1,217 matches
-
în Piața Carol din Praga o statuie din marmură albă a Eliškăi Krásnohorská, sculptată de Karla Vobišová. Aceeași sculptoriță a creat în 1927 și o placă memorială dedicată Eliškăi Krásnohorská, ce a fost amplasată pe actuala clădire a Academiei Comerciale Cehoslovace de pe strada Ressel 5. E. Krásnohorská este înmormântată În Cimitirul Olšany din Praga. Poezia ei nu au o calitate literară foarte înaltă. Poeziile sale sunt lirice și subiective, declamatorii și cu un caracter moral.
Eliška Krásnohorská () [Corola-website/Science/336188_a_337517]
-
Adolf Franz Karl Viktor Maria Loos (n. 10 decembrie 1870 - d. 23 august 1933) a fost un arhitect austriac și cehoslovac și un teoretician european influent al arhitecturii moderne. În eseul său "Ornament and Crime" a susținut suprafețele clare și netede în contrast cu decorațiunile generoase de Fin de siècle și, de asemenea, cu principiile estetice moderne ale Secesiunii vieneze. Loos a devenit
Adolf Loos () [Corola-website/Science/336226_a_337555]
-
construit în 1907-1908), Kärntnerstrasse 10, Viena. Loos a vizitat insula Skyros în 1904 și a fost influențat de arhitectura cubică din insulele grecești. Când Austro-Ungaria s-a destrămat după Primul Război Mondial președintele Masaryk i-a acordat lui Loos cetățenia cehoslovacă. Principalul său loc de reședință a rămas însă Viena. În timpul Primei Republici Austriece Loos a devenit interesat de proiectele publice. El a realizat mai multe proiecte de locuințe pentru orașul Viena (Viena Roșie). În perioada 1924-1928 Loos a trăit la
Adolf Loos () [Corola-website/Science/336226_a_337555]
-
1965 s-a mutat la Spartak Trnava, unde a obținut cel mai mare succes ca jucător. Cu Spartak a devenit de cinci ori campion al Cehoslovaciei și a câștigat trei cupe naționale. În 1970 și 1971, a fost numit Fotbalistul Cehoslovac al Anului. În 1977 s-a transferat la Bohemians Praga. În timpul carierei sale a jucat de 345 de meciuri în campionatul cehoslovac și a marcat 20 de goluri. În 1980, i s-a permis transferul în străinătate și a ajuns
Karol Dobiaš () [Corola-website/Science/336271_a_337600]
-
ori campion al Cehoslovaciei și a câștigat trei cupe naționale. În 1970 și 1971, a fost numit Fotbalistul Cehoslovac al Anului. În 1977 s-a transferat la Bohemians Praga. În timpul carierei sale a jucat de 345 de meciuri în campionatul cehoslovac și a marcat 20 de goluri. În 1980, i s-a permis transferul în străinătate și a ajuns la KSC Lokeren în Belgia. El și-a încheiat cariera în 1984, la Racing Gand. El a adunat 67 de selecții pentru
Karol Dobiaš () [Corola-website/Science/336271_a_337600]
-
1951, apoi a studiat un semestru la Facultatea de științe politice și economice, iar mai târziu a urmat Facultatea de filosofie a Universității Caroline (1952-1956). A lucrat apoi ca redactor la revista săptămânală Květy (Flori), la editura Československý spisovatel (Scriitorul cehoslovac), Literární noviny (Gazeta literară), iar în perioada 1963-1969 a deținut funcția de redactor-șef adjunct la Literární listy (Foi literare). În anii '60, mai precis în perioada 1963-1970, a fost visiting profesor la Universitatea din Ann Arbor, Michigan, SUA. Reîntors
Ivan Klíma () [Corola-website/Science/336268_a_337597]
-
Comunist și a preluat postul de redactor la ziarul Rudé právo. A fost arestat pentru agitație politică în 1926 și 1928. În 1929, împreună cu alți șase scriitori, Olbracht a semnat o declarație de protest împotriva noii conduceri a Partidului Comunist Cehoslovac. Acest gest a dus la excluderea sa din partid și din postul de redactor al ziarului. Rămas fără obligații politice și fără un loc de muncă, Olbracht și-a îndreptat atenția spre scris. Anii care au urmat au fost unii
