3,764 matches
-
lemn de cireș - măcar aflasem că era cireș -, ceea ce nu m-a Împiedicat, În cursul anilor 1953 și 1954, să capăt cele mai bune note din viața mea la catehism și să-mi văd numele afișat cu litere aurite În capela colegiului datorita unei compuneri (ce atingea marea artă) asupra temei impuse: Condiția de păcătos a omului, o compunere „vibrînd de credință și speranță“, considerase profesorul de religie , „un reportaj“, aș fi zis eu mai curînd. Muncisem la compunerea asta două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de metal și bijutieri, iar ici și colo, simțurile sale erau ispitite de câte un vânzător de produse de patiserie, care-și purta marfa pe cap, de miasma alcoolului de la câte o tavernă sau de izma de tămâie sfințită de la capela de alături. După ce traversă apoi și piața de chilipiruri, cu propriul ei miros de lucruri stătute și vechi, Porfiri intră în sfârșit în casa de amanet Limașin, unde prezența i-a fost anunțată pe loc de clinchetul nervos al clopoțelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Și mai târziu când n-am pierdut nici un prilej pentru a repeta întruna: eu, mie, eu simt, eu, pentru mine, eu... Am fugit de drumurile normale, pe care, cu puțin noroc, îți poți umple viața iubind, chiar dacă n-ai pictat Capela Sixtină. Dar eu semănam demult cu taurii din arenă care nu mai văd la un moment dat decât o mică bucată de pânză. Și pot fi învinuiți taurii pentru asta? Nici măcar azi, când am altă perspectivă asupra lucrurilor, nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nimic nu mă mai desparte. Am regăsit-o după secole, căci Îmi fusese răpită de bărbatul acela cu saxofon. Acum ea merge În poante pe spătarul băncuței, azurie și blondă, nici acum nu știu ce ascunde sub tulul vaporos ce-o Împodobește. Capela e săpată În stâncă, altarul e străjuit de o pânză neliniștitoare ce Întruchipează chinurile condamnaților În măruntaiele infernului. Câțiva călugări cu glugă Îmi fac loc să trec printre șirurile lor tenebroase, și Încă nu mă tulbur, fermecat cum sunt, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cu glugă Îmi fac loc să trec printre șirurile lor tenebroase, și Încă nu mă tulbur, fermecat cum sunt, de fantezia iberică... Dar - oroare - pânza se ridică, și dincolo de ea, miraculoasă lucrare a unui Arcimboldo al speluncilor, apare o altă capelă, pe de-a-ntregul aidoma celei În care mă aflu, și acolo, În fața altui altar, stă Îngenuncheată Cecilia, alături de ea - o sudoare de gheață Îmi perlează fruntea, părul mi se ridică măciucă pe cap - pe cine văd arătându-și batjocoritor cicatricea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
imortalizate în nemumărate capodopere ale artelor vizuale precum în sistemul sculptural realizat în 1652 de către unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai barocului, Gian Lorenzo Bernini, ce transpune stările extatice ale Sfântei Tereza de Ávila într-un ansamblu integrat în Capela Cornaro din Biserica Santa Maria della Vittoria din Roma. Capela reprezintă supremația arhitecturii baroce fiind realizată într-o multitudine de marmură policromă, de metal aurit și de detalii plastice studiate în mod savant. Lumina celestă este filtrată printr-o deschizătură
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
sculptural realizat în 1652 de către unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai barocului, Gian Lorenzo Bernini, ce transpune stările extatice ale Sfântei Tereza de Ávila într-un ansamblu integrat în Capela Cornaro din Biserica Santa Maria della Vittoria din Roma. Capela reprezintă supremația arhitecturii baroce fiind realizată într-o multitudine de marmură policromă, de metal aurit și de detalii plastice studiate în mod savant. Lumina celestă este filtrată printr-o deschizătură amplasată deasupra grupului statuar și cade peste statuia din din
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
de marmură policromă, de metal aurit și de detalii plastice studiate în mod savant. Lumina celestă este filtrată printr-o deschizătură amplasată deasupra grupului statuar și cade peste statuia din din marmură albă care o reflectă în pliurile veșmântului sfintei. Capela acoperită de fresce dă impresia unui cer animat de heruvimi și luminat de Sfântul Duh simbolizat printr-un porumbel. Cele două personaje principale ale grupului statuar își au originea într-un pasaj scris de către Sfânta Tereza de Ávila în autobiografia
