25,534 matches
-
roșii și albe, cu propoziții duioase ce se insinuau printr-o fericită succesiune de mișcări în abisurile amintirilor, toate infiltrate cu tact, dar multă precizie în capitole dure, vehemente, violente, crude chiar - bine înfipte în cinematograficul horror -; așa cum a fost conceput ca muzică: un reușit colaj din muzici semnate de Philip Glass, Rahmaninov, Lou Red și piese mai cunoscute din repertoriul lejer; așa cum a fost interpretat de soliști, de toți membrii companiei - toți soliști, și toți profesioniști desăvârșiți - mi-a relevat
Bravo, Dans Vortice! by Doina Moga () [Corola-journal/Journalistic/83431_a_84756]
-
cunoscutei sale masivități interpretative. Restul distribuției a fost formată din: Mihaela Ișpan - Emilia, Liviu Indricău - Cassio, Andrei Lazăr - Roderigo, Marius Boloș - Lodovico, Iustinian Zetea - Montano, Ionuț Gavrilă - Un herald. Așa cum merge majoritatea regizorilor actuali spre modernism și Vera Nemirova a conceput o variantă actualizată a lucrării, dar, pe care a desprins-o și de convențiile impuse de libret. Astefel că, Otello nu mai este nici maur, nici „Leul Veneției”, nici eroul glorios pe care poporul îl așteaptă cu sufletul la gură
OTELLO, în anul bicentenarului Verdi by Luminița CONSTANTINESCU () [Corola-journal/Journalistic/83427_a_84752]
-
trece și ea de la rochia albă lungă, la sari indian, rochie de catifea și apoi, tradiționala cămașă de noapte. La un moment dat personajelor li se împart chiar și niște pături (?) portocalii cu care se învelesc. Toate aceste au fost concepute de Viorica Petrovici. Că celebrul „Esultate” e cântat din lojă și că finalul operei îl găsește pe Iago, ca invingător absolut, în aceeași lojă, sunt „găselnițe” ce pot provoca impresie. După cum, „ploaia” de batiste din tabloul sosirii oaspeților venețieni este
OTELLO, în anul bicentenarului Verdi by Luminița CONSTANTINESCU () [Corola-journal/Journalistic/83427_a_84752]
-
București, Mihai Mihalcea este unul dintre artiștii dansului ale cărui creații le-am urmărit de-a lungul anilor, începând de prin 1992, când făcea parte din compania Marginalii, prima trupă de dansatori independenți creată în România după 1989. Piese scurte, concepute împreună cu Cosmin Manolescu, precum Fluturi fără aripi, sau cu Florin Fieroiu, Suspine, sau alte piese și spectacole integral create de el, cum ar fi Posibil vis, Timp fără gust, Pierdut în univers, Memoria corpului secret, Hammam sau Prizonier în cutia
Amprenta - al doilea episod by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8341_a_9666]
-
cu interes AMPRENTA care urma să-i pună în valoare, prin reluarea unor lucrări, dar mai ales prin invitații săi, opțiunile actuale. Stars High in Amnesia's Sky, poate cea mai importantă creație de până acum a lui Mihai Mihalcea. Concepută în anul 2000 - probabil prima abordare scenică a trecutului nostru comun de dinainte de 1989 - își păstrează și astăzi prospețimea și interesul pentru subiectul abordat. De astă dată, spectacolul a fost precedat de o Instalație gândită de artistul Simion Cernica, intitulată
Amprenta - al doilea episod by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8341_a_9666]
-
un premiu important, la câteva zile după ce am văzut Expoziția. Grea mai este conviețuirea cu propriul nostru trecut! Cealaltă lucrare readusă în actualitate, You com to see the shou and you'll get an extra burger!, din 2001, a fost concepută ca un Remix, la părțile deja existente, dar și ele reconfigurate, adăugându-se o serie de părți noi, mai ales în textul citit de actrița Mihaela Sîrbu, "adus la zi" din punct de vedere politic. În acest al doilea episod
Amprenta - al doilea episod by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8341_a_9666]
-
