2,007 matches
-
din anumite motive, are mai multă Încredere În Diavolul lui. Nu trebuie să-mi dai răspunsul acum, domnule Wakefield, spune Redbone, citindu-l ca pe un ziar, dar te rog să te gîndești. Uite ceva ce te va ajuta să cugeți. Redbone scoate o monedă de aur. Uite, ia-o. Este grecească, secolul al V-lea Înainte de Hristos, epoca de aur a lui Pericle. E un bonus. Onorariul tău ți-a fost deja depus În cont. Ia mîna lui Wakefield, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
această lume ciudată și solidă. Și nici nu e obișnuit să meargă alături de cineva care, din cînd În cînd, Îl ia de braț și se sprijină de el și Își pune capul pe umărul lui. Parte din problema cu filmele, cugetă el, este că filmul poate spune povestea Întreagă a unei vieți În doar două ore, În timp ce viața are nevoie de ani și ani la rînd și deși poți vorbi despre viața ta - așa cum face Wakefield cu Margot, În doze mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
rachete de tenis, aplecați peste fetrul verde al meselor de billiard sau ridicînd un pahar emană o aură care-l Învăluie pe Wakefield, așa cum face și aroma de whiskey și trabucuri cubaneze care plutește În Încăpere. Acesta este cuibul dușmanului, cugetă Wakefield. SÎnt aici ca să-l vînez, poate chiar Îl prind cu ceva ilegal care ar putea pune capăt restaurării. Se decide să continue vînătoarea În baia de aburi. Cu un prosop Înfășurat În jurul capului și un altul În jurul fundului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a frecat la ochi de oboseală. — Vai! Te-au luat în șuturi? Femeia l-a privit surprinsă, dar era cu ochii-n patru. Dacă stăm aici, poa’ s-apară-un polițist. Hai să intrăm! Gaston a făcut doi-trei pași și, părând să cugete profund, spuse: — Mâncare... — Ce? — Mâncare... un magazin... pentru câine... pentru mine. Îi arătă, cu o față tristă, stomacul. Femeia l-a măsurat din priviri precaută și după aceea spuse: — Hai cu mine! A dispărut într-un gang cu iuțeala unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ramură de salcie. Dedesubt era o saltea din piei de oaie și o candelă de teracotă. L-am întrebat: - Cine ești, omule? Mi-a răspuns fără a conteni să-și aștearnă extravagantele mâzgăleli. - Eu sunt cel care se roagă și cugetă. Numele meu, dacă se poate spune așa, este Garibaldoo. - Ești călugăr? Ești pustnic? A pus jos penelul și s-a așezat, cu umerii slabi rezemați de zid și cu mâinile pe genunchi. Privindu-mă în ochi, mi-a spus: - Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sculca, o patrulă de pază înarmată, a intrat în sală și a spus: - Faroald, mi s-a adus la cunoștință că în casa porcarului Woto se află un preot; trebuie cumva să intervin? Bătrânul comandant și-a arcuit sprâncenele, a cugetat o clipă și a răspuns: - Acum e noapte, lasă-l până mâine-n zori, și, dacă va mai fi acolo, adu-i pe el și pe sămădău la stejar. După care s-a întors spre mine și spre Rotari, mânios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
portul Ravenna evreului Simeone din partea locului, și-acesta îi dă o hârtie cu care negustorul din Ravenna încasează banii de la un evreu din același oraș. - E un lucru bun că nu trebuie să bați drumurile cu aur la tine, a cugetat Rotari. - Și nu numai, prietene, evreii garantează atât calitatea, cât și greutatea bijuteriilor și nu se dedau la înșelătorii. - Îmi vine să cred că tu chiar îi admiri. N-ar trebui să-i urăști fiindcă au pus la cale uciderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ce fel ți-am cheltuit banii? Ceva din felul lui de a vorbi îmi scăpa și mă neliniștea, așa că mi-am înghițit întrebările ce-mi stăteau pe limbă. L-am lăsat pe Rotari să-l lămurească de ce îl căutam. A cugetat, după care a spus: - Autocontrolul este una dintre pietrele unghiulare pe care se înalță virtutea. Un lucru deja făcut poate fi făcut din nou. Nu voia nicio răsplată pentru sine sau avantaje și nici să predice pe acel domeniu. Voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o comoară cu care și-ar fi putut cumpăra șapte palate. În privința zdrențărosului, domnul meu, l-am văzut plecând în zori. Un tip ciudat, ce mai, n-am priceput nici măcar dacă era tânăr sau bătrân. M-am întors la cancelarie, cugetând la aceste misterioase întâmplări. Aveam la mine acel Akathistos, și i-am cerut secretarului Basilio să facă o copie pe cel mai bun pergament, cu scrisul cel mai îngrijit, și să-l decoreze cu măiestria lui de pictor. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
