222,545 matches
-
decît să mă ambiționeze și mai tare. Îi văd, înainte, tenișii. Și, pornind din teniși, gleznele. Si, pornind din glezne, pulpele. Bagă, bagă, îi zic, lui, trupului. Lui, hoitului. Și hoitul bagă. Și porumbul sună, sună prelung, ca mirajul în capul unui nebun. Poate chiar în capul meu. Sună, sună, păpușoiule, îi zic. În Ardeal este alintat cucuruz. Cu vorba aia lungă, cîntată, a ardelenilor. Dup-dup, se aud pașii ei. Dupăie. Alintă pămîntul cu picioarele ei. Îl face să crape
Poezie by Mihai Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6591_a_7916]
-
tare. Îi văd, înainte, tenișii. Și, pornind din teniși, gleznele. Si, pornind din glezne, pulpele. Bagă, bagă, îi zic, lui, trupului. Lui, hoitului. Și hoitul bagă. Și porumbul sună, sună prelung, ca mirajul în capul unui nebun. Poate chiar în capul meu. Sună, sună, păpușoiule, îi zic. În Ardeal este alintat cucuruz. Cu vorba aia lungă, cîntată, a ardelenilor. Dup-dup, se aud pașii ei. Dupăie. Alintă pămîntul cu picioarele ei. Îl face să crape de întărîtare. Olga și-a despletit
Poezie by Mihai Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6591_a_7916]
-
picioarele ei. Îl face să crape de întărîtare. Olga și-a despletit părul, și are un păr șaten-închis, așa, spre negru. Este lung și se lăfăie în vînt. Pare o adunătură de șerpi de catran care șuieră și își ițesc capetele. Aleargă de mănîncă pămîntul. E drept, cît se poate alerga prin păpușoiul din Moldova, cel de la periferia orașelor, de la marginea blocurilor, de la începutul pădurii. Liziera se vede undeva în depărtare. A scos tricoul îmbibat de sudoare și l-a aruncat
Poezie by Mihai Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6591_a_7916]
-
Nu toți odată, cum se întîmplă. Răpăind. Viața mea răpăind. Peste viața ei. Ce vom face peste zece ani? Ce vom fi? Sau peste douăzeci? Niște bătrîni obosiți. Asta e. Și nu vrem să acceptăm. Nu acceptăm nici în ruptul capului. Capul ne rămîne pe umeri.
Poezie by Mihai Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6591_a_7916]
-
toți odată, cum se întîmplă. Răpăind. Viața mea răpăind. Peste viața ei. Ce vom face peste zece ani? Ce vom fi? Sau peste douăzeci? Niște bătrîni obosiți. Asta e. Și nu vrem să acceptăm. Nu acceptăm nici în ruptul capului. Capul ne rămîne pe umeri.
Poezie by Mihai Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6591_a_7916]
-
duminică liniștită Ea îmi tăia creierul în felii subțiri, subțiri. Cuțitul era bine ascuțit, purta mănuși transparente De plastic. Nu se mînjise de sînge Aproape deloc. E-o bună gospodină. Nu face Nimic de mîntuială. Eu zăceam sub chiuvetă, cu capul băgat Pe jumătate-n găleata de gunoi. Pe geam Intra un aer proaspăt, gîngurit de păsărele. Ea era îmbrăcată în rochia ei vișinie, C-un decolteu mai mult decît generos. A-ntins, frumos, feliile pe-o farfurie de Jena, Le-
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/6862_a_8187]
-
una peste față, să urlu, am vrut Să facem dragoste, să plîngi, să vorbesc, Să-ți spun ce nu ți-am spus niciodată. Ce? Am uitat. Am vrut să trag un picior în ușă, S-o sparg. Să dau un cap în oglinda din hol. Desigur, nu am făcut nimic. Am închis Doar ușa, cu grijă, când am ieșit Să dau o raită prin aerul înghețat de afară. (din volumul Regele dimineții, în curs de apariție la Editura Tracus Arte)
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/6862_a_8187]
-
cu cracii ca de lapte Clipocind printre poalele halatului de pânză scoarță Scrobit să nu se boțească la noapte Cât o să mă ia la giugiuleală și harță... Tot căutând Aia prin dulapul De unelte medicale A-nceput să mă doară capul Dintr-acea ridicare de poale. Toate bune și fără fasoane, Numai că pereții și ușile Erau pavazați, ca paraclisurile, cu icoane: Femeia Ceea cu Puradelul la sân și de-a bușile, Prin toate luminoasele saloane, înfipte-n creierul meu ca
Poezii by Ion Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/6777_a_8102]
-
ai topit nămeții Poporul Tău oprindu-l de la dezmățul cu vin, Lauda Arborilor Cunoașterii - Dafin și Afin -Din cornul de berbec revărsând izvorul graiului cristalin Al belșugului de lapte, de lumină și grâne Glorie bazileică dând Bacilor de la stâne. Lăudat Capul Mielului, Capul Iedului lăudat Celui ce numele său timpul nostru l-a dat Salmoxis al Gnoselor sub crengi de smochin, Una de stejar și alta de fag La care de trei ori să mă-nchin, De trei ori stând cu
