27,125 matches
-
de feerie și totodată confirmîndu-l discret în dezolarea sa fără leac: "Nea Gică ascultă Ella Fitzgerald, It's only a papermoon, și taie cu foarfeca lui cea mai bună nasturi de carton, răsucește coifuri din hîrtie lucioasă, atîrnă dintr-un colț în altul al camerei ghirlande împletite, aprinde lumînările din brad, pune artificiile pe calorifer, îndreaptă încă o dată fundele cutiilor împachetate în inimioare și Moș Crăciun și brăduleți și reni și fulgi expandați de zăpadă, uite-atîta de mari. E îmbrăcat în
Vis și delicatese by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16907_a_18232]
-
ce-o să mor, pe mine să nu mă-ngropați și nici să nu mă ardeți. Mai bine mă-mpăiați. Da' să nu puneți paie, să puneți păr. Să mă-mpăroșați, cum ar veni. Și să mă așezați undeva într-un colț de frizerie, în halat alb, cu o foarfecă într-o mînă și cu briciul în alta. În buzunarul de la piept să-mi puneți un pieptăn. N-aveți grijă, că nu se sperie nimeni. Cine m-a cunoscut știe că-s
Vis și delicatese by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16907_a_18232]
-
vitregă fiindcă aceasta era frumoasă și bună, în timp ce a ei era urîtă și respingătoare." Într-o zi de iarnă, cu ger și zăpadă mare, ea o trimite în pădure după fragi, îmbrăcată într-o rochie de hîrtie. Îi dă un colț de pîine uscată, sperînd că fata va muri de foame și frig. " Ajungînd în pădure, ea zări o căsuță la fereastra căreia erau trei pitici. Ea le dădu bună ziua și bătu încet la ușă. Ei îi strigară să intre, ea
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
supraviețuirea, înfrîngerea: "și de fapt ar trebui să recunosc/ că te doare/ auzind cum urcă treptele casei/ acum el nu este altceva decît un războinic/ îmbrăcat cu ciorapi de piele neagră/ care dorește cu disperare să supraviețuiască/ între pleoape/ și colțul gurii/ după o înfrîngere/ drumul e întotdeauna prea lung? (războinicul cu ciorapi de piele). Nu e ocolită nici sinuciderea: "poate că ajunsese la capătul puterilor/ acel bărbat/ atunci cînd se arunca de pe terasa/ ultimului etaj/ plăsmuindu-și pe drum aripile
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
întîmplă/ prin apropiere/ va trebui să scoți bateriile din scorbura copacului// ramurile își încetează mișcarea// cîțiva cîini vagabonzi se opresc/ lîngă zidul casei de alături/ adulmecînd un șir de căcăreze// și se mai vede piciorul unui mort/ care tocmai dă colțul străzii/ deghizat în Moș Crăciun// la sfîrșit închide ferestrele tabloului// și întoarce-l cu fața la perete// acolo zăpada nu este altceva decît o apă/ care vopsește pielea în albastru? (tabloul). Motivul tabloului e recurent: "după colț chiar în spatele ușii/ atîrnă un
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
unui mort/ care tocmai dă colțul străzii/ deghizat în Moș Crăciun// la sfîrșit închide ferestrele tabloului// și întoarce-l cu fața la perete// acolo zăpada nu este altceva decît o apă/ care vopsește pielea în albastru? (tabloul). Motivul tabloului e recurent: "după colț chiar în spatele ușii/ atîrnă un tablou/ într-o ramă metalică/ de acolo ochiul fixat privește întotdeauna/ pupila care se mișcă" (miercuri mijlocul vieții). Ori e înlocuit cu cel al vitraliului dintr-o catedrală: "dar despre lumina/ dinăuntrul catedralei/ nimeni nu
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
de pildă, sau ale lui Braque sau Picasso. Și, pentru că vorbeam despre muzică, în multe dintre pânzele lor apar instrumente muzicale și chiar chipuri umane deloc clar conturate, deloc figurative. Ele trebuie reconstituite din multitudinea fragmentelor diseminate în diferitele unghiuri, colțuri, pliuri ale pânzei... ...caracteristic mi se pare faptul că în Franța - între cele două războaie - figurile dominante ale artei: Picasso, Matisse și, în al doilea rând Braque, Léger și alții, au refuzat să fie considerați abstracți. Chiar și atunci când pânzele
