6,839 matches
-
literatura confesivă a scriitorului bucăți de mărimi felurite, apoi le-au încasetat după altă logică, respectând regula strictă a efectului creat: cea de a pune într-o nouă lumină. Le-a reușit o scriere interesantă, surprinzătoare în multe locuri. Literatura confesiunii rebreniene se compune din interviuri și mărturii, din jurnal și din scrieri cu vădit caracter autobiografic. Li se adaugă și conferințe, ca și variate intervenții publicistice. Într-un cuvânt, autorii au avut de revăzut un material vast și de selectat
„Dialog peste generații“ by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7343_a_8668]
-
Într-una dintre cele mai sincere confesiuni, Andreea Esca vorbește despre "demonii" ei și despre momentele în care aceștia se manifestă. Andreea Esca recunoaște că atunci când iubește o face cu foarte multă pasiune și uneori are chiar tendința de a-si sufocă partenerul. "Eu, în dragoste, sunt
Andreea Esca este posesivă în dragoste () [Corola-journal/Journalistic/73644_a_74969]
-
nu este dispus să facă frumos, să păstreze aparențele, iar printre victime se numără inclusiv părintele Janovitch (Chirstopher Carley), în vârstă de numai 27 de ani, care i-a promis soției lui Walt că va obține de la soțul ei o confesiune. Dezideratul pare imposibil de atins, dat fiind faptul că acest gringo viejo vede în părinte nu izbăvirea păcatelor ci un fătălău pacifist, virgin și non-alcoolic, a se citi prin antifrază definiția bărbăției. Walt întruchipează un tip de american Old School
Gran Torino by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7370_a_8695]
-
izbăvirea păcatelor ci un fătălău pacifist, virgin și non-alcoolic, a se citi prin antifrază definiția bărbăției. Walt întruchipează un tip de american Old School, care a făcut războiul întorcân-du-se de acolo cu amintiri neplăcute. Remușcările nu apar însă la singura confesiune pe care și-o permite ex-soldatul, unde acesta defilează cu păcatele minore ale unui caracter de cremene de îți vine să scaperi cu ea pentru a-ți aprinde o havană. Acest american cu un simț năpraznic al proprietății nu cunoaște
Gran Torino by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7370_a_8695]
-
care le întâlnim de pildă la Georgeta Adam. Comentând textele Carolinăi Ilica, exegeta ajunge la asemenea enormități: "Mierea, simbol cu conotații erotice și inițiatice evidente încă din Cântarea Cântărilor, sugerează simultaneitatea vieții și a morții, a trăirii și a cunoașterii. Confesiunea se transformă totuși într-o fabulă agonală despre instinct și gând". "În Iubind în taină, I Violet (2001), carte prin care poeta își celebra cincantenarul, sângele (ca vehicul al pasiunii) e puntea între Paradis și Infern, un elixir sacru prin
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7610_a_8935]
-
comun doar tema - educația, și universul - școala: o autobiografie de scriitor, devenit din loază profesor, Necazuri cu școala de Daniel Pennac, și un "romance" destinat unui publig larg și majoritar feminin, Vrăjeală! (Poveste despre două școli) de Jilly Cooper. O confesiune și o ficțiune de ultimă oră, apărute în 2007 și, respectiv, în 2006, datorate unor scriitori de succes: Daniel Pennac este autorul unei serii de romane savuroase depășind ca tiraj milionul de exemplare, distins cu Premiul Internațional Grinzane Cavour în
Școala, subiect de ficțiune by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7607_a_8932]
-
ce disciplină predau, o recomand și părinților și liceenilor, căci relatează o poveste incredibilă: transformarea unei loaze în profesor și scriitor. Miracolul se datorează unei școli cu internat și unor "profesori salvatori". Scrisă la persoana I, cu o dezarmantă sinceritate, confesiunea lui Daniel Pennac respiră prin observațiile suculente și vii despre viața școlii, cu privilegiul celor două perspective pe care și le-a asumat într-un mod inconfundabil: loaza și profesorul care, predând la școli de periferie, a văzut și a
Școala, subiect de ficțiune by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7607_a_8932]
-
următori, dar știu ce fel de literatură nu se va citi. A apus moda "romanului despre scrierea romanului", a contemplării maniacale a buricului și a tot ce sugerează el, au cam obosit și formulele "autobiografismului" agresiv, a intrat în uitare confesiunea în care scriitorul își punea la bătaie cea mai firavă amintire din copilărie și cea mai excitantă (crede el!) experiență erotică. Lumea nu se mai dă în vânt după experimentalismele paranoice în urma cărora constați un singur lucru: cât de deștept
Cine va scrie marele roman românesc? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7612_a_8937]
-
a stârnit-o, încă din primele zile de după apariție, debutul târziu al lui Gheorghe Florescu are, la o analiză rece, darul de a limpezi lichidele amniotice în care, aici, se formează și se propagă opiniile. Nume cu autoritate au apreciat Confesiunile unui cafegiu superlativ, semnatarii de recenzii cu mai puțină putere de convingere au ocolit-o discret, cumpărătorii de carte au început să frecventeze la intervale regulate librăriile, cât să se suprapună peste sosirea, inopinată, a noului tiraj. Paradoxal e însă