Poezii by Ion Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/6777_a_8102]
-
nămeții Poporul Tău oprindu-l de la dezmățul cu vin, Lauda Arborilor Cunoașterii - Dafin și Afin -Din cornul de berbec revărsând izvorul graiului cristalin Al belșugului de lapte, de lumină și grâne Glorie bazileică dând Bacilor de la stâne. Lăudat Capul Mielului, Capul Iedului lăudat Celui ce numele său timpul nostru l-a dat Salmoxis al Gnoselor sub crengi de smochin, Una de stejar și alta de fag La care de trei ori să mă-nchin, De trei ori stând cu genunchiul drept
Poezii by Ion Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/6777_a_8102]
-
un caș. Să facem focul de amurg La care mulgem sutina de oi, La care merele să dea în pârg Sub paza binecuvântării cu Marele Zeu - Teoi Cabiroi -Luându-și, dându-și mereu alt nume și trup, Stegar al flamurei cu cap de lup, Cu Irotisa Seculara Samolxiana cea cu izvoarele pieptului îndestulând firea și nefirea întru învierea înțeleptului Stăpânind astfel timpul ce ne macină încetul cu încetul - Cu temei așează meritele și gloria lui Ion Gheorghe, poetul. 15.X.2009
Poezii by Ion Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/6777_a_8102]
-
radiografie și hemografie la ecografie și scintigrafie la irigografie și tomografie cum în vremuri străvechi la tipografie și zincografie peste tot sunt biografi inspirați care văd și scriu zi și noapte scriu anatomografii fără întrerupere și nu-și mai văd capul de atâta scris cu conștiința vie că marile evenimente istorice își mută sângeroasele câmpuri de bătălie între dușmanii dinăuntru ai omului și orice măreție se anatomizează orice înfrângere și victorie se anatomizează se uită în bioluminiscența celulelor și organelor tale
Profeția organică by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Imaginative/6821_a_8146]
-
vii jos, la Sălcii?" Nane își dibui cu greu prietenul printre siluetele care acum se buluciseră la tejgheaua din fața ospătăriei. Pe lângă pliurile de stofă și blănurile lucioase, își făcu loc șerpește gluga complet udă și peticită a Rățoiului. Iar pe deasupra capului său, Nane văzu cum răsuflau fierbinți bucățile de dovleac copt. În toată această mișcare, prăvălia peruchierului, care nu era decât peste drum, se topise în preocuparea lui, iar degetele căutau deja prin fundul buzunarului un bănuț pentru o bucată mare
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
uite-te mă, Nane, cine intră la peruchier!" Pe scândura galbenă, printre două maluri de zăpadă curată, pășeau două picioare robuste, înfășurate în piele cărămizie, și care erau absolut de neconfundat pentru orice om din București. Nane ridică ochii spre capul vărzos al siluetei mari și șuieră la rândul lui bucuros de descoperire: "Moașa Coropișniță!" Cei doi băieți trecură strada, ocolind în ultimă clipă o sanie care luase viteză, apoi se proptiră lângă vitrina cu peruci, încercând să vadă ce voia
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
a peruchierului, care îi spunea clientei sale ceva plăcut, ceva amabil, în tot cazul ceva ce nu doar c-o făcuse pe Moașă să zâmbească prostește, ci și pe Nane și Rățoi să se înghiontească de bucurie. Femeia dădu din cap, ca și cum ar fi zis așa este, ai atins cea mai sensibilă coardă, dar în loc să întindă mâna după vreuna dintre perucile atârnate în geam sau pe peretele din spatele peruchierului, se întoarse pe călcâi și cât ai zice pește, se auzi scârțăitul
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
de Crăciun, când zăpada începuse să se topească sub soarele de decembrie, Nane trecu în curtea ospătăriei și-și strigă prietenul. Rață era gătit cu hainele de sărbătoare și pe la marginile căciulii se vedea că fusese de curând ras pe cap. El își frământă de câteva ori buzele și spuse, privindu-l drept în ochi: M-am gândit bine și m-am hotărât să intru și eu!" Pe Nane îl trecu un fior scurt. "Cam toată lumea a intrat! Până și băieții
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
