55,283 matches
-
70 ai trecutului veac și publicat în 1976. L-a reluat, cu modificări, într-un alt roman, Întâlniri paralele, din 1986, considerat de Valeriu Cristea, la apariție, „o carte matură a prozei noastre contemporane”, „un roman dens” (v. în Fereastra criticului, 1987). Dar amândouă versiunile avuseseră de suportat agresiunea cenzurii, autorul văzându-se constrâns să elimine părți din textul originar și să facă și alte schimbări. În sfârșit, a treia versiune, Țarcul, reprezintă forma restaurată a acestui roman a cărui scriere
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
și din pricina tatălui, mai mult temut decât iubit, profesorul de liceu înțepenit în formalisme, „teribil de ordonat”, rece, cultivând despre sine o imagine pe care fiul nu ezită să o califice drept „poză”. Dar aceasta într-un moment de distanțare critică pentru că altfel Tin este generos, iertător, gata totdeauna să vadă partea bună din oameni, nesuspectând pe nimeni de rele intenții, chiar dacă uneori ar fi trebuit să o facă. În ambianța bucureșteană se dedică studiilor muzicale dar se și îndrăgostește de
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
înțeleagă că ceva (totul?) nu merge bine în mecanica proletar-rurală a comunei. Emițător al unor panseuri entuziaste de filosofie zootehnică (gen “Creșterea vitelor e o meserie foarte antrenantă” -p. 21- sau “Vita-i ființă gingașă” -p. 22), veterinarul Naslău Pavel critică, fără să-și dea seama, zootehnia comunistă (planificată greșit, mecanizată ineficient și lipsită de cea mai elementară grijă față de animale), făcînd, în schimb, apologia celei...capitaliste de peste Ocean: “La noi în comună, au venit niște filme care arată viața oamenilor
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
Biografiilor comune se poate dezbate aici pe două direcții esențiale, în principiu autonome, dar, în fapt, inseparabile: în materie de “voce” publică și “ecou” textual. Din nefericire, alăturarea lor tinde, încă o dată, să descurajeze orice inițiativă taxonomică și orice diagnostic critic tranșant. Combinația permanentă de primitivism (al exprimării individuale -specifice “vocii” publice) și rafinament (al efectului de rezonanță -specific, pentru a cita sintagma întrebuințată de Mircea Nedelciu, “ecoului controlat” al textului) relativizează deopotrivă teoria neutralității “înregistrării” (directe, “autentice”, neprelucrate) și pe
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
și interdicția de a aduce vreo atingere actelor dictatorului. În Roma și-a făcut reapariția Marcus Antonius care, datorită trupelor aduse de Lepidus, domina scena politică. Atunci când la 20 martie au avut loc funeraliile lui Caesar, situația conjuraților a devenit critică: plebea romană, abil manipulată de Marcus Antonius prin citirea testamentului dictatorului care lăsase bunuri impresionante poporului roman și chiar și unora dintre conjurați, a incendiat casele acestora. Cât de nefavorabilă era atmosfera pentru asasinii lui Caesar în zilele consecutive morții
Asasinarea lui Iulius Caesar by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13182_a_14507]
-
Midia și celelalte oribile locuri de detenție și moarte. Citiți Memoria! * PAradigma (nr. 12, dec. 2003) îl evocă, în editorialul semnat de dl Ieronim Tătaru, pe Ovid Densusianu, de la nașterea căruia s-au împlinit 130 de ani. Lingvist, filolog, istoric, critic literar, poet, promotor al simbolismului, Ovid Densusianu a fost profesorul, la Universitatea din București, mai multor generații de romaniști, lingviști ori literați. Evocarea dlui Tătaru, unică în presa culturală, e binevenită și repară o nedreaptă uitare. * Crăciun în zona cenușie
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
denunța cu o elegantă fermitate pseudoprofesionalizarea cercetării, cultivarea unei istorii literare aservite locului comun, și proclama sfidător superioritatea „diletantismului”. La antipodul crispării „doctorilor în literatură”, după spusa lui Mauriac, Manolescu scotea în relief „plăcerea lecturii”, drept criteriu suveran al aprecierii critice. În strînsă relație cu acest factor hedonist (id est estetic!), criticul enunța natura dublă a operei literare, pe de-o parte obiectivă, prin elementele ei imediat decelabile, de la subiect și personaje la ritm și la rimă, iar pe de altă
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
imediat decelabile, de la subiect și personaje la ritm și la rimă, iar pe de altă parte subiectivă, prin punctele de intimă întîlnire între eul creator și cel receptor. Scrie Laszlo Alexandru: „Autentica analiză trece creația literară prin filtrul sensibil al criticului care, printr-un demers simpatetic, trebuie să indice caracterul de unicitate al operei, iar nu s-o includă într-o serie artificială și anterior dată. De aici se desprinde nu doar originalitatea operei comentate, ci chiar și a exegezei care
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
