2,825 matches
-
să vadă, voia să știe tot. Iar curiozitatea lui a stârnit suspiciune în jur. În plus, înțepăturile de pe gât au început să se inflameze și să arate ca două boabe de piper, înroșite. De cum a deschis poarta din dos a conacului, a intrat în acțiune. În fața grajdului, erau câțiva argați care tocmai terminaseră de țesălat caii. Între ei era și Ioniță, un băietan enervant, care obișnuia să-l strige de departe, ori de câte ori îl vedea, Pampule-boule, ce mai faci, neneacule? Pe Pampu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu bani pentru o biserică domnească din curtea Mănăstirii Snagov și a primit o bucată de pământ, cu baltă de pește, nu departe de sfântul lăcaș, la București. Și-a ridicat o casă acolo și a tot făcut drumuri la conacul ascuns în pădure, ca artistul care își ridică în taină opera. Voia s-o mărite pe Ghighina cu nepotul unui dregător din Târgoviște și să-i dea de zestre casa din București. Nu era bogat, dar nici nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Era o femeie tristă, cu ochii mari, pe care o iubise repede și întâmplător. Era tânăr atunci, cu mult înainte să se însoare. Femeia era măritată și mai avea câțiva copii. Pe Pampu l-a adus într-o dimineață la conac și l-a dat în grija spătarului, care a înțeles imediat că era fiul lui. Avea atunci 6 ani și era un copil visător, care privea ca și maică-sa, drept spre lună. Spătarul l-a ținut pe lângă el, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care plutea aripa răcoroasă a altor timpuri. Zogru se gândea acum la prima zi de Paște, care i-a umplut sufletul de bucurie și, ori de câte ori venea sărbătoarea aceasta, își amintea de ziua însorită și colorată pe care o trăise la conacul din Coteni, în anul 1460, înainte de a se numi Comoșteni, prin dania măicuție Nălbica. Pe balustrada cerdacului erau așezate coșuri albe, împodobite cu crengi de salcie și încărcate de ouă încondeiate. Toată ziua de vineri desenaseră cu ceară fiecare ou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
doi oameni au coborât din trăsură un coș de ouă și-un butoiaș de vin. Oamenii i-au mulțumit cu urale, apoi boierul a luat drumul Mârșaniului, unde avea de gând să petreacă celelalte zile de Paște. Singura rămasă la conac era Ghighina. Taică-său îi admirase rochia și mărgelele de sticlă, aduse tocmai de la Brașov, o strânsese în brațe și-o sărutase, cum făcea el de obicei, apoi poruncise să pună caii la trăsură și plecase spre Dafina Băleanu, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și pentru ei pusese la cale o petrecere. Ghighina mai mersese în toamnă acolo, de Sfântul Dumitru. Fusese sărbătoare mare pentru că însuși Mihnea, fratele vitreg al voievodului, slobozise o biserică în Șotânga, într-un sat în care Mihnea își făcuse conac mare, pe care îl avea în grijă un nepot de-a lui Vașcu. Era dimineață caldă, de octombrie luminos, iar lumea se adunase în fața bisericii. Ghighina văzuse atunci multe fețe selecte, venite din Târgoviște, oameni îmbrăcați cu haine scumpe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
după plecăciunea lungă și executată cu grijă artistică, îi șoptise stăpânului său: - A sosit, mărite prinț. - Bine. Să mă chemați când terminați treaba. A doua zi, către seară, Mihnea a dus-o pe Ghighina câteva case mai încolo, unde era conacul lui. Curtea înaltă, din lemn nou, închidea o casă mare, cu două turnulețe bătute în cărămidă roșie. Ușa de la intrare era sculptată, iar pe treapta de sus a scării strâmte și înalte, o prințesă de marmură privea cu tristețe spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
când Dracula îl chemase pe spătar la arme, o măritase cu Mașcatu. Spătarul Gongea a murit la Giurgiu, în timp ce sute de glasuri strigau kazâclu-kazâclu, fără să-și mai vadă fiica vreodată. Pentru Ghighina, măritișul însemnase o schimbare radicală. Devenise stăpâna conacului și, cum știa să poruncească, nimeni nu-i ieșea din cuvânt, nici măcar Mașcatu însuși, care după însurătoare se îmblânzise ca un mâț alintat. Și cum Ghighina fusese în prejma icoanei făcătoare de minuni, lumea o privea și pe ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Fusese chiar în primul an să vadă icoana și cutremurat de figura lui Pampu se îndepărtase iute, hotărât să nu mai vină câte zile o avea. Dar, într-o zi de august, bătrân și obosit de viață, coborâse din trăsura conacului sprijinit de doi băieți palizi și buboși, care erau fiii lui. Apoi îngenunchease în fața icoanei și izbucnise într-un plâns greu, gâlgâit în fundul gâtului. Pe nas îi ieșea un firicel de abur mov. Zogru îl privea din strânsoarea lemnului, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
