1,464 matches
-
în voia valurilor de o femeie, avea o latentă veleitate de a rămâne stăpân pe sine. Ioana era și ea pasională, în sensul că sugera pasiunile. Felul dramatic cu care lăsa pleoapele sau încovoia mâna spre a-i fi sărutată, cadența maiestuoasă a pașilor ei inspirau gândurile cele mai voluptoase. Adeseori Ioana punea în vorbă accente pline de patos și participa cu temperament la viață. Ochii săi erau profunzi și inteligenți. În total, însă, impresia era de așa natură încît porecla
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tocite de dimensiuni mai mici. Recunoscu sandalele ca fiind ale Pichii când era în liceu, dar pantofii nu se acordau cu figura cunoscută a fetei. G. Călinescu Știa că are preferința pantofilor de șevro cu toc jos, care îi schimbau cadența mușchilor și a rochiilor. Ioanide consultă și fotografiile. Aci erau instantanee luate de cineva cu un aparat de amator: Pica la braț cu o fată brună de vârsta ei, Pica în uniformă de liceu într-un grup de fete, Pica
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
morților, intonă, sub conducerea lui Munteanu, un număr de cântece lugubre, compuse de un cântăreț de bar. Unul din ele se termina prin acest refren: Strigăm în ciuda sorții: Să ne trăiască morții! G. Călinescu După producția muzicală, unitatea țipă în cadență: "Răz-bu-na-re! Răz-bu-na-re!", chemând pe Pomponescu și amenințîndu-l. Zărind iluminația de făclii din fața casei sale, Pomponescu se apropie de fereastră și privi. Ex-ministrul era infatuat, dar nu laș. Placiditatea lui naturală, mândria înnăscută îl împiedicau să dea semne de frică. Nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
înlocuirea lor cu ansamble semiurbane cu confort scăzut și supraveghere optimă a populației. Lista satelor cuprinse în proiect era secretă, dar se considera că o bună parte din cele șapte mii și ceva de sate ale țării erau menite sistematizării. Cadența, ordinea distrugerilor era necunoscută. Prin „înfieri” distrugerile ar fi stârnit mai multe proteste și se spera ca Ceaușescu, nu insensibil la opinia publică occidentală, ar fi putut chiar să-și modereze setea de dezastru. Toată această activitate era voluntară și
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
timpul în chip mecanicist, ci că el trasează doar regulile după care curge timpul. Așa cum putem crea duplicate ale sfinților, putem oricând aduce printre noi sfinți care au trăit acum multe milenii. Dumnezeu nu stăpânește timpul... El îi fixează doar cadența. - Stai așa să înțeleg. Vrei să spui că Sfântul Augustin din Hippona s-a trezit în fața unui ceas și a decretat că Dumnezeu îl însuflețește, iar ăsta mai nou, întemeietorul Abației voastre, a descoperit că se poate juca cu acele
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
mult mai groase decât frișca biciului, și un surugiu îmbrăcat într’o haină albă de flanelă, încălecă pe calul de lângă roată. Închinându-se înainte și pocnind din biciu porni într’un galop sălbatic, strigând tot timpul de lungă și tărăgănată cadență. Drumul era plin de grindină, care se topea formând băltoace prin care caii treceau în plină viteză. Cum mă aflam lângă picioarele dinapoi ale cailor, tot noroiul îmi era aruncat în față și cădea șiroaie în căruță, transformându-mă în
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
iubesc, Că de drag ce-mi ești, copile, Eu din ochi te prăpădesc. (ONDINA și-a lăsat visătoare capul pe spate pe umărul lui DELFIN, care o sărută ) {EminescuOpVIII 283} REGELE SOMN A mării unde-albastre alunecă-nspumate Și fulgeră-n cadență... O, dulce voluptate A nopții[lor]... Acuma văd luntrea de departe Cum cu-a ei plisc în brazde pe unde le împarte. Călugăru-i.... În manta-i înfășurat visează, Al valurilor zgomot țâșnind îl salutează Și lebede-argintoase pe planul mării-l
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
că pentru tine Revoluția n-a însemnat decît o experiență care a avut loc pe spinarea altora, de care ai profitat doar că să-ți satisfaci orgoliul personal. Se puse în sfîrșit în mișcare urmărindu-și cu atenție propriii pași, cadența enervantă dată de zgomotul placheurilor metalice de pe călcîiele cizmelor sale militărești, pe care le mai purta doar pentru că încă nu i se ivise ocazia să și le schimbe cu altceva. N-o să ieșim prea curînd din bezna asta, se gîndi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