unicat al operei, consonant cu caracterul de unicat al analizei, care nu trebuie să fie un cîmp de aplicare al principiilor, ci un control al validității lor, efectuat cu ajutorul lecturii. Întîi opera, apoi principiile! E o filosofie a libertății spiritului critic, care se „luptă” cu metodele, spre a le înfrînge succesiv, nu fără a le fi asimilat factorul convenabil. Dacă pînă aici Laszlo Alexandru ne-a înfățișat trăsăturile vizibile cu ochiul liber, ca să zicem așa, ale concepției autorului investigat, ceea ce cu
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
se deschide emoției estetice în planul a ceea ce s-a numit „critica artistică”. Adecvarea sa la obiect se vădește în ideea cutezătoare (orgolioasă) a echilibrului dintre emoția de rang primar, încorporată în operă, și cea de rang secund, a expresiei critice. Dintr-un atare unghi de vedere, critica se împărtășește din substanța prodigioasă a originarului estetic: „Atîta vreme cît critica reprezintă «o intuiție originară, dezvoltată ulterior» în legătură cu o anumită operă, înseamnă că «a comunica o emoție e totuna cu a o
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
produce din nou, și atunci criticul trebuie să fie un spirit creator, în stare să prindă „sufletul” operei într-o metaforă»”. Așadar, Nicolae Manolescu e pe o latură un „gînditor” asupra creației, iar pe de alta un creator grație verbului critic ce-și asumă opera în temeiul inefabil al „talentului”. În ambele ipostaze figurează abstragerea din real, în favoarea ficțiunii, a convenției. Atît ideea cît și imaginea artistică reprezintă spații ale autarhiei spiritului, disociat de existențial. Într-un eseu din șirul Temelor
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
că, azi, N. Manolescu se vrea întrucîtva mai detașat de „polul” reprezentat de Europa liberă, apăsînd pe pedala „mediatorului”, ce are în vedere recuperări, concilieri, echilibrări, spre a atenua unele dramatice rupturi și surpări, nu schimbă esența situației. Autorul Istoriei critice a literaturii române rămîne pe același continent al „liberalismului metodei eseistice” ca și al opțiunii prodemocratice, chiar dacă celei din urmă îi șterge accentele acute, avînd drept țel consolidarea unei poziții „de centru”. Să fie vorba și de o rivalitate? Privind
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
revine un merit în a fi făcut publicitate pentru literatura română (penultimul ambasador român, Domnul Tudor Dunca, l-a numit “un cap de pod al culturii române în Occident”, atunci o mare parte din acest merit îl pot revendica cunoscutul critic Samuil Damian, lector la Heidelberg timp de 20 de ani (1976-1995), și succesorul lui, tot așa de bine cunoscutul profesor Gelu Ionescu (1995-2001), care au fost amîndoi mijlocitori ai legăturilor noastre strînse și susținute cu Uniunea Scriitorilor (al cărui membru
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
Mircea Mihăieș Prin anii ’70, în „Săptămâna” lui Eugen Barbu, ca și în „Luceafărul” protocronizat, putea fi întâlnită relativ frecvent semnătura unui critic, pe numele său Marian Popa. Ca universitar, publicase niște studii groase, iar folclorul îl descria drept un personaj de-un perfect cinism. Un coleg de generație, student la București, îmi povestea că trecând pe la avizierul facultății de litere se amuzase
O partidă sado-maso cu Nenea Iancu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13230_a_14555]
-
o lume dominată de cinism, așa că nu m-ar mira s-avem surprize dac-am încerca să identificăm „sursa” autorului Comicologiei... Ei bine, acest preambul servește drept lansare adevăratei rachete marca Marian Popa: o delegitimare grobiană, lipsită de orice argument critic, a operei lui Caragiale. A dărâma statui poate fi o operație spectaculoasă, dar, după cum s-a văzut adeseori, ea nu necesită curaj. Ce mare brânză să declari că Eminescu nu valorează doi bani, că e un poet minor, intraductibil, că
O partidă sado-maso cu Nenea Iancu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13230_a_14555]
-
de considerații intră ușor în sfera patologicului, și ele pot fi lăsate în pagină așa cum le-a proiectat autorul lor, cu adevărat trist e că Marian Popa are, în latura colaborării cu Securitatea, avocați plini de inițiative. Dan Culcer, alt critic român stabilit în străinătate, consideră perfect legitim demersul colegului său convertit la germanitate: „De altfel, cui să fi adresat șdacă nu Securității, n.m., M.M.ț un astfel de proiect de reintegrare? Mai cunoașteți o altă instituție în România care ar
O partidă sado-maso cu Nenea Iancu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13230_a_14555]
-
de roluri, viroze preluate de la un solist la altul - nu au afectat studiul susținut, constant și nici entuziasmul interpreților. Entuziasm care, dublat de un profesionalism fără fisură, au determinat marele succes de public al premierei. Bineînțeles că au existat voci critice: e dreptul oricui să susțină încă celebra afirmație extremistă a avangardei muzicale din anii ’50 despre moartea operei ca gen. E dreptul și al unei echipe de tineri - a căror medie de vârstă ajunge la 25 de ani - să demonstreze