Ivan Olbracht () [Corola-website/Science/336264_a_337593]
-
scris în colaborare scenariul pentru Marijka nevěrnice ("Marijka Necredincioasa"). În anul următor, el a publicat Hory o staletí ("Munți și secole"), care era o combinație de etnografie politică și critici cu privire la ceea ce el a perceput ca politica colonialistă a guvernului cehoslovac în Rusia Sucarpatică. În 1937 a fost publicată cartea Golet v údolí ("Golet în vale"), formată din trei povestiri interconectate despre evreii ortodocși. Cea mai lungă și cea mai bună dintre aceste povestiri este Smutné oči Hany Karadžičové ("Ochii triști
Ivan Olbracht () [Corola-website/Science/336264_a_337593]
-
dezvoltat propria versiune a cubismului și s-a alăturat din nou grupului Mánes. Ca și mulți alți moderniști cehi, el a fost activ atât în design, cât și în pictură; în 1925 el a proiectat picturi pe sticlă pentru Pavilionul Cehoslovac de la Expoziția Internațională de Arte Decorative și Industriale Moderne de la Paris. La sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930, influența suprarealistă a început, de asemenea, să se observe în pictură și sculptură și el a participat la Poesie 1932, o
Emil Filla () [Corola-website/Science/336262_a_337591]
-
politica oficială a statului maghiar, care în epoca interbelică a continuat o politică externă revizionistă, a cărui scop era restabilirea integrală sau parțială a Ungariei Mare. Politica revizionistă a Regatului Maghiar a dus la rezultate mai întâi în față de statul cehoslovac. Când liderul Germaniei naziste, Adolf Hitler, în cadrul acordului de la München a atins scopul de a ocupa - sub recunoaște internațională - Regiunea Sudeților (o regiune locuită preponderent de germani), un paragraf a acordului respectiv a obligat pe conducerea de stat a Cehoslovaciei
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
la Komárno au fost eșuate. În final, conflictul era rezolvat prin primul arbitraj de la Viena, în cadrul căruia Ungaria a primit aproximativ 12 000 km² din partea sudică a țării, un teritoriu, care era locuit în majoritate de maghiari (59% conform recensâmăntului cehoslovac din 1930, iar 84% conform recensâmăntului maghiar din 1941.). În cadrul arbitrajului era transferat la Statul Maghiar partea sudică a Transcarpatiei - cu orașele Ujhorod ("Ungvár"), Muncaci ("Munkács") și Bereg ("Beregszász") - într-o zonă care era locuit preponderent de etnici maghiari, dar
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
existat și o minoritate rutenă semnificativă. Anexarea orașelor Ujhorod și Muncaci după un scurt timp a devenit o sursă de conflict între unele forțe politice din Cehoslovacia, guvernul maghiar și elita politică a rutenilor. Pentru a evita dezintegrarea statului, guvernul cehoslovac a asigurat autonomia Transcarpatiei, cu data de 9 octombrie 1938 numind un guvern autonom ruten, în fruntele cu Andrij Brodij. Însă la începutul anului 1939 era acuzat cu separatism și arestat de către autoritățile cehoslovace. Succesorul lui devenea Avgustin Voloșin, sub
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
Pentru a evita dezintegrarea statului, guvernul cehoslovac a asigurat autonomia Transcarpatiei, cu data de 9 octombrie 1938 numind un guvern autonom ruten, în fruntele cu Andrij Brodij. Însă la începutul anului 1939 era acuzat cu separatism și arestat de către autoritățile cehoslovace. Succesorul lui devenea Avgustin Voloșin, sub conducerea lui a început organizarea treptată a unei Transcarpatie independentă. La Hust era organizat miliția cu numele Gărziile Sich, alcătuit din voluntari ruteni, sub conducerea politicianului social-democrat Dmitro Ivanovich Klimpus. După un scurt timp
