3,311 matches
-
își ridică instinctiv mâna, ca și cum ar fi vrut să alunge fiara printr-un gest, dar vulpea nu se clinti. Îndepărtându-și privirea de la Alex, începu să adulmece la baza pubelei. Apoi se ridică pe picioarele din spate și își vârî botul și labele din față sub capacul cutiei de metal. Alex se simți înfricoșată și mâniată de indiferența vulpii față de prezența ei. Rosti, găsind că-i ciudat de greu să se adreseze unei vulpi: „Încetează!“. Nu strigase, ci vorbise pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se ascunde devenise neinteligibilă și ținea de un trecut îndepărtat. Adam se strecură în cameră ținându-l în brațe pe Zet (avea dificultăți la urcatul scărilor). Lăsă jos cățelușul, care începu să alerge și să salte pe covor, încrețindu-și botul în ceea ce Adam numea „zâmbetul lui de salon“, și salutând pe fiecare în parte cu capul plecat și coada albă fâlfâind falnic. Tom se aplecă să-l mângâie. Zet, în extaz, se întoarse pe spate, cu burtica în sus, oferindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dragoste, dar bietul om e dărâmat“. Brian, care se apropiase de noi, a adăugat: „Foarte bine că e dărâmat. Era mult prea primejdios când se afla în funcțiune“. Iar Gabriel: „Într-un fel e trist. Ambii noștri monștri sunt cu botul pe labe“. A spus-o pe un ton sobru, dar cu oarecare firească satisfacție. Oricum, ca să nu vă par răutăcios, dați-mi voie să subliniez că Gabriel e foarte bună și plină de atenție față de Alex și că, în general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și fac foarte bine la artrită, atât și nimic mai mult. U-uuu-ahhh...! Bine, seniore, prea bine, gata, calmează-te, nu te mai năpusti și tu așa, din orice fleac. Temperatio! Pace-pace, între două dobitoace. Pe bune! Poftim, mi-am luat botul de-acolo. Și n-am uitat nici de Trimis! Hmm...? Ce spuneai? Va t'en faire foutre! Imprecația îi redeșteaptă Bursucului în minte, proaspăt, terifiantul film nocturn, de-abia încheiat. Iată cum decurseseră faptele: În întunericul răcoros și adânc, al
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
afectat din adâncul plămânilor, concentrându-se pentru a birui o groază recurentă, viscerală, irațională, care-i înțepoșează reflex (pentru a câta oară?!) perii de pe ceafă. În fine, privind prin fanta îngustă a pleoapelor drept înainte, fără să șovăie, își deschide botul, dezvelindu-și dinții ascuțiți, într-un rictus amar: Iar ai venit? O pală toridă, aspră și uscată, de vânt, mătură vizuina. Apoi, vorbele... Frenetice! Glasul entității nevăzute. Vocea pustiului dogoritor. Amețitoare, adâncă, vastă și sălbatică. Mortală: Potirul...! Potirul cel Prea-Sfânt
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de la poalele zidului restaurantului, avansează unduindu-se, în lumina becurilor chioare, un viezure gras, dublu vărgat cu alb pe spate, care se îndreaptă deodată și se proptește ostentativ pe coadă, încrucișând arogant lăbuțele din față, la piept, și-și ridică botul ascuțit și ochii-licurici, către Poet: Hai sictir, tu, rădăcină de boroștean! Asta, ca să nu-ți închipui că-ți rămân dator! Am fumat și răs-fumat și eu asemenea finețuri, și altele, încă și mai și, poți să mă crezi! Ouais! Tu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
împreunate lubric într-un singur trunchi puhav și șfichiuiau necruțător și triplu, cu odgoanele unor cozi chelite și solzoase! Tropăiau ritmat, ca tobele, cele douăsprezece labe de zăvozi, ale Alcătuirii, aducând mai curând cu brâncile de urs! Trei căpățâni cu boturi ude, roșii, se căscau năpraznice, împodobite devălmaș cu trei perechi de ochișori lipiți, ca de căței abia fătați, căpățânile câinești arborând, în completare, trei rânduri de urechi imense, aspre, sure, blegoșate, membranoase, precum urechile de liliac! Din boturile întreite, se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
căpățâni cu boturi ude, roșii, se căscau năpraznice, împodobite devălmaș cu trei perechi de ochișori lipiți, ca de căței abia fătați, căpățânile câinești arborând, în completare, trei rânduri de urechi imense, aspre, sure, blegoșate, membranoase, precum urechile de liliac! Din boturile întreite, se scurgea necontenit, odată cu saliva verde, leșioasă, și un fel de muget țiuitor monoton, egal, exasperant, care servea negreșit, nu doar intimidării adversarului, cât mai ales orientării, prin întuneric și printre obstacolele terestre, a acelei infernale Creaturi. Cățelul Pământului
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
