364,792 matches
-
Adunarea Generală. Le avea de altfel și vechea Societate a Scriitorilor Români, a cărei succesoare morală și patrimonială este Uniunea Scriitorilor (v. în Statut cap. 1, ar. 2). Dl Șiulea se contrazice în articolul său de la un paragraf la altul. Consideră mai întâi că elementele de protecție socială sunt "arbitrare și insuficiente", glumind totodată macabru pe seama faptului că "avantajul principal de a fi membru e că Uniunea te îngroapă pe cheltuiala ei". Că ar fi arbitrare elementele de protecție socială de unde
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12319_a_13644]
-
că articolul d-lui Andreescu apăruse deja în Observatorul cultural. L-am scos din pagină, ce era să facem?, înlocuindu-l cu altceva, operație care ne-a creat destule dificultăți. în numărul următor, Cronicarul a relatat pățania la "Ochiul magic", considerând că procedeul trimiterii unui text simultan la două reviste este deontologic incorect. Cu aceasta socotisem micul incident închis. Dar nu a fost așa. Dl Gabriel Andreescu revine în TIMPUL(nr. 10/2004) trimițându-le d-lor N. Manolescu și Alex. Ștefănescu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12319_a_13644]
-
a transformat România literară într-un adăpost al lăutărismului paseist, al refulărilor retrograde (...) perpetuați, conștient sau nu, tarele lumii pe care, în principiu, o repudiați: luați în deriziune regulile, sunteți ineleganți în felul în care tratați adversarii de idei (astfel considerați de dumneavoastră), afișați superioritate față de semeni". Faptul e totuși fapt: dl Andreescu ne-a încurcat pe noi, și nu noi pe domnia sa, cu articolul trimis în același timp la două publicații. Și după ce ne-a încurcat, la fel ca un
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12319_a_13644]
-
putut-o face, valorificându-și publicistica de la "Tribuna" și din "Familia", compunând cel puțin două volume de critică literară. Deși a scris destul de multă critică de întâmpinare, nu și-a asumat un asemenea rol, pe care - înclin să cred - îl considera prea modest pentru proiectele și ambițiile sale intelectuale. Va veni, în postumitate, rândul adunării în volum a acestui material, cu multe episoade conjuncturale. Îmi amintesc, de pildă, de o cronică literară la primul volum din Incognito al lui Eugen Barbu
Eseul Corupt by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12328_a_13653]
-
Antonesei își ia ca aliați scriitorii fetiș ai propriei sale deveniri scriitoricești: Jorge Luis Borges (în primul rînd, toată cartea scriitorului român datorînd mult spiritului borgesian), dar și Jean-Paul Sartre, Henry Miller, Umberto Eco, Ioan Petru Culianu (pe care îl consideră maestrul său din anii de formare, chiar dacă diferența de vîrstă dintre ei era de doar trei ani). Cu totul surprinzător, în anii din urmă, la această "masă a bogaților" se așază firesc și micuța grafomană Amélie Nothomb, cu puzderia de
Întîlniri la Bibliotecă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12323_a_13648]
-
anume că asocierile dintre cărți în actul lecturii nu sînt prin nimic întîmplătoare, dacă treci de impresia de primă instanță" (pp. 59-60). Pe urmele lui Sartre (ale cărui opțiuni politice nu le împărtășește, dar literatura este, oricum, altceva), Liviu Antonesei consideră că cititorul își pierde "inocența" în momentul în care începe să-și noteze într-un carnet asociațiile de idei rezultate în urma lecturii. Notațiile sale reprezintă rezultatul unei selecții, or, crede eseistul ieșean, în momentul în care operează o selecție, un
Întîlniri la Bibliotecă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12323_a_13648]
-
un an, doi, poate chiar cinci. I se părea puțin pentru ceea ce socotea că abia de acum înainte îi rămâne de realizat. Credincios idealului său pictural, de a cărui valoare nu se îndoia, exigența față de sine îl făcea să se considere cu modestie, departe de orice infatuare. Avea conștiința că ajunsese la un liman, dar că e numai la un început de drum, și ar fi voit să-l străbată cu întreg entuziasmul convingerii și încrederii care-l însuflețea. Știa prea
Un proces de conștiință – Țuculescu pe patul de suferință by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12339_a_13664]
-
ziar și proză, Logica este autobiografia hibridă și parțială a lui Radu Cosașu, dramatică prin onestitatea, intransigența și sarcasmul cu care își sondează conștiința chinuită de crezurile, iluziile, îndoielile și apoi dezamăgirile tinereții comuniste. Dacă înainte de '89, Supraviețuirile puteau fi considerate drept o literatură a autodenunțului, la reeditarea în postcomunism aceste cărți devin mai degrabă un "testament" de tinerețe. Un autodenunț reluat în fața nepoților parcă are altă miză. Ca un Pierre Menard, cititorul abia al ediției a doua va citi aceeași
Confesiunea unei minți tinere by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12322_a_13647]
-