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
să-mi fac un autoportret./ Aici o să desenez inima - o gămălie de chibrit,/ aici, creierul - un aparat sacru și concret.// Undeva vor fi neapărat nasul și gura,/ n-are nici un sens să omit ochii - două semne de întrebare,/ aici în colț o să-mi pictez gândurile - / o claie informă de rufe murdare.// Pieptul - o oglindă cu poleiul zgâriat -/ va lăsa să se vadă interiorul/ (cu totul neinteresant, în definitiv),/ sus, sprâncenele își vor schița zborul." (Portret) Ce critică poetul? Critică emfaza poeziei
Un poet mereu la modă: GEO DUMITRESCU by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17035_a_18360]
-
Aveam niște puteri serioase încă de la vîrsta aceea și băieții de pe stradă simțeau acest lucru și mă ascultau. De pildă, ne plăcea nouă mult ideea de furtună. După primul război, subsemnatul inventase chiar și un joc. Ne întîlneam la un colț de stradă și porneam de acolo urînd: " Vine furtuna, vine furtuna!" Și, într-adevăr, în cîteva minute se adunau norii. Știam prea bine că în mine există o legătură strînsă între cuvintele pe care le rosteam și puterile de care
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17047_a_18372]
-
aer inofensiv, amabil: "Atențiune poate trece tot convoiul întregul convoi de cuvinte minele dedesubt stau cuminți o eventuală declanșare nu ar stîrni decît o ușoară adiere ironică o briză albastră de pescăruși ați împachetat amintirile voastre urîte le duceți în colțul enigmatic al gurii (vezi Mona Lisa lui da Vinci) podul va avea trepidații stelele furate iată vă curg din buzunare împrăștiindu-se înapoi pe cer vedeți cîrdul acela vă așteaptă la a doua încercare bineînțeles după ce treceți acest pod interminabil
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
convingerea că doctrina lupasciană aparține deopotrivă secolului XXI și, prin caracterul ei, este o filozofie a postmodernității." * În același număr din Ateneu, Constantin Prangati continuă publicarea în foileton a Jurnalului lui G.T. Kirileanu (1872-1960). Semnalate mai de mult în acest colț de pagină pentru valoarea lor documentară, însemnările zilnice ale fostului bibliotecar al Palatului, căzut în dizgrația lui Carol al II-lea și stabilit la Piatra Neamț - nu au trezit pînă acum interesul editorilor și continuă să rămînă inedite în volum, îmbogățind
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17116_a_18441]
-
principalele motive ale unui conflict mai vechi scos la iveală abia acum. Din păcate, din lașitate sau din frica zilei de mîine, actorii n-au forțat discuții directe și lămuritoare cu direcțiunea, lăsînd lucrurile să mocnească, sau au șușotit pe la colțuri. Inoperant. Nemulțumirile s-au strîns. Sigur că nu întotdeauna un șef este agreat și că, mai ales într-un teatru, acesta nu poate mulțumi pe toată lumea. Nici nu are cum și nici nu cred că trebuie să o facă. Un
Balcanismul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17128_a_18453]
-
Coșereni, ocolește centrul vechi al târgului Urziceni, pe dreapta, drumul de altădată îndrăznea să intre de-a dreptul în urbe, chiar pe lângă "Cinematograful Tomescu", fără nici un fason. Puțin mai la vale, tot pe dreapta, se făcea străduța principală dominată, în colț, de fierăria La Spiridon; pe urmă mai venea bodega La Ionel șchiopul și, vizavi de ea, cafeneaua La nea Luca, alături aflându-se localul lui Drăgan-șchiopul. Acesta avea un nepot, Costel, junele-prim al târgului, cu apucături de actor, ceea ce îl
