KorAP: Find »[drukola/base=ceață & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...385 >

9,618 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

pe aceea pe care o simțise și când se dezbrăcase în cabinetul lui Alan Margoulies, își scoase pantalonii și se întoarse cu spatele la Ramona. Timp de câteva secunde lungi nu se auzi absolut nimic. Apoi Ramona țipă. Ca o sirenă de ceață gigantică de la Wear. Țipase din adâncul plămânilor. Țipase și iar țipase. Țipase atât de tare că Bull încă îi auzea urletele când dădea colțul pe Caledonian Road, la mai bine de trei sute de iarzi de cămăruța prostituatei, fugind de parcă era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776

Baofeng, Grota Dragonului Galben etc. Muntele Tianzi are cea mai mare înălțime din Wulingyuan, vârful principal depășind 1.250 m. Acesta a devenit celebru prin descrierile poetice ale peisajelor ce se oferă vizitatorilor și anume "stânci învăluite în nori și ceață", "noapte cu o lună ca în scrierile romantice", "nori tiviți cu raze" și "zăpadă ca în povești", iată cele patru spectacole de imagine ce pot fi admirate pe Muntele Tianzi. Cu caracteristicile lor proprii, Zhangjiajie, Suoxiyu și Muntele Tianzi formează

[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
aduceau nori grei. După un episod de tunete și trăznete, a căzut o ploaie torențială. Vremea urâtă a oprit înaintarea armatei Împăratul Galben. Acesta i-a cerut ajutor "Zeului secetei", care risipi vântul și ploaia. După aceea, Chiyou aduse o ceață deasă, pentru ca soldații Împăratului Galben să rătăcească drumul. Dar acesta știa că steaua polară arată direcția, așa că a făcut repede un fel de "căruță-busolă", pentru a-și îndruma soldații să iasă din ceață. După bătălii înverșunate, Împăratul Galben i-a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
și ploaia. După aceea, Chiyou aduse o ceață deasă, pentru ca soldații Împăratului Galben să rătăcească drumul. Dar acesta știa că steaua polară arată direcția, așa că a făcut repede un fel de "căruță-busolă", pentru a-și îndruma soldații să iasă din ceață. După bătălii înverșunate, Împăratul Galben i-a nimicește pe toți cei 81 de frați ai lui Chiyou și l-a luat prizonier pe el, apoi a poruncit executarea războinicului. Capul și corpul lui Chiyou au fost înmormântate în două locuri

[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367

ei este. Aici nu mai e vorba doar de politică, ci de modul cum se selectează modelele în societatea românească. Românii se agață cu disperare de prezent, pe care tind să-l împingă peste viitor, în vreme ce trecutul se cufundă în ceață. În aceste zile se împlinesc 14 ani de când pe trunchiul istoriei românilor s-a lipit cu sânge o creangă. Toate personajele care fac fața politică a României de azi ar fi putut să-și ocupe locurile pe creangă și într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
lui Hidoșel - atunci am înțeles că el vorbea tuturor și nimănui, nu cunoștea pe nimeni de la coadă. Oamenii nu îl ascultau, îi enerva și îi dezgusta. Pe mine mă atrăgea într-un mod ciudat, ca o imagine veche, pierdută în ceața timpului. Hidoșel era filmul meu de afară. M-am așezat lângă el și încercam să-l completez, mai ziceam și eu ceva din filme, ca să intrăm în vorbă. Nu m-a băgat niciodată în seamă - privea tot timpul spre granița

