KorAP: Find »[drukola/base=călugăr & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...432 >

10,800 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

prins la repezeală. Dar pe când se ospătau ei nălțând în gând mulțămire Atoatefacătorului, numai ce se auzi un tropot crescând pe vale și cât ai bate o dată din palme, Văioaga Ursului se umplu de chiot. — Tătarii! - mai apucă să strige călugărul bătrân, ascunzându-l pe cel tânăr sub sutană. Tătarii îi înconjurară bătând sălbatic caii cu scările de lemn. Unul mai răsărit se răsti la bătrân: — Ștacrâhm, hrâcmă! — Ma io no capisco! - se bâlbâi Metodiu. Episodul 2 DESPRE CUM AU LUAT

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pe cel tânăr sub sutană. Tătarii îi înconjurară bătând sălbatic caii cu scările de lemn. Unul mai răsărit se răsti la bătrân: — Ștacrâhm, hrâcmă! — Ma io no capisco! - se bâlbâi Metodiu. Episodul 2 DESPRE CUM AU LUAT ȘTIRE CEI DOI CĂLUGĂRI DE RÂNDUIALA TĂTĂRASCĂ Auzind vorbele bătrânului, tătarul își miji ochii oblic: — Lei parla italiano? - întrebă el. — Si, io parlo - răspunse înfricoșat Metodiu. Fața tuciurie, dar frumoasă a tătarului se încreți într-un zâmbet: — Bravo, signore, grăi el într-o italiană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
inima nu ți-e prea înfricoșată de arătările oamenilor mei, atunci rogu-te să-mi fii oaspete împreună cu tovarășul pe care dacă-l mai ții mult sub sutană, încredințat fi-voi că va năduși. Tabăra mea e aproape. într-adevăr, călugărul cel tânăr abia mai răsufla. Rușinat și speriat, ieși la iveală. — Nu-ți fie teamă, fiule, grăi Metodiu. Domnul tătar e om de treabă. Apoi, întorcându-se spre hanul cel tânăr: — Vom veni la tine și te vom cinsti, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
vom cinsti, dar nu mult, căci alte gânduri decât cele ale ospeției ne mână drumurile. Pulvis et umbra sumus! — Amen! - răspunse tătarul, dând pinteni calului. După vreun ceas bun de călărit în goană, pe deșelate, hoarda toată și cei doi călugări ajunseră în tabăra tătărască. De cum pătrunseră printre corturi, nu mică fu mirarea celor doi oaspeți când văzură ciudata rânduială ce părea a domni acolo. în fața unui cort vișiniu, șapte tătari tineri făceau coadă, fiecare cu o carte în mână. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
peste o tiparniță. în sfârșit, în centrul taberei, pozând unui iconar pleșuv cu barbă rară, stătea culcată pe-o parte o superbă tătăroaică tânără, cu ochi verzi, adânci, în care lumina soarelui se oglindea ca într-o apă leneșă. Inima călugărului cel tânăr tresări. Episodul 3 CE DISCUTAU DOI TINERI PE LA îNCEPUTUL SECOLULUI AL XVII-LEA Văzând privirea tânărului călugăr furișându-se spre tătăroaică, hanul își dezveli dinții din aur de la căderea Constantinopolului (1453î într-un surâs subțire, înțelept. — îți place

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
parte o superbă tătăroaică tânără, cu ochi verzi, adânci, în care lumina soarelui se oglindea ca într-o apă leneșă. Inima călugărului cel tânăr tresări. Episodul 3 CE DISCUTAU DOI TINERI PE LA îNCEPUTUL SECOLULUI AL XVII-LEA Văzând privirea tânărului călugăr furișându-se spre tătăroaică, hanul își dezveli dinții din aur de la căderea Constantinopolului (1453î într-un surâs subțire, înțelept. — îți place? - întrebă el. Vino să te prezint. E sora mea. Tătăroaică se răsuci alene, șerpește, și din ochi îi scăpărară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-se