ceva valoros sunt partiturile moderne incluse în spectacol de Gheorghe Iancu și, afară de Vava Ștefănescu, prezentă fugitiv, nimeni nu a venit la conferința de presă a unuia dintre cei mai importanți coregrafi francezi de dans contemporan, Josef Nadj. În AMPRENTA concepută de Mihai Mihalcea, el a avut și câțiva invitați virtuali, pe Pina Bausch, pe Merce Cuingham și pe Mats Ek. Ceea ce presupune că spre ei merge admirația sa și, în consecință, i-ar fi dorit prezenți, dacă ar fi avut
Amprenta - al doilea episod by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8341_a_9666]
-
în josul paginii, mențiunea volumului de unde provin, ele ar putea fi considerate ca aparținînd unei aceleași perioade de creație. La fel, solemnitatea zicerii - poetul simte nevoia să se îmbrace de sărbătoare înainte de a oficia actul poetic; probabil i se pare de neconceput abordarea lui în blugi și adidași, în aceeași ținută în care ieși pe stradă, sau mergi la muncă ori la distracție: "O piatră în apa memoriei cade reverberînd / nașterea ta. Mireasma în sălbăticia sufletului peregrin." Întîlnim o vagă neliniște, convertită
O retrospectivă by Romulus Bucur () [Corola-journal/Journalistic/8478_a_9803]
-
o întîlnești pe ea"; făcînd abstracție de posibilele ecouri de lectură ("faleza de marmoră albă") și de savantul contrapunct coloristic din restul poemului, ca și de compoziția sa, la fel de atent gîndită, acesta e reprezentativ pentru modul în care poetul (își) concepe și scrie poezia. Pentru a nu mai lungi vorba, citez, în întregime, Iasomia, un poem exemplar prin aceea că merită comentat și, în același timp, nu e cazul să fie comentat - pentru cei care-l înțeleg, comentariul sună ca o
O retrospectivă by Romulus Bucur () [Corola-journal/Journalistic/8478_a_9803]
-
fără picioare, imaginea sa nu era reală sau era într-un chip absurd. Șocul trăit în cabinetul oglinzilor ar fi revelația relativității lucrurilor. Unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestei scrieri este tocmai caracterul ei schizoid, hibrid. Romanul este conceput într-o perioadă de cenzură ideologică și este construit în așa fel încât să reziste filtrului cât mai multor grile de lectură. Cronica de familie trebuia să răspundă imperativelor anului 1957 și să fie în același timp un punct de
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8452_a_9777]
-
a stabilit la Atlanta (Georgia), unde a avut mediul propice unei existențe dedicate exclusiv muzicii. Acolo s-a întîmplat, în 1972, un eveniment muzical: recitalul pe care a fost invitat să-l susțină la Universitatea din Atlanta. Programul a fost conceput cu grijă. Variațiunile spontane pe melodia la modă în primii ani ai deceniului 1971 - ’80 Love Story de Francis Lay, au reprezentat primul gest de captare a bunăvoinței publicului. A fost mai mult. Melodia romanțioasă, pe care ne-o reamintim
CREAȚIE ȘI DESTIN - IANCY KOROSSY by Alex Vasiliu () [Corola-journal/Journalistic/84368_a_85693]
-
temporală. footnote>, sub diferite aspecte de consecvențialitate, ca invarianță/stabilitate timpo-tempică prin repetitivitate periodică sau de pulsație - în șir de timpi metrici (tm) singulari sau împerecheați în formule ritmice -, ori prin succesivități înlănțuite în perioade de ciclicitate. Mins își poate concepe astfel o strategie de conservare energetică pe un parcurs-interfață de formă netedă (regulată). Chiar și presupunând că pe L-dpc ar fi înșiruite, netradițional,<footnote Condiția de fezabilitate Mins în-parcurs pretinde o foarte bună însușire/asumare a datului formal dpc, fie
Mișcarea de instrumentare a formei muzicale by Oleg Garaz () [Corola-journal/Journalistic/84314_a_85639]
-
de 3tm succesivi indică un caracter de timbrometrie (culoare metrică) ternară, care poate fi nuanțată în trei variante de ordin tm-cumulativ: primii doi tm și ultimii doi tm - ca nuanțe asimetric-binare; toți trei tm - ca nuanță metric-unică (monadică). Se pot concepe și nuanțe de ordin tm-divizionar, în tot felul de combinații, între subdiviziuni de pe un anumit nivel ori de pe niveluri diferite. În exemplificarea din fig. 3, parcursurile Mins referite L-dpc aspectează diferite grade de stare tempică. Astfel, primul și al treilea
