KorAP: Find »[drukola/base=crâșmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...65 >

1,606 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

de liniștea unui somn adânc. Lampa sfârâia încet, deasupra. Mortul zăcea pe lăvicerul înflorit al patului; în odaie se lăsase o liniște grea și o taină necunoscută întindea un văl de jale peste mort și peste cei vii. Alăturea, în crâșmă, vuietele conteniseră; rar dacă tresărea câte-un glas domol, ca de departe. Popa făcu semn primarelui, cu capul, spre ușă. Ieșiră amândoi, în vârful picioarelor. În crâșmă, Petrache sta după tejghea, tot spăriat, cu părul vâlvoi. Popa și primarele se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
întindea un văl de jale peste mort și peste cei vii. Alăturea, în crâșmă, vuietele conteniseră; rar dacă tresărea câte-un glas domol, ca de departe. Popa făcu semn primarelui, cu capul, spre ușă. Ieșiră amândoi, în vârful picioarelor. În crâșmă, Petrache sta după tejghea, tot spăriat, cu părul vâlvoi. Popa și primarele se așezară pe câte-un scaun. Petrache turnă vin în trei pahare și părintele Ștefan își așeză cu grijă cârja între picioare. Apoi tuși încet și zise: —Petrache

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Povestiri s-a numit inițial Nuvele. Ca fapt de istorie literară, prima cronică literară propriu-zisă dedicată lui Sadoveanu a fost scrisă de G. Bogdan-Duică în numărul din iunie 1904 al Convorbirilor literare. Hanul Bouluitc "Hanul Boului" Am poposit la o crâșmă singuratică, am dat ovăs cailor și ne-am pus și noi la cale. Am băut un păhărel mai mult ca de obicei, apoi, aprinzându-ne tustrei câte-o țigară, am prins a vorbi ba de una, ba de alta. Prietinul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Și deodată o cucoană își aduce aminte că mâncara se răcește - și toți își aduc aminte că n-au cinat încă, și se grăbesc spre case. Poftă bună, bun apetit, praful se potolește, lătrăturile contenesc, sara coboară peste liniștea oamenilor. Crâșma lui Moș Precu, 1904 Cânele a apărut prima dată în Voința națională, nr. 5853 din 21 oct.-3 nov. 1904. În Notele sale publicate în 1954, Profira Sadoveanu mărturisește că târgul de provincie surprins aici este Fălticeniul, iar strada, Ștefan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
așa de plictisit, ș-așa de singur, că mă-ntrebam de ce mai trăiesc. Spre sară, ca să mai petrec, călătoream spre una din stațiile mici, roșii, pierdute în buchete de salcâmi, în lungul drumului-de-fier, drept, fără sfârșit. Dam de câte-o crâșmă singuratică, în care, în răstimpuri rare, se auzea zarvă de glasuri, iute copleșită de tăcerea pustiului. Pe urmă ajungeam la stație, așteptam un tren, care venea de departe și trecea în depărtarea fumurie a răsăritului. La un geam, în verdeața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
balta Dunării, și a doua zi m-am hotărât să mă reped cu calul și cu pușca până acolo. Acesta a fost începutul călătoriilor mele la Iezer. Întăia vânătoare n-a fost cu nici un folos. Mi-am lăsat calul la crâșmă, în marginea satului, ș-am coborât spre apă, în apropierea liniei. Rețeaua albă a podului de fier se întindea până departe, dincolo, peste mlaștină. În bălți pline de țipirig stăteau până la piept cai, mestecând leneș verdeața care plutea în mănunchiuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
piept. Apoi tresări, cu un deget înainte: Stai! o friptură bună, și totul s-a sfârșit! Și o ciorbă! O ciorbă și o friptură! Asta e! Și chem pe Marin, și treaba e gata! Pe onoarea mea! Și rămase în fața crâșmei, cu mânile în șolduri, cu nădragii largi umflați ca de vânt, privind fericit în urma mea, pe când eu mă cufundam repede pe Corbul meu în umbrele Bărăganului, spre asfințitul șters, aproape stâns. A doua zi pe la toacă, cum descălecai, Sandu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