spre tătăroaică, hanul își dezveli dinții din aur de la căderea Constantinopolului (1453î într-un surâs subțire, înțelept. — îți place? - întrebă el. Vino să te prezint. E sora mea. Tătăroaică se răsuci alene, șerpește, și din ochi îi scăpărară spre călugăr două fulgere mici, pudice, ca două gămălii de ac. — Mă cheamă Huruzuma! - spuse ea cu un ușor accent asiatic. Pe tine cum te cheamă? — Iovănuț! - răspunse simplu călugărul. O clipă, privirile li se întâlniră. „Nu mă ispiti, Doamne, în halul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mea. Tătăroaică se răsuci alene, șerpește, și din ochi îi scăpărară spre călugăr două fulgere mici, pudice, ca două gămălii de ac. — Mă cheamă Huruzuma! - spuse ea cu un ușor accent asiatic. Pe tine cum te cheamă? — Iovănuț! - răspunse simplu călugărul. O clipă, privirile li se întâlniră. „Nu mă ispiti, Doamne, în halul ăsta”, gândi Iovănuț cu spaimă. — Vii de departe? - îl întrebă ea. — Dă p-acilea! - răspunse el evaziv. De undeva începu să cânte o mierlă. Adia un vântișor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pieptu-ți de aramă. însă eu... la harem... să-mi fie cu iertare... — Amore, more, ore, re probantur amicitiae! - răspunse zâmbind tătarul. Ori ți-e teamă că-ți pierzi sufletul? — Ei, sufletu!... Nu de suflet mi-e mie teamă - spuse visător călugărul. Animi volant, corpora manent, cum au zis proorocii. De trup mi-e frică. Trupul - această necunoscută. — Ciudați mai sunteți și voi, dunărenii! - medită tătarul. — Așa ne-a fost scris, s-avem tihna vântului și nestatornicia apelor. Dar nu ne plângem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
tătarul, arătând poarta haremului pe care era desenată tradiționala stemă tătărască: un cap de bour înfipt într-un cap de suliță. Dedesubtul stemei stătea scris cu litere deșănțate un vechi dicton asiatic: „Inter arma silent musae”. — Eu nu întru - zise călugărul cu hotărâre. — Dacă tu nu întri, eu întru - făcu tătarul amenințător. — Atunci întru și eu, zise Metodiu. Și întrară. înăuntru, întuneric. îi izbi un miros dă ananas. Metodiu înainta cu băgare de seamă, când într-un colț se deschise încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
vorbele acestea, Mârzac zâmbi amar și, drept răspuns, își arătă umărul stâng pe care erau tatuate cuvintele: IULIȘKA, MOHACI, 1526. Episodul 6 CE MAI DISCUTAU DOI TINERI PE LA îNCEPUTUL SECOLULUI AL XVII-LEA în timp ce hanul și Metodiu vizitau haremul, Iovănuț, călugărul cel tânăr, și Huruzuma, sora de lapte a tătarului, rămăseseră singuri. Care va să zică vii de la Râm! - spuse graseind tătăroaica, ridicându-se într-o rână. Iovănuț nu îndrăzni s-o privească drept. Educația puritană pe care i-o dăduseră acasă în familie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
potrivit căreia femeia trebuie să stea la locul ei, nu să stea într-o rână, îl făcea să tindă a se feri de apropieri periculoase. — Și cum îți spuneam - reluă Huruzuma - care va să zică vii de la Râm, nu? De ce nu-mi răspunzi? Călugărul cel tânăr ridică în sfârșit privirea pe sub gene, pregătindu-se să răspundă politicos, dar ferm, „da, vin de la Râm”, însă tătăroaica nu-l lăsă să înceapă, ci continuă ea: — Ce fericit poți fi, domnule Iovănuț! Umbli atâta și vezi atâtea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cine schimba o impresie, o locuțiune, decât cu frate-meu. Domnule Iovănuț, să nu-ți faci o impresie greșită despre mine, dar și eu sunt om. Aș vrea și eu să mă plimb, să-mi deschid sufletul cuiva... Știi, domnule călugăr, eu n-am fost niciodată la mare... Iovănuț stătea cu capul în piept, jucându-se cu un ciucure de la sutană. Mărturisirile Huruzumei îl tulburau nespus. — Cu toate acestea, urmă deodată veselă Huruzuma, în general n-o ducem rău. Seara mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