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
afla un sergent tînăr sau o funcționară găsind un loc secret pentru a-și răsplăti imaginația și nu există clădire pe pămînt care să nu fi fost reconstruită de imaginație pentru a ascunde adăposturi În fața luminii crude cotloane de Întunecime capele ale sinelui camere și arce boltite pentru cîntecul axis mundi! La un an după ce dictatorul Ceaușescu a ordonat demolarea centrului vechi al Bucureștiului a bisericilor bizantine și a unor case de toată frumusețea cea mai rece iarnă din istoria Carpaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
este lungă, Însă are-un nume scurt? Iți înmoaie-n zloată pasul Și face să-ți curgă nasul. Dacă n-ar fi derdelușul, N-ar mai fi nici săniușul. E făcută ca să șadă Strajă ca o santinelă Fără pușcă și capelă; Prin ea intri în ogradă, De ai treabă, ieși în stradă. Soare, apă și nisip, Multă lume, doar în slip. Neavând o mare mare, Au făcut una mai mică Și au pus-o în grădină; Semănând cu o pitică, Ei
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
crucii și Își aplecă genunchiul, privind altarul - iar polițiștii care Îl urmau Îl imitară. Antonio nu intrase niciodată În Sant’Agostino. Înălțimea tavanului Îl impresionă. Așa cum Îl impresionase și cerul albastru presărat cu stele care străluceau pe cupola din dreapta. Peste capelele laterale erau Întinse pânze Întunecate, iar În centru se Întindeau bănci lungi de culoare Închisă. Coloane, marmure prețioase și statui erau Împrăștiate peste tot. Îl intimidară și-i aduseră aminte că nu mai fusese la preot de la comuniunea Valentinei, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
altarului baroc. Nici urmă de bărbatul pe care trebuia să-l aibă mereu În fața ochilor. Pe o măsuță din fier forjat străluceau două lumânări. Apoi, În penumbra densă, Îl descoperi. Onorabilul Îngenunchease pe o scăriță incomodă din marmură În fața primei capele de pe stânga. Privea absorbit o pânză Întunecată care ocupa Întreg altarul. Antonio Își desprinse privirea. Se simțea stânjenit invadând intimitatea acelui om care În fața lui nu mai avea nimic intim și nu-i putea ascunde nimic. Căci nimic nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
chiar mai bine. Sasha ridică ochii spre cer. Clădirile din Piața Spania păreau să se prăbușească peste el. În spatele crucii scheletice a unei biserici plutea o frântură palidă de lună. Palmieri filiformi proiectau pe caldarâm o umbră subtilă ca o capelă. Antene ascuțite se Înălțau pe acoperișuri ca niște sulițe de război. Văzu un pescăruș care zbura Înspre cer profitând de curenții calzi ascendenți. Apoi doar o fâșie de nor Împrăștiat de vânt și, dincolo de el, cerul rămase gol, palid și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era un cerc fosforescent din suflete care se mișcau continuu. Zogru nu mai văzuse atâta interes pentru cineva. Cum nu îndrăznea să se apropie, a luat-o spre marginea cimitirului, fără să-l scape pe Achile din vedere. Lângă o capelă cu îngeri de marmură stătea o fantomă, o femeie cu pălărie de catifea, împodobită cu trei șiruri de mărgele. - Ai fi putut să-ți alegi un loc mai bun decât ăsta, a glumit Zogru. Îl știi pe bărbatul ăla, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să nu mai plângă, viața merge înainte. Când am ajuns pe strada cu cimitirul, am văzut că pe ambele părți ale trotuarului erau parcate mașini, poarta din fier forjat negru era larg deschisă, înăuntru, în jurul tarabei cu flori și a capelei, era foarte multă lume, toți aveau buchete de flori, buchete de flori și coroane cu panglici tricolore și negre și roșii, atunci am întrebat-o pe mama că noi de ce n-am adus flori, la care ea mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
n-am știut ce s-ar fi cuvenit să zic, dar mama a spus imediat că le mulțumește pentru amabilitate și că au venit, așa că am mulțumit și eu, iar cei doi au dat din cap, continuându-și drumul spre capelă, acolo se adunase un puhoi de lume, pe marginea aleii principale, largi, erau înșirate mașini negre, lucioase, demodate și cu numere mici, de activiști de partid, cred că am văzut și câteva Pobede, și Ceaika, și Moskvici, și bineînțeles Renault
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