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
Hust era organizat miliția cu numele Gărziile Sich, alcătuit din voluntari ruteni, sub conducerea politicianului social-democrat Dmitro Ivanovich Klimpus. După un scurt timp, miliția a devenit armata de facto oficială a regiunii autonome. La 6 ianuarie 1939 o unitate militară cehoslovacă sub conducerea generalului Lev Prchala a pornit un atac împotriva orașului Munkács. Asediul era respins de către garnizoana militară orășenească și voluntari maghiari localnici (dintre apărători șapte persoane au fost ucis). Referindu-se la atacul de la Munkács, ambasadorul maghiar din Berlin
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
politică s slovacilor, în fruntele cu Jozef Tiso a proclamat independența Slovaciei. Ca un răspuns, guvernul lui Voloșin tot a proclamat independența Transcarpatiei, declarând pe orașul Hust ca sediu a statului nou-create. În același timp, militanții ruteni au atacat garnizonul cehoslovac la Hust, care mai înainte a refuzat să retrage din oraș. Ca un rezultat al incidentului, mai mulți militanți au fost uciși, iar ostașii cehoslovaci au asigurat - temporar - pozițiile lor în Hust. La 15 martie dimineață a început ofensiva maghiară
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
orașul Hust ca sediu a statului nou-create. În același timp, militanții ruteni au atacat garnizonul cehoslovac la Hust, care mai înainte a refuzat să retrage din oraș. Ca un rezultat al incidentului, mai mulți militanți au fost uciși, iar ostașii cehoslovaci au asigurat - temporar - pozițiile lor în Hust. La 15 martie dimineață a început ofensiva maghiară împotriva Transcarpatiei. Conform planului operațional, trei grupuri de armate au fost înființate, cu sediile la Munkács, Ungvár și Beregszász, iar cu supravegherea ofensivei a fost
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
să continuă ofensiva în valea Tisei, până la Frasin. Grupurile din Munkács și Beregszász au atins scopul chiar în același zi, militanții ruteni au retras după lupte sporadice. În paralel, grupul din Ungvár a complicat în lupte violente cu armata regulară cehoslovace lângă satul Domaninci ("Alsódomonya", astăzi se constituie un cartier al orașului Ujhorod) și înaintarea lui a fost încetat. La 16 martie, Armata Maghiară a pornit atacul împotriva orașului Hust, care a devenit bătălia cea mai sângeroasă a conflictului, însâ trupele
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
Teceu Mare ("Técső"), iar după 114 de mile marș forțat, lângă Frasin a ajuns la granița Poloniei (colonelul Ungár în același an a fost decorat pentru faptul aceasta). În paralel, grupul din Ungvár, obținând întăriri seminificative, a forțat pe unitățiile cehoslovace să se retrage din teritoriul Transcarpatiei, iar la 17 martie a ajuns la Pasul Ujok. La 18 martie, o unitate rutenă a atacat un regiment maghiar la Slatina, dar fără succes. După bătălia aceasta, majoritatea militanților au capitulat, iar mulți
Invazia Transcarpatiei în 1939 () [Corola-website/Science/336579_a_337908]
-
români, această declarație a fost tradusă pe lângă rusă]] și franceză și a fost trimisă tuturor guvernelor puterilor Antantei, precum și ziarelor și partidelor politice românești și reprezentanților presei ruse, franceze, engleze și italiene. Memoriul a fost remis de asemenea unor organizații cehoslovace, poloneze, iugoslave și rutene. Documentul a fost remis în mâna autorităților române de către Onisifor Ghibu, deși fusese preconizat să fie trimis prin Octavian Goga. Memoriul-Manifest a avut un puternic ecou în România, la acest punct de vedere aderând inclusiv refugiații
