1,228 matches
-
strălucitori. Primul zgomot pe care il scoase aproape că îi asurzi pe bieții sălbatici, care nu auziseră niciodată sunetul vreunui instrument metalic, ale cărui note erau de o sută de ori mai puternice decât cele scoase de cea mai mare cochilie. Clopot! Ce cuvânt blestemat! Clopotul de pe Sân Juan Nepomuceno deveni, dintr-odată, obiectul cel mai grozav pe care il admiraseră vreodată, căci nu numai că era cea mai mare bucată de metal pe care o văzuseră până atunci, dar scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dinți, care începură să urle și să-și agite amenințător armele în aer, aparent cu intenția de a-i obligă să se îndepărteze de apele acelea. Se dovediră inutile atât gesturile prietenoase ale celor de pe vas, cât și sunatul din cochilie și chiar - în ultimă instanță - bătutul clopotului. Singurul efect al acestui ultim procedeu fu acela că, pentru câteva minute, agresivii băștinași ramaseră că trăsniți, însă imediat după aceea lansară asupra navei o adevarată ploaie de pietre, precum și câteva sulițe, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lipit de piept și de spate are fața Îmbujorată nădușită mustața blondă Îi dă un aer tineresc parcă-i un flăcău ieșit la horă femeia pirpirie Îmbrăcată În negru văruiește pietrele din jurul copacilor mută și adunată În munca ei o cochilie de melc mai mare pripășită printre rădăcini și frunze „ce să facem doamnă ne bucurăm și noi de primăvară cum putem“). — E o femeie rea. Nu trebuie să vă fie milă de ea. Mi-a mîncat sufletu cu — Se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
clipă de neatenție - ochii negri ai iubitei, mierea limbii ei catifelate - s-a și mutat pe cerul celeilalte emisfere. De-acum Înainte, pe tropicul subecuatorial al Capricornului, acolo unde mă născusem spre a-l lepăda În lumină, Îmi văd nisipurile, cochiliile goale ale subțiorilor, apa tulbure Într-o lagună uitată, apa din uterul meu. O să-și spele trupul cu o bucată de săpun găsită În buzunar, o să se scufunde În această apa neschimbătoare, mereu schimbătoare ca o zi de ianuarie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-și face un rost sau de a-și satisface o plăcere, Încă Învăluiți În stratul protector prin care Înotau cu doar o fracțiune de secundă În urmă, șoferi care nu demult goneau cu viteză pe o autostradă, părând invulnerabili În cochilia lor de tablă, directori de bancă subtilizați din miezul aurei de mânuitori ai banilor, coafeze care Încă aveau föhnurile În mâini și căutau cu degetele șuvițele pe care să le aranjeze, țărani scărpinându-se pe sub căciuli. Era o mulțime Înfricoșătoare
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
dar nu În Încercarea de-a se pricopsi, ci pentru a implora Îndurarea automobilului, lucru inutil, Întrucât acesta a storcoșit-o fără milă. Sau muncitorul care lucra la asfaltarea carosabilului, dar care acum, după ce o betonieră Își răsturnase asupră-i conținutul cochiliei rotitoare, Încremenea lin pe marginea drumului. Un singur cetățean se păstrase cumva deasupra Întregii situații și, cocoțat la postul lui din centrul intersecției, Își revenea În simțiri după lovitura de cartof Încasată În ceafă. Deschizând ochii, polițistul s-a trezit
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
-l presără peste apa ce dăduse În clocot, apoi o acoperi cu o piatră netedă de prundiș. Aburul prinse a ieși În fuioare subțiri de sub piatră, iar el mai așteptă câteva clipe Înainte să deșerte apa și praful Într-o cochilie mare de melc În care Îndesase un snop de frunze de mentă. - O să te răcorească, Îmi zise Înainte să-mi Întindă cochilia. - Ție, Aban, am spus și am Întins spre el palma cu degetele rășchirate. - Ție, Krog, răspunse el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fuioare subțiri de sub piatră, iar el mai așteptă câteva clipe Înainte să deșerte apa și praful Într-o cochilie mare de melc În care Îndesase un snop de frunze de mentă. - O să te răcorească, Îmi zise Înainte să-mi Întindă cochilia. - Ție, Aban, am spus și am Întins spre el palma cu degetele rășchirate. - Ție, Krog, răspunse el și, În clipa aceea, femeile ieșiră din adăpostul lor. Începea să se răcorească, În sfârșit, dar trebuia să așteptăm ca luna să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne-a vizitat Dogon. Pe Dogon n-ai să-l vezi niciodată, dar ai putea să vezi leul dacă vii cu mine, Îmi zise Tuni, surâzând. M-a tras după el pe o altă peșteră care urca, răsucindu-se precum cochilia unui melc. Pământul de pe jos nu era drept, ci avea un fel de lespezi puse una peste alta, ca să te ajute când pășești. - Logon mi-a spus că nici măcar Dilc al lui nu s-a gândit la așa ceva, se făli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