erau zănatici și prinși într-un păienjeniș de dorințe care luau formă doar în închipuirea lor. De exemplu, Ioniță Zugravu se gândea să facă o biserică. Avea casă și ceva pământ lăsat de tatăl lui, vătaf de curte la fostul conac al spătarului, care atunci, la 1520, rămăsese în grija unei nepoate de-a lui Mașcatu, mort și el, și Ghighina fără să fi avut copii. Ioniță, avea ceva pământ, iar dacă l-ar fi vândut ar fi putut să ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
locuitorilor din Coteni, să le stăpânească în comun. Satul s-a și numit de atunci Comoșteni, după numele comoștenitorilor. Iar banii, casa și alte acareturi le-a primit Ioniță Zugravu, ca să ridice o biserică în locul celei vechi și șubrezite. Doar conacul de la București a rămas pe numele Nălbicăi, sub cuvânt că îl va face danie unei mănăstiri. Pe urmă Zogru a privit de departe, ba dintr-un corp de femeie, ba prin ochii leneși ai unui bătrân, cum se ridica biserica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fie dați turcului pentru a face soldați din ei. Era și un băiat de pe la noi și ni se rupea inima când îl vedeam plângând, pentru că ei toți, săracii, știau că se duc și nu se mai întorc niciodată. Când făceam conac și scoteam cârnații ori ce mai făcea Savetina pe pirostrii, le dădeam și lor, deși aveau și ei de la mumele lor câte o traistă de mâncare. Am tot mers așa până aproape de Giurgiu, unde ne-am întâlnit cu Catavolinos, grecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Și pe urmă am intrat în cetatea Giurgiului, cam pe la chindie, după ce mersesem aproape trei zile, dacă o punem la socoteală și pe cea în care am stat de la prânz până a doua zi în târg, la Măgurele. Am făcut conac și am risipit căruțele în cerc, cu fața spre cetate, unde erau trași turcii și probabil Măria sa, Dracula. Copiii erau neliniștiți și unii încă începuseră să se roage de mine să-i fac scăpați și mă uitam la ei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sângele în care intra el respingea după aceea orice bacterie. Așa că rămăsese în Gligore, nu pentru că i-ar fi plăcut cine știe ce și c-ar fi vrut să-l apere, ci pentru că acesta se retrăsese cu toată casa lui la un conac de vară aflat la umbra pădurii, nu departe de Mănăstirea Cotroceni. Oricum, pe Gligore îl ținea doar pentru ocazii. Alerga din om în om, studiind și abținându-se pe cât îi stătea în putere să nu dea năvală peste Zoe. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Să lași vorbă ciohodarilor. Zogru l-a dus pe Alecu aproape val-vârtej în fața mănăstirii, unde a sărit într-un arnăut și după aceea într-un servitor pe care l-a scos pe poartă și l-a făcut să alerge până la conacul lui Gligore Ionașcu. Voia să doarmă cu acesta mai mult din capriciul de a se ști într-un loc familiar. Servitorul a bătut în poartă și-a spus că are răvaș pentru Gligore și, cum era îmbrăcat cu anteriu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
urcat în trăsură, fără să privească fețele îngrozite ale arnăuților. Când a ajuns pe la casa lui Brâncoveanu, Zogru simțea o cumplită nevoie s-o întrebe, să stea cu ea de vorbă, iar când l-a văzut pe Ianache ieșind din conacul lui Dudescu, n-a mai stat pe gânduri. A oprit trăsura și s-a dus glonț către acesta, care privea încă șăgalnic spre Zoe. L-a luat repede în stăpânire și a urcat din nou în trăsură, ținând-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-i dea ostentativ ordine lui Jeanne. - Nu pierde vremea! Ești așteptată la bucătărie. Vreau să te depășești cu totul pentru a-l primi cum se cuvine pe dragul de Patrick Ryan! Du-te... Marie Începu să tremure, intrarea În vechiul conac era Într-adevăr sinistră. Niște armuri păzeau scara din granit; pe ziduri, panoplii de arme vechi și cîteva trofee la fel de vechi accentuau impresia că acolo timpul se oprise cu cîteva veacuri În urmă. Intrarea bruscă a Juliettei de Kersaint avu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zile. Încuviințez. Lady Edgerly poate depune mărturie. Trish și Eddie mă privesc amândoi cu gura căscată. Poate că n-ar fi rău să adaug un mic detaliu gospodăresc. — O familie foarte drăguță, continui. Nu era chiar ușor să ții ditamai conacul curat. Și nici... să lustruiești diademele lui Lady Edgerly. Shit. Am mers un pic prea departe cu faza cu diademele. — Și ai și gătit pentru ei, nu ? se interesează Eddie. Micul dejun și așa mai departe ? — Evident. Lordul Edgerly se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