sfidător al Poeziei, Înfruntând, nealterată de timp sau transhumanțe, Marea Bestie care Îi vânează trimișii: „Oh, comunitate de scandal!/ Furia e tot ce ne mai leagă...”. Modern, centrifug, lirismul său amar și lucid invocă intensitatea ca răscumpărare și revanșă, În cadența ruptă a solitudinii interogative, rareori aliniată de brizele scurte ale Înfrățirii cu iluzia. Cine a contemplat biblioteca românească pe care imigrantul Jean Schächter a cărat-o după el, de la Dunăre la Iordan, nemaiavând timp, el Însuși, ulterior, presupun, decât s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
devenind poezie. Universul terifiant al adevărului Îngăduie totuși buna ardere pe rugul rece al iubirii. Iubirea intonează monologuri suav stranii, senzual-spiritualizate. O revanșă singularizată asupra vidului, În care așteptările se văd decapitate, una câte una. Lamentoul gingășiei ultragiate Își află cadența urgentă și, deopotrivă, melodioasă, „iluminarea”, de o memorabilă expresie lirică, pare gravată În argint subțire și durabil, ca Într-o nouă, modernă, dramatică și dureroasă Cântare a cântărilor, În care Regele cărturar se vede Înlocuit de o vorace și volatilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
făceau schimb de păreri târziu în noapte, cu mult după ce ora stingerii îi izolase pe fiecare în camera sa. Se îndrăgostise mai întâi de Sylvie la telefon. De fiecare dată când călătorea, își aducea aminte de asta. Intrară într-o cadență, discutând așa cum o făceau aproape în fiecare seară, de o treime de secol. Îi descrise pe bărbatul rătăcit, pe sora sa îngrozită, instituția de recuperare antiseptică, îngrijitoarea ciudat de familiară, orașul dezolant cu douăzeci și cinci de mii de locuitori, luna uscată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
franțuzească. Iar costumul închis la culoare fusese înlocuit de o cămașă roșie fără guler, care părea din mătase. Pe ecran părea mai înalt, iar umerii i se lățiseră, aproape combativ. Când începu să citească, proza se revărsă din el în cadențele Vechiului Testament. Cuvintele în sine erau atât de înțelepte, atât de în acord cu nuanțele subtile ale naturii umane, încât păreau scrise de cineva deja mort. Acesta era adevăratul Gerald Weber care, în scurtul său sejur în Nebraska, se ascunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
am ajuns printre ecologiști. Chestia e că n-au doar - cum ar veni - creier de pasăre? Daniel amuți la auzul acestor cuvinte - Mark la zece ani, iubirea copilăriei lui, care respectase întotdeauna autoritatea savantă a lui Daniel. Instinctiv, reintraseră în cadența uitată. Se pare că au creierul mult mai puternic decât și-au închipuit oamenii vreodată. Mult mai mult cortex, doar că are altă formă decât al nostru, așa că nu l-am putut vedea. Pot să gândească, asta categoric. Să distingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Morty de ziua mea), scrisă în cinstea Zilei Victoriei. Deci, inamicu-i mort pe-o alee din dosul străzii Wilhelm; fă o plecăciune, soldat, fă o plecăciune, micuțule... Și singur ritmul e de-ajuns să mă ia cu fiori, aduce cu cadența marșului intonat de victorioasa Armată Roșie și cu cântecul pe care l-am învățat în gimnaziu în timpul războiului, pe care profesorii noștri îl numeau „Imnul Național al Chinei“. „Sculați, voi, ce robia refuzați, cu carnea și cu sângele“ - ah, cadența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cadența marșului intonat de victorioasa Armată Roșie și cu cântecul pe care l-am învățat în gimnaziu în timpul războiului, pe care profesorii noștri îl numeau „Imnul Național al Chinei“. „Sculați, voi, ce robia refuzați, cu carnea și cu sângele“ - ah, cadența asta sfidătoare! Îmi amintesc cuvânt cu cuvânt toate versurile acelea eroice! - „vom înălța un nou Mare Zid!“ Și-apoi, versul meu preferat, care începe cu cuvântul meu preferat din toată limba engleză: „In-dig-na-rea cuprinde sufletul tuturor compatrioți-lor! Sculați! Sculați! SCU-LAȚI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
un du-te-vino permanent, dominat de claxoanele șoferilor grăbiți. Strecurându-se cu abilitate prin aglomerația străzii, mici vânzători de ziare agită grăbiți cotidiane care miros încă a cerneală tipografică. "Ediție specială! ... specialăăă! Comunicatele Marelui Stat Major privind situația frontului!". Într-o cadență perfectă, prin fața lui trece un pluton de infanteriști nemți, echipați cu ranițe în spinare, condus de un Feldwebel 6 mic de statură, cu aer important. Se face că nu vede ofițerul român, dar Marius tratează cu indiferență gestul de indisciplină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să răsune câmpul plin de bălți și noroaie: "Suflecată pân'la brâu, Spăla, spăla, rufele la râu..." Se întorc către orele prânzului, rupți de oboseală. Pete mari de sudoare întunecă vestoanele soldaților. Mușchii fețelor epuizate și murdare tresaltă ritmic în cadența impecabilului pas de defilare