șolduri, cu nădragii largi umflați ca de vânt, privind fericit în urma mea, pe când eu mă cufundam repede pe Corbul meu în umbrele Bărăganului, spre asfințitul șters, aproape stâns. A doua zi pe la toacă, cum descălecai, Sandu se repezi pe ușa crâșmei ca izbit de cineva și răcni la un țânc numai de o șchioapă, care se prăjea la soare: —Mă, tătuță, mă! fuga la neică Marin, mă! Până ce-mi duse calul în șopron, până răcni la muiere: „U! Ano, fă! rupe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ascuțită, verde ca și apa stătătoare a Iezerului, privire care mă neliniștea. Într-o săptămână, patima pândei, a vânatului bălții, îmi intrase în suflet, în sânge, în simțuri. Veneam în galop întins, cum da soarele spre asfințit, treceam repede prin crâșmă, unde mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat al lui Sandu, umpleam pentru pușcaș o gărăfioară de țuică și plăteam două pacuri de tutun, și ne coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
obraz. „Are să ploaie! gândii. N-am făcut nimic!“ Și o părere mare de rău îmi înnegură sufletul, parcă încercam o grea pierdere. Grăbii pasul calului prin întunericul adânc. Satul cu moșioare neclintite izvorî deodată aproape de mine. La margine, spre apă, crâșma lui Sandu n-avea nici un fir de lumină. Îmi făcui o mulțime de gânduri. Ce să fac cu calul? unde îl adăpostesc? În ajun, înainte de a pleca spre Sărățeni, mă înțelesesem cu Marin vânătorul să vin a doua zi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
spre apărare. Nimeni nu bănuia nimic. Locurile bătute de pasul calului meu erau fără sate, fără oameni - și nimeni nu putea să bage de samă venirile și plecările mele. Spre sară soseam pe drumul obișnuit și poposeam fără grijă la crâșma lui Sandu. Îndată fostul caporal îmi sărea înainte cu țuicile și cu tutunul lui neică Marin, îmi vorbea despre cele mai felurite lucruri și-mi zâmbea ca un prietin vechi. Vânătorul nu lipsea niciodată; se mai dezghețase față de mine; până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cele mai ușoare zgomote, cu degetele pe trăgaci. Acuma începeam să uit că el e tatăl Chivei. Alături nu-i văzusem niciodată, nici n-auzisem glasurile lor amestecându-se. Dar iată că într-o zi, după ce descălecai și intrai în crâșmă, Sandu îmi zâmbi cu înțeles: parcă voia să-mi spuie ceva tainic, să mă întrebe un lucru deosebit, și nu îndrăznea. Marin, la locu-i obișnuit, își desfunda țeava lulelei. Îmi dădu bună-ziua cu glasu-i încet și-și căută de treabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
totdeauna, vâsli cu liniște, mă strecură lin prin aceleași cărări ale pădurilor de trestii, și încet furișa luntrea pe sub bolțile sălciilor. Doar că-mi vorbi mai puțin ca de obicei; dar asta nu se întâmpla numai acum. La întoarcere, la crâșmă, Sandu iar neliniștit, iar parcă nu îndrăznea. În sfârșit, după plecarea lui Marin, când să încalec pe Corbu, se alătură de mine și mă atinse ușor pe umăr: — Boierule Niculiță... Ce-i, Sandule? El mă privi zâmbind. Uite ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îmi izbi inima, apoi mi-o strânse, fierbinte. Amețit, pusei piciorul în scară și mă avântai în șa. VIItc "VII" O dorință bolnavă de a afla mă chinuise toată ziua și mă adusese întins, cu toată strângerea de inimă, la crâșma lui Sandu, și apoi la luntrea care aștepta ca întotdeauna. Cercetasem cu ochii pe crâșmar, cercetam pe pușcaș: nu, parcă nu era nimic. Mă gândeam. Un timp n-o să mai vin diminețile; și lucrurile se vor liniști, dacă este vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aduse. Din câteva cuvinte s-au înțeles; satele alăturea; unul are car, altul are boi, pornesc tovărășie la drum; își mai țin de urât și cu vorba; și la Tupilați, după ce-or trece apa, s-or opri acolo la crâșmă, ș-or cinsti un pahar dulce, pentru tovărășie și pentru prietinie. Am luat pe juncani trei sute fără doi lei, zise Dumitrache Hazu, cu un zâmbet blajin pe obrazul proaspăt ras. Am de unde da o cinste... Acasă mai am doi boi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
că bărbatul parcă i-a fost dușman... Este-o babă, acolo, în sat la Solomonești, una Gahița, care stătea lângă Ileana, numai gardul o despărțea de dânsa... Și cum ieșea femeia - și se ducea ba la nevastă, ba pân’ la crâșmă - baba dădea de știre bărbatului, sara... Așa a fost... Și s-a mai întâmplat de i-a fost drag femeii unul, un băietan... da’ ea nu spunea nimănui... și nici băietanul nu știa... De păcătuit nu păcătuia, da’ așa-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