m-ar privi Al tău zâmbet se va-mpotrivi; A mea inimă de va iubi, Tot n-ai reuși să știi... Cât de mult te iubesc, Cât de mult te doresc, Cât de mult am îndurat Și cât n-am cugetat. Râd. Zâmbesc Râd. Zâmbesc. Mă manifest. Mereu o fac pentru a-mi ascunde lacrimile și tristețile Dar acum e pe bune În mine se află numai sentimente nebune. Care-mi spun că ceea ce iubesc O să fie al meu și o să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Obsedată de justețea remarcii lui Fersen, Marie se gîndea la Nicolas, dar și la Christian, care o aștepta la hotel și care cu siguranță se Întreba unde se dusese, cu atît mai mult cu cît Își Închisese mobilul ca să poată cugeta În tihnă. Făcu totuși cale-ntoarsă și tocmai se Îndrepta spre mașină cînd o mișcare ușoară venind dinspre sit Îi atrase atenția. De departe, semăna vag cu fumul papal care se Înalță la Vatican pentru a se vesti alegerea suveranului pontif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
marea nu știe să-l ierte. Așa e ea... Se ridică brusc, Îi dădu liniștit o sărutare sonoră și două pălmuțe pe spate. - Dacă n-a avut loc căsătoria voastră, e poate semnul că omul ăsta nu ți-era sortit. Cugetară o clipă la vorbele astea În tăcere, apoi Milic hotărî că lucrul cel mai cuminte de făcut era să se ducă la culcare. Chiar Înainte de a o părăsi pe Marie, mai strecură o ultimă frază, care se dorea fără importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
urmei, eu nu ți-am cerut nici un detaliu În legătură cu ce ai făcut În nopțile În care s-au făptuit crimele... Ai afirmat la poliție că erai cu mine, ar trebui cumva să-mi aduc aminte că nu era așa? Lucas cugeta și el tot la o problemă de Încredere. În timp ce Marie, rămasă În interiorul bacului, cerceta În amănunt dosarul deținutului ce fusese coleg de celulă cu Ryan, el se uita cum se apropie Lands’en și Își spunea că acum, În afară de membrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
prefera să nu-și amintească, va plânge, va fi țâfnoasă, îi va cere bani și iertare, jurându-i iubire veșnică sau neîmpăcare, după caz. Ce era să facă, la urma urmei? Ce erau să facă? Pascal Ciortea se gârbovea și cugeta. De unde știu eu că prin gura femeii nu-mi vorbește adevărul gol-goluț? Ce urâtă e... De un’ să știu? Tu, îi zisese odată soața, se certau după ce, într-o dimineață, Pascal o informase că s-a săturat de ea, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
aminte? Pascal nu-și aducea aminte. Nu știi ce simți! Nu-mi zi tu mie că nu simți nimic pentru mine, habar n-ai ce spui! Nu simt. Dar tu nici nu știi, tu habar n-ai ce simți! Pascal cugetase. Da, e cu putință să fie și așa. Dacă te arzi la un deget, simți ceva, desigur, dar ce simți? Te doare? Dar ce înseamnă că te doare? Unde e durerea? În deget? În cap? În degetul din cap? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
spun și o poveste. Cărțile se așează la rând unele sub altele. Pictorul dă la o parte celelalte lucruri de pe masă și cele treisprezece șiruri de câte patru cărți strălucesc nefiresc în lumina cenușie. Parcă am fi pe scoarța cerebrală, cugetă Pascal. Uitați-vă, face profesoara, aici, aici, aici și aici. În locurile astea, de câte ori întind cărțile, îmi apar aceleași figuri. Hai să mai dau odată să vedeți. Jucătoarea repetă operația. Într-adevăr în locurile indicate reapar valetul de caro, dama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