prin care-și fac intrarea pe poarta regimentului. Chiar dacă curelele echipamentului taie dureros omoplații iar bătăturile și rosăturile le fac impresia că pășesc pe sticlă pisată, picioarele tuturor calcă precis și uniform, ca unul. Companie, stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pentru susținerea rugăminții sale un camion plin cu cel mai fin coniac. Fără vreun comentariu, comandantul nici nu-i dăduse voie să treacă de santinela aflată la intrare. Sergent, bagă răcanul în rând! Douăzeci de centuri la cur să învețe cadența! Asist personal la pedeapsă, încheie Guriță zâmbind leneș, în timp ce arată cu degetul spre un recrut ghinionist. În urma lor, cam la cinzeci de metri depărate, printre tufele mărunte ale vegetației pârjolite, se văd țintele. Trei coli cartonate care închipuie inamicii. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
gloanțe, instinctele frontului funcționează, avertizându-l de greșeala atacatorilor. Ca să fie eficient, un foc de armă automată trebuie executat în serii scurte și dese. Spre satisfacția lui, tipii din față habar nu au de acest amănunt. Cu automatele setate la cadență maximă, trag fără întrerupere, părând ferm hotărâți să golească cât mai repede magazia armelor. La un moment dat vor trebui să alimenteze pistoalele-mitralieră și atunci, răstimpul de câteva secunde îi va oferi posibilitatea lui Marius să riposteze. Între timp, Manfred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
parcă nesfârșite. Cu o sonoritate aproape apocaliptică, nenumărate fulgere taie cerul. Acolo unde se prăbușesc, zăpadă murdară, stânci sparte și crengi retezate răbufnesc, gemând. Un mal uriaș de pământ îngroapă cu totul pe sublocotenentul Novăceanu. O mitralieră bate într-o cadență leneșă, dar precisă și nu dă voie companiilor să înainteze. Gloanțele mătură totul. Un vânător de munte răsare dintr-un morman de cadavre, la nici câțiva metri de cazemată. Aruncă o grenadă înspre ambrazura betonată. Mitraliera îl ciuruie cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
alt camarad de arme. Pentru că ea asta fusese. Un soldat fără uniformă aflat permanent în bătaia focului, fără retrageri și perioade de refacere, a cărui curaj nu va fi răsplătit prin onoruri sau medalii. Doar cu respectul salutului său. În cadență rapidă, câteva proiectile de mortier percutează violent solul. O ploaie de pietre și țărână înghețată cade dureros peste spatele, umerii lui. Izbită în plin, casca îi zboară la pământ. Înainte să o pună din nou pe cap, privește indiferent înfundătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
regăseam, puri și în același timp sălbatici, două creaturi care uită pentru o clipă de lumea înconjurătoare, de sexul lor, de ele însele, rămânând într-un extraordinar abandon reciproc. Apoi, momentul sublim a chemat un nou timp și o nouă cadență a mișcărilor. Carnea mi s-a încrâncenat. Am simțit gâtul încordându-se, brațele ridicându-se și urmând niște traiectorii cunoscute parcă dinainte. Eram ca un robot, sau ca un om în interiorul unei mașini, care contemplă fascinat mișcarea. Buzele ni s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
după ce mi-am antrenat văzul și auzul timp de câteva săptămâni, am fost trezit din somn într-o sâmbătă dimineață de o voce subțire. N-am știut întâi de unde vine. Era un glăscior obosit, pesemne și nițel supărat, cu o cadență ciudată în rostirea frazelor. Aducea mai degrabă cu discursul unui comis-voiajor sau al unui cerșetor din metrou. Monotonia sa m-a făcut să mă gândesc apoi la o rugăciune spusă de vreun vecin; sau poate, cine știe, era un fragment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
loc, asta era mai greu, după aia alerga ca o nebună, cu gura deschisă și cu limba atârnând într-o parte, în vânt, auzeam cum ne bat inimile, cum ticăie ca două ceasuri de bucătărie, cum își potrivesc încet, încet cadențele până se aude un singur ticăit, cine mai avea de la Valea Ialomiței până la Valea Argeșului așa un câine?, nimeni, vă zic precis, nimeni. Miracolul D: D13, cu patru scări, cu patru etaje, cu patruzeci de apartamente și noi la ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
loc, asta era mai greu, după aia alerga ca o nebună, cu gura deschisă și cu limba atârnând într-o parte, în vânt, auzeam cum ne bat inimile, cum ticăie ca două ceasuri de bucătărie, cum își potrivesc încet, încet cadențele până se aude un singur ticăit, cine mai avea de la Valea Ialomiței până la Valea Argeșului așa un câine? nimeni, vă zic precis, nimeni“); odată, după Paște, a dibuit prin iarbă un craniu de miel și l-a cărat la etajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]