fugar fruntea rece și udă a doborâtului, după care se îndepărtează și o șterge spre stradă, evitând speriat să mai privească înapoi. Netemător, Bursucul Trei-Coițe se întoarce de pe trotuar, intersectându-se cu Bossul și își lipește calin, fără să șovăie, botul cald, de urechea învinețită și însângerată a celui căzut. Apoi, murmură măsurat, psalmodiind cuvintele: O, nobil fiu! Nu le permite spaimelor Trecerii, să-ți distragă spiritul tău nemuritor. Adună-te! Întărește-te! Trezește-te! Înalță-te! Curând, foarte curând, vei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și tu-l ții greșit. — Scumpete, îi zice fotograful lui Evie, poți să ții drujba puțin mai aproape de gură, te rog? Soarele e cald pe metalul mașinilor, pe capotele zdrobite sub greutatea celorlalte mașini așezate deasupra. Astea-s automobile cu botul deformat din care știi că n-a scăpat nimeni cu viață. Mașini cu aripi distruse în care au murit familii întregi. Mașini tamponate, cu banchetele din spate împinse până-n bord. Mașini de pe vremea când nu existau centuri de siguranță. Mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
stă la cămin și mănâncă o shawarma în pauza dintre cursuri, drept pentru care am putea-o numi prânzoarma, ceea ce nu sună deloc senzual, ba chiar e puțin înfricoșător. O astfel de midinetă i-a luat mințile catastroficului filosof Jean-Baptiste Botul, într-o noapte a anului 1937, când, făcând pe taximetristul socratic prin Paris, a luat o domnișoară drept pasageră și n-a mai dus-o acasă decât a doua zi dimineață. Botul, în pledoaria sa ținută în fața tribunalului profesionist al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
midinetă i-a luat mințile catastroficului filosof Jean-Baptiste Botul, într-o noapte a anului 1937, când, făcând pe taximetristul socratic prin Paris, a luat o domnișoară drept pasageră și n-a mai dus-o acasă decât a doua zi dimineață. Botul, în pledoaria sa ținută în fața tribunalului profesionist al taximetriștilor, a apelat la exemplul unui alt filosof, căzut pradă unui „demon al amiezei“ (așa se cheamă cartea în care e transcrisă pledoaria, Nietzsche sau demonul amiezei): Friedrich Nietzsche, subjugat de demonul-midinetă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
se cheamă cartea în care e transcrisă pledoaria, Nietzsche sau demonul amiezei): Friedrich Nietzsche, subjugat de demonul-midinetă Lou Andreas-Salomé (domnișoară care în general a luat viața foarte în serios și i-a avut drept parteneri intelectuali pe Rilke și Freud). Botul, în stilul lui răsuflat, descrie întâlnirea dintre cei doi, din care am transcris mai jos un pasaj, spre deliciul maselor: „26 aprilie 1881 este ziua întâlnirii lor. Iată în ce termeni o abordează filosoful pe tânără: „Din ce stele căzut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
o declarație spontană. E poezie... Sau afectare. Nietzsche avea tendința de a vorbi din cărți, și nu numai atunci când se găsea sub bolta unei capele. Lou a priceput pe dată că a prins peștele cel mare“. Deșteaptă fată. Cât despre Botul, sper doar că taximetriștii l-au taxat și pentru verbozitatea lui nesuferită, cu care n-ar fi fost în stare să cucerească nici cea mai slabă de înger dintre midinete. Farmecul discret al unui irlandez Ana-Maria Onisei Irlandezii sunt tipii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
atinge, a adulmeca, a amușina, a mesteca, a înghiți, a ingurgita, operații care evocă digestia și defecația, supunerea față de necesitățile naturale. Nasul este organul fundamental pentru fiarele care vânează, ucid și mănâncă. El amintește, de asemenea, de poziția patrupedă, cu botul aproape de pământ, cu nările larg deschise, de aspirația gâfâită a unui manifer care caută urma altui animal: pentru a se feri de el, pentru a se apăra ori pentru a-l ataca. Pe potecile năpădite de iarbă, unde ochiul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lui: porcul. Timaios detaliază chiar felul în care proasta întrebuințare, în timpul vieții, a părților trupului destinate reflecției și meditației modifică fiziologia: părțile inferioare sunt atrase spre pământ, membrele se scurtează, creierul se atrofiază și se apropie și el de sol, botul se lungește, râtul obligă la o abordare esențialmente olfactivă, deci animalică, a lumii. -3- O filosofie porcească? Epicur ascetul, trădat de trupul său, nevoit să facă din necesitate virtute, poate fi oare monstrul descris mai sus? Căci variațiunile pe tema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