așa de departe, ca și America. La șapte ani, tată-său Sanis, om sărac, și Rifca, cu toți copiii lor, s-au strămutat la Bărgăoani la țară. Acolo aveau o rudă, Meer Avramovici, care făcuse o leacă de avere cu crâșma și avea nevoie de un credincios. S-a dus Sanis la Bărgăoani în sat și a început să facă negustorie în crâșmă, iar Meer, om gânditor, cu barba neagră, a prins a face alte speculații. Din acea vreme, Haia își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
strămutat la Bărgăoani la țară. Acolo aveau o rudă, Meer Avramovici, care făcuse o leacă de avere cu crâșma și avea nevoie de un credincios. S-a dus Sanis la Bărgăoani în sat și a început să facă negustorie în crâșmă, iar Meer, om gânditor, cu barba neagră, a prins a face alte speculații. Din acea vreme, Haia își aduce aminte de multe lucruri. Acolo era un sat mare; și veneau flăcăi la crâșmă, flăcăi frumos îmbrăcați și voinici, și petreceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și a început să facă negustorie în crâșmă, iar Meer, om gânditor, cu barba neagră, a prins a face alte speculații. Din acea vreme, Haia își aduce aminte de multe lucruri. Acolo era un sat mare; și veneau flăcăi la crâșmă, flăcăi frumos îmbrăcați și voinici, și petreceau. Ei îi era frică de dânșii și stătea într-un ungher privindu-i. Câte unul o apuca de șuvița de păr de pe frunte, îi zâmbea, și-i dădea o bucățică de covrig. Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
stătea la masă ca totdeauna, și se gândea adânc, palid, cu tâmpla sprijinită în mâna stângă. Ceva s-a întâmplat pe urmă. Ce anume, nu-și dă sama fata lui Sanis. Poate a plecat domnișoara; poate au plecat cu toții. De la crâșma din Bărgăoani Leiba Sanis și cu ai lui s-au întors iar în târg; și de atuncea stau în căsuța cu două odăiți din Broscărie. Au trecut șapte ani și nici un spor n-a intrat în gospodărie. Săraci au rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ion Rusu, un om cărunt, negru la obraz, fornăit și lăudăros. Acest Ion Rusu, cu un cortel mare de doc, cu straiele-i ponosite, cu o pălărie cenușie de pâslă în cap, bătea drumuri lungi, de la canton la canton, de la crâșmă la crâșmă, și-și lăsa gospodăria în plata Domnului. Nevasta de multă vreme-i murise; umblase cu trei copii din mahala în mahala, prin case cu chirie. Pe doi copii îi pusese în pământ, morți de anghină, iar fata cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un om cărunt, negru la obraz, fornăit și lăudăros. Acest Ion Rusu, cu un cortel mare de doc, cu straiele-i ponosite, cu o pălărie cenușie de pâslă în cap, bătea drumuri lungi, de la canton la canton, de la crâșmă la crâșmă, și-și lăsa gospodăria în plata Domnului. Nevasta de multă vreme-i murise; umblase cu trei copii din mahala în mahala, prin case cu chirie. Pe doi copii îi pusese în pământ, morți de anghină, iar fata cea mai mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
primească nimeni; și s-a întors iar în târg aici... Cu un singur băiat a rămas, cu Ștefan, și pe acesta l-a bătut, l-a horopsit, ca un tiran; l-a purtat desculț și flămând, și el umbla din crâșmă în crâșmă... Și după aceea a murit. Iar băiatul a mai răsuflat, s-a dezghețat și, pentru că n-avea mai mult de patru clase primare, a intrat practicant la judecătorie. Da-i un băiat frumos... șoptea Tudorița; și deștept, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și s-a întors iar în târg aici... Cu un singur băiat a rămas, cu Ștefan, și pe acesta l-a bătut, l-a horopsit, ca un tiran; l-a purtat desculț și flămând, și el umbla din crâșmă în crâșmă... Și după aceea a murit. Iar băiatul a mai răsuflat, s-a dezghețat și, pentru că n-avea mai mult de patru clase primare, a intrat practicant la judecătorie. Da-i un băiat frumos... șoptea Tudorița; și deștept, și nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu dosul mânilor mustățile roșii, zbârlite - se învârtea de două ori prin colțuri căutând ceva și negăsind nimic -, își răsucea o țigară cât degetul, ieșea cu pași rari, și se ducea să-și beie litra de vin în colț la crâșma lui Zeilic Ornștain, poreclit Făluță Lapte-dulce. Ce ai în ia-sară? zise Rifca prelung, privindu-l cu mirare. Cineva mi-a făgăduit un mire pentru Haia... grăi Sanis ridicându-și în pod privirile șterse. —Un mire pentru Haia?... strigă femeia uimită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]