Mișcarea de instrumentare a formei muzicale by Oleg Garaz () [Corola-journal/Journalistic/84314_a_85639]
-
citați? Au reușit să pătrundă esența operelor la care s-au întors, abordându-le cu un ochi proaspăt, inspirat și apropiat, în același timp, sensibilității contemporane. De curând, pe scena Operei Naționale București, a fost reluată, într-o nouă montare, concepută de dansatorul și coregraful Gheorghe Iancu, capodopera cea mai reprezentativă a dansului clasic, Lacul lebedelor, de Piotr Ilici Ceaikovski. Pe Gheorghe Iancu l-am cunoscut, cu foarte mulți ani în urmă, și l-am apreciat, atât ca dansator clasic, pe
Riscul de a reconfigura o capodoperă by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8502_a_9827]
-
maturitate artistică. Dar, după această scurtă incursiune istorică, revenim la prezenta montare a lui Gheorghe Iancu, așteptată cu mult interes, ca o posibilitate de reînnoire a repertoriului, printr-o montare realizată într-o viziune nouă, personală, întrucât autorul ei a conceput nu numai coregrafia, plecând totuși de la versiunea originală Marius Petipa - Lev Ivanov, pentru unele părți, ci și libretul și regia spectacolului. Libretul este însă confuz, unele personaje au căpătat alt nume, precum Bufonul de la curtea prințului, care este prezentat acum
Riscul de a reconfigura o capodoperă by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8502_a_9827]
-
lui sus amintite, contradictorii, unul, cel cu Regina mamă - dacă el este un alter ego al lui Siegfried - devenind și un act incestuos - regina fiind văzută, oricum, în vis, ca o bufniță (roșie!). Dincolo însă de aceste ambiguități, spectacolul este conceput coregrafic în două stiluri distincte, de valori diferite. De certă valoare sunt două duete, concepute într-un stil neoclasico - modern, care trebuie să-i fie propriu coregrafului, după siguranța cu care-l stăpânește, duetul Deirfgeist - Siegfried, interpretat de Alin Ghiorghiu
Riscul de a reconfigura o capodoperă by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8502_a_9827]
-
al lui Siegfried - devenind și un act incestuos - regina fiind văzută, oricum, în vis, ca o bufniță (roșie!). Dincolo însă de aceste ambiguități, spectacolul este conceput coregrafic în două stiluri distincte, de valori diferite. De certă valoare sunt două duete, concepute într-un stil neoclasico - modern, care trebuie să-i fie propriu coregrafului, după siguranța cu care-l stăpânește, duetul Deirfgeist - Siegfried, interpretat de Alin Ghiorghiu (Deirfgeist) și Artem Shpilevskiy (Siegfried) și duetul Deirfgeist - Regina mamă, interpretat remarcabil de același Alin
Riscul de a reconfigura o capodoperă by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8502_a_9827]
-
lebedelor? I-a lipsit o mai aprofundată înțelegere a ideilor cuprinse în opera originală, idei care pot fi privite în răspăr, dar într-o viziune nu numai nouă, ci și limpede, și a mai lipsit curajul coregrafului de a-și concepe unitar opera, în stilul care îi este propriu. Fără aceste două calități, este riscant să încerci să reconfigurezi o capodoperă. Muzical, premiera a fost cât se poate de bine susținută de orchestra Operei, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, nu la fel de
Riscul de a reconfigura o capodoperă by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8502_a_9827]
-
ajuns" (Otilia Rădulescu-Ipek); "Din ce în ce mai mult, regizorii vor să șocheze cu actul regizoral și se implică mai puțin în încercarea de a respecta textul și muzica" (Leontina Văduva); " Unele regii sunt șocante, umilitoare pentru creații. Este o decadență la care nu concepeam să se ajungă" (Lili Dușescu); "Publicul de muzică clasică este un public în formare" (Sergiu Năstase). Și tot traseul marcat de Sebastian Crăciun ne transportă printre criterii și mentalități: "Selecția muzicală a fost întotdeauna exclusivistă și mulți muzicieni străini nu
