1,517 matches
-
Râmnicul Vâlcii, la Snagov și la Cotroceni, ba chiar și la Mitropolie aci la București, sute de liturghiere și cazanii, evanghelii și moliftelnice ce luaseră drumul spre creștinii păstoriți de patriarhul Constantinopolului. Lumânările sfârâiau, luminau fețele celor îngenuncheați ascultând Prohodul, dârele subțiri de fum miroseau a ceară de fagure. „Ce păcate l-or fi apăsând pe Ștefan? Doamne, ce ciudată e viața omului. Aveam vârsta lui Ștefan când l-au adus pe Barbu pe năsălie de la Stambul. Credeam atunci că lumea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lumină. Un pas și Selin rămase țintuit. Fața domnitorului albă și desumflată își arăta noblețea trăsăturilor. Doar nasul mai păstra puțină roșeață fără să fie însă deformat de boală. Barba căruntă netezită revenise la forma elegantă. Doar pe frunte, o dâră roșie maronie, subțire ca urma unei lovituri de bici. Lângă el, cu ochii holbați la stăpânul lui, al doilea postelnic căzuse în genunchi, făcându-și cruce și strigând cât îl țineau puterile: — Minune, minune, Doamne Dumnezeule, minunea lui Sfântul Gheorghe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mele să te însoțească pe drumul încercării”. În adunarea de sub cerul albastru, cu zvon de păsări purtat de vânt, cuvintele bătrânului nu putură ajunge prea departe, dar simțământul care răzbătea din ele pătrunse până la ultimul om și lacrimi mari lustruiau dâre pe fețele bărbaților din alai. Singura femeie din adunare, doamna Marica, nu mai avea lacrimi. La fel ca soția lui se împăcase cu soarta și vodă; își asumase greutatea mantiei de împărat duhovnicesc al creștinilor din răsărit, dar și măreția
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
spate în dreptul coloanei vertebrale, oftă greu, înălță capul cu ochii închiși și, cu expresia unei dureri insuportabile întipărită pe figură, își duse mâna dreaptă la buze, apoi la frunte, ținând fruntea sus și capul aproape pe spate. Sudoarea îi șiroia dâre pe față, la primul pas un „ah” discret umplu inimile bărbaților de față de o milă adâncă. Compasiunea pentru un semen de-al lor era atât de puternică, încât șterse diferențele, regulile de protocol și ambițiile politice. Marele vizir bătu din
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sulul marelui vizir spunând: — Documentul este un fals. Oamenii mei au raportat în acest sens și, trist, îl măsură din ochi pe marele agă al ienicerilor, parcă cerându-și voie să vorbească. De sub turbane, de pe capetele rase șiroia sudoarea în dâre lucioase. Postiseră toată ziua și acum, în atmosfera înăbușitoare de după apusul soarelui, băuseră cafele și siropuri răcoritoare, care le ieșeau prin porii pielii, dar și mai tare îi făcea să asude ideea că omul acela cu haine obișnuite și cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pieptul. Minune, departe din ape o jumătate de talger de jeratic răsări deodată, întregindu-se cu jumătatea oglindită mișcător de valurile Bosforului. O clipă doar, și discul întreg săltă rupându-se de oglin direa-i geamănă, lăsând în valuri doar o dâră, o cărare de lumină purpurie. Atunci înțelese Ștefan că el fusese cel mult iubit al măriilor lor maica și taica, al preafericitului Hrisant, al sfinției sale Theodosie și al ieromonahului Gherasim și că mila și jalea lor nu-l lasă să o
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
care, prin volute, vortexuri și vârtejuri devine un sistem extrem de complex și de neregulat. La fel, atmosfera terestră este "populată" de o mulțime de mișcări convective imprevizibile și, implicit, haotice. Spre exemplu, un avion în zbor lasă în urmă o dâră turbulentă, neinteligibilă prin intermediul aparatului explicativ al teoriilor științifice moderne. În general, diverse fenomene conduc către înlocuirea ordinii cu haosul, la nivel de înțelegere și de interpretare umană. Unele încercări de explicare a evenimentelor haotice aparțin, printre mulți alții, lui David
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
trebuia să ajungem acolo cu orice preț: nu exista altă alternativă decât camparea pe o vreme îngrozitoare sau unul dintre aceste vehicule detestabile; ne-am resemnat să luăm căruța. Traversarea dură mai mult de o oră; ieșim în fine dintre dârele și făgașele lăsate de căruțe; câteva grămezi de cărămizi năruite, ziduri dărâmate; spărturi prost astupate cu legături de vreascuri sau lăsate așa din 1829, o boltă în ruine reprezentând o părere de poartă: era intrarea Giurgiului! Înăuntru, grămezi de noroi
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
