1,932 matches
-
o facă fericită pe Marta, așa că ar trebui să fiu mulțumit. Cipriano Algor își auzea ginerele și zâmbea în sinea lui, Spui toate astea pentru că te gândești că sunt al treisprezecelea, habar n-ai că acum sunt al paisprezecelea. Se deșteptă tresărind la auzul ușilor trântite, semn că descărcatul urma să înceapă. Atunci, încă pe jumătate adormit, își spuse, N-am schimbat numărul, sunt al treisprezecelea care stă pe locul al paisprezecelea. Așa era. După aproape o oră, îi veni rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
altfel, nu se cunoaște alt mod de a evita ca iubita mână a stăpânului să fugă brusc de contact, ca dovadă că nu e totul rezolvat în relația dintre ființele umane și ființele canine, poate că umezeala și răceala atingerii deșteaptă vechi spaime în partea cea mai arhaică a creierului nostru, vâscozitatea de neșters a vreunui limax gigantic, înghețata și unduitoarea trecere a unui șarpe, răsuflarea glacială a unei grote populate de ființe de pe lumea cealaltă. Astfel că Cipriano Algor își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
meu s-a spulberat. Cuștile erau bine ferecate. Am plâns descoperind asta. În nopțile următoare, m-am trezit de câteva ori leoarcă de transpirație. Aveam fel de fel de coșmaruri. Mă visam vârât în cușcă, bătut cu biciul și mă deșteptam urlând. Când, într-o noapte, tata a apărut în prag îngrijorat, am fost gata să mă arunc în brațele lui și să plâng, ca să-mi liniștesc spaimele, dar el, bănuind că anume urlasem, ca să-l scol din somn, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sa singurătate, nu e nevoie s-o ia de la altul. 7 Faptul că era o zi frumoasă, de început de primăvară, mi se părea de bun augur. Lângă baltă am văzut mugurii plesnind pe crengile sălciilor. În jur, iarba se deștepta la viață. Eu însumi aveam sentimentul că reînviam. Mă trezeam dintr-un somn urât, ieșeam la soare dintr-o pivniță umedă, plină de șobolani, purificându-mă în lumina dulce a primăverii. Când cineva e bolnav și nu vrea să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și de o veselie cam suspectă, un fel de strip-tease (de aceea nu Îndrăznesc să cer informații), despre care știu deja destul ca să doresc să mă Întorc acolo, plin de ațâțare. Dar degeaba, Înspre Chatham Road străzile se Încurcă. Mă deștept cu izul acestei Întâlniri ratate. Nu reușesc să mă-mpac cu gândul că nu știu ce anume am pierdut. Câteodată, sunt Într-o casă mare de țară. E spațioasă, dar eu știu că mai există o aripă, și nu știu cum să mai ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
fiecare dată te-am pierdut pentru că te-am recunoscut și nu am Îndrăznit? Oare de fiecare dată te-am pierdut pentru că, recunoscându-te, știam că trebuie să te pierd? Dar unde te-ai dus până la urmă ieri seară? M-am deșteptat azi-dimineață și mă durea capul. 70 Noi ne amintim bine, totuși, aluziile secrete la o perioadă de 120 de ani pe care fratele A..., succesorul lui D și ultimul din cea de-a doua generație - care a trăit În preajma multora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
orice, lumea explodează Într-o rețea, Într-un vârtej de Înrudiri și totul trimite la tot, totul