1,405 matches
-
ne-a chestionat într-o zi, în tramvai, dacă am mai văzut rațe cu rotile, întrucât el zărea respectivele rațe de pe Someș ca patinând pe rotile. În rest, locuitorii zac în griul vieții lor plictisite și nu au ochi pentru ciudățenii, minuni, extravaganțe etc. În ce mă privește, am priceput chestiunea rațelor de pe Someș ca pe o ghicitoare nu foarte grea ori, și mai exact, ca pe un soi de talisman ajutător. Nu era o mare taină, dar era ceva care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
sau interacționează în moduri semnificative. Creativitatea sau anormalitatea într-un caz sau altul poate favoriza apariția excepționalului în celelalte cazuri: o întîmplare sau un episod redat cu o frecvență repetitivă va cuprinde inevitabil anacronisme în ceea ce privește ordinea cronologică, și ciudățenii mai complexe în durată. Ar trebui să avem totuși în vedere posibilitatea ca alte metode, ce nu sînt genettiene - cum ar fi cele stilistice care se referă strict la tiparele temporale și aspectuale ale unui verb dintr-o narațiune, apoi
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
supraviețuire și vor fi selecționate și transmise. Cum putem înțelege (fără a accepta selecția naturală) de ce viespea adună o hrană pe care nu a văzut-o niciodată, pentru a alimenta o larvă pe care nu o va vedea niciodată. Această ciudățenie poate fi înțeleasă doar prin selecția naturală. Are viespea emoții? Definiția lui Platon conform căreia "pasiunea este un animal sălbatic care caută să scape din corpul omenesc" devine, în accepțiunea lui Darwin, o atitudine înnăscută, similară cu cea a animalului
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
scrisoare de dragoste din literatură" (Nigel Nicolson), această dragoste poate fi motivul pentru care scriitoarea și-a înzestrat eroina cu o existență echivalentă nemuririi, deci și cu o memorie enormă, în a cărei arcuire s-a țesut, cu miracolele și ciudățeniile ei, lumea modernă. În momentele ei de reverie și singurătate, Orlando, ajunsă la maturitatea vârstei de treizeci și sașe de ani, întoarsă sub stejarul adolescenței sale, intuiește cum e să fi trăit totul. "Dilemateca", anul VIII, nr. 84, mai 2013
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
instalat permanent între lumi, ca prezențe ce-și semnalează, de fapt, absența. Cultura victoriană a morții, atât de marcată în veacul ei nemilos de schimbările esențiale ce au impus lumea modernă, a cultivat atent impenetrabilul și incertitudinea. Numeroși pasionați de ciudățenii, posesori ai unor colecții de fotografie veche, invită vizitatorii târgurilor vintage online la jocuri detectivistice aproape perverse, având în vedere bizara plăcere implicată. Fotografii de secol XIX, înfățișând copii și tineri palizi, cu priviri fixe, având în spatele picioarelor, abia vizibil
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
să-mi iau o sanitară și necesară distanță de „eul” meu, uzat de atâta folosință și exhibare ... Cretinul muzical „interpretat” de Paul din Animale bolnave sau „retardatul” debutant În proza anilor ’60 sunt, ați Înțeles, alte „insigne” ale binevenitei mele „ciudățenii” din care, Încă, se pare, se hrănește forța mea de creație. „Capacitatea” mea de a nu-l „Înțelege” imediat pe cel din fața mea, modul lui de a gândi și reacționa, firea sa sau, dacă vreți, incapacitatea mea de adaptare la
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sacrificat", iar "existența civilă" a poetului, ziarist la "Timpul", să înceteze. Urma ca "existența civilă" a poetului (prima sacrificare) să fie înlocuită cu mitul poetului, prin ceea ce avea să fie poezia lui Eminescu, apărută în primul volum, îngrijit de Maiorescu. Ciudățeniile destinului (sau ciudate aranjamente, după opinia istoricului) fac ca această exilare a poetului din cetate să fie explicată de către unii din contemporanii acestuia, implicați, printr-o nobilă dorință de salvare, în ceea ce s-ar putea numi o adevărată conjurație în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în cârcă fel de fel de păcate. "Nu înțelegeam de ce l-au mai primit în casă și i-au arătat atâta cinstire", rămâne total dezorientat inocentul și visătorul Dimitrie Cristea de perfidia și falsitatea relațiilor umane dintre varvarieni. O altă ciudățenie varvariană ține și de atitudinea țăranilor față de pământ. Căruțașul Săsărman, întrebat dacă ar accepta să i se restituie pământul luat în cooperativă, răspunde: "Păi, ce să facem noi cu pământul ?" Dimitrie Cristea e convins că "un țăran cu picioarele pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la ciudata situație în care țăranul devenise simultan hoț și păgubaș, adică Săsărman își fură propria căciulă, situație, de altfel, cunoscută foarte bine în subtext de către toți cei trecuți prin malaxorul social al regimului totalitar al "dictaturii proletariatului". Încă o ciudățenie a misterului varvarian îl lasă perplex pe Dimitrie