Ște... Ștefane, Măria ta... îngână printre suspine. Slo...slobozește-mă! A... alungă-mă! Dă-mi dezlegare! Păsărica mea vrea să zboare? Ți-am dat slobozenia doar... Ești liberă. Să te alung? De ce?! Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-mă! A... alungă-mă! Dă-mi dezlegare! Păsărica mea vrea să zboare? Ți-am dat slobozenia doar... Ești liberă. Să te alung? De ce?! Și... și, mă rog, unde pohtește Domnița Maria Voichița să plece? Voichița își șterge obrajii cu palmele, bolborosește: A... alungă-mă... Eu... eu n-am putere să... să plec... De ce să pleci? Au în Moldova nu te simți "acasă"? o întreabă el și îi șterge ochii cu batista. Hai! Lasă copilăriile! Suflă!... Suflă!! Așa! Lasă lacrimile! Peste tot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mică, mică, tremurând toată. Șoptește: Altfel nu se poate, Voichițo... Și pleacă fără să se uite înapoi... Voichița, singură, în mijlocul încăperii, cu umerii căzuți, cu brațele moi, cu bărbia în piept, îngenunchează, se întinde pe piatra rece, o îneacă plânsul, bolborosește: Sfântă Fecioară... Sfântă... Undeva, departe, bate toaca... De ceva timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
rece, o îneacă plânsul, bolborosește: Sfântă Fecioară... Sfântă... Undeva, departe, bate toaca... De ceva timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se mai ține pe picioare. Jarul țiuie subțire, trage să moară; se făcuse frig în paraclis. Acu... acu patru zile, mă jucam cu el... Acu... acu îl privesc... și nu cred... nu pot să cred că-i adevărat. Nu pot, bolborosește el înăbușit, lăcrimând. Biata Maria, murmură Țamblac cu o voce gâtuită. Chinuită ființă. Viața ei a fost numai durere. Bogdan era ancora ei, rațiunea ei de a trăi... Câte vise nu-și făurise.. "Micul meu Bogdan cel Mare", îi șoptea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai poate face ceva. Nu mai are nimic... N-o mai leagă nimic de viață... Mi-e teamă să nu... De l-ar fi avut, măcar, pe Ștefan... mormăie pentru sine după un timp de tăcere. Îmi... îmi pare rău, bolborosește Ștefan... Știi și tu... Hărțuit... Mereu plecat... Chinuit... Ne-am înstrăinat... De l-ar avea pe Ștefan! Numai tu Ștefane! îl scutură Țamblac. Numai tu! Ioane... În toți anii aiștea... de ce nu mi-ai vorbit? Ce știam eu despre Maria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
intre, rostește Ștefan cu indiferență în timp ce Tăutu dă să iasă:... Și... și vezi de colindătorii ceia... Copiii să plece la casele lor; umblă lingoarea pe ulițele Sucevei... Bârsan intră, se prăbușește la picioarele Domnului, îi sărută mâinile, i le udă, bolborosește: Măria ta... Măria ta... Ochiul drept îi este acoperit cu o cârpă neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji al Măriei sale. A... a căzut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ta... Măria ta... Ochiul drept îi este acoperit cu o cârpă neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji al Măriei sale. A... a căzut... Mangopul, bolborosește el. Mangopul? bâiguie Ștefan și se lasă moale într-un jilț. Și Alexandru?! întreabă Țamblac speriat. Bârsan, pe ocolite, povestește: Galioanele turcești au venit... Și Alexandru?! repetă Ștefan întrebarea. A... a căzut... și principele, gângăvește el cu glas stins. L-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
scutură Ștefan. Toți!... În afară de câțiva:... robi, în lanțuri... ce trebuia să încheiem alaiul de izbândă pe ulițele Stambulului... Pe mare, în timpul unei furtuni, am ucis turcii... Am aruncat ancora la Cetatea Albă... Ștefan nici nu-l ascultă: merge de colo-colo, bolborosind: Lac turcesc... Lac turcesc... Săracu' Alexandru, îngână Țamblac. Mi-a fost teamă că așa se va sfârși... Marea Neagră lac turcesc... O nenorocire nu vine niciodată singură, se căinează Țamblac. Când o afla Maria... Ce facem Ștefane? Ștefan se oprește brusc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
măsurând cu pași rari spătăria și boierii, cu capetele plecate, tac. S-au înturnat păsările noastre călătoare. Și nici Apusul nu pare mai însorit... Ioane, ochi și urechi suntem, să ascultăm povestea cu cocoșu-roșu. Țamblac, cu ochii în pământ, amărât, bolborosește: Rău îmi pare... Noi ne-am dat osteneala... Am căutat să... "Lasciate ogni speranza"... Te cred, Ioane. Ați făcut totul... Vă mulțumim pentru osârdie. Povestește de-a fir a păr... Încep cu Sfântul Scaun a toată Creștinătatea, "Pontifex Maximus Sanctissimus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
înțeles: mormânt! Cupcici, fericit, se repede să-i sărute mâna: Mormânt, nea Isaio! Mormânt!... Ce faci, Isaio? protestează Alexa. Nu se poate așa. Dacă se slobozește... noi... Ahaaa! Ai sfeclit-o... Cară-te! îi spune lui Cupcici. N-auzi?! Cupcici bolborosește ceva a mulțumire și pleacă grăbit, să nu se răzgândească... Ai greșit, Isaio! "Cârpă" aista... dacă, dacă vorbește?! spune Alexa alarmat. Au chiar așa prost mă crezi, Alexo? Ar trebui să-mi săruți mâinile, spune și un zâmbet cinic, drăcesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îi sfătuiește Isaia. Te pironește cu o căutătură, te pătrunde, te scormone, îți tălmăcește gândurile ascunse, te vrăjește, cetește în tine ca dintr-o carte. Când vorbește cu mine, mă străpunge de mă trec toate nădușelile... Numai sălcii o să visez, bolborosește Negrilă, o pădure de sălcii... Isaia râde isteric, ochii îi sticlesc ca la lupii porniți în pradă. N-ai teamă! Îl trimit în iad! Scot eu dracii din el! spune și smulge cu furie pumnalul, schimonosit de ură. Cu aiasta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Moldovă! Adio libertate! Vom intra în zodia hangerului: "Dar al-Islam". O noapte neagră se va lăsa peste țara noastră... Vor trece zeci de ani, un veac, poate veacuri de subjugare. Dar Domnul?... Oastea?... Cetățile?... Vom sta cu brațele-n sân? bolborosește Șendrea. Domnul? Turcit! Au, mai bine, domn străin, să n-aibă milă de țară! Oastea? Lichidată! Cetățile? Dărâmate! Scaunul Moldovei, Moldova scoasă la mezat pe tarabele zarafilor din mahalaua Fanarului: Cine dă mai mult, efendi?!" După Sfânta Sofia, va fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
înseamnă să fii domn? Ce valoare are dragostea mea, mândria mea, voința mea? Mai presus de... de... I se pune un nod în gât și vocea i se curmă. Bea, bea "să stingă focul"... Dacă... dacă nu se poate altfel, bolborosește Alexandru, cu dinții încleștați să nu-l podidească plânsul, mă duc... "Fie numele tău binecuvântat", șoptește Vlaicu și întoarce capul spre fereastră, să nu se vadă că-și șterge pe furiș o lacrimă strecurată. Boierii tac, nu suflă. Ștefan privește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]