centimetri. E drept, verișoarele mele se jucaseră cu vlăjganul meu, dar asta fusese de mult, pe când el nu era decât un cocoșel. Într-adevăr, mângâiasem castorul soră-mii, dar și asta fusese de mult, pe când umezeala ei de melc fără cochilie mă păzise de năzbâtii mai mari. Acum însă eram în fața femeii! Femeia cristalină, dominatoare și fragilă, femeia cu care umblasem trei luni de mână și pe care o sedusesem cu fraza 4 din ghidul seducătorului: „te-ar deranja mult să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
trup ca blana de pe miel), poetul evocă spații nefirești, improprii cel puțin respirării, adică visării: sertarele noptierei; un sertar în care chiar s-au copt strugurii, deci un univers închis, în care se simte afundat în spaimă /ca într-o cochilie de melc, astfel încât până și sentimentul, în general, salvator, iubirea, se estompează treptat: Tot mai abstractă ești iubita mea. Spaime ce devoră, un strigăt /din abisurile în transă ale cărnii etc. sunt imagini-coșmar, întrupări ale aceleiași disperări în fața sfârșitului, când
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
terase cu espresso mic și foarte tare care îl fortifică pe Mircea, pe lângă băncuțe, biserici și la Castello di Salvaterra, unde se organizează turniruri, concerte de muzică barocă și muzică de trubaduri. Suntem, e drept, într-o oază, într-o cochilie, într-o paranteză, cu timpul cotidian suspendat, locul perfect pentru timpul și non-timpul unei sarcini. Acestui timp și non-timp mă abandonez fără regret. Nu mă opun stării de rău-bine, nici gustului metalic din gură și uneori din creier. Îmi feresc
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
mai are ceva de luat, o carte, pe care i-a împrumutat-o mai demult. Surâsul Giocondei. O vâră în geanta cât un hârdău. Trage ușa după ea și coboară iute-iute cele patru etaje de trepte răsucite în formă de cochilie de melc marin. Iese în stradă cu grijă, strecurându-se printre porțile mari de fier forjat și uitându-se în dreapta și stânga pentru a se feri de privirile trecătorilor. Nu prea mulți fiindcă e târziu și e ceață. În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
îngrijorător. Îmi aduce aminte de o poezie, zice delfinul. De unde știi tu atâtea poezii? se miră Arion. Din mare. ─ Ce poezie? ─ O poezie care se cheamă Melcul din lună. Începe așa: „Cel mai trist lucru din lună e melcul fără cochilie Îl depistezi după bocet, un bocet sfâșietor și teribil” Nu începe bine, zice Arion. Se termină și mai prost, zice delfinul. Acuma spune, dacă tot ai început, zice Arion. ─ Toată poezia? ─ Zi doar sfârșitul. Ultimele câte versuri? Păi câte are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pământ, în jurul mesei praznicare, scunde, moldovenești, s-a adunat familia care a pregătit bucatele împreună cu toate cimotiile ogrăzii, văzute și nevăzute: doi zăvozi smoliți, alergând după umbra unui pește, un mâțișor înfășat legănat de părinții săi dungați, un melc cu cochilia sidefie subțiată de timp, înaintând cu delicatele sale cornițe în vânt spre aburul ademenitor, înscriindu-se astfel și el în cohorta chemaților. O prezență semnificativă este mitologica zână, parcă înfățișată ca o floare roșie, îmbrobodită, cu chipul de babă, depănând
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
În restaurant mă calmează, alină, Împrospătează. Eu sînt un artist Înglodat În munca editorială. Probabil că asta se numește frustrare, valuri de sifon turnate peste o tot mai slabă dar autentică disperare, saxofon pe malul oceanului, sunete În formă de cochilie, de molie, pe insulele Capului Verde, acolo unde zboară papagali În criză existențială În fîlfîiri prelungi pe deasupra literaturii, semnul sub care stau, semnul Întrebării, dacă ascult acum și arpegiile pianului mă gîndesc la Andrei, care doarme. La 14 luni era deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
