2,485 matches
-
își înghiți lacrimile: Sînt un laș! Un laș mizerabil". Mașinile goneau lăsând în urmă ogrăzi pustii, mușcate râzând rural pe perdele croșetate, birturi fără mușterii, cu firma strâmbă, o basma albastră răsărită de după niște uluci. Pe o cutie poștală, o cioară croncănea Scuturîndu-și penele ude. * Avionul cu o cruce mare roșie zugrăvită pe fuselaj aștepta la marginea pădurii. Pilotul se apropie de maior. ― Cum a mers? ― Până aici a mers bine, surâse Cristescu. Să ne grăbim. Ar putea sosi mai devreme
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim? Cine e aiuritul care să se dorească vânat, nu vînător?... Dinu tăcea. Dar, spune-mi, l-am întrebat, de ce mai ții puștile în cătun? ― Împușc ciori, mi-a zis el, ridicîndu-se brusc. Hai să mergem. La întoarcere, am trecut prin dreptul cafenelei fără să ne mai oprim acolo. Când am ajuns la baltă și ne-am suit în barcă, soarele cobora și însîngera apa neagră. Nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Aristide. "Sau nu mai dorești?" Simțeam nevoia să-l umilesc în fata Martei. Asta mă răzbuna. "Încheie-te, vezi să nu răcești", și cu țeava puștii i-am arătat nasturii de la pantaloni, după care m-am întors spre poartă. O cioară dormea în vârful gutuiului. Am ochit-o, am tras, cioara căzu între urzici, însîngerată. Am apucat-o de o aripă și am azvîrlit-o spre Marta: "E cadoul meu pentru voi". Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în fata Martei. Asta mă răzbuna. "Încheie-te, vezi să nu răcești", și cu țeava puștii i-am arătat nasturii de la pantaloni, după care m-am întors spre poartă. O cioară dormea în vârful gutuiului. Am ochit-o, am tras, cioara căzu între urzici, însîngerată. Am apucat-o de o aripă și am azvîrlit-o spre Marta: "E cadoul meu pentru voi". Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns la mlaștină. Nu vroiam să vânez. Pentru Dinu mă dusesem
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de vedere cu admirația. Dar trebuia să storc din mine ultimele rămășițe de compasiune și de tact. Nu aveam nevoie de ele. Nu trebuia să mă gândesc decât la mine însumi, îmi repetam. Celorlalți, să le arunc, ca Martei, o cioară moartă. Mănușa mea, provocarea mea. Așa procedează cei care sânt adevărați vânători și vor să nu devină niciodată vînat! O clipă de ezitare și-ți smulge altul pușca din mână; apoi te împinge înainte și-ți lipește țeava de ceafă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: "E un cerb! E un cerb!'" Când am încercat s-o iau spre pădurea de sălcii, cineva mi-a strigat: Nu pe-acolo, pe aici". Era tata. Avea buzele vopsite cu roșu și făină pe față. "Ți-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Dar ce mai încoace și-ncolo, pur și simplu eu vorbeam vrute și nevrute, iar ea își aprinsese o țigară și mă urmărea pe sub gene cu ochii ei de culoarea ciocolatei jucînd în umbre și ape adînci, cu o căldură ascunsă. Și ciorile și corbii sînt păsări foarte deștepte, pălăvrăgeam eu privind aiurea peste dealurile din depărtare. Am văzut odată la televizor o emisiune în care o cioară a aruncat o nucă în stradă și a așteptat să treacă o mașină să spargă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ei de culoarea ciocolatei jucînd în umbre și ape adînci, cu o căldură ascunsă. Și ciorile și corbii sînt păsări foarte deștepte, pălăvrăgeam eu privind aiurea peste dealurile din depărtare. Am văzut odată la televizor o emisiune în care o cioară a aruncat o nucă în stradă și a așteptat să treacă o mașină să spargă coaja cu roțile, pe urmă a coborît și a cules miezul. Și asta făcea de obicei. Ea tăcea, ascultînd vorbele mele de parcă era chiar ceva