așteaptă nebăgat În seamă la fiecare etaj. Pe ordinea de zi este problema infiltrărilor de pe terasa clădirii În mansardă. Clădirea e cea mai Înaltă de pe stradă. Parcă nu se mai termină scările. La al șaselea etaj, prin ușa Întredeschisă iese botul unui câine, hârâind, și fața palidă a tipului care a sunat la 113, un pitic În maieu și saboți, pe a cărui mutră se citește setea de sânge, publicitate și interviuri. Eternul vecin, care-și bagă nasul peste tot, inutil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
prostii. Ea a stat și s-a îmbufnat și a amenințat că pleacă. Iar apoi, când el s-a ridicat și a îngăimat câteva scuze pentru cum se purtase, ea l-a iertat. El a implorat-o „să nu facă bot“, își amintește ea. I-a spus că e frumoasă și că e „cea mai bună iubită“ pe care a avut-o. Și asta, se pare, a fost suficient. — Așa fusese el învățat să vorbească, spune ea acum. N-a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
cap: — Bineînțeles. După ce am plecat acasă, Sheba s-a dus direct în dormitor și l-a sunat pe Connolly pe pager. A așteptat cinci minute, dar el n-a sunat, iar când a coborât din nou, Polly și Richard erau bot în bot, povestind, în șoapte tremurate, despre incalificabilul comportament al Shebei din ziua precedentă. Sheba și-a luat geanta și haina și a ieșit din casă. În următoarele trei ore, s-a plimbat fără țintă prin Londra pe bicicletă. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
După ce am plecat acasă, Sheba s-a dus direct în dormitor și l-a sunat pe Connolly pe pager. A așteptat cinci minute, dar el n-a sunat, iar când a coborât din nou, Polly și Richard erau bot în bot, povestind, în șoapte tremurate, despre incalificabilul comportament al Shebei din ziua precedentă. Sheba și-a luat geanta și haina și a ieșit din casă. În următoarele trei ore, s-a plimbat fără țintă prin Londra pe bicicletă. La început, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Îi face observație, neconvins. Intrăm pe poartă, trăgînd după noi valizele maro de lemn. Dincolo de poartă sînt cîțiva cîini, niște potăi flocoase și murdare care țopăie și se gudură pe lîngă noi - puțin mai departe, un cîine brun, semeț, cu botul și urechile ascuțite, mă privește grav, cu o pereche de ochi bicolori. Ceea ce simt nu se mai cheamă de mult frică. Un an și patru luni! Băga-mi-aș... Unii dintre băieți sînt OK, și chiar și unii dintre locotenenți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
luminată pare un OZN; undeva jos, pe gheața terenului de hochei, se văd niște purici care se distrează ciomăgindu-se prietenește, În timp ce un grup de băieți blonzi, tunși perie, cu jachete de piele și cămăși albe și pantofi negri, cu boturi cu plăcuțe metalice, privesc tăcuți și serioși de undeva din sală. Îți vine să le strigi: Hei, Bros boys, sîntem popoare prietene, nu vreți să schimbăm adrese și să Începem o corespondență pe tema formării omului nou? Dar ei fie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
versurile, trupa freacă instrumentele, e clar că nu ne iese. Dar pentru că e doar o repetiție, plecăm să bem o bere neagră În parcul din centrul Pragăi - port o pereche de blugi Levi’s și pantofi cu plăcuță metalică pe bot (În buna tradiție a modei New Wave) și cineva vorbește despre CD-urile pe care le-a văzut Într-o vitrină. Ni se face o poză, dar În poză sînt doi copii de aproximativ 4 ani, eu și Monica stînd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu aveam ce Înseamnă, de fapt, aceste lucruri, nu Îmi răspundea la Întrebări. Acum, am ajuns și eu o fantomă. N-a fost o fracțiune de secundă. CÎndva, am ajuns sus pe platou, urcînd poteca alături de un cîine brun, cu botul ascuțit, pe care și-l ridica din cînd În cînd spre mine. Instrucția s-a Încheiat și acum coborîm iar spre platoul unde se face adunarea, pentru apelul de seară, apoi, spre cantină, pentru cină. Pe urmă se face brusc
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
opresc și Îi privesc o clipă cum se hîrjonesc pe aleea prăfuită, flocoși și murdari, și un cîine semeț, cafeniu, se Îndepărtează plictisit. Îl privesc oarecum intrigat și, ca să-mi treacă, ca să-mi alunge Îndoielile, se oprește și Își Întoarce botul spre mine. Mă fixează cu doi ochi de culori diferite. Dau peste Bogdan la locul de fumat din fața dormitorului. Nu mai vorbim despre unchiul lui din America, nu mai vorbim nici despre adidașii cu clape sau despre berea neagră din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]