capitole de asurzitorul instrument cu tijă ce produce pe alocuri duioase sunete fiziologice, culminînd cu re majorul prelungit care, tradus În cuvinte, sună astfel: „Cauza cauzelor, cloaca sordidă care a Împuțit atmosfera țării săptămîni după săptămîni, În trista piață a Cochiliei, puroiul erupînd pestilențial la 13 iunie”. După o scurtă pauză cu gîfÎit produs de acest pasaj de virtuozitate unde apare cochilia și nu se vede melcul, trombonul este Înlocuit cu alt instrument solist și se execută o frază muzicală superbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cuvinte, sună astfel: „Cauza cauzelor, cloaca sordidă care a Împuțit atmosfera țării săptămîni după săptămîni, În trista piață a Cochiliei, puroiul erupînd pestilențial la 13 iunie”. După o scurtă pauză cu gîfÎit produs de acest pasaj de virtuozitate unde apare cochilia și nu se vede melcul, trombonul este Înlocuit cu alt instrument solist și se execută o frază muzicală superbă, purgativă, la bîtă. Iat-o: „Domnul Cornea a transformat o simplă bastonadă de salubrizare citadină În POGROM !” Blasfemia este spulberată astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Ești singura care mă cercetezi nu te cunosc, nu îți știu chipul nu vrei să cerni nisipul părerilor de rău; îți scufunzi scrisul ermetic în cochiliile pietrificate ale melcilor pierduți prin încâlceala prăbușită a gândurilor noastre lăuntrice. Sunt visător îmi place să-mi arăt urâțenia și să ascund frumusețea zilei numai în tine! Ți-ai ales un nume potrivit cu trezirea inconștientă a unor lacrimi, bizare
Singurei by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83907_a_85232]
-
Monstrul de pian rînjea. Norocoasa rivală era cîntăreață de operetă. Ea cînta, eu nu. Rîvneam la sărutul cu gust de vișină metisă. Mă trezeam cu el în dinți, în cerul gurii. Nu știu cum s-a scurs vara, învățînd pentru admitere în cochilia grădinii. Numai vară n-a fost. Vorba vine că învățam. Mă ghemuiam sub bozii de după dîmboc și scînceam ca Tano. Nodul din gît părea a fi o bucată din mărul raiului: bucata abia înghițită din fructul oprit. Am ratat examenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fi mai rău de atât ? Nu știu să-ți spun. Mă trezesc uneori ca și cum aș fi încă acolo, dar, pe urmă, nu mai știu, simt că zăbrelele se pot închide din nou, că port pușcăria după mine, ca pe o cochilie. Aveau o îndemânare neobișnuită în a ne scula din morți. Uneori, era cât pe ce să reușim. Dar atunci ne loveau într-un fel care ne scotea din ghearele morții. N-ai să crezi, dar până și moartea, pe care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la secție. Nu de șmotru mi-e frică, da’ îmi iau cârjele și trebuie să mă tărâsc ca o râmă, ba, mai rău, cu balele alea pe care le lasă în urmă cârpa udă, parcă aș fi un melc fără cochilie. P-ormă, mi-e frică de câini și ați văzut că nu pe degeaba. Mi-e frică să nu mă lase și genunchiul ăsta pe care-l mai am. Mai bine mă nășteam copac, n-aveam nevoie să mă reazem
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bărbați, ăștia nu sunt nimic. Pentru ei fac pe doica, e ca și cum le-aș întoarce compresele de pe o parte pe alta... Unii au pielea așa de moale, ca niște prunci... Sunt fleșcăiți și umezi între picioare ca niște melci fără cochilie... Le e frică de moarte și n-au cui spune asta. Ce crezi că fac eu ? Îi ascult... Ei cred că, dacă plătesc, nu mai au de ce să se rușineze. Și eu nu râd de ei, nu zic nimic, sunt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rugini la lacătul acesta. Grindina va sparge un geam și, nefiind înlocuit, acela va fi semnul că acolo nu mai locuiește nimeni. Însă cei care vor sparge ușa nu vor găsi nimic, pentru că nu vor ști ce să caute. O cochilie golită. El nu va fi găsit. Dar nu pentru că n-a fost niciodată, ci pentru că alții, în altă parte, i- au luat locul. Maca nu mai înjură în gând, deși ar fi putut socoti că era nimerit să o facă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pat al sufletului“, care e în formă de barcă. Picioarele i-au fost legate cu șnur roșu și a fost îmbrăcată cu o robă de Curte argintie, lungă, brodată cu tot felul de simboluri: roți ale norocului, reprezentând principiile universului; cochilii în care se poate auzi glasul lui Buddha; umbrele din hârtie de vată care protejează anotimpurile de inundații și secetă; sticluțe care conțin fluidul înțelepciunii și magiei; flori de lotus, care reprezintă pacea; peștișori aurii pentru echilibru și grație; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]