KorAP: Find »[drukola/base=colibă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...85 >

2,111 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

fabrică, nici într-un birou, nicăieri unde m-aș simți închis, departe de soare și de aer... Dar acolo, în laguna mea, sub un soare de foc și cu o temperatură de aproape cincizeci de grade, pot să-mi ridic coliba, să-mi cioplesc caiacul, să-mi cultiv plantația de bananieri, să caut fructe în pădure, să vânez pe munte, să pescuiesc în râuri... Am mâinile bătătorite și spatele ars de soare, dar nu simt niciodată că muncesc...“ Se opri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
întrebă el. Ridică din umeri și continuă să privească mișcările unei turme de oi care traversa Trecătoarea, exact în spatele refugiului în care a dormit o noapte, cu ani în urmă. Dacă nu s-ar fi grăbit să se întoarcă la coliba și la selva lui, i-ar fi plăcut să meargă din nou pe drumul acela, să se cațere de pe coastă până pe culmi și să-și umple ochii cu priveliștea ce se schimba pe măsură ce urca de la poalele Anzilor. Îi plăcea seninătatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
locul în care trăiește. — Ca să afli asta, n-aveai nevoie să călătorești atât de mult. În ceea ce te privește... Ce vei face...? — Nimic. O să stau mai departe în laguna mea, până când va veni un tractor și îmi va da jos coliba. Atunci, o să pun tot ce am în caiac și o să intru pe acele râuri lăsate de Dumnezeu, până voi găsi alt loc unde să rămân. Priviți aceste selve. Kilometrii și kilometrii! Nu le vor da gata pe toate până când o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și vâsli din nou ocolind nuferii enormi, sub căldura amiezii din mlaștină și prin întinsele lagune, făcând să se ridice la trecerea lui cârduri de stârci și de bâtlani. Vâsli în sfârșit prin canalul aproape nemișcat, nerăbdător să zărească acoperișul colibei sale, să simtă mirosul focului, să doarmă în patul lui de campanie, să o vadă pe Piá. Dar acoperișul se năruise din pricina ploii, focul nu ardea, patul de campanie era umed, iar Piá nu apărea. Repară acoperișul pe jumătate, aprinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
încă. Ce i s-a întâmplat? Sălbaticul ridică din umeri cu un gest fatalist: — A atacat-o Taré al mațelor. Nu există Intié împotriva Taré al mațelor. Alergă, așa cum nu alergase niciodată. Piá transpira și gemea în cea mai îndepărtată colibă din sat. Căpetenia tribului și patru femei o înconjurau îngânând descântece, dar pe chipurile lor se oglindea oboseala, iar în tonul glasurilor, convingerea că strădaniile lor sunt zadarnice. Se aplecă asupra ei, ea deschise ochii și șopti ceva. O femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
apărare. Slăbise și doar pântecele îi apărea tare și încordat în comparație cu moliciunea picioarelor. Coborî cu grijă mâna și îi palpă încheietura piciorului. Fata lăsă să-i scape un țipăt, iar căpetenia tribului făcu un gest negativ cu capul. Ieși din colibă. José Correcaminos stătea lângă Kano, așteptând: — Ce au spus albii? întrebă el. Se mărgini să arate spre interiorul colibei: Cred că e apendicită, spuse el. Dacă rămâne aici, o să moară. Dacă o duc la Misiune, poate fi salvată. Misionarii au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
palpă încheietura piciorului. Fata lăsă să-i scape un țipăt, iar căpetenia tribului făcu un gest negativ cu capul. Ieși din colibă. José Correcaminos stătea lângă Kano, așteptând: — Ce au spus albii? întrebă el. Se mărgini să arate spre interiorul colibei: Cred că e apendicită, spuse el. Dacă rămâne aici, o să moară. Dacă o duc la Misiune, poate fi salvată. Misionarii au un medic... Indianul nu-i dădu atenție. Ce v-au spus albii? insistă el. — Oh! se înfurie el. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
or să-l dea unor garimpeiros. Ești mulțumit...? Bine! Acum o iau pe Piá. Se întoarse spre Kano: Pot s-o iau? — E a ta, răspunse indigenul cu naturalețe și, întorcându-se cu spatele, se îndreptă cu José Correcaminos spre coliba mare. Îi privi câteva clipe și reveni la colibă. Desprinse de pe o grindă cearșaful vechi, o acoperi pe fată și luă pe sus trupul ușor. Căpetenia tribului și femeile îl priviră în tăcere. Când ieși cu povara și se îndepărtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Acum o iau pe Piá. Se întoarse spre Kano: Pot s-o iau? — E a ta, răspunse indigenul cu naturalețe și, întorcându-se cu spatele, se îndreptă cu José Correcaminos spre coliba mare. Îi privi câteva clipe și reveni la colibă. Desprinse de pe o grindă cearșaful vechi, o acoperi pe fată și luă pe sus trupul ușor. Căpetenia tribului și femeile îl priviră în tăcere. Când ieși cu povara și se îndepărtă, încetară să mai îngâne monoton și se întoarseră la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