dulăpiorul, sticlele căzuseră pe jos. Ghiță a călcat cu copitele, poate a dat și cu râtul, cert este că unele au crăpat fiind din plastic și lichidul din ele s-a scurs În interiorul portbagajului și apoi din portbagaj, lăsând dâre În urma mașinii. Bănuim că doar a lins ceva din lichidul acela, nu prea mult, altfel era mort. Mama era doctorul familiei și a viețuitoarelor din curte. Când eram noi, copiii, bolnavi - răciți - nu ne dădea anibiotice; ne făcea o frecție
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
până-n vârful unghiilor, sarea amăruie care le scrâșnește între dinți în timp ce dorm, cufundați în somnul polar al nopților, sarea pe care o beau o dată cu apa singurului izvor, aflat în adâncul unei crestături strălucitoare, lasă uneori pe straiele lor întunecate lungi dâre, ca urmele melcilor după ploaie. O, Dumnezeule, îndură-te și dă o ploaie, o ploaie adevărată, o ploaie care să nu se mai sfârșească, o ploaie cu bășici, o ploaie binecuvântată! Ros de puhoaie, orașul cumplit s-ar surpa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
privit-o cu oroare și umilință și n-am putut s-o iubesc !“ Strigăt nu întru totul credibil, plin de patetica nemulțumire care răvășea sufletul cețos și fragil al fetei. Fusul trupului tânăr și abrupt trasa, în fumul dimineții, lungi dâre albăstrui. Fraza s-a dovedit, totuși, rezistentă, păstrând nu numai lamentația, apelul de-o inimitabilă fervoare al seducătoarei mele interlocutoare, ci și o șansă spre adevărul Siei Strihan : precizia iluzorie și halucinantă a desenelor, o apropiere, cândva, de Piero, consecința
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
duse la canapea și-și alese din grămadă mantaua și armele. Gross se uită la ceas și zise către Cervenko: ― Ce facem? E târziu... de-abia o să putem dormi trei ore... Plecară toți trei împreună și în urma lor rămase o dâră grea de tăcere. Căpitanul Klapka începu într-un târziu să tambureze ușor cu degetele pe masă, uitîndu-se pe sub sprâncene spre Bologa care se clătina pe scaun, cu fața zgârcită de o înfiorare nestăpânită. La masă nu mai rămăsese decât un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol înlemni, într-o așteptare amețitoare. Peste câteva secunde, care i se păruseră nesfârșite, izbucni un răbufnit mai greoi, ca și când s-ar fi desfundat pământul. Apoi îndată altele, furioase și din ce în ce mai grăbite. Un clopot năprasnic fierbea în întunericul brăzdat de dâre luminoase. "Ce-i asta? se gândi Bologa uitîndu-se la ceas și văzând că e de-abia patru. Atacul?... Vasăzică, totuși... Atunci..." Apostol își dădu seama că tunurile rusești s-au năpustit asupra artileriei, care începuse să răspundă, cu teamă însă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
viața și în vecii vecilor... Apoi toate simțămintele, cele tulburi, ca și cele clare, se adunară într-un mănunchi solid, puternic, și îndată îi apăru în creieri un gând viu ca un trăsnet: " Sufletul meu a regăsit pe Dumnezeu!" O dâră de raze albe scânteia pe crucea udată de furtună. Flacăra din sufletul lui Apostol se unea cu razele scânteietoare, cu zgomotul ploii, cu verdeața câmpurilor, cu albastrul care părea un ochi al infinitului, cu infinitul însuși, într-o armonie fierbinte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
creditează istoria cu argumente. Istoria este tragică și neîndurătoare. Orice iluzie, în această privință, se pedepsește conform tradițiilor în vigoare. Comunismul trebuie analizat științific, nu pamfletar. Istoria este săpată în piatră. Și în obiceiuri. Mulți dintre noi nu lăsăm nici o dâră pe nisipul istoriei. Și nebunii sunt atleți ai schimbării în istorie. Revoluțiile pot împinge societatea de la ordinea opresivă spre haos. Forța unei națiuni constă în capacitatea de absorbție a marilor tragedii. Mulțimea suferă din greu. Iar cei de la butoanele istoriei
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Principala misiune a imbecilului e să strice cheful celorlați. Prostia bate cuie în tălpile adevărului răstignit. Cred că nu mai avem mult de așteptat până când Iisus va deveni personaj de manele. Pe prost îl găsești ușor pentru că lasă în urmă dâre de impostură. Sunt prea mulți oameni care validează vidul. Istoria poate oricând să schimbe absolutul în relativ. Ori viceversa. Imbecilul polemizează cu toporul, nu cu floreta. Nici prostia nu poate fi vindecată cu sfaturi. Prostul nu are niciodată complexe de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