și-l tulbur degeaba pe han, ți-a plânge iapa de milă. — Să fie precum zici, cinstite tătar, răspunse spătarul. Când tot alaiul tătărăsc și-al proaspeților prizonieri pătrunse în tabără, hanul cel tânăr, sora sa Huruzuma și cei doi călugări moldoveni se delectau cu kumâs. Tufișul cel mare se opri înaintea hanului: — Ham urai stahâl kumâs! - anunță el. — A prins trei drumeți și are dreptul la o cupă de kumâs - tălmăci hanul către Metodiu. Acesta înălță capul să vadă prizonierii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
din creștet până-n tălpi. Așa ceva nu mai simțise niciodată. - Uite ăla! șopti el emoționat. Episodul 12 BARZOVIE-VODĂ E ȘI EL OM — Prezintă-mă lui Vodă! - șopti atunci Huruzuma, trăgându-l pe Iovănuț de mânecă. — Nu știu dacă se cade... șopti călugărul tânăr, când simți deodată degetele fierbinți ale tătăroaicei suindu-i pe sub mâneca sutanei, dincolo de încheietură. O dată cu o binecuvântată căldură, sufletul îi fu cuprins de o mare cutezanță, cum nu mai avuse de demult, din vremea când, băiet fiind, o fugărise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
sfecla*, cotnarul, unde mi-e vinul, în general? Ubi sunt? — Minunat ai grăit! - ridică Huruzuma ochii spre Barzovie. Ia uită-te ce-a înțeles asta din tot ce-a spus Vodă! - mormăi spătarul Vulture către Metodiu. — Femeia tot femeie! - suspină călugărul. Episodul 14 O PRECUVÂNTARE După ce ascultase cu luare aminte vorbele tânguitoare ale lui Barzovie-Vodă, hanul cel tânăr făcu semn să se facă liniște. Tătărușii, care până atunci se tot învârtiseră în jurul înalților oaspeți împungându-i cu voioșia caracteristică vârstei, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mare jale. Se îmbrățișară, își strânseră îndelung mâinile și iar se îmbrățișară în văzul întregii tabere aliniate smirnă de-a dreapta și de-a stânga. Mai abitir decât toți suspina Huruzuma, sora hanului, nedezlipindu-se cu capul de sfioasa claviculă a tânărului călugăr Iovănuț, care, cu tătăroaica lipită de el, lua uimit cunoștință pentru prima oară de faptul eminamente lumesc că unele părți ale netrebnicului trup bărbătesc pot căpăta uneori o independență cu totul ieșită din comun. în sfârșit, cam pe când mărețul Phoebus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Phoebus trecea fâșia orizontului în Vest, dunărenii porniră la drum: Barzovie-Vodă, spătarul Vulture și Broanteș spre Stambul, Metodiu și Iovănuț spre Moldova. Să-i urmărim oleacă pe aceștia din urmă. După vreo două ceasuri de cale bună, se lăsă noaptea. Călugării mergeau prin stepă fără grăbire. Era răcoare, ieșise și luna. Ici se auzea un greiere, dincolo o furnică, cerul înstelat era deasupra lor și legea creștinească în ei. Ce mai, să te tot duci! — Doamne, preacuvioase Metodiu - suspină Iovănuț, trăgând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