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim? Cine e aiuritul care să se dorească vânat, nu vânător? Dinu tăcea. Dar, spune-mi, l-am întrebat, de ce mai ții puștile în cătun? — Împușc ciori, mi-a zis el, ridicându-se brusc. Hai să mergem. La întoarcere, am trecut prin dreptul cafenelei fără să ne mai oprim acolo. Când am ajuns la baltă și ne-am suit în barcă, soarele cobora și însângera apa neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe Aristide. „Sau nu mai dorești?” Simțeam nevoia să-l umilesc în fața Martei. Asta mă răzbuna. „Încheie-te, vezi să nu răcești”, și cu țeava puștii i-am arătat nasturii de la pantaloni, după care m-am întors spre poartă. O cioară dormea în vârful gutuiului. Am ochit-o, am tras, cioara căzu între urzici, însângerată. Am apucat-o de o aripă și am azvârlit-o spre Marta: „E cadoul meu pentru voi”. Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
umilesc în fața Martei. Asta mă răzbuna. „Încheie-te, vezi să nu răcești”, și cu țeava puștii i-am arătat nasturii de la pantaloni, după care m-am întors spre poartă. O cioară dormea în vârful gutuiului. Am ochit-o, am tras, cioara căzu între urzici, însângerată. Am apucat-o de o aripă și am azvârlit-o spre Marta: „E cadoul meu pentru voi”. Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns la mlaștină. Nu vroiam să vânez. Pentru Dinu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de vedere cu admirația. Dar trebuia să storc din mine ultimele rămășițe de compasiune și de tact. Nu aveam nevoie de ele. Nu trebuia să mă gândesc decât la mine însumi, îmi repetam. Celorlalți, să le arunc, ca Martei, o cioară moartă. Mănușa mea, provocarea mea. Așa procedează cei care sunt adevărați vânători și vor să nu devină niciodată vânat! O clipă de ezitare și-ți smulge altul pușca din mână; apoi te împinge înainte și-ți lipește țeava de ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: „E un cerb! E un cerb!” Când am încercat s-o iau spre pădurea de sălcii, cineva mi-a strigat: „Nu pe-acolo, pe aici”. Era tata. Avea buzele vopsite cu roșu și făină pe față. „Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mestecă alune? E greoaie, nu măreață, Are aripi, dar nu zboară, Mai mult grea decât ușoară Și pășește ca o...? Violent mai abitir Decât cel de prin ogradă, El câteodată pradă, Dar preferă mai mult jir. E mai mică decât cioara, Cântă cum ar fluiera; Cântă-n zori și cântă seara, Uneori și peste zi. Dacă dansa nu era, Cine oare ne-ar trezi? Noi am sta cu ochii roșii Până ar cânta cocoșii. Până va veni Moș Ene, Vreau o
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
sectară și mă voi sili să comentez orice operă, din orice zonă ar veni. Este un viciu al contemporaneității (...) de a nu vedea decît parțial (...) criticul trebuie să binevoiască a nu mai considera noutatea ca pe o ciuhă de speriat ciorile”). La Perpessicius, spiritul critic nu se exercită ca exclusivism, dogmatism sau partizanat ideologic, ci la modul „benedictin”, împotriva oricăror exclusivisme și dogmatisme partizane, „viciul contemporaneității” fiind, în opinia sa, „parțialitatea”. Pledînd împotriva „sectarismului de generație și școală” importat din Occidentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pline de găuri în care creșteau arbuști și iarbă. Nimeni nu se-ngrijise să le curețe și să le repare după marea inundație. Ploile, soarele și gerul crăpaseră cărămizile, fărâmițându-le cam peste tot; ziua erau luate în stăpânire de ciori, și, la căderea întunericului, păpăludele încercau să dibuie cele câteva turme de capre rămase la balta din câmpie. Casele și clădirile își pierduseră frumusețea de odinioară, acoperișurile stăteau într-o rână, zidăria era ruinată, tencuielile și fațadele, mâncate de pete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
este supus de propria guvernare nesăbuită? Răspunsul era ușor: dai vina pe un dușman din afară. Dincolo de poarta orașului, cam la o sută de pași, fusese construită o schelărie de lemn pe care se lăsau stoluri de corbi, coțofene și ciori, care își luau zborul cârâind la sosirea vultanilor și a zăganilor. Aflat în spatele meu, soldatul care mă escorta călare a rânjit și mi-a spus: - Din prietenii tăi se înfruptă acum cele mai spurcate animale de pe pământ. Mi-am înghițit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