acasă cu paloșul, Pascal și-a făcut socoteala că mai bine îl ia cu el la serviciu, decât să bată din nou drumul după dânsul la ora patru. O să tragă o fugă până pe Spătarului, poate chiar înainte de prânz. La fel cugetase și în privința costumului bun, îmbrăcat pe sub paltonul mai degrabă uzat; altul oricum n-are. Izabela o să se descurce ea să vină și singură cu copiii, să sperăm. Dar acum, aruncând priviri piezișe către ușa autobuzului, tot mai asaltată, se îndoiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dat pe al meu. ─ Vroiam doar să văd cum a mers. Foarte bine, deci? ─ Strună. Hai să cinstim un pahar atunci, zice Aurora și își târșâie papucii pe coridor până în bucătărie. Motanul se freacă de picioarele ministrului de externe. Bizar, cugetă, vag, ministrul. Nu mi-ai spus povestea până la capăt, spune el când amfitrioana se întoarce purtând o tavă cu două păhărele și un clondir. N-o știu nici eu pe toată. În orice caz, pasărea a învățat să spună cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
rasa lui îl devorau de îndată, iar vânătorul, la întoarcere, nu mai găsea decât o baltă de sânge și niște rămășițe. Trebuia să-l ucizi și să-l iei cu tine, dar asta - o știa - nu era un lucru simplu. Cugetă îndelung. Apoi coborî din copac și se întoarse la mlaștină. Luă din colibă o lance groasă cu vârf de fier legată cu o frânghie lungă - arma lui de vânat caimani - și se urcă în caiacul șubred. Ocolind mangrovele, pătrunse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fost lemne de întețit un foc prea violent. Acum înțeleg că atunci când o carte este bună, e și mai bună a doua oară sau chiar a treia oară. Nu mai caut surpriza, nu mă mai mână curiozitatea și pot să cuget adânc la ce a vrut să spună autorul. Într-o carte, sunt mult mai multe lucruri decât cele care se descoperă de obicei la o primă lectură. Mult mai multe... repetă el ca pentru sine. Nu te-ai gândit niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
națiunea yubani - făcu o pauză semnificativă, și apoi, cu un zâmbet ușor, încheie: Și pentru că dacă nu o faci, yubani-i nu te vor mai considera prietenul lor și va trebui să-ți găsești altă lagună, altă colibă și altă nevastă... Cugetă la vorbele sale. Se simți tentat să-i spună că în Amazonia existau un milion de lagune, că își putea construi câte colibe ar avea chef și că Piá - sau cum s-o fi numind ea - nu era nevasta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sunt pașnice, dar în ochișorii lor negri migdalați strălucea mereu acea lumină dușmănoasă și neliniștitoare. Înțelese că nu era momentul să se împotrivească tribului. În fond, nici nu era foarte sigur că ar fi vrut să se împotrivească. Toată ziua cugetase la posibilitatea de a călători la Santa Marta și chiar în capitală, la Santa Cruz, și de a vorbi cu cineva mai dispus la dialog decât căpitanul Salas sau inginerul Planchart. Asta l-ar sili să iasă din selvă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
trec, mă conving mai mult că nu voi reuși nimic nici aici, nici la Santa Cruz. — Și ce vrei? Să-i lansezi pe yubani în luptă, fără să ții seamă de consecințe? Cine îi va opri după aceea? Nu răspunse. Cugeta în vreme ce urmărea cu privirea bena funicularului traversând râul. Înăuntru, nu se distingea decât silueta corpolentă a unei negrese enorme - „La Sandra“ - care încerca să se apere de soare sub o umbrelă. „Dacă se răstoarnă bena și „La Sandra“ cade în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Yorkului, tot așa nu trebuie să îngăduim ca New Yorkul să vină să-și instaleze fabricile și porcăria în selvele noastre. — Până aici, suntem de acord. Dar cum îi vom împiedica? — Despre asta e vorba: să găsim o formulă... Am cugetat la asta. În ciuda a tot ceea ce credeam la început, astea nu sunt deloc probleme izolate și fără legătură între ele. Independența yubani-lor, prezervarea Amazoniei, nevoia ta de libertate, căutările lui Inti Ávila, opoziția lui David Guzmán față de partidul lui. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
făpturi omenești care se mișcau și vorbeau. Nu păreau nici măcar niște măști de bâlci. Nu erau altceva decât niște zdrențe fără formă, o grămadă de păr lins la ceea ce fusese Lucas, o pată întunecată de păr creț, la Rafalo. Rămase cugetând îndelung la bătălia care se apropia, conștient de faptul că nimic nu-i va putea salva pe yubani din momentul în care al treilea garimpeiro va sosi la Santa Marta. Poate că era scuza de care albii aveau nevoie ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]