să-i zgârie fața și se prindeau în părul fetei. Piá continua să geamă și, la fiecare poticnire, tânguielile ei creșteau în intensitate, ca să devină apoi un murmur stins, până când, în sfârșit, căzu într-o toropeală liniștită. Când sosi la coliba lui, o așeză în hamac cât timp pregătea caiacul șubred cu pături și singura lui pernă. Apoi, aproape fără să-și mai tragă răsuflarea după lungul marș, sări la pupă, apucă padela în mâini și porni din nou la drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
aprindă focul ca să-l sperie pe Taré al umbrelor și care să se simtă mai singur decât atunci când eu existam. Simți compasiune pentru sine însuși la propria lui moarte de unul singur. Încercă să se vadă căzut pe jos în colibă, cu fața în sus, așteptând sosirea jaguarului sau a unei armate de furnici saca-saiya, dintre cele care înaintează nimicind tot. Își aminti starea în care i-au rămas pantalonii într-o noapte când i-a lăsat pe jos și prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
cu fața în sus, așteptând sosirea jaguarului sau a unei armate de furnici saca-saiya, dintre cele care înaintează nimicind tot. Își aminti starea în care i-au rămas pantalonii într-o noapte când i-a lăsat pe jos și prin colibă a trecut o avangardă de saca-saiya. În fiecare punct în care existase o pată de grăsime n-a mai rămas decât o gaură curată, iar în locuință n-a mai rămas nici urmă de gândaci, de viermi, de șoareci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
soarelui, porni la drum în căutarea lui Kano, hotărât să-i ceară să-l însoțească pentru a afla motivul împușcăturilor. De pe malul mlaștinii, îl surprinse activitatea din sat și observă că tribul era adunat în jurul unei mici piațete formate de colibele mari, lângă apă. Când ajunse până la ei, războinici, copii și femei îi deschiseră calea în tăcere, fără să-și ia privirea din mijlocul cercului. A trebuit să facă un efort ca să nu țipe și să o ia la goană. De la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Dar nu e momentul să vorbim despre avantajele albilor. Ceea ce dau nu compensează ceea ce cer... Trebuie să te hotărăști. Ești cu yubani-i sau împotriva yubani-lor? — Trebuie să mă gândesc. Rămâi și gândește-te. Arătă spre patru războinici care ieșeau din coliba cea mare, în urma unui bătrân adus de spate și acoperit cu amulete: Câtă vreme te gândești, vei vedea ceva pe care puțini albi l-au văzut: micșorarea capetelor... — Or s-o facă deja? — Încep acum. Bătrânul este Xudura, vraciul, singurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
s-o facă deja? — Încep acum. Bătrânul este Xudura, vraciul, singurul care cunoaște formulele magice. Ceilalți sunt ajutoarele lui, cei care i-au ucis pe garimpeiros. Kano este printre ei. Și-au petrecut noaptea în post și meditație, închiși în colibă și nu vor mânca, nici nu vor bea în zilele cât va dura ceremonia. Și nici nu pot vorbi decât între ei. — De ce? — Spiritele morților bântuie în jurul capetelor. Caută să se răzbune împotriva celor care i-au biruit și împotriva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
cu ajutorul a două lănci, scotea din apă pieile șiroind. Le arătă ajutoarelor sale cu un gest orgolios, înfipse în pământ un capăt al lăncilor și lăsă rămășițele la aer, în mijlocul satului. Apoi, își lansă ultimele insulte și se îndreptă spre coliba cea mare, urmat de cei patru de nedespărțit. — Ce se întâmplă acum? — Nimic. Morții vor rămâne aici toată noaptea ca să poată medita la tristul lor destin și să înțeleagă că nu trebuiau să se opună yubani-lor. Este ultima lor ocazie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Se aprinseseră focurile și țânțarii se luptau cu fumul ca să ajungă la victimele lor. José Correcaminos trase iute o palmă și strivi cinci dintr-o lovitură. Poate că țânțarii or să-i oprească pe albi, spuse el... Se îndepărtă spre coliba lui, lăsându-l singur cu macabrele piei atârnând de vârfurile lăncilor. Nu mai aveau nici o formă; erau ca niște cârpe vechi care se scurgeau încet și era greu să admiți că fuseseră cu o zi înainte nasul, gura și urechile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
