2,562 matches
-
și mai rău. Era aceeași melodie, când șerpuitoare și tristă, rând insinuantă și provocatoare, izbucnind în strigăte de ură, pe care o cunoșteam foarte bine. Uneori, îmblînzitorii se opreau, lovind cobra neascultătoare cu bățul. Aveau mâinile și picioarele înfășurate în cârpe groase, probabil ca să nu fie mușcați. Unul dintre ei plătise cu viața o clipă de neatenție. Zăcea, mort, puțin mai departe, lângă o colibă de stuf. Cineva îi azvârlise peste față o cârpă roșie și nimeni nu se mai sinchisea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
bățul. Aveau mâinile și picioarele înfășurate în cârpe groase, probabil ca să nu fie mușcați. Unul dintre ei plătise cu viața o clipă de neatenție. Zăcea, mort, puțin mai departe, lângă o colibă de stuf. Cineva îi azvârlise peste față o cârpă roșie și nimeni nu se mai sinchisea de el. La un moment dat îmblînzitorii s-au oprit din strania lor ocupație. Au rămas privind în gol, absenți, ascultând parcă vântul care suna printre trestii. Tăcerea lor semăna cu un ritual
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Apoi femeia dispăru în colibă, iar ceilalți căzură într-o somnolență ciudată. Când s-a auzit din nou un scheunat de câine, s-au scuturat din somnolență, au luat cobrele de pe butuci, le-au vârât în sac, și-au desfășurat cârpele de pe mâini și de pe picioare și au dispărut la rândul lor în colibă. Am profitat de asta ca să mă retrag prin stufăriș. Am rătăcit printre bălți până ce am auzit niște țipete în spate. M-am întors și am văzut că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pași în spatele meu și cineva mi-a smuls fluierul. Cobrele s-au oprit o clipă în aer și, imediat, unul din cei doi îmblînzitori, căci se întorseseră, a pornit să cânte el, în vreme ce celălalt își înfășura mâinile și picioarele în cârpe, după care a luat un băț și a vârât cobrele în sac. M-au luat de-acolo și m-au dus prin stufăriș la marginea unei bălți care scânteia în lumina lunii. Acolo era o barcă veche, aproape putredă, legată
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
i-am astupat gura cu o sărutare sălbatică, plină de ură. (Bineînțeles n-am simțit nici o plăcere.) Uluită de gestul meu brutal, de spaimă, de rușine, Mihaela îngălbeni și când i-am dat drumul, căzu pe trepte, inertă ca o cârpă. Se scurseră câteva clipe penibile până să iau o hotărâre. S-o las acolo leșinată și s-o zbughesc ca să scap de urmări, s-au s-o ajut înfruntînd orice risc? Fără să mă fi decis pentru una din aceste
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
că e mai liberă. De altfel, fata luase de la început bunul obicei să nu ajute pe Lina la menaj. Leneșă de felul ei, hotărâse pe Lică că "tanti" nu trebuia învățată rău. De lucrat nu lucra, ținea în mână aceeași cârpă de olandă înnegrită, în care înfigea acul când Lina se cam încrunta. Se plictisea acolo cu patronii. Aștepta toată ziua vizita lui Lică. La început făcuse chiar mofturi ca să primească, dar, când văzuse că Lică vrea cu dinadinsul, nu mai
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
si Lică era mulțumit de existența lui. Lăsase pe sluta în patul gazdei, aruncase copilul într-o birjă și-l dusese la o moșicăț, pe care o cunoștea el bine. Duduia Mari hrănise câteva zile fetița cu un biberon de cârpă muiat în lapte cu apă și cu zahăr, apoi găsise la bariera Filipești o femeie căreia îi murise copilul de trei zile numai. Moșica îi întorsese laptele și îi cumpărare o mătură nouă ca să ție curat. Cum din cele două
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de revoltă, severe și chiar brutale...” (La pedagogie et les grands courants philosophyes, Paris, Chapitre VII). Cine se temea de acest feedback authentic, manifestat de studențime, de tineret? Cine delaționa și îndemna de pe trotuar la brutalități, violențe, cruzimi? Conștiințele de cârpă arătau pe cele care au ieșit din așa numita revoluție, marginalizați și agresați, traumatizați... Proiectați, domnilor, videocasetele revoluției furate și vă veți uimi de prezența masivă și eroică a tineretului pe baricadele morții neocolite pentru salvarea, din ghearele tiraniei comuniste
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