Alexandra Olivotto La capitolul "celebritate", Pedro Almodovar poate fi considerat egal cu compatriotul său, Luis Buńuel. Are o viziune regizorală unică, apreciată aproape unanim de critici, succes comercial (în 1991, se constata că șase din cele treisprezece filme din topul exporturilor spaniole erau realizate de el) și un scop pe
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
precis, uneori cu ajutorul stereotipurilor. Almodovar lasă loc ambiguității la ambele nivele: nu există alb și negru în termeni de moralitate, iar sexualitatea e proteică - travestiții și transexualii care apar sfidează înregimentarea în bărbați/femei. De altfel, mulți critici de film consideră că această sexualitate proteică a devenit un simbol al Spaniei ultraliberalizate de după cenzura lui Franco. Există și trăsături ale melodramei care subzistă, ca de pildă faptul că personajele tind către acțiune, nu către reflecție. Apare și tradiționalul triunghi conjugal - plasat
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
tribuna ridicată în piața publică, pentru a rosti lozincile binecunoscute despre fericirea și viitorul luminos al poporului. Expresii ca "barbaria comunistă", "valorile tradiționale ale modului nostru de viață" și alte șabloane se înscriu în vocabularul tipic al kitsch-ului american, consideră Kundera. Căci, adaugă el, kitsch-ul este idealul estetic al tuturor oamenilor politici de pretutindeni. Ceea ce au reușit însă regimurile comuniste, cîștigîndu-și astfel niște drepturi speciale în acest domeniu, de fapt recunoașterea cuvenită oricărui novator al unui patent preexistent, a
Cîte ceva despre kitsch by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12368_a_13693]
-
membru al Junimii drept un rafinat erudit: "Creangă folosește un procedeu tipic autorilor cărturărești ca Rabelais, Sterne și Anatole France și anume paralela continuă, dusă pînă la beție, între actualitate și experiența acumulată. El e un autor Ťlivrescť". Pompiliu Constantinescu considera că Ion Creangă "depășește folclorul și mentalitatea arhaică a cronicarilor", relevînd "o structură care inaugurează o categorie de sensibilitate țîșnind din subconștient ca dintr-un fel de stil latent al spiritualității românești", dovedindu-se un creator de expresie specifică. Tudor
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
sunt bine romanizate, așa că e puțin probabil să mă trezesc într-un autobuz cu o destinație greșită. LV. Descrii Anglia și China ca două universuri diferite care se ciocnesc, creând un sentiment de pitoresc și terifiant în același timp. Te consideri un scriitor tandru? Sau poate un observator distant, rece, detașat? TM. Și una și alta. LV. Folosești felurite procedee narative. Intri spontan în gândurile personajelor, devii narator obiectiv când nici nu ne așteptăm, nu te conformezi nici realismului, nici postmodernismului
Timothy Mo – "Umorul dezumflă prefăcătoria" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/12341_a_13666]
-
aproximativ sinonim cu palavragiu (gargară = vorbărie inutilă, produsă adesea cu intenția de a înșela), îl găsim destul de des în comentarii politice: Ce mi-a plăcut la dumnealui: nu e gargaragiu" (vlg.sisnet.ro, arhiva 2000); "oamenii au o înțelegere greșită, considerându-i pe parlamentari niște salariați, niște chiulangii sau niște gargaragii" (lumeam.ro, nr. 8, 2000). Drogangiu este cu siguranță recent și nu pare foarte răspîndit ("ei sunt pe post de Ťpăpușici dulciť, de fapt niște drogangii și inculți...", FanClub Forum
"Clipangiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12380_a_13705]
-
pământ,/ tot mai moșnegi, tot mai oameni..." (Îngeri bătrâni) Diferență uriașă între acest poem și cel intitulat Armura din volumul Ochiul de greier (1981)! Dacă încă din tabletele adunate în Calitatea de martor (1970) și reeditate anul trecut Ana Blandiana considera arta ca scop nu ca efect, deși era conștientă și chiar afirma artificialitatea intrinsecă a scrisului, acum merge până la capăt și sugerează inutilitatea, zădărnicia poetului care trăiește numai scriind, pentru care, totuși, "nimic din ceea ce nu e scris/ nu există
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]
-
de asprimile vieții. Deși, nu era în stare să rezolve nici cele mai banale probleme ale existenței, robită unei imaginații debordante și incapabilă de un efort cât de cât sistematic, avea despre sine o părere de-a dreptul contrară. Se considera o "femeie muncitoare și cu principii", "care își îndeplinea îndatoririle", "sistematică, exactă, cu reale capacități de organizare și conducere". Rezultatul acestei mitomanii comportamentale a fost, printre altele, îndepărtarea și situarea băieților ei pe poziții opuse. S-a declanșat astfel o
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
Idiotismele înfricoșătoare, care nu vor înceta nicicând să mă delecteze, capacitatea ei (a mamei) de a împleti prostiile în lanțul logicii implacabile, aici își află în mare primul impuls... Tot de la ea se trage și cultul meu pentru realitate. Mă consider un realist de extremă. Una dintre finalitățile principale ale scrierilor mele este să răzbat prin realitate spre Realitate. Ea a fost probabil prima himeră în care am lovit". Contracarate de părțile luminoase - bunătatea și noblețea sufletească, spiritul de dreptate și