făcu rău, ca și când cineva i-ar fi Înfipt un cui În gât. Intrară pe o stradă pustie, unde părea că nu locuiește nimeni. Pe placa albă a semnalizatorului stradal se putea citi: strada Mangili. Era o tăcere profundă, doar câteva ciori fățarnice se strigau de la o creangă la alta. Polenul plutea În norișori pufoși ca vata de zahăr. Parcă nici nu erai În Roma. De o parte și de alta a străzii, În spatele porților Închise, dincolo de cedrii misterioși, se zăreau vile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Râzi, tu, râzi, că mama a făcut găluște! spuse Axel. Oricum, ție nu-ți mai cresc. Dar ei nu-i pot face. Sfârcurile nu sunt Încă destul de mari. Valentina Își privi cu dispreț toracele scheletic. Era ca o sperietoare de ciori. Cred și eu că nimeni nu te observă. Nu-ți poți face... — Stai calmă, ți-l fac pe buric, o liniști Axel Rose. Și apoi, la anul, dacă Îți place, când vei purta măsura cinci, te Întorci, și ți-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și lăsase hainele într-o scorbură, ca să le ia repede după aceea. Avea un arc care trimitea săgeata cu vârtej și-l ținea doar pentru evenimente speciale. A tras în el cum l-a văzut pe mal, zgribulit ca o cioară plouată, și nici nu s-a mai uitat să vadă cum cade; a luat-o imediat de unde venise și dus a fost. Pentru Teodosie și pentru Zogru a fost cumplit, căci săgeata era otrăvită cu un amestec care intra greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
aruncându-i o privire cruntă; nici măcar tinerețea Rahelei nu era o scuză suficientă pentru greșeala impardonabilă ca o fată să vorbească în timp ce bărbații își adresau unul altuia cuvântul. Rahela pe vine, urzind gânduri otrăvite la despre sora ei mai mare, cioara asta asupritoare, capra cu ochii încrucișați. Vorbele spuse de Iacob despre ospitalitatea lui Laban erau doar o minciună politicoasă, iar Laban nu era deloc impresionat de aspectul nepotului său. Nu erau multe lucruri care să-i facă plăcere bătrânului, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
multe, alergând către Miazănoapte. Pisici din cele mari alergau cot la cot cu capre și cu mamuți, animale din cele cu gâtul lung fugeau Într-o liniște plutitoare alături de lei cu ochii holbați, vulturi lunecau aproape de pământ, bezmetici, amestecați cu ciori, vrăbii și cuci, ba chiar și șerpi sâsâiau de jur Împrejur, târându-se orbește, lovind cu capetele În culcușurile noastre pentru a se târî degrabă mai departe, spre Miazănoapte, prin ierburile Înghețate. Ne-am ridicat din culcușuri și am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ai Îmbrăcat acasă. Nu l‑ai purtat decât o singură dată, ca să‑mi faci mie plăcereă - Nu pot să neg că nu l‑am socotit utilizabil. - Utilizabil nu‑i cuvântul potrivit. Voi doi n‑ați fi Îmbrăcat nici o sperietoare de ciori cu el. Ravelstein, fumător În lanț, care aprindea o țigară de la alta, s‑a tras Îndărăt, poate ca să evite flacăra brichetei, poate pentru că se scutura de râs. Când a fost În stare să vorbească, mi‑a răspuns: - Mă rog, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Rico, aș fi murit la San Juan. Și dacă, așa cum voiam eu, aș fi tras un somn bun În patul meu, m‑aș fi trezit mort. Rosamund zicea că fără oxigen n‑aș fi putut trece noaptea. Pe măsură ce se Însera, ciorile Își sunau claxoanele. Aici deveniseră păsări urbane. Un poet francez le numise les corbeaux délicieux - dar care poet anume? Mă Îndoiesc că măcar Ravelstein ar fi știut. Mintea mea nu mai izbutea să se urmărească pe sine. Dar eram convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
până la etajul trei, o Întâmpina pisica, ori salutând‑o, ori acuzând‑o că a neglijat‑o. Era un motan de la țară, care se hrănise În trecut cu șoareci, veverițe și păsări. Acum Își petrecea zilele urmărind nostalgic mierlele, gaițele și ciorile uriașe. Acestea din urmă par mult mai mari decât ciorile de pădure - poate În contrast cu dimensiunile reduse ale vegetației urbane domesticite. Când se lasă seara, ciorile umplu văzduhul cu stridențe ca de ferăstraie pe acoperiș. Presupun că boala mea o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]