rostea aceste ultime cuvinte, o tot apăsa, pe gât,încât, bătrâna începu să horcăie. Din cauza sufocării. Hai, nu te mai preface! Banii! Cât mai iute, banii! Se zbate, de două-trei ori, scurt și nervos, după care se nmoaie, ca o cârpă udă. Și, chiar că este și udă, de transpirație, transpirația morții, care puse,în următoarea secundă, stăpânire, pe ea. Deschide ușa și fratele geamăn, de dincolo. Cât ai scos de la el? îi întinde două milioane. Zicea că erau banii de țigări
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
studia pe călători, apoi salută doi țărani care ședeau cu aer expectativ pe bancă. Unul din ei silabisea ziarul. - Ce mai nou la gazetă ? se interesă vagabondul. - Mde ! răspunse complicat țăranul și privi cu îndoială la îmbrăcămintea trențărosului : sârme, ațe, cârpe, pingele putrede trecuseră de prea multe ori prin atelierul propriu. Pentru că omul nu mai schiță alt gest, noul venit se recomandă : - Căpitan Meițanu. Cu chipul torturat de plâns, începu a-și destăinui soarta. Buimăciți, oamenii nu-l contraziceau dar nici
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
rădăcină, moșneagului i se păru că sclipește ceva ; scociorî cu un vreasc și scoase o linguriță. O șterse în iarbă și de turul pantalonilor. Deși pe loc nu i-a dat importanță, o băgă totuși în buzunar. Când să scoată cârpa cu care, după ce termina treaba, se ștergea pe mâini, bătrânul a dat peste obiect în buzunar. Scoase lingurița s-o mai privească o dată. Mai priceput decât moșneagul, țiganul a băgat de seamă că este de argint. - Dă-mi-o mie
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Sănătos tun, nebunul o făcea ba pe șchiopul, ba pe câșul și câteodată îl pălea damblaua. Aceste infirmități de care suferea numai câte o zi exprimau dureri mai adânci și mai durabile, de ordin sufletesc. De pildă, odată, umbla cu cârpă albă legat la cap. - Azi ce ai, Frochi ? strigau copiii, ținându-se grapă de spatele lui, și cercând să-i scoată cămașa din pantaloni. - Mă doare capul... Enigmatic ca o mască, Frochi râdea numai cu jumătate de obraz. - De ce te
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
coridor, unde a trebuit să ne strecurăm printr-un furnicar de pacienți, am pătruns într-o sală plină de persoane în halate albastre și cu măști de tifon. M-am străduit să par brav, să nu mă comport ca o cârpă. Doar când am urcat treptele mesei pe care urma să mă întind pentru coronarografie, vitejia mea s-a clătinat, cerîndu-mi un efort special de voință. Concluzia a fost seacă. E necesară o operație. Opțiunea îmi aparține, desigur. Eu, însă, aș
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de capul nostru. Elevii mai mari se duceau, când aveau bani, la bordel, "Crucea de piatră" nefiind foarte departe de internat, după care își povesteau cu lux de amănunte, în dormitor, isprăvile. Cei mici jucam fotbal cu o minge de cârpă, pe stradă, sau ne întreceam să aruncăm pietricele, la țintă, în curtea, năpădită de urzici și de iasomie, a bisericii din apropiere. Alte amintiri din acei ani nu prea am. Doar câteva imagini disparate: noaptea cutremurului din noiembrie '40, când
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a parfum țeapăn și nu se mai Întoarse pînă noaptea tîrziu. Așa se face că pe neașteptate, Julius i-a apărăt În fața ochilor, stînjenit și cu gîtul ros de gulerul strîns, dar hotărît să nu-și scoată cravata neagră de cîrpă ordinară pentru nimic În lume. Care dintre majordomi i-a dat-o? Asta a rămas o taină pe care mama, frumoasă cum era, n-a aflat-o niciodată. Cu cravata atîrnîndu-i mult mai jos de brîu, Julius se ținea după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
putu stăpîni curiozitatea și se apropie să vadă cum se desfășura discuția; Juan Lucas i-l prezentă pe Gargajo spunîndu-i pur și simplu Gargajo și nimic mai mult și ea Îi Întinse mîna, simți În palmă o senzație ca de cîrpă umedă și pe lîngă asta nici nu se uita În ochii ei. Rămase neclintită acolo, În mijlocul grupului, ascultînd glumele și descrierile acestui monstru plin de haz; izbucni și ea peste puțin timp Într-un rîs cu hohote și Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
au mai folosit la nimic: ai vărsat, Julius, ai vărsat tocmai cînd Carlos voia să plece, a trebuit să mai fumeze o țigară În timp ce Arminda Își dădea seama că ceaiul nu-ți făcea bine și-ți ștergea gulerul cu o cîrpă udă și tu stăteai nemișcat, o vedeai pe Guadalupe făcînd cîțiva pași și apropiindu-se de tine, te-a privit apoi cu luare-aminte, dar parcă tot de departe și era surdă. Jos, pe marginea drumului Încă neterminat, puseseră o pancartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