Declarația de la Darnița () [Corola-website/Science/336586_a_337915]
-
militarului italian Alciro Deviani (decedat în octombrie 1941) și 36 de morminte ale soldaților sovietici care au murit în infirmeriile din Chișinău. Printre cei înhumați în cimitir se numără și două surori de caritate. Alte cinci morminte identificate aparțin militarilor cehoslovaci din cei 29 care și-au pierdut viața la Chișinău după retragerea legiunilor cehoslovace din Rusia bolșevică. De asemenea, 30 de morminte au fost atribuite unor ofițeri francezi care au decedat în sudul Basarabiei în timpul celui de-al doilea război
Cimitirul Eroilor din Chișinău () [Corola-website/Science/336840_a_338169]
-
sovietici care au murit în infirmeriile din Chișinău. Printre cei înhumați în cimitir se numără și două surori de caritate. Alte cinci morminte identificate aparțin militarilor cehoslovaci din cei 29 care și-au pierdut viața la Chișinău după retragerea legiunilor cehoslovace din Rusia bolșevică. De asemenea, 30 de morminte au fost atribuite unor ofițeri francezi care au decedat în sudul Basarabiei în timpul celui de-al doilea război mondial. Conform ARPR, la „Cimitirul Eroilor” ar fi înmormântați prizonieri germani și maghiari care
Cimitirul Eroilor din Chișinău () [Corola-website/Science/336840_a_338169]
-
că a fost mobilizat pentru a lupta în Galiția, unde a ajuns comandant al Fortul Nr. XI „Duńkowiczki” din Fortăreața Przemyśl. Căzut după capitularea fortăreței, în 1915, în prizonieratul rus, a reluat, în 1917, lupta de partea Antantei , în cadrul Legiunii Cehoslovace, distingându-se ca unul dintre cei mai proeminenți ofițeri ai ei. În această calitate, a intervenit decisiv în câteva dintre momentele critice ale acesteia, precum Bătălia de la Bahmaci sau Ocuparea stației Mariinsk de către Legiunea Cehoslovacă. De asemenea, în cadrul cooperării româno-cehoslovace
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
de partea Antantei , în cadrul Legiunii Cehoslovace, distingându-se ca unul dintre cei mai proeminenți ofițeri ai ei. În această calitate, a intervenit decisiv în câteva dintre momentele critice ale acesteia, precum Bătălia de la Bahmaci sau Ocuparea stației Mariinsk de către Legiunea Cehoslovacă. De asemenea, în cadrul cooperării româno-cehoslovace a reorganizat și condus, cu succes, Legiunea Română din Siberia (noiembrie 1918 - mai 1920). Revenit în Cehoslovacia a suit treptele ierarhiei militare până la gradul de general de armată, fiind, însă, în 1937, pensionat forțat, ca
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
Română din Siberia (noiembrie 1918 - mai 1920). Revenit în Cehoslovacia a suit treptele ierarhiei militare până la gradul de general de armată, fiind, însă, în 1937, pensionat forțat, ca efect atât al intrigilor, cât și al opțiunilor prosovietice ale politicii externe cehoslovace. Asemenea altor legionari cehoslovaci, Kadlec s-a căsătorit în Rusia, luând de soție pe fiica unui comerciant, care l-a însoțit, ulterior, la reîntoarcerea în țara sa natală. După pensionare s-a retras din viața publică și a trăit, până la
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
1918 - mai 1920). Revenit în Cehoslovacia a suit treptele ierarhiei militare până la gradul de general de armată, fiind, însă, în 1937, pensionat forțat, ca efect atât al intrigilor, cât și al opțiunilor prosovietice ale politicii externe cehoslovace. Asemenea altor legionari cehoslovaci, Kadlec s-a căsătorit în Rusia, luând de soție pe fiica unui comerciant, care l-a însoțit, ulterior, la reîntoarcerea în țara sa natală. După pensionare s-a retras din viața publică și a trăit, până la moarte, în Brno-Řečkovice. În
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]