Undele diasporei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8501_a_9826]
-
și nici după 1990, din motive pe care le-am explicat în altă parte, nu are rost să le reiau. Ajunge să spun că, la un moment dat, se afla în tipografie la corectura a doua, avea și coperta gata, concepută de Dan Stanciu - dar n-a fost să fie. N-am făcut mare caz de asta și cred că nici acum nu e momentul să fac [...] De exemplu, textul Băi, fiți postmoderni, altfel nu ne primește în NATO ! a fost
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
unic și formalismul estetic denotă obtuzitatea sau rezistența unei societăți închise, refractară la orice deschidere, relativizare a punctului de vedere oficial, complexitate problematică sau contradicții asumate. Formalismul estetic se hrănește dintr-o metafizică a operei, dintr-un simbolism spiritual, de neconceput și de neacceptat în sistemul materialist al proletcultismului sau al realismului socialist. este, în fond, singura consecventă estetic cu menirea literaturii. Numai ea, în comparație cu celelalte atitudini (oportunismul, subversivitatea și disidența), crede în autonomia esteticului. De aceea, literatura evazionistă poate fi
Literatura evazionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8514_a_9839]
-
însuși abia după orele de program, când studiază cărți și reviste - greu accesibile - la Biblioteca Relațiilor cu Străinătatea sau și mai târziu, noaptea, când, într-o modestă cameră luată cu chirie, conspectează texte ale unor iluștri filosofi, teologi, istorici, scriitori, concepe studii savante, își face însemnări de jurnal, susține polemici epistolare cu unii contemporani (de exemplu, cu Constantin Noica) și reflectează de unul singur asupra unor teme clasice ale gândirii umaniste. Acest mod de a trăi este cu atât mai impresionant
Nicolae Balota, un erou al culturii by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8518_a_9843]
-
o pot acoperi. Există o prăpastie între noi și el. O neștiință lucie. Și atunci, tot ce putem face e să compensăm neștiința închipuindu-ni-l pe Dumnezeu în felurite chipuri. Toate aceste chipuri sunt idoli, forme umane de a concepe ceva non-uman, așadar biete încercări de a gîndi în van de negînditul. Cuvîntul "idol" nu trebuie luat aici în sensul idolatru, ca formă ilicită de prețuire a făpturii în locul creatorului, ci mai curînd în sensul etimologic: idolul (eidolon) e forma
Liturghia filozofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8528_a_9853]
-
stârni vanități și a evita orice suspiciuni, e cronologică, a ținut cont de data de naștere a autorilor. Ele aparțin a trei regizori ce au atins o cotă ridicată de inspirație, reprezentând totodată și trei modalități radical diferite de a concepe actul teatral, trei direcții stilistice și de formulă spectacologică în care în mică sau mai mare măsură întâlnim cam tot ceea a constituit tendință de înnoire și undă de șoc în materie de artă regizorală. Fără să minimalizez alte spectacole
CÂTEVA CONOTAȚII SUBIECTIVE by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8540_a_9865]
-
Sorescu aș zice că e singur printre oamenii de teatru. Dacă dramaturgul, regizorul, actorul și scenograful sunt cei care creează teatru, pe critic acela care îl creează este însuși teatrul. Fără să existe teatrul existența criticului de gen e de neconceput. Or, existența teatrului înseamnă pentru mine cei din amintire, pururi vii și neuitați, și-mi îngădui să trascriu câteva nume de care am fost puternic marcat: Toma Caragiu, Vlad Mugur, George Constantin, Gina Patrichi, Leopoldina Bălănuță, Octavian Cotescu, Dan Jiteanu
CÂTEVA CONOTAȚII SUBIECTIVE by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8540_a_9865]