trece cu tractoarele peste patul meu... Oh! La dracu’...! Oare lumea nu e destul de mare pentru toți?“ Cine erau? Încă nu-i putea distinge, dar o ambarcațiune mare își făcuse apariția acolo, la capătul lagunei și se îndrepta direct spre colibă. Își ascuți privirea. Era locul prin care obișnuia să sosească părintele Carlos, dar ambarcațiunea avea motor, se apropia cu viteză și erau trei bărbați la bord. Se ridică încet în picioare, strânse guta și se îndreptă spre colibă, hotărât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
direct spre colibă. Își ascuți privirea. Era locul prin care obișnuia să sosească părintele Carlos, dar ambarcațiunea avea motor, se apropia cu viteză și erau trei bărbați la bord. Se ridică încet în picioare, strânse guta și se îndreptă spre colibă, hotărât să-și ia pușca și să fugă în pădure la cel mai mic semn de pericol. Nu avea încredere în oamenii de la șosea; vor încerca să răzbune distrugerea buldozerelor. Se liniști când bărbatul de la provă își agita mâna cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
veniți? — Bineînțeles, părinte... Bineînțeles... Îi ajută să sară pe pământ. Preotul fu primul și se întoarse să-l prezinte pe necunoscut. — Tomás Sierralta, de la Ziarul Pacificului, din Santa Cruz. — Încântat... Salut, Inti...! — Mă bucur să vă văd. Se îndreptară spre colibă. — Sper că nu te deranjează că I-am adus, spuse preotul. Cred că este important... Oh! Nu mă deranjează... Absolut deloc... Se așezară pe prispă. Inti se lăsă să cadă în hamac, iar preotul și jurnalistul se instalară pe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
spuse preotul. Cred că este important... Oh! Nu mă deranjează... Absolut deloc... Se așezară pe prispă. Inti se lăsă să cadă în hamac, iar preotul și jurnalistul se instalară pe o bancă de lemn ce se întindea de-a lungul colibei. Intră și ieși cu o cană cu apă și două pahare: — Va trebui să vă descurcați. — Nu-ți face griji... Ce mai faci? — Bine. — Am aflat de aventura ta cu cei de la șosea. — Ce aventură? — Hai...! Nu te preface. Ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
pe negândite, bolborosi fără să ridice tonul vocii: — Dumnezeu nu va îngădui să ajungem până într-acolo. — Dumnezeu îngăduie mult mai multe lucruri decât am fi permis oricare dintre noi, părinte. Pe la mijlocul dimineții ajunse în satul yubani. Femeile trebăluiau în colibe, copiii își recitau lecțiile sub copac, iar bătrânii stăteau la soare pe butuci groși ciopliți, dar nu-i zări nicăieri pe războinici. José Correcaminos îi ieși în întâmpinare. — Bine ai venit! îl salută el. Kano a povestit aventura cu mașinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
dori să-ți iei o nevastă nouă din trib, îi spuse José Correcaminos. Refuză: — Nu vreau o nevastă nouă. Făcu o pauză și le privi pe fete îndepărtându-se, apoi adăugă: Motivul vizitei mele este altul. Sunt doi albi în coliba mea. Au venit cu părintele Carlos... Sunt oameni de bine, prieteni ai yubani-lor și vor să dea ajutor. Yubani-i n-au nevoie de ajutorul albilor, se justifică José. Tu ești diferit... Un alb diferit... — Ei pot face mai mult decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
verde? — Cum poți să crezi lucrurile astea? Sunt închipuiri! Închipuiri de halucinat... Îi îngădui lui Xudura să drogheze un biet băiat și vrei să accepți toate coșmarurile lui. Indianul se ridică în picioare și se îndreptă către cea mai îndepărtată colibă. — Vino! îi ceru el. Îl urmă în tăcere. Coliba, mică și întunecoasă, era ocupată doar de un hamac în care dormea un băiețel slăbit și tras la față. O bătrână îl veghea așezată pe jos. Într-un colț, ardea un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Închipuiri de halucinat... Îi îngădui lui Xudura să drogheze un biet băiat și vrei să accepți toate coșmarurile lui. Indianul se ridică în picioare și se îndreptă către cea mai îndepărtată colibă. — Vino! îi ceru el. Îl urmă în tăcere. Coliba, mică și întunecoasă, era ocupată doar de un hamac în care dormea un băiețel slăbit și tras la față. O bătrână îl veghea așezată pe jos. Într-un colț, ardea un fel de afumătoare și un miros greu și aspru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]