la nebunie Îi... Ahhhhhhhh... Sperma Îmi țâșnește În prezervativul din curu ei. Curu vacii Îmi ține strâns pula, iar când mi-o scot ea tot nu dă drumu prezervativului. Și-l scoate singură din rect. Pe capătul lui sunt mici dâre de căcat. Însă scula mea e curată ca un fluier de rahat. Slavă curului, cuibușor Îmbâcsiși murdar! Plătesc curva și-i spun să se care dracu și să mă lase-n pace. Mă prăbușesc pe pat și trag un pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
SÎnt deja În tren. De cîteva zile tot plouă. Acum mai picură ușor, dar cerul rămîne tot acoperit. Pe geam, doar cîțiva picuri aproape stabili. Odată plecat trenul, stropii Încep să se miște. Alunecă oblic Înapoi și, pe măsură ce crește viteza, dîrele se alungesc și tind spre orizontală. Ceva pare să nu consimtă să plece odată cu trenul. Contrastul mișcării devine interesant și incitant. Simbolistica apare singură chiar din imagine: ploaia e și plîns, stropii lacrimi, plecarea e despărțire, năzuința și avîntul sînt
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ce se petrece, schimb de cîteva ori și ajung la: pe geam picăturile / se ntind Îndărăt Simt că și cuvintele, prin alternanța lor scurt scurtlung-scurt-scurt-lung, ajută imaginea să spovedească un sens: stropii cuvintelor de o silabă se-ntind ca niște dîre În cele cu mai multe silabe. Vectorul nostalgiei și al regretului a căpătat trup. Am evitat să fac orice aluzie directă la vreo emoție lacrimogen-subiectivă. Cine va simți asta, o va face doar din sugestia imaginii. Caut acum impulsul plecării
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
destrămat cu toții. Și întocmai / Ca funigeii viziunii, turnuri / Cu turlele în nori, palate mândre, / Solemne temple, chiar întreg pământul / Cu tot ce-a moștenit, se vor topi / Ca și alaiul umbrelor acestea / Și-n urma lor nu vor lăsa o dâră. / Plămadă suntem precum cea din care / Făcute-s visele; și scurta viață / Înconjurată ni-e de somn.“ Și poate e chiar așa. Doar că în insulă se află cineva care prea bine ar putea să fie numai vis și tocmai
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
destrămat cu toții. Și întocmai / Ca funigeii viziunii, turnuri / Cu turlele în nori, palate mândre, / Solemne temple, chiar întreg pământul / Cu tot ce-a moștenit, se vor topi / Ca și alaiul umbrelor acestea / Și-n urma lor nu vor lăsa o dâră. / Plămadă suntem precum cea din care / Făcute-s visele; și scurta viață / Înconjurată ni-e de somn.“ Și poate e chiar așa. Doar că în insulă se află cineva care prea bine ar putea să fie numai vis și tocmai
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
boieru‟ nebun“, dar ce putea pricepe ea, ce-i în sufletul său, care părea ciudat!... Acolo stătea de vorbă cu sine însuși și cu sufletul său... acolo vorbea cu Tudor, nepotul lui, cu prietenii săi, Anton, vânător neîntrecut, care descifra dâra lăsată pe cer de vindereu și Toma, înțeleptul pădurii... cu fantomele lor... Doar de-acolo se putea vedea cel mai frumos răsărit de soare, ori cel mai frumos curcubeu adăpandu-se din Prut, după ploaie... L-a văzut o dată... Cerul se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
norii aducători de ninsori. Anton cu pușca în mână, neaflându-și liniștea, se luă după urmele lupului, pornite din fața casei... El descifra ca de pe carte, orice urmă de sălbăticiune... Pădurar încercat din tată în fiu... era în stare să deslușească dâra lăsată pe cer de șoim în zbor. La vreo cincizeci de pași, urmele în patru labe se frânse brusc, de acolo începea o urmă în trei picioare în alergare, și o dâră subțire de sânge. „Vrasăzică... l-am nimerit în
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tată în fiu... era în stare să deslușească dâra lăsată pe cer de șoim în zbor. La vreo cincizeci de pași, urmele în patru labe se frânse brusc, de acolo începea o urmă în trei picioare în alergare, și o dâră subțire de sânge. „Vrasăzică... l-am nimerit în laba dreaptă, din spate! ... da, își zise el, fără nicio îndoială, convins că-l va întâlni. La marginea lizierii urmele se amestecară, cu altele și se afundară în inima pădurii. „Cred c-
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
putea să-și piarda viața, și ea nu i-ar mai fi văzut ochii, care semănau cu ai mamei ei, ochii pe care‟i privise de atâtea ori în vis, și începu să plângă... I se părea că lucrurile lăsau dâre lungi pe pământ, ca niște umbre întunecate printre vibrațiile luminoase ale zăpezii singuratice. De îndată ce intră în casă, urletul din sufletul ei se mai potoli. Se azvârli în pat cu nasul în pernă. Nică îi stăpânea gândurile cu atâta putere, încât
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]