La mica înțelegere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7614_a_8939]
-
un veac de la apariția instituției scriitorului - un profesionist al scrisului, autorul nu e nici, ca atâția alții, un simplu veleitar. E mult dichis cultural în sinceritatea lui Florescu. Dacă, de pildă, titlul se vrea o pastișă inteligentă după De Quincey (Confesiunile unui opioman), începutul face cu ochiul în direcția lui Laurence Sterne (Viața și opiniunile lui Tristram Shandy, Gentleman): "Dimineața zilei de 8 mai era mohorâtă. Nori negri pluteau asupra Bucureștilor. Vâlvătaia războiului total cuprinsese aproape întreaga Capitală. Pe la ora prânzului
La mica înțelegere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7614_a_8939]
-
Maria s-a așezat în dreptul icoanelor Sfinților Gheorghe și Ilie. Aproape imediat i s-a rupt apa, iar Lina și copilul au ieșit după ajutor." (pag. 8) Evident, cel născut va fi chiar Gheorghe Florescu, autorul și totodată victima acestor Confesiuni care se întind din acea primăvară sfâșiată de război până, nu demult, în anii noului mileniu. Genealogia familiei se reconstituie din cioburi, coborând până la primele generații autohtone, iar continuările arborescente ale acesteia sunt verificate după aceea în amănunt. Între cele
La mica înțelegere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7614_a_8939]
-
se trezise de tot, a descoperit că greșise data cu un an." (pag. 223) Iar, mai jos, explicitarea are, fără fisură, loc: Pare o rotunjire forțată a poveștii, dar chiar așa s-a întâmplat, ca și celelalte lucruri din această confesiune, pentru că Dan se hotărâse, când a început să o scrie, să mintă cât mai puțin: cântecul s-a sfârșit exact când a ajuns lângă scări, acolo unde nu se mai putea merge mai departe. Chiar dacă asta a fost altă dată
Șah mat ! by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7638_a_8963]
-
să știi că de banii ăștia încă-mi ești dator." (pp. 179-180). Dincolo de expresiile slobode, episodul are și culoare locală, și adâncime. Nu același lucru se poate spune despre restul. Dialogurile dintre personaje sunt de obicei lineare și fără relief, confesiunile urmează, aproape toate, aceeași direcție (trăim vremuri grele, oameni buni), iar motivația psiho-morală a acțiunilor fiecăruia e furnizată artificial. Accentele biblice, profetice sunt în mod vizibil supraadăugate pe materia destul de subțire a cărții. Romanul "eroului" pasiv glisează pe romanul larg-social
Vremuri grele by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7641_a_8966]
-
Ea refuză sinteza, avantajele pluralității de viziuni, deși tocmai aceasta s-a dovedit explicația succesului modelului care domină astăzi piața mondială a culturii. Înțeleg curiozitatea neostoită pentru cărțile sufocate de culoare locală ale lui Marcel Pagnol, înțeleg fascinația reprezentată de confesiunile fără șir ale lui Jean d'Ormesson, mă amuză chiar plăcerea (perversă, cum altfel?!) de a-l citi pe ilizibilul nobeleat Le Clézio. Dar asta nu mă oprește să văd diferența enormă care separă vedetele de azi de marii autori
Cine a ucis cultura franceză? (II) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7468_a_8793]
-
Teodor Vârgolici Aparținând aceleiași sfere a "literaturii subiective", cum a denu-mit-o Tudor Vianu, memoriile, jurnalele intime, confesiunile și autobiografiile literare au multe puncte de interferență, însă între jurnal și celelalte specii înrudite există deosebiri structurale, determinate de conținutul lor, de modalitățile specifice de realizare, de natura aparte a viziunii pe care o proiectează asupra faptelor și împrejurărilor
Memorialiști români by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7473_a_8798]
-
multe puncte de interferență, însă între jurnal și celelalte specii înrudite există deosebiri structurale, determinate de conținutul lor, de modalitățile specifice de realizare, de natura aparte a viziunii pe care o proiectează asupra faptelor și împrejurărilor de viață evocate. Memoriile, confesiunile și autobiografiile literare sunt trăiri retrospective, filtrate prin conștiința omului matur prin prisma concluziilor trase în urma experienței de viață parcurse. Ele sunt, deci, forme rectificate ale trăirii, o scrutare lucidă a trecutului, în care autocenzurarea poate interveni în proporții apreciabile
Memorialiști români by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7473_a_8798]
-
oferit ediția a II-a, revăzută și adăugită, cu titlul întoarcerea în timp. Memorialiști români, la Editura Muzeului Național al Literaturii Române. Preocupările lui Al. Săndulescu în acest domeniu datează de mai multă vreme, el însuși fiind autorul amintirilor și confesiunilor din volumele Efectele dosarului "dalmațian" (1995) și Operație pe cord deschis (2002). Considerând, cu deplină justețe, că în consubstanțialitatea literaturii subiective se încadrează și corespondența emisă și primită de personalități distincte, Al. Săndulescu i-a relevat atât valențele documentare cât