Cristea, și acest lucru se întâmplă atunci când Sticlaru, "poetul răsfățat al Varvarei", la una din adunări recită patetic un poem închinat primarului, lăudându-i spiritul revoluționar și dragostea pentru satul natal. Emoționat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să o scrie. În finalul cărții, după ce supraviețuiește calvarul "varvarian" și dispare, pornind în căutarea "formulei corecte", personificată prin chipul iubitei sale Cora Solomon, "formulă" necesară pentru contracararea sindromului de "varvarianită", Dimitrie Cristea îl avertizează pe narator și de alte "ciudățenii": că este o adevărată tragedie faptul că "nimeni din afara Varvarei nu crede în existența varvarienilor". În plus, pentru a ne pune la încercare credința, "Dumnezeu ni l-a trimis pe Diavol cu toată hidoșenia smintirii dintre vorbire și faptă (...) și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ci ocrotește gratuitatea viciului". Aceste rânduri au fost scrise de prozator cu mai bine de trei decenii până la apariția tembelizantei emisiuni televizate distractive "Vacanța Mare", aceasta corespunzând întocmai celor spuse de personajul cărții, alias Theodor Сodreanu. Bineînțeles, la toate aceste "ciudățenii varvariene" cititorii ar putea adăuga nenumărate exemple din viața noastră reală trecută prin ciurul ideologic al totalitarismului, când întâlnești la tot pasul cazuri de duplicitate, ipocrizie, lipsă de discernământ, de punctualitate. Naratorul, tânărul prozator și ziarist Dragoș Ivănescu, cu două
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vrăjitorești". Naratorul este pus în situația să revină în oraș, la casa din strada Arcadiei, unde reușește să-i smulgă lui Dimitrie Cristea niște lungi și pasionante mărturisiri. Cititorul află că după ce îndărătnicul profesor se ambiționează să nu cedeze în fața "ciudățeniilor varvariene", vrând cu orice preț să ajungă la rădăcinile varvarianismului, decide "să reziste cu propriile lor arme, să-i înșele cu perfidie, dându-le impresia că devenise unul de-al lor". Ajunge chiar să accepte ideea de a se căsători
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
soția lui, Lea, îngrijește de misterioasa plantă crospec din care motiv aceasta iese din curtea casei o singură dată pe an în noaptea de înviere, la Paști. Unii varvarieni mergeau la biserică nu din considerente religioase, ateismul fiind o altă "ciudățenie" a lor, ci doar "ca să se poată lăuda ulterior că o văzuseră în carne și oase pe Lea". Evident, crospecul este o invenție a autorului, Dimitrie Cristea explicându-i naratorului că sensul vine de la numele lui Cronos, adică noțiunea ține
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acestuia de a nu părăsi satul, știind că "toți cei care vin, înstăpâniți repede de duhuri, simt chemarea să plece dincolo, (în afara Varvarei, n.n.) transformându-se, fără știrea lor, în misionari. Săsărman însuși este astăzi un astfel de trimis". Adică, "ciudățenia" varvarienilor se scurge astfel dincolo de hotarele satului, contaminând regiunea, apoi țara, după care vine rândul continentelor, prefăcând lumea într-un sat planetar după chipul și asemănarea Varvarei. Halucinanta "călătorie" din oglinda neagră, care se află în camera unde crește crospecul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
celui din imperiul sovietic. Ceea ce transpare din subtext, într-un mod surprinzător, este valabil și astăzi, în plină escaladare a procesului de globalizare, fenomen obiectiv care, conform părerii scriitoarei Patricia Nolan din Irlanda, intensifică sentimentul "omului fără patrie" și toate "ciudățeniile" varvarienilor rămân în picioare, adică se ajustează perfect la comportamentul omului modern în "satul global". "Varvarianita" este un sindrom înnăscut al omului secolului XXI și acesta îl "ajută" să trăiască în "satul global", despre care scriitorul Gabriel Chifu spune într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
capetele pătrate ale conducătorilor statului dintre Nistru și Prut excelează într-o altă absurditate, în cea a moldovenismului, teză stalinistă și imperială a panslavismului. În eseul Națiunea moldovenească un proiect eșuat? Th. Codreanu explică în cele mai mici amănunte această "ciudățenie" despre o nouă "națiune" care, în pofida tezei că popoarele sunt creații ale lui Dumnezeu, a fost concepută de "teologii" comuniști de la Chișinău după modelul deja verificat de "teologul" Stalin. Apelând la o spusă a istoricului ieșean Al. Zub, autorul subliniază
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
aparent protestatară, "mișcarea" nu avea de oferit nici un protest, tăvălugul optzecist înlocuia tăvălugul proletcultist. Numărate pe degete, talentele nimerite în mișcare au rămas pentru multă vreme amețite de drogul ideologic. După 1989, prelungirea acestei agonii culturale a fost posibilă datorită ciudățeniilor oferite tot de un post: postcomunismul, grație căruia postmodernismul se transforma într-un cripto-postmodernism. De altfel, bine îl citează Theodor Codreanu pe Adrian Dinu Rachieru: "gestionarea dezastruoasă a țării, dizolvarea autorității, multiplicarea centrelor decizionale, instalarea haosului fac din România, prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