Spectacole de operă by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13246_a_14571]
-
totdeauna față de poezia lui Bacovia (ale cărei urme se văd într-unele poezii). Sînt în Recursul la memorie rînduri dure, neiertătoare despre Caraion, dar și despre Marie-France Ionesco (Mălăncioiu îi reproșează controlul excesiv asupra moștenirii nu numai literare, dar și critice a tatălui ei), dar și altele de mare duioșie dedicate lui Lucian Raicu, Virgil Mazilescu, Emil Botta, Marianei Marin și începuturile ei încurajate de Nora Iuga, George Almosnino sau Nicolae Manolescu. Foarte mulți dintre aceștia au plecat din lumea celor
Cerul înstelat deasupra mea... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13234_a_14559]
-
semnificativ aria de manifestare. Cele două cărți de memorialistică pe care le-a publicat în ultimii ani, în care evocarea și construcția se împletesc la fiecare pas, aduc prezența Ameliei Pavel mai aproape de spațiul literaturii, de acela în care înstrumentele criticului și ale istoricului, fără a fi cu totul abandonate, sunt lăsate să respire mai relaxat și chiar să se plimbe nestingherite prin locuri îndepărtate și apăsate de o vagă melancolie. Mai mult decît în cărțile de specialitate, în textele memorialistice
Dispariția unei senioare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13247_a_14572]
-
exclusivist, complexat, caustic până la agresivitate, căreia îi dă frâu liber în jurnal. În anii ’30, el vedea peste tot oameni care-l detestă și care-l urăsc, părându-i-se că nu s-a bucurat, ca scriitor, de meritata recepție critică. În anii ’50, comunistul angajat, ocupând un post de conducere la Uniunea Scriitorilor, devine mohorât, deprimat, dezarmat, conștient că trebuie să se vindece de „timiditate” de care „se abuzează.” Am citat-o pe Cornelia Ștefănescu. Activistul, cât va fi fost
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
încetează a-i completa bibliografia și a reconstitui fundalul de epocă. De asemeni, urmărește polemicile privind acuzația de imoralitate a romancierului Mircea Eliade. Citându-l pe nefericitul poet Bogdan Amaru, care, în reflecțiile sale despre E. Lovinescu, spusese că marelui critic „Sburătorul i-a pătruns în sânge” și că l-a absorbit „total și definitiv”, Cornelia Ștefănescu are curiozitatea să verifice afirmația în revistele vremii. Într-adevăr, ele (Mișcarea literară, Viața literară, România literară) menționau regulat ședințele cenaclului lovinescian. Tot pe
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
datorăm Sandei Stolojan. Cum se poate conchide, „traiectoriile” Corneliei Ștefănescu sunt multiple, în aparență paralele, dar în fond convergente, întâlnindu-se într-un punct luminos, acela al istoriei literare de nivel superior, documentarea temeinică și multiformă fiind la îndemâna unui spirit critic, probând nu o dată sensibilitate și finețe. Cornelia Ștefănescu, Traiectorii, Editura “Jurnalul literar”, București, 2003, 190 pag. f.p.
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
terenului. Dar cercetarea se bizuie pe cîteva idei generale și atitudini pe care nu le-am putea releva fără simțămîntul că nu mai corespund mentalității noastre. Astfel Lucian Valea atribuie „spulberarea” generației războiului faptului că i-ar fi lipsit un critic de autoritate: „Dacă acest critic, așa cum a arătat F. Păcurariu, a lipsit de la Cluj, în condițiile ocupației horthyste, lucrul nu poate surprinde. Dacă el a lipsit - de la datorie - atunci în România supraviețuindă cataclismelor din 1940, pare de-a dreptul absurd
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
pe cîteva idei generale și atitudini pe care nu le-am putea releva fără simțămîntul că nu mai corespund mentalității noastre. Astfel Lucian Valea atribuie „spulberarea” generației războiului faptului că i-ar fi lipsit un critic de autoritate: „Dacă acest critic, așa cum a arătat F. Păcurariu, a lipsit de la Cluj, în condițiile ocupației horthyste, lucrul nu poate surprinde. Dacă el a lipsit - de la datorie - atunci în România supraviețuindă cataclismelor din 1940, pare de-a dreptul absurd. Criticii noștri reprezentativi, porecliți și
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
axiologic al lucrurilor și nu la nivelul unui limbaj esteticește delegitimat, au ignorat-o pe drept cuvînt: „E mai mult decît firesc să ne întrebăm ce-ar fi trebuit să devină Curentul literar după instalarea în fruntea redacției a unui critic de talia lui Șerban Cioculescu, în vara lui 1941. În ciuda unei apariții foarte neregulate și Kalendele de sub conducerea lui Vladimir Streinu s-ar fi putut transforma într-o publicație mai puțin exotică și mai aproape de cumpăna istorică prin care trecea
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]