erau de fapt colțuri, dar el parcă le căuta, aproape s-ar fi putut spune că le crea și parcă mereu se izola Într-un colț: În afară de asta, Își Îngrijea foarte mult mîinile, fiindcă Îți Întindea ceva moale ca o cîrpă și, În imposibilitatea de a găsi urmă de os, Înțelegeai că nu ai ce strînge În palmă. Ernesto Pedro de Altamira Își proteja invitatul cel mai important În momentul acela ajutîndu-l să scape de conversațiile În care se iveau Întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
paharul de whisky În mîna cealaltă și Întinse mîna dreaptă fericit, gîndindu-se la războiul cu Ecuadorul, dar aici i se terminară toate cunoștințele de istorie și zîmbetul lui care parcă spunea: vrei-să-fim-prieteni? dispăru dintr-odată cînd strînse mîna ca o cîrpă caldă și umedă pe care i-o Întinsese un bărbat extrem de gras, un adevărat uriaș, care nu-i dădea nici o atenție și care nu s-a Întors să se uite la el decît atunci cînd și-a retras mîna aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cum naiba să fac? Mă-ngrozea momentul când avea să zvâcnească brusc din pat, cu un behăit ca de apocalips în tăce rea aceea deplină. Am apucat-o până la urmă de-o ureche, și urechea mi s-a părut de cârpă. Am tras-o și, în pântecul ei, ceva a gâlgâit leneș. I-am pipăit picioarele îndreptate spre mine. Erau doar un fel de tubușoare de flanel, atârnând inerte. Ha, nu era o oaie adevărată! Nu era decât un burduf cu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
amândoi. Nici vorbă. Mă gândeam... că aș putea da o mână de ajutor, șopti ea. Dacă mai e valabilă... slujba aia de care mi-ai pomenit, de la Adăpost? Avea să moară ocupându-se cu strângerea de fonduri. El lăsă jos cârpa de vase și se întoarse spre ea. Ochii lui o sfredeleau, gata să strălucească. O singură ofertă de ajutor și gata cu prudența lui. Răul nu i se mai părea posibil, iar binele părea deja pe jumătate confirmat. Cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
iubirii dintre cei doi oameni implicați în povestea asta, nu mai simte fiecare piatră din pavaj în rinichii lui minusculi, în schimb privim cu o nedisimulată și oarecum vinovată admirație la femeia africană care-și poartă copilul înfășurat într-o cârpă. Îți amintești, Herr Doktor, ai scris o teză de doctorat despre alăptarea artificială, chiar așa se numea : „Laptele pulverizat în alimentația sugarului normal și dietetica sugarului cu tulburări digestive“. Am găsit-o în catalogul universității. Era în 1943. A trecut
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
necruțător, sub cerul fără nor, am vîslit cît de repede am putut de-a lungul rîului. Puțin mai jos de ponton se află barca goală, suporturile de alamă aruncă scîntei, vîslele sînt încrucișate. Ridicăm barca din apă. Ștergem cu o cîrpă învelișul de lemn de cedru, îl uscăm, îl băgăm înăuntru și mergem să luăm vîslele. Și atunci, în vreme ce ne îndreptăm împreună spre șopron, fiecare cu o vîslă în mînă, David își așază pentru o clipă mîna pe umărul meu. Nu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
bombardate. Totuși, cred că tatăl meu încă iese pe ușă în fiecare dimineață și parcurge cele cîteva sute de metri pînă la remiză pentru ca să supravegheze și să întrețină jalnicul rest al parcului. Îmi imaginez cum el, cu pulover pe sub uniformă, cîrpă de curățat și carnețel în mînă, își face rondul, iar pașii lui răsună singuratic în adăpostul întunecos. N-aș face așa ceva niciodată. Osteneală în van, ritual fără rost. Cel puțin, așa mi s-a părut pînă în seara asta. Dar
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
sentimentul acesta cîntărea mult mai greu. Mă întrebam unde era David acum. Cu ce afaceri era prins Schneiderhahn și în care parte a sudului? Pe terasa unei cafenele de pe marginea apei, un chelner cu un șorț lung curăța mesele, cu cîrpa într-o mînă, iar în cealaltă un mănunchi de halbe de bere. Soarele apunea, ultimii consumatori plecau, în șarete sau cu bicicletele. Picioarele mele goneau peste pavaj, iar ochii îmi erau plini de lacrimi. Stăteam în pat, cu ochii larg
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]