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
intențional decât de facto, cursuri de filosofie și economie la Institutul Internațional de Studii Superioare. Totul se va sfârși în vacanța mare, când se va întoarce în țară și nu va mai reveni în Franța. Lunile petrecute aici le va considera deosebit de utile în împlinirea personalității, pe care nu și-o voia subjugată nici unei culturi, oricât de reputate, precum și cea franceză. Simțea o nevoie imperioasă de a-și păstra integritatea spirituală, demnitatea și mândria, temându-se să nu se transforme într-
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
epica romanescă îndeosebi, alături de teatru, i-a asigurat lui Gombrowicz un loc reputat în literatura de avangardă a Poloniei, nu numai dintre cele două războaie. Alături de St. Witkiewicz și Bruno Schulz, cum îi plăcea să afirme. Literatura lui Witold Gombrowicz, considerată în ansamblul ei, reprezintă o contribuție majoră la eliberarea virtualităților creatoare ale individului. Umanitatea, ultragiată pe treapta componentelor particulare, protestează împotriva ingerințelor alienante ale formelor vieții contemporane, reclamând repunerea lor neîntârziată în drepturile încălcate de cerințele intolerante ale colectivității. Locul
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
alcătuită parcă din resturile tuturor pieselor și personajelor shakespearene: Comedia erorilor și Regele Lear, Iago și lady Macbeth, Desdemona și Julietta aglomerează solul și subsolul piesei, bulucindu-și trăirile, problemele și monoloagele. Harold Bloom, eminent analist al dramaturgiei lui Shakespeare, consideră că piesa e autoparodie din care doar personajul Imogen, fiica regelui, are autonomia dată de trăirea reală a unei drame; Hausvater optează pentru un spectacol apăsat de umbra unor tragedii fără deznodământ tragic. Georg Peetz, venit din Germania, ales pentru
Un rege vagabond by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12384_a_13709]
-
anii ´90, când exista în România un mare interes pentru Basarabia, dar nu s-a potrivit. Apoi, spre 2000 și după, interesul meu, ca și interesul general, au scăzut. Datorită situației politice, Basarabia este din nou demonizată în România, fiind considerată o rană nevindecabilă. Receptarea culturală e iremediabil dependentă de relațiile și condițiile politice. Simt, totuși, împotriva oricăror adversități și reticențe, că am o datorie de conștiință față de Basarabia și de literatura basarabeană, datorie pe care mi-o impun eu însumi
Ieșireaîn larg a romanului basarabean by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12376_a_13701]
-
noastre. Poate ar merita văzut ce-i cu acest roman picant. În sfîrșit, marele interviu al numărului s-a nimerit să fie cu scriitorul israelian Aharon Appelfeld, născut în 1932 la Cernăuți, într-o familie de evrei asimilați, care se considerau europeni și vorbeau fluent germana, franceza, dar și ucraineana și româna. Tragedia lor a început în 1940, cînd mama a fost ucisă de naziști, iar tatăl și fiul deportați. Micul Aharon, în vîrstă de 8 ani, a reușit să fugă
"Le Magazine littéraire" by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12383_a_13708]
-
îngheață zîmbetul pe buze: "Blaga vedea în capul meu clopoțeii de bufon, vocația mea de intelectual e legată sever de rigorile ridicole ale acestei nobile meserii de curte. Doar curtea mi-a lipsit - trăiesc în bloc, la Craiova, rîsul e considerat un act nerentabil și chiar riscant". Știe el ce știe. "Să rîdem, tovarăși, dar să rîdem organizat". Personajul Candid Desiderius din Adio, Europa! (parabolă autobiografică) este arestat pentru că își permite să rîdă în fața unui afiș "aprobat cu trei ștampile, cinci
Octombrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12405_a_13730]
-
socoti altminteri decît, la modul obiectiv, o cheie a descifrării, în primul rînd, a unei psihologii auctoriale, detectabile în chiar materia abstractizantă, translucidă, a conștiinței cunoscătoare, ostentativ etalate. Dar să vedem, pentru început, ce înțeles are conceptul de Eros. Schopenhauer considera că "orice iubire pură și adevărată este compasiune și orice iubire care nu e compasiune este egoism. Egoismul este eros-ul; compasiunea este agapi ". Așadar Erosul e marcat de egoismul ce se închide-n sine prin definiție, în pofida aspectului de
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
umbră, care își racolează supușii apți să trădeze, cum s-a întâmplat și în istoria noastră recentă. Dar, un astfel de supus, poate încă activ, nu e un Iuda decât pe jumătate, deci nu e paradigma împlinită complet. A se considera și impenitența celor din jur, paralizați de acest jumătate-Iuda, încurajând astfel clonarea lui. Această alteritate imperfectă comite răul pentru rău, fără căință, și astfel se excomunică din categoria necesității. Paradigma completă, rară, ține de necesitate, iar partea imperfectă, modernă, prin
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]