Memorialiști români by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7473_a_8798]
-
de grație în întuneric. / Cînd sunt cu Tine cu mine sunt / îngerii textelor" (Litanie la diferențele magice). Nu putea lipsi din acest proces de spiritualizare o verigă importantă a sa care e spovedania. Lirismul este în sine un act de confesiune, mediat de un aparat estetic, indiferent dacă e raportabil sau nu la credință, uneori făcînd uz de o raportare indirectă la aceasta, prin formule sacrilege. E o spovedanie cu adresă publică, o "mărturie tuturor", cum zice Sf. Ioan Scărarul. Dar
“Memoria inimii“ (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7496_a_8821]
-
permis să te interesezi de zeii Olimpului. Cred, de altfel, că mulți dintre cei născuți în deceniile de la jumătatea secolului trecut știau pe dinafară măcar repovestirile lui Al. Mitru, dacă nu chiar traducerile lui Murnu (până acum neegalate). Într-o Confesiune târzie autorul își mărturisește afinitatea timpurie pentru poemele homerice: "Elev pe-atunci în clasa a VII-a de gimnaziu, dar și bibliotecarul clasei, văd și acum dulapul prins în cuie de peretele răsăritean al sălii unde învățam. Mă urcam pe
Din familia înalt-țintitorilor by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7497_a_8822]
-
sfîrșitului de secol XIX; un "hermafrodit moral, suspendat între diferite posibilități și, în concluzie, negativ, steril"; scriitor la care teamă de a se compromite este însoțită de o "violență nevoie de a se compromite", atitudine unde, la fel ca în confesiunile eroilor dostoievskieni, se reflectă "plăcerea sadica de a simți orgoliul propriei umiliri, de a violă pudoarea scandalizata a celorlalți". Preocuparea pentru stil, pentru "cuvîntul frumos", este evidentă și în jurnal, prea puțin estompata în versiunea românească, deși la unii dintre
Cui i-e frică de un autor datat? by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/7509_a_8834]
-
când întrupările blond-brun-șatene ale Evei se dovedeau capabile să-ți deschidă neștiute porți spre Absolut? Drogurile erau, așadar, o realitate pur teoretică, așa cum era zborul pe lună sau viziunea despre mărirea și decăderea civilizațiilor. Citisem, desigur, cartea lui De Quincey, Confesiunile unui opioman englez, inexplicabil tradusă în românește prin 1969, dar mi se păruse cu totul convențională și întru nimic superioară prozei medii de secol nouăsprezece. Îmi amintesc chiar de felul în care se droga Sherlock Holmes, de soluția de cocaină
V-ați drogat vreodată? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7260_a_8585]
-
nuanțate, mai explicite decât originalele. Dar, totodată, mai inteligente artistic decât glosele prin care, în timp, au fost aproximate. Nu e singurul caz de recursivitate. Ar fi de urmărit, de pildă, cum o plantă cu nume muzical dintr-o nostalgică confesiune de dragoste migrează, literalmente, din Circul domestic în Un anotimp în Berceni și din poemul Irina în mai proaspătul Un dans matinal: "Deșteptat dintr-o dată de o mireasmă/ pentru care, către amiază, îți vei aminti să-l lauzi/ pe bătrânelul
Poezie și deziderat by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7262_a_8587]
-
ceremonioasă, chiar și când clamează stări de neliniște, se află oarecum la distanță de reflexiile artificiale, problematizării și structurii livrești. Adevărat că în lirica Anei Blandiana "meditațiile", atâtea câte sunt, pun uneori stăpânire, cu sensibilități desuete ori trâmbe retorice, pe confesiunea când vibrant-afectivă, când numai prinsă în alint. Dar aceasta presupune efortul de a distila emoția, căci poeziile "eseistice" nu fac altceva decât să atârne ca un lest enunțiativ într-un câmp ce se vrea al diafanității. Poeta presimte, visează mereu
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
a fost publicat în 1990, cuprinzând versuri evident scrise până acum. Ana Blandiana, o conștiință civică de prim plan, se implică în istoria postdecembristă, fără câștigurile dorite. Are de trecut multe vămi care o țin departe de poezie. De unde și confesiunea dezamăgită: Cred că păcatul cel mai greu pe care l-am săvârșit (...) a fost acela de a mă fi ridicat mai mult de un deceniu din viață de la masa de scris și de a fi intrat, ca într-o apă
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
care îndreptățesc pentru eroina tragediei în curs de desfășurare sintagma caragialiană "simt enorm și văd monstruos". Katalin Varga (Hilda Péter) a fost victima unui viol în urmă cu 10 ani, soldat cu nașterea unui copil. Soțul află adevărul în urma unei confesiuni imprudente făcută la 10 ani de la incident și își alungă soția și copilul, pe Orban; decizia ne arată că rușinea cântărește enorm în balanță cu suferința femeii. Totul se întâmplă cu o economie de cuvinte specifică tragediei, femeia se supune
Pe-un picior de plai... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7139_a_8464]