din spate, dar l-am recunoscut imediat, din fericire mama nu l-a observat, nu cred că s-ar fi bucurat să-l întâlnească. Aleea principală era destul de lungă, am văzut de departe că în capătul ei, pe acoperișul noii capele din beton, flutură steaguri mari și negre, pe drum, deodată, mama s-a împiedicat, mi-a spus că nu-i nimic, i se desfăcuse doar catarama de la pantof, să aștept un minut, până o închide, și s-a aplecat. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
vălul i-a căzut peste față, ei, și atunci iarăși a început să plângă, apăsându-și batista pe ochi prin văl, și se auzea cum plânge în hohote, între timp mama mă luase de braț, trăgându-mă după ea spre capelă și zicându-mi să ne grăbim, să nu pierdem începutul ceremoniei, eu mi-am întors capul, să mă uit în spate, pentru că-mi era frică să nu vină bătrâna după noi, însă ea a rămas locului, pe trotuarul aleii principale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
doar mașinile staționau de-o parte și de alta a aleii principale, și atunci, preț de o secundă, mi-a trecut prin gând că poate nu era decât închipuire și că nici nu-l aduseseră pe tata, dar atunci, din spatele capelei, s-a ivit o dubă cenușie și a pornit-o lent pe aleea principală, și atunci am spus în gura mare să stea pe loc și să aștepte, și-am început să fug în urma ei, și știam c-o să accelereze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
specialistul În crime ritualice Încuviință scurt. La fel ca ea, se duse din nou cu gîndul la bacul pe care Loïc urcase și din care nu mai coborîse niciodată. - Trebuie să ne orientăm căutările spre mare. * * * Văzută de pe vapor, minuscula capelă se confunda cu stîncile Între care se găsea prinsă. Închinată sfintei Anna, ocrotitoarea marinarilor pescari, era refugiul acelora care așteptau Întoarcerea cuiva apropiat plecat pe mare. Sau care nu mai așteptau. Jeanne Își petrecuse acolo cea mai mare parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Între patru ochi cu Jeanne. Dacă exista o șansă ca cineva să fi avut știre de acel copil găsit, nu putea fi decît ea, ultima dintre părinții copiilor naufragiatori rămasă În viață. Culesese informații, așa că o așteptă la ieșirea din capela izolată unde avea obiceiul să se roage În zori. CÎnd Îl văzu, chipul ei se posomorî pe dată, iar ochii Începură să cate de jur-Împrejur, Încercînd neîndoielnic să se asigure de prezența fiicei ei. Lucas o luă cu blîndețe, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Milic era acasă și că ea ținea, mai presus de orice, ca el să știe cît mai puțin posibil. Jeanne Îl trase după ea pe Lucas ceva mai departe, ca și cum Îi venea greu să aibă genul acela de discuție În preajma capelei. Lucas Îi povesti revelațiile datorate lui Pierric, ea Îl ascultă cu o extremă atenție, cu chipul de nepătruns, cu privirea pierdută spre largul mării pe care cu siguranță nici măcar n-o vedea. Își spuse că va fi nevoit să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Într‑una din cele mai atrăgătoare clădiri. Majoritatea ferestrelor lui dădeau spre o curte interioară Întunecată, dar dincolo de aceasta, spre vest, se vedea campusul cu turlele sale gotice, cu laboratoarele, dormitoarele și aripile cu birouri. Se putea uita la turla capelei, un soi de colos trunchiat, cu clopote care dăngăneau peste și dincolo de incinta Universității. Când Ravelstein a devenit o figură națională (și internațională totodată - numai drepturile lui de autor din Japonia erau, cum spunea el cu extraordinară plăcere și lipsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Lui Brunetti i se părea că acela nu era locul unde să vină pe lume copii, Într-un amplasament militar, Înconjurați de arme, uniforme și afaceri legate de crime. Dar apoi Își aminti că, până acum, văzuse o bibliotecă, o capelă, o piscină de Înot și o gelaterie Baskin Robbins În cadrul aceluiași amplasament militar, așa că poate avea totuși logică să vină și copii pe lume acolo. Foarte puțin din ceea ce văzuse el acolo avea de fapt cât de cât de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Însă nu existaseră nici un fel de dubii apropo de ziua nunții. Hugo fusese fericit s-o conducă pe Amanda de-a lungul culoarului format de două rânduri de scaune dintr-un club londonez la modă, care fusese transformat într-o capelă pentru acest unic eveniment. Și Amanda fusese superbă. Își prinsese părul ei arămiu, strălucitor, într-un coc decorat cu flori de vară, iar rochia dintr-un satin greu, în stil Empire, arăta ca pentru filmul My Fair Lady. Accesoriul vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]