băiete, măi! - spuse îngrijorat și surprins Metodiu. Măi băiete, măi, băiete, bag sama că ție-ți place maieutica, măi!... Episodul 19 LA HOTARELE MOLDOVEI Și tot așa, târâș-grăpiș, ba vorbind una, ba ferindu-se să vorbească despre alta, cei doi călugări înaintau prin stepă, apropiindu-se de hotarele Moldovei. în urmă-le, la răsărit, tocmai prindea a miji o geană de lumină, când, din iarba somnoroasă și-naltă, țâșni drept în fața lor o arătare grozavă și, o dată cu ea, bubui un glas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
crucea mamii mă-sii, că prea îi speriase? Era om, și încă unul uriaș, cum nu mai văzuseră, cărunt, cu pieptul gros și lat, cu strașnici, negri ochi și buzdugan forjat. — Cine sunteți și unde mergeți? - bubui din nou glasul. — Călugări moldoveni suntem și, dacă nu îi cu bănat, ne ducem acasă - grăi cu glas firav Metodiu. — Moldoveni? - se mai înmuie glasul. Cum dovediți? Păi nu vorbim aceeași limbă cu dumneata? prinse curaj Metodiu. — Nu-i destul! - răspunse matahala. Una-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ghioaga de-a dreapta. Și bag sama că de sub vorbele dumitale sar întrebările ca turcii à la greques. Eu însă nu știu alții cum sunt, dar când mă gândesc ce era prin țară, parcă-mi saltă și-acum inima de bucurie! Călugării se uitară unul la altul. — Bine, bine, voinice, ce era știm și noi, dar ce-a mai fi rămas ar dori cugetul să afle - glăsui Metodiu. Voinicul își aținti privirea în depărtare. — Și eu aș vrea - suspină el. Dar uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Metodiu. — Ei, vezi? — Și cum îl cheamă? — Pe cine? — Pe Vodă. — Care Vodă? — Care te-a pus aici. Păi ce, nu știți cum îl cheamă pe Vodă? Ia stați puțin: voi de unde veniți? Sus mâinile! Episodul 21 RĂZĂȘ FĂRĂ SIMBRIE Călugării, înverziți, ridicară mâinile. Domnule voinic - începu Metodiu cu glas căzut - noi n-am vrut să te supărăm, dar... — Vorrrba! - răspunse matahala. Ascultă comanda la mine! Să-mi spuneți scurt, cinstit, fără retorică, cine sunteți și de unde veniți. — Păi n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Domnule voinic - începu Metodiu cu glas căzut - noi n-am vrut să te supărăm, dar... — Vorrrba! - răspunse matahala. Ascultă comanda la mine! Să-mi spuneți scurt, cinstit, fără retorică, cine sunteți și de unde veniți. — Păi n-am spus? Suntem doi călugări moldoveni care pribegesc... — Vorrrba! Locul și data nașterii! — Hârlău, 3 octombrie, stil vechi. — Hârlău? - făcu surprinsă huiduma. A cui ești din Hârlău? — Sunt de-a lu’ Pipirig. — De-a lu’ Pipirig? Ăla ce ținea capre-n curte? De-a cui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-l avem la dispoziție. Cu modestă plecăciune, în chip firesc, îndrăznim a ne strecura și noi în șirul celor care și-au oprit eroii în ceas de desfătare la hanuri, slăvit fie numele lor în veci! Cum spuneam, bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț intrară în Moldova pe la ceasurile cinci. Să fi mers ei cam cât ai merge așa, cătinel, de la Notre-Dame până-n Place Pigalle, când, iacătă în depărtare, sub geana întunecată a unei păduri, o luminiță și-un zvon de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
dacă în mod legic, cu necesitate, bunele noastre personaje s-au îndreptat tocmai într-acolo, ori dacă însăși docila noastră pană i-a trimis la această întâlnire, noi nu vom ști-o, poate, niciodată. Cert e că sosirea celor doi călugări la această vrednică adunare nu tulbură cu nimic vorba începută, pare-se, cu mult înainte. — Ah - zise unul, aprinzându-și luleaua cu-n tăciune, cu-n cărbune - spuneți că omu-i o lumină pe lumea asta? Vă-nșelați, prietinilor! Vă spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]