1,657 matches
-
cel puțin după înfățișare... Ar trebui să te îngrijești foarte, foarte bine! Apostol plecă ochii, de-abia stăpînindu-și un simțământ ciudat de revoltă și umilire. Rămase în picioare, rezemat de dunga mesei. La altă masă lungă, un sergent și un caporal scriau, cu priviri furișe spre noul comandant, scârțâind zeloși din penițe. Ar fi dorit să le spună și lor două vorbe, dar se simțea incapabil și-i era frică să nu întîlnească și la ei milă. Atunci apăru în prag
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Pe urmă fugi în casă, râzând... În același moment Bologa auzi foarte deslușit din cancelarie, pe ferestrele deschise, glasul sergentului: ― Mi se pare că locotenentul nostru a pus ochii pe fata groparului... ― Ce-i drept, n-are gust rău, răspunse caporalul, râzând gros și înfundat. Apostol Bologa aruncă o privire spre ferestre și deodată se însenină, ca și când ar fi găsit cheia înțelepciunii, și mormăi: ― E cam de dimineață, dar... trebuie! Porni fără să se mai uite înapoi, și nici nu se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un picior, cu mâna în șold, cu ochii închiși, parcă i-ar fi fost teamă de lumina soarelui. Zărindu-l așa, Apostol Bologa își reaminti brusc că l-a văzut în Zirin, la execuția lui Svoboda, instruind în spatele spânzurătorii pe caporalul scund și negricios care avea să fie călău. Apostol se scutură ca de un gândac grețos și se urcă în automobil fără să se mai uite la el. Numai când porni mașina, întoarse capul. Ilona era în poartă; gura zâmbea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din somn pe marginea unei prăpăstii. Locotenentul Varga șovăi câteva secunde, mormăind. În dreapta lui, țeava revolverului tremura cu gura spre Bologa. Pe urmă strigă cu o voce ca o lamă de cuțit ce pătrunde în carne vie: ― Ia-i armele, caporal! Din spatele lui Varga ieși un soldat pirpiriu. Apostol murmură leneș: ― N-am arme... Omul se opri la doi pași. Varga sâsâi nerăbdător, furios: ― Caporal, percheziție corporală! Apostol nu mai zise nimic. Mâinile soldatului pipăiră buzunarele, repede, speriate. ― Trăiți, don' locotenent
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu o voce ca o lamă de cuțit ce pătrunde în carne vie: ― Ia-i armele, caporal! Din spatele lui Varga ieși un soldat pirpiriu. Apostol murmură leneș: ― N-am arme... Omul se opri la doi pași. Varga sâsâi nerăbdător, furios: ― Caporal, percheziție corporală! Apostol nu mai zise nimic. Mâinile soldatului pipăiră buzunarele, repede, speriate. ― Trăiți, don' locotenent, n-are... ― Patru oameni la escortă! strigă iar Varga, sec, rece. Caporalul rămâne la urmă! Apostol Bologa se lipi cu spatele de stâncă, să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
am arme... Omul se opri la doi pași. Varga sâsâi nerăbdător, furios: ― Caporal, percheziție corporală! Apostol nu mai zise nimic. Mâinile soldatului pipăiră buzunarele, repede, speriate. ― Trăiți, don' locotenent, n-are... ― Patru oameni la escortă! strigă iar Varga, sec, rece. Caporalul rămâne la urmă! Apostol Bologa se lipi cu spatele de stâncă, să facă drum locotenentului. In trecere Varga se întoarse cu fața spre Apostol care-i simți respirația aspră, tăioasă, înțepătoare. Apoi fâșia de lumină muri în potopul de întuneric
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că va sosi prea curând. " În sfârșit... În sfîrșit!" îi bâzâi iar prin creieri drept răspuns la toate gândurile și simțămintele vălmășite. Apoi convoiul se opri într-o poiană. Varga păstră doi soldați pentru escorta prizonierului, iar restul patrulei, cu caporalul, porunci să se înapoieze la sectorul escadronului. Apostol, între cei doi soldați, porni după Varga, care acuma pășea mai repede și cu mai multă siguranță. În pădure drumul era larg, bun și cobora blând. Peste câteva minute cotiră după o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