și așteptă răbdător. Știa că nu era nevoie de mult timp, până când îl va vedea ieșind din antreul căptușit cu fum. Și-așa și fu. Pe ușa prăvăliei își făcu apariția un bărbat tânăr care îi zâmbi prietenește. Avea pe cap o pălărie cum nu mai văzuse încă, în trei colțuri, iar mantaua pufoasă îl acoperea până la pământ. Am plecat prietene, îi spuse el, mă duc spre Giurgiu, unde mă așteaptă o corabie adevărată pe care este scris numele meu." "Adică
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
sufrageria învăluită în mirosul de țuică fiartă, iar la masa lungă, fața fericită a tatălui său, captiv el însuși în lumea pe care o crease peruchierul din Meglen. Nane simți cum un val de miere fierbinte i se oprește în capul pieptului și sub impulsul acelei clipe opărite, deschise ușa perucheriei. Înăuntru era un antreu obișnuit, întunecat, dar nu într-atâta încât să nu se vadă oglinzile așezate de o parte și de alta. Din doi pași se trezi în fața meglenitului
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
Emil Brumaru Poveștile au pajiști și răcoare, Și păpădii cu capul de puf mare Cît sînii verzi ai unei vrăjitoare Ce-și duce către seară la plimbare În lesă spiridușii de onoare Spre-a-i folosi, la nunțile din mlaștini, Drept martori mormolocilor de baștini... Acolo, printre rădăcinile putride, Pești orbi
Cîntec naiv (1) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7014_a_8339]
-
precum cele de-acolo de la vie. S-a lăsat pierdut ore în șir în singurătatea ei, amețit de balsamul răscolitor, uitând de greutăți, tristeți și necazuri, chiar și de cele provocate de întâlnirea cu zmeul, care-i dăduseră viața peste cap și-l chinuiseră, și-l zăpăciseră, de se cutremura când se privea în oglindă ori în luciul ochiurilor de geam de la ferestre. Și, cum înota așa, parcă prin talazurile încremenite ale unei mări verzi, străvezii, curățindu-se de toate cele
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
zglobiu cu ciomagul de ulm în mână și continuând să rupă îngânat, în voie, crâmpeie de cântece care-i mergeau la suflet, s-a îndreptat spre drumul din marginea apropiată a pădurii de pe panta dealului de la Stutinăvodă. Își pusese în cap s-o lase la vale pe el, prin mijlocul acesteia, până la Cișmeaua lui Trică, unde să-și astâmpere setea, să-și arunce apă pe față și să se vâre cu picioarele în ulucele de piatră de-acolo, și așa răcorit
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
neașteptate asupra omului, hotărâtă să-l mursece și să-l piardă de tot. Lui Anghel Furcilă nu i-a trebult mai mult, decât să-l întărâte zmeul cu fățărnicia și cruzimea sa, că odată i s-a urcat sângele la cap și a văzut negru pe dinaintea ochilor. Un urlet de moarte i s-a rupt din gâtlej, iar în clipa cealaltă și-a înălțat și învârtit ciomagul la iuțeală cu amândouă mâinile și i-a trăsnit acestuia, cu măciulia ghintuită, vâjâind
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
subțire dintre vii și pădure, o turmă de bursuci albi, precum un tăvălug. La un gungurit de-al lui ca de guguștiuc, ulii s-au năpustit asupra zmeului, i-au spart și scos ochii și l-au lovit distrugător din cap la coadă cu ciocurile și ghiarele lor ascuțite și încovoiate. Odată orbit și doborât la pământ, bursucii au dat năvală pe el și cu ferăstraiele agere ale fălcilor lor pofticioase l-au ronțăit până la ultimul oscior și soz de aur
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
și fosforescenți și, fără zăbavă, cum îi era apucătura, s-a făcut, și el, nevăzut... Peste o vreme, dezmeticindu-se, Anghel Furcilă s-a adunat cu chiu, cu vai din țărână și, sprijinindu-se în ciomag, s-a sculat în capul mădularelor. Acestea îl dureau toate, de parcă i-ar fi fost zdrobite cu maiul. Șiroiau apele de pe el ca-n miezul verii când ieșea de la scăldat din Dunăre. De sus până jos era negru de praful înmuiat și lipicios în care
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
cu chef, sălta de pe vârful unui picior pe altul, abia atingând pământul, ajutat de un ciomag cu totul și cu totul de aur, care scânteia, în bătaia lunii, uimitor. La puțin timp după asta, unii se jurau pe ochii din cap, că în salturile sale, el se mai folosea și de o pereche de aripi albastre. Acestea învăpăiau aerul neclintit al înserării cu un nimb transparent în spatele său și nu la toți le era dat să le vadă. Alții, cu privirea
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]