în lumina blândă a serii, mai mult mâncând decât vorbind, și ascultându-i pe ceilalți doi, care vorbesc. Îmi povestesc despre Eddie și Trish, despre cum au încercat mai demult să cumpere biserica satului și să o tranforme într-un conac de oaspeți, și nu pot să nu râd. Nathaniel îmi arată planurile pentru grădina familiei Geiger și-mi desenează o schiță cu bulevardul de tei pe care l-a făcut la Marchant House. Pe măsură ce se însuflețește desenează tot mai rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
legende, dar pe care nimeni nu-l mai văzuse de la încheierea colectivizării și de când se făcuse barajul în Baltă. Cele mai plauzibile povești erau că s-ar fi retras în casa lui Burtăncureanu, de la Cherhana, după ce-i inundaseră și lui conacul ce-l avea în Baltă, pe grind, dincolo de Ghiolul Negru de la Lintițaru. Acolo s-ar fi ascuns și Goncea, cu știința lui Burtăncureanu, la manevrele din decembrie 1989. Se mai spunea că pentru asta îl și luase Goncea pe Burtăncureanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
prin județ, odată pe an venea Ceaușescu și la noi, vedea ce și cum, la-nceput venea cu mașina, mai în anii din urmă cu elicopterele, zbura și pe de-asupra Bălții, îi plăcea barajul, odată a dormit și la conacul din pădure de la Obancea, fusese acolo o casă de vânătoare a ălora din neamul Chirului, p-ormă a luat-o comuniștii și a făcut casă de oaspeți, acolo m-a ținut Goncea trei zile în patul lu Ceaușescu de m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ieri, și alaltăieri, și în ziua precedentă... peste aceste dealuri. Verzeala lor, atât de scânteietoare cândva, este acum diluată un pictor ar contempla îndelung această cruditate transparentă, dar nereușind s-o transpună pe pânza lui. Putem observa, în fresca nebuloasă, conacul, undeva departe, un punct negru în această imensitate, stând demn și înfruntând ploaia. Picurii, în pianissimo, pornesc la unison să cânte o dulce sonată. O ușă se deschide fantomatic, ca un suspin de vioară. Primul act începe! Ecouri pierdute ale
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
tonul, sclipindu-i ochii. Zic să ne ascundem! Da, da! Când eram copilă-mi plăcea la nebunie; „Cine nu-i gata, îl iau cu lopata!”, râse Celia. Nu ești niciodată prea în vârstă ca să fii copil. Avem la dispoziție un conac imens! Cine-i găsit ultimul, să gătească cina... nu-mi place cum gătește bucătăreasa, zise pe un ton confidențial. De ce să stăm triști? Și, privindu-i pe toți, adăugă ironică: Oh, voi, intelectualilor... E absurd, șușoti Odette. Irațional și ilogic
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
aflau într-un parc, în ziua nunții... De asemenea, un alt tablou o reprezenta pe Odette într-un spital din Africa, îngrijind copii slabi și suferinzi. Domol, o harpă eliberează note diafane, săltând peste dealurile crispate de apă, plutind deasupra conacului solitar și dansând cu picurii grăbiți; un ultim moment de pace trăit de noi... Gata! chițăi o voce, care putea fi a Celiei sau a Odettei. Liniștea, fulgerător, alternă de la pacea picurilor de ploaie, la răcnete disperate, înăbușite. Ion începu
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
tăcere... Pe urmă două îm pușcături... Instrumentele o iau razna: violoncelele strigă, vioarele și harpa plâng, tobele mugesc, clarinetele delirează... Ropotele de aplauze ne smulg din această realitate. Pentru o ultimă dată mai putem privi către Dealul Florilor și către conacul dintre ploi. Cortina se trage încet, lăsând parcă ceva neterminat, neclarificat. Uneori vrem, dar nu putem ști mai mult... Patru vieți, doar o întrebare. Simfonia furtunii predomină iar, anunțând terminarea actului final.
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]