conversație. O întreținea singur, cu brațul lui pierdut. În momentul în care s-a hotărât să mă părăsească, în timp ce se ridica mi-a zis: — Trebuie să plecăm, Gugusse și cu mine! Era ora mesei. Castrie. LĂon Castrie. 31 de ani, caporal în batalionul 127 Morvandiau, celibatar, țăran. Iubea viața și supa de varză. Asta e tot ce am reținut. Nu voiam să mă întorc acasă. Voiam să fiu acolo, chiar dacă asta nu ajuta la nimic. A venit o infirmieră. Era deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spus să facem niște oameni ca voi... Micul breton intră în panică: — Eu nu știu dacă am ucis, poate că da, poate că i-am ratat, nu-i vezi niciodată prea bine, iar eu nu știu să trag, chiar și caporalul meu râde de mine: „Le Floc, îmi zice, tu n-ai putea nimeri nici o vacă“, deci nu e sigur, poate că n-am ucis pe nimeni. Colonelul se apropie de ei. Trage adânc din trabuc. Le suflă fumul în nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pagini acoperite cu un scris înclinat, ce semăna cu o friză delicată. Multe pagini ce reproduceau numeroasele scrisori trimise de Lysia Verhareine celui pe care-l iubea și pe care-l urmase. Îl chema Bastien Francœur, de douăzeci și patru de ani, caporal în regimentul 27 infanterie. Îi scria zilnic. Îi vorbea despre orele lungi, despre râsul copiilor, despre îmbujorările lui Destinat, despre cadourile lui Martial Maire, prostănacul pentru care ea era o divinitate, despre primăvara care sosea aducând în parc flori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
iulie 1915, dar probabil c-a ajuns la Castel pe 4 august. Cu siguranță. Iată ce spune căpitanul: Domnișoară, Vă scriu pentru a vă da o veste foarte tristă: cu zece zile în urmă, în timpul unui asalt asupra liniilor inamice, caporalul Bastien Francœur a fost împușcat în cap de o rafală inamică. Salvat de ceilalți soldați, a fost adus în tranșee, unde un infirmier nu a putut face altceva decât să constate gravitatea extremă a rănilor sale. Din nefericire, caporalul Francœur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
inamice, caporalul Bastien Francœur a fost împușcat în cap de o rafală inamică. Salvat de ceilalți soldați, a fost adus în tranșee, unde un infirmier nu a putut face altceva decât să constate gravitatea extremă a rănilor sale. Din nefericire, caporalul Francœur a decedat în minutele care au urmat, fără a-și fi recăpătat cunoștința. Pot să vă asigur că a murit ca un soldat adevărat. De luni de zile, de când era în subordinea mea, s-a comportat vitejește, oferindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
De luni de zile, de când era în subordinea mea, s-a comportat vitejește, oferindu-se adesea voluntar pentru misiunile cele mai periculoase. Era iubit de colegi și apreciat de șefii săi. Nu cunosc natura relației pe care o aveați cu caporalul Francœur, dar, întrucât de la decesul său am primit mai multe scrisori de la dumneavoastră, am crezut de cuviință să vă anunț tragica sa dispariție. Vă înțeleg durerea și vă rog să primiți cele mai sincere condoleanțe. Căpitanul Charles-Louis Brandieu E straniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Criminalul și victima deveneau martiri: rareori vezi așa ceva. Iar apoi, într-o zi am primit o scrisoare. Știm mereu când pleacă scrisorile. Dar nu știm de ce nu ajung niciodată sau de ce le ia atât de mult timp. Poate că micul caporal îi scria și el zi de zi Lysiei Verhareine? Poate că scrisorile lui sunt pe cale să apară pe undeva, să o ia pe scurtături, pe alei pierdute, prin labirinturi, cu toate că cei doi sunt morți de multă vreme. Scrisoarea despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că discuțiile avansaseră prea mult, așa că avu încuviințarea să se retragă. Salută politicos, în timp ce colonelul B. făcu observația; - Când mai vii pe la noi să vii în ținută militară. Îți stă foarte bine. Îmi place mult să fiu salutat de un caporal că ține. Lăură îi mulțumi pentru complimente, îl asigura de toată gratitudinea ei, îl felicită pe colegul lui pentru cartea pe care o scrisese, iar acesta îi promise un autograf cu prima ocazie. Mergea foarte des la acel spița, deoarece
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
întrerupte de perioade de luciditate, foarte scurte, dar intense. Erau dintre cei din fața cărora ceilalți se dădeau la o parte, fie pe trotuar, fie într-un bar. Primul rang Spunkmeyer primise comanda navetei de debarcare. Avea drept misiune, laolaltă cu caporalul șef Ferro, să-i ducă fără incidente pe colegii săi pe suprafața oricărei lumi unde intervenția lor era dorită și apoi să-i aducă înapoi întregi până la nava principală. Și aceasta foarte rapid, dacă împrejurările o impun. Se frecă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