La Monument by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15819_a_17144]
-
strânsese în centru, printre care și trei invalizi de război, unul șchiop, cu cârje, ceilalți doi cu câte un braț lipsă, dar toți cu dicorății pe piept. În fine, cineva de pe strada principală, acolo unde ea face un cot, în colț fiind magazinul La Spiridon, cineva începu să-și agite disperat mâinile, în semn că vine... Și Napoleon, într-adevăr, apăru. În carne și oase. Cu tricornul pe cap. Cu mantaua lui albastră, cu mâna dreaptă înfiptă în rever, cu niște
La Monument by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15819_a_17144]
-
nu distorsionează. În partea inferioară a imaginii, în regiunea gîtului și a umerilor, compoziția este susținută plastic printr-o suprafață mai amplă de alb și o pată puternică de negru care sprijină întreaga arhitectură formală și cromatică a capului. în colțul din drepta al tabloului, în zona echivalentă umărului stîng, pictorul a semnat decis cu o culoare roșie, a subliniat cu o linie groasă semnătura și a notat anul. Această pată aerisită de roșu, așezată atît de ferm, este ea însăși
Portretul: artă, filosofie și morală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15805_a_17130]
-
același meridian voi avea parte și de o "călătorie în ireal"... În dimineața celei de a șasea zi a festivalului, mă grăbisem să nu ratez Leul de aur venețian care rezona perfect cu alte cîteva subiecte similare, localizate în diverse colțuri ale lumii. Deja mi se profilase intimitatea ca punct nevralgic și laitmotiv al selecției canadiene, această manifestare obișnuind că recapituleze palmaresul competițiilor de peste an, dar și să anticipeze sezonul următor prin avanpremiere de răsunet. Pînă să mă hotărăsc dacă să
Festival în doliu by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15833_a_17158]
-
cel mai armonios din lume, la Iași, pe Regele Constantin și pe adversarul său, Venizelos: grec cinic și rafinat, faun cu maniere perfecte, îmbrăcat de un perfect croitor, de o urâțenie inteligentă, vesel luminată de lampa cu abajur roz din colț, exercită asupra femeilor o atracție irezistibilă. Două din ele erau vizibil neliniștite, astă seară, de lunga mea conversație cu el. În cursul acestei discuții în doi, mi-a atacat cu îndârjire înclinația spre intuiție și exaltare. Regretabilă "harababură" după el
Memoriile Mariei Cantacuzino Enescu by Elena Bulai () [Corola-journal/Journalistic/15802_a_17127]
-
culturale". Partea despre scriitorii români care au părăsit țara se numește Exilul ca evadare. Primul autor tratat este Const.-Virgil Gheorghiu, al cărui roman Ora H a fost deosebit de bine primit de critica franceză la publicare, în 1949; "punerea la colț" a acestui scriitor care, înainte de a părăsi țara, "comisese" volumul Ard malurile Nistrului (prost ca volum de reportaj, în plus presărat cu perle antisemite) se face cu vervă și metodă. Mica punere în scenă (citarea unor declarații laudative, dar și
Exil cu variante by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15826_a_17151]
-
după absolvirea facultății de Drept din București. Se căsătorește în 10 martie 1945 cu Emilia-Maria Schițeanu, în vârstă de 22 de ani, studentă la Medicină, fata primind, prin act dotal, "un apartament cu 4 camere în strada Atena nr. 1, colț cu Bd. N. Bălcescu". Căsătoria se desface la 22 mai 1948. După război, Stroe-Eugen continuă să practice avocatura. Face și politică social-democrată. (Cu ideile social-democrate simpatizase în tinerețe -, și nu numai - și bunicul său, Eugeniu Botez.) La începutul anului 1948
Urmașii lui Jean Bart by Constantin Mohanu () [Corola-journal/Journalistic/15845_a_17170]
-