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

una peste bot, BauBau tâmpit, marș din scrisoarea asta în care Matei doarme în care cocorii încă mai zboară prin sufragerie în care Oneață Augustin nimerește bara fără să-l observe cineva în care Anglia e atât de departe printre cețuri și lumini de reflectoare, nu se poate altfel, nu putem începe altcumva, e clar că numai de moaca lui rânjită n-avem noi chef acum, să intre să ne deranjeze să ne încremenească, ușcheala jigodie, e destul c-am apărut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
zacusca ei te lingeai pe degete, a plâns când am pus la pick-up un disc cu Jean Moscopol, după mine nu se topea, dar îi eram drag. Într-o zi, vorbind cu mama (era precis o zi fără ploaie sau ceață), tanti Lucica a spus că, fără Matei, ar fi murit și n-ar fi știut ce e iubirea. Și i-a mulțumit. Și avea șaptezeci de ani. Pe la optzeci, când nu mai locuiam în Drumul Taberei și Pușița era la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
sau dacă sunt morți, atât timp cât însuși Dumnezeul lor nu a hotărât vreun gest, nu a poruncit nimic decât nopții să se apropie, iar ea s-a apropiat (ca o pisică, ca un linx), s-ar putea să se coboare și ceața la fel de bine cum s-ar putea să nu apară nicicând, un fel de plapumă nevăzută îi acoperă ca bolta unei peșteri, apoi se retrage ca și când nu ar fi fost scornită vreodată, totul redevine tundră și nemișcat ca la facerea lumii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
ca într-un sac de box. În Abecedar scria așa: „Tata merge pe tractor/ Mama cozonaci ne face/ Și noi învățăm cu spor/ Când e pace“. Ce minciună! 9. Patria e un borș cu știr Sunt ca un fel de ceață. Lumina veiozei, scara blocului, chipul lui Filip. Ceața aceea mohorâtă care apare dintr-o văgăună a muntelui, mai întâi furișându-se, încă plăpândă, încă străvezie, ca apoi, pe nesimțite, să se umfle, să se ridice, rece, sticloasă, opacă, până te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
scria așa: „Tata merge pe tractor/ Mama cozonaci ne face/ Și noi învățăm cu spor/ Când e pace“. Ce minciună! 9. Patria e un borș cu știr Sunt ca un fel de ceață. Lumina veiozei, scara blocului, chipul lui Filip. Ceața aceea mohorâtă care apare dintr-o văgăună a muntelui, mai întâi furișându-se, încă plăpândă, încă străvezie, ca apoi, pe nesimțite, să se umfle, să se ridice, rece, sticloasă, opacă, până te acoperă cu totul (un fel de respirație vie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
să dispară pentru totdeauna. Ca să le redescoperi, pentru că fără ele nu se poate, trebuie să bâjbâi, să orbecăi, să mergi cu băgare de seamă, să ai grijă să nu stârnești Bau-Bai sau alte spirite care-și au culcușul acolo în ceață (nu atât înfricoșătoare, cât necunoscute și, tocmai de-asta, cu mult mai înfricoșătoare), să-ți obișnuiești ochii cu lumina difuză, lăptoasă, grea, să reciți vreo strofă dintr-o poezie cu șoimi ai patriei ca să prinzi puțin curaj: „Noi suntem viitorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
nu mi-am deschis aripile spre lumină, către patrie nici atât (patria era grasă, avea părul permanent și semăna leit cu tovarășa Stănescu de la grădiniță), ci am început să plutesc peste scaune și dulapuri prin apartamentul 40. Acolo, jos, era o ceață stătută, rea, poate de la țigările pe care le fuma tata, poate apăruse din senin din vreun cotlon neștiut al bibliotecii sau poate să fi fost o simplă nălucire (lumina veiozei? chipul împietrit al lui Filip? un bec pâlpâind din ce în ce mai stins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
minte că abia mă mai distingeam prin aburul acela irespirabil, încremenisem pe un fotoliu roșu, îmi vedeam de undeva de la înălțimea tavanului doar creștetul capului, respiram, eram dintr-odată doi: unul sus, plutind, celălalt jos, pierdut, înspăimântat, copleșit, bâjbâind prin ceață, neînțelegând o groază de lucruri (încruntarea lui tata, explozia de înjurături, pumnii), un fel de carcasă inutilă, abandonată pe un fotoliu roșu; sus era mult mai bine, puteam să întorc capul când vroiam, să privesc doar ceea ce aveam chef să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
tot timpul, nu ca al meu, care nu prea era, v-am spus, nu contează, tata e tata, altă definiție mai bună nu pot găsi (și nici n-am să încerc să găsesc), iar eu eram șoim și zburam deasupra ceții, cu patria n-aveam pe atunci nici o treabă, ceața se strecurase cumva pe sub ușa noastră, continua și pe scara blocului, nici nu m-a lăsat să văd dacă Filip plângea, dacă îl strângea pe Matei cel de jos de mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
era, v-am spus, nu contează, tata e tata, altă definiție mai bună nu pot găsi (și nici n-am să încerc să găsesc), iar eu eram șoim și zburam deasupra ceții, cu patria n-aveam pe atunci nici o treabă, ceața se strecurase cumva pe sub ușa noastră, continua și pe scara blocului, nici nu m-a lăsat să văd dacă Filip plângea, dacă îl strângea pe Matei cel de jos de mână sau căldura pe care o simțeam venea din altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
treptele bufneau sub pașii lor, Filip și Matei, iar apoi, nu știu, poate noaptea de afară, poate felinare, poate cald sau poate frig, a dispărut și șoimul, m-a rugat Matei să mă întorc și am dispărut amândoi înghițiți de ceață. Am redevenit șoim (ceea ce-i totuna cu viitorul) atunci când am conștientizat (tovarășele noastre au avut grijă de asta) că limba aia roșie și ascuțită la vârf, de elefant cu iatagan în gură, nu ne-a fost prinsă la gât așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
pare, pe zi ce trece mai mare) - mai nou, îl căpătuise și pe Mircea cu un alint: „piciric“ - mai stătea puțin, fuma. Tatăl meu ânsă nu mai venea deloc. Intrase, cumva, într-o zonă cam ciudată și cu foarte multă ceață. Nu-mi plăcea să-l caut acolo, era frig și mama avea un pulovăr galben. Patria, în schimb, habar n-avea de toate astea. Așa cum stătea, lepădată în cuier, aveam, nu știu de ce, senzația că puțin îi păsa ei de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Dar îmi vineee să mă... pliiiiimb) și eu îl încheiam (Mai la dreaptaaa, mai la stângaaa/ Mai încoa peste Carpaaaaați/ Căci acooolo este bineeeee/ Dacă vreți să vă ... plimbaaaaați); uneori, în zilele mohorâte, îmi mărturisea că și-ar dori o ceață groasă, groasă de tot, eu încercam ca blegul să aflu de ce, iar el mă lămurea („ca să nu te vadă nimeni cum mă pupi în fund“); în poieni ori în lungile drumuri prin păduri, recitam nenumăratele poezioare cu Artur, toate conținând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
șantiere izolate, spre care dosarele de cadre răzbeau cu greu din pricina norilor de praf, a hărților aproximative și a drumurilor desfundate. La construirea releului de pe vârful Coștila, a mâncat luni întregi mămăligă cu marmeladă, iar în drumurile prin burniță și cețuri către funicularul de pe Jepi, pe Valea Mălinului sau pe Valea Albă, a împărțit de câteva ori țigări (toate țigările din raniță) unor bărbați cu bărbi și puști, fără uniforme, care nu-și descleștau buzele ca să-i spună ceva, dar îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301