vorbise: fără nici un dubiu, cea mai fermecătoare dintre membrii acestui echipaj, dar până deschidea gura. ― ' Te-n cur, replică cel în chestiune. Se uită la ocupantul unui alt cheson care tocmai se deschidea.) Hei, Hicks, ești de acord? Hicks era caporalul șef al grupei și comandantul secund al secției de asalt după sergentul șef Apone. Nu prea vorbea, dar era întotdeauna prezent în momentele critice, un fapt foarte apreciat de colegii lui de luptă. Când ceilalți își exprimau părerile, el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ce putea oferi armata mai bun. Se simțea puțin liniștită... numai. Sergentul șef Apone urca pe culoarul central și spuse câteva vorbe fiecărui soldat înviat. Părea în stare să rupă cu mâinile goale, în două, un camion. Când trecu prin fața caporalului comtehnician Hudson, acesta emise un protest. ― Podeaua e-nghețată. ― Acum zece minute așa erai și tu. Doamne, ce echipă! Poate vrei să-ți aduc papucii? Hudson bătu din gene. ― Ai face-o pentru mine, sergent? Oh, ți-aș fi recunoscător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Podeaua e-nghețată. ― Acum zece minute așa erai și tu. Doamne, ce echipă! Poate vrei să-ți aduc papucii? Hudson bătu din gene. ― Ai face-o pentru mine, sergent? Oh, ți-aș fi recunoscător pe vecie. Câteva râsete punctară răspunsul caporalului. Apone zâmbi, înainte de a se îndepărta continuând să adreseze reproșuri oamenilor lui și să-i zorească. Ripley rămase deoparte. Infanteriștii formau o echipă sudată, o hidră de luptă cu unsprezece capete, iar ea nu făcea parte din grupul lor. Doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
un fel de ou mare șl se lipește pe fața victimei în care injectează un embrion, după care se desprinde și moare. Am putea spune că este în mare un organ sexual ambulant. Apoi acest... ― E taman definiția ta, Hicks. Caporalul se limită la adresarea lui Hicks a zâmbetului său obișnuit și îngăduitor. Dar Ripley nu găsi nimic de râs. De fapt, când era vorba de extratereștri, glumele nu-și aveau rostul. Ea văzuse unul cu ochii ei, pe când ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
întinse brațul pentru a-l apuca pe Hudson de ținuta de luptă și pentru a-l obliga să se așeze. I se adresă cu glas scăzut dar autoritar. ― Gura. ― De acord, Hicks. Hudson se conformă, cumințindu-se brusc. Ripley îi mulțumi caporalului cu un semn din cap. O față de adolescent și ochi de bătrân, se gândi ea studiin-du-l. A văzut prea multe, mai multe chiar decât își dorise. Tăcerea instaurată după discursul lui Hudson îi făcu bine. Și-așa tensiunea nervoasă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
semn din cap. O față de adolescent și ochi de bătrân, se gândi ea studiin-du-l. A văzut prea multe, mai multe chiar decât își dorise. Tăcerea instaurată după discursul lui Hudson îi făcu bine. Și-așa tensiunea nervoasă era prea mare. Caporalul șef se apropie de ea. ― Nu-l lua în seamă. Hudson și ceilalți sunt așa dar, la o adică, nimeni nu-i întrece. ― Dacă Hudson știe să folosească pușca la fel de bine ca și gura, m-aș mai liniști. ― Nici o problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
înainte, o să mă ocup personal de asta. Executarea. Două minute. (Privi în stânga.) Și cineva să-l trezească pe Hicks. Se auziră câteva râsete, iar Ripley nu-și împiedică un zâmbet care-i lumină fața când dădu cu ochii de biograma caporalului șef, specifică unui om doborât de plictiseală. Secundul Apone dormea profund și visa fără îndoială locuri cu un climat mai blând. Ei îi părea rău că nu putea să se destindă ca el, dar se gândi că poate va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de la această înălțime, dar ăsta-i regulamentul. ― Înțeles, răspunse femeia. Țineți-vă bine, colo în spate. O să ne scuture oleacă. Asta nu-i avion, e o amărâtă de navetă de îmbarcare care nu-i făcută pentru manevre atmosferice. ― Execută ordinele, caporal. ― Bine, domnule locotenent. Ferro mai zise un cuvânt, prea slab ca să fie trasmis. Ripley se îndoia că ar fi fost măgulitor Efectuară cercuri deasupra coloniei. Nimic nu se deplasa printre imobile, iar puținele lumini pe care le reperaseră de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
o scară carp ducea spre ultimul nivel al orașului. Culoarul pe care-l găsi era copia celui de la parter, poate nu chiar atât de larg, dar tot pustiu, prezenta însă un avantaj: aici erau apărați de vânt. În mijlocul oamenilor lui, caporalul șef luă o cutiuță metalică prevăzută cu un cadran. Conținutul era fragil, dar, ca majoritatea materialului utilizat de infanteriști carcasa era deosebit de rezistentă. O îndreptă în josul culoarului și efectuă niște reglaje. Două diode se aprinseră, dar indicatoarele nu reacționară. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]