că majoritatea scriitorilor lucrează în presă. De altfel, cîți critici români mai fac azi cronică de întîmpinare? " Există o explicație!" - vorba unui personaj contemporan (și reprezentativ). Există enșpe explicații, dar mă tem că nici una nu ne poate consola. Din acest colț de pagină îndrăznesc să lansez un apel al cărui patetism nu este trucat: - scriitorilor menționați și tuturor celorlalți - dacă mai aveți ceva de spus, vă rog, spuneți!; - editorilor - știu care vă sînt greutățile, dar, vă rog, încercați să nu lăsați
Apel patetic by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15882_a_17207]
-
rînd, mai vîrstnicul D. Iov, basarabeanul decedat în temnița comunistă. Alți colaboratori cu poezii: George Lesnea (1902-1979), Aștept să mor, Constantin Almăjanu (1910-1941) Izvorul Tăcerii. Revista a manifestat interes și pentru debutanți cărora le-a pus la dispoziție spațiul intitulat Colțul poeziei, al cărui nume a devenit mai tîrziu Poeții tineri, atunci și colaboratori ai Jurnalului literar, dar și la alte reviste ale vremii. România literară a sprijinit tinerele talente, după cum făcuse și Universul literar între anii 1938-1939 și, mai tîrziu
Revista România literară by Nae Antonescu () [Corola-journal/Journalistic/15904_a_17229]
-
actul final, e un cîntăreț al neputinței, resemnat, un aed al inutilității, întorcîndu-se în barbaria ce urmează conștientizării nonsensului existențial, ca un ultim corolar al acestuia: "Ajutîndu-se cu dinții scoate Orfeu ultimele acorduri din harfă/ Resemnarea sa de pe urmă ascute colții, ghearele fiarelor/ Dînd o mînă de ajutor sălbăticiei./ Presimți deșertul aținîndu-se la pîndă spre a lua în stăpînire verbele tale;/ Cu fiecare respirație își strecoară iscoadele de nisip fin în cerul gurii mele, în bronhii" (Cărțile junglei de asfalt). Bineînțeles
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
citesc și se recitesc cu mare plăcere, ele creează o atmosferă evocatoare specială, aidoma unei proze... Da, pentru că toată această atmosferă este rodul unei emoții. Este emoția pe care am avut-o și în Biblioteca Națională Franceză, este emoția unor colțuri de Paris care au trecut evocate și în unele dintre articolele mele despre Parisul suprarealiștilor, de exemplu, este poezia unor străzi, a unor piețe, și, în fond, poezia unei singurătăți. Eram atunci singur și fiecare întîlnire era un eveniment și
Ion Pop: "Criticul ideal este cel care trăiește textul" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15952_a_17277]
-
păstra secretul asupra acestei despărțiri". O vizita, desigur, și Poklevski-Koziel, ambasadorul Rusiei la București, acesta din urmă rămînînd aici, și după revoluția bolșevică din 1917, în deceniile interbelice, locuind destulă vreme în clădirea fostei sale ambasade (actualul cazino de pe Calea Victoriei, colț cu Calea Griviței), fiind o figură pitorească a Capitalei noastre. Iată o însemnare din 9 mai 1915, semn că saloanele Marthei Bibescu erau un efectiv loc în care se încrucișau știrile de pe front: "Telegramă de la Birdwood, Marele Cartier rus, Moghilev. Un
Martha Bibescu în 1915 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15983_a_17308]
-
babele, ca vrăjitoarele, așa făceam. Eram o babă de patru ani. Noi inventaserăm un joc, Das Gewitter îi ziceam. N-avea voie să intre pe strada noastră un băiat străin. Tot pe strada noastră stătea unul, Manole, care avea un colț de stradă, era grădinar și avea un măgar și pleca cu măgarul dimineața să vîndă legumele. Și atunci rămînea acasă fiică-sa, care era de vîrsta noastră, adică de cinci-șase ani. Rămînea și nevasta lui Manole, care striga, cînd el
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]