și drăgălașe Încolăcite În aer deasupra mea, și să mă uit la trupul ei rotofei. Și fac asta foarte des. Și totuși, imaginea pe care am păstrat-o despre mama În aceste momente, În afară de gabaritul ei enorm, e doar o ceață informă. Mijesc bine ochii, Îmi scot telescopul, focalizez, apoi focalizez din nou - și nu reușesc să deslușesc aproape nimic. CÎnd mă gîndesc la această perioadă petrecută alături de mama, nu-mi vin În minte decît cuvinte. Mă concentrez atît de tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
am dus În China și am urcat pe o cărăruie abruptă printre bambuși și chiparoși, ca să stau o vreme În pragul ușii deschise a unei vechi colibe de munte, cu bătrînul Tu Fu. Privind tăcuți În zare, către vălătucii de ceață albă ce se ridicau dinspre vale, ascultînd cum suflă vîntul prin perdelele de trestie și reverberațiile stinse ale clopotelor unui templu din depărtare, eram fiecare „singuri cu zece mii de lucruri”. După asta, m-am grăbit să mă Întorc rapid În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
Wehrmachtului, după care l-am promovat la gradul de general. Și viața a mers mai departe. Am rămas cu un ochi la treabă și unul la generalul Logue, și asupra noastră s-a pogorît un sentiment al pierzaniei, ca o ceață otrăvită. CAPITOLUL 6 Pembroke Books era o librărie foarte cunoscută, genul de loc pe care Îl vizitează uneori celebritățile. Îl auzisem, nu o dată, pe Norman povestind cum Jack Kennedy, care devenise președinte al Statelor Unite, venea din cînd În cînd să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
se strecura prin geamurile din subsolul meu. Și nu era vorba doar de lumină. Lumea pe care credeam că o cunosc destul de bine - Întunecată, misterioasă, dantelată de umbre, chiar romantică, plină de pericole la orice pas - se micșorase cumplit. O ceață groasă Îi ștersese toate culorile. Priveliștile nu mai aveau pic de adîncime, și erau uniformizate În tablouri lipsite de orice strălucire, În tonuri de gri și maroniu. Clădiri În paragină, ferestre acoperite cu placaje, șanțuri pline de gunoaie, chipuri cenușii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
le fie dor de mine. SÎnt bătrîn și-i trist să fii bătrîn, să fii bătrîn e trist și-obositor.” M-am uitat țintă la cuvinte și ele nu au pornit să se legene și nici n-au dispărut În ceață. Șobolanii nu au lacrimi. Lumea era uscată și rece, iar cuvintele frumoase. Cuvinte de adio și de la revedere, la revedere și rămas bun, de la cel mic și de la Cel Mare. Am Împăturit la loc pasajul și l-am mîncat. NOTA

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]