paradigma a transmodernismului (p. 265). Cunoscuta analistă, "una dintre "logodnicele stelare" ale poetului național" (după o vorbă a lui Paul Anghel), iscând la București, cu ani în urmă, o furtună în eminescologie, mirată apoi ca trăitoare în spațiul helvet de ciudățeniile și alergiile elitiștilor noștri, își continuă preocupările exegetice de impresionantă consistență ontologică. După popasul în "luminișul cristalului", urmează, după câte știm, un studiu consacrat unui Eminescu dincolo de Heidegger, plombat în orizont platonician. Așadar, o grilă inedită de lectură, referințe înalte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spre a da un aer livresc scriiturii, atunci aspectul articulat trebuie scris "motto"-ul, ca și în cazul altor neologisme neasimilate, precum "kitsch"-ul ..." (și nu "kitschul" sau "kitschului" cum este ortografiat de dl Manolescu la pag. 1126). Referitor la "ciudățenia produsului", Th. Codreanu își expune argumentele pe întinsul a șapte capitole, șase dintre ele având drept subiect central noțiunea canonului. La apariția Istoriei... manolesciene, Th. Codreanu era conștient de faptul că "în prima etapă această carte va stârni reacții contradictorii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
legănatul călătorilor pe locuri, în marșul trenului peste văi ori peste prerii și urmează bandiți care atacă vagonul, piei roșii care defenestrează, extrapolări, cînd știu că legănatul e totul, oamenii care au făcut America, născuți și nenăscuți, ajung la destinație! ciudățenia nopții, prea sînt smolite ferestrele, Hălăucești clipirile neliniștesc mai rău, ne soarbe pacea, exagerăm electric luminătorii, pacea în neliniște, Mircești, apoi legea vitezei, că nimic nu este mai rapid ca moartea! Săbăoani umbra de bicicletă lunecă pe alături, stăpînul a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
conforma credinței noastre. Printre cei invitați l-am remarcat pe ambasadorul X, reprezentantul unei țări africane, căsătorit cu o ucraineancă blondă. Acesta era singurul care a preferat meniul nostru de post, fapt care m-a intrigat. Nedumerit oarecum de această ciudățenie, l-am abordat în timpul servirii "digestivului". Sînteți cumva ortodox? Nu, eu sînt cam ateu, soția însă este ortodoxă. Totuși, domnia sa nu a... Nu-i prea habotnică. Dar dumneavoastră păstrați postul ortodocșilor? Numai în Vinerea Mare. Nu prea înțeleg... Este o poveste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vederea tablourilor, dacă are copii așa de mici. Era tare generos señor Lázaro. Oferea tablourile sale ca și cum ar fi oferit cărți de vizită. Într-o zi mă invită la el acasă ca să bem o cafea împreună. O să vă povestesc o ciudățenie, mă incită el cu o voce abia auzită. Nu locuiam departe unul de altul, așa că am decis să merg pe jos. Amfitrionul meu era vădit emoționat. Pe terasa umbrită era așezată o masă din plastic și două scaune, tot din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
totodată capabili să le recunoască în acțiune pe o scenă mult mai mare, în cazul de față cea pe care o constituie ansamblul fenomenelor vieții, din care istoria umană face parte. Astfel, teoria despre corsi e ricorsi, considerată uneori o ciudățenie fără consecințe în opera lui Vico, ar avea de fapt o importanță considerabilă. Căci dacă prin conștientizarea istoriei lor oamenii descoperă că providența acționează folosind mereu aceleași modele, care sînt în număr finit, devine posibil să ajungem prin extrapolare de la
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
fiind o unealtă a Naturii, a evoluției ei. Coane Aurel, ești desigur dezamăgit. Dar numai asta apare iscodind Natura. Astăzi. Altceva ai vrut poate, dar altă dată. Dacă știi să Împrumuți... „Perpetuum duminical“, 29 august 1999, ora 17,17 2. Ciudățenii evolutive Dacă delicata mea prietenă 41, amfitrioana noastră, m’ar fi Întrebat doar dacă omul va evolua, i-aș fi spus că da. Și gata cu intervenția mea. A nuanțat Însă: biologic. Și, oricât m’aș strădui, nu-i pot
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
prin situarea noastră Între două stabilități: cea veche, respectiv cea viitoare. Ca și În focarul lentilei, aceea care inversează imaginea, și unde nu se poate remarca nimic, perioada ce-o traversăm, una de salt calitativ, e gazda celor mai mari ciudățenii. Numai să nu „dăm colțul“ până ce vom „evada“ din focarul lentilei nu știu cui... Era vorba de leu? Păi, ca monedă virtuală, de calcul, el există Încă din secolul al XVIII-lea, inspirat de o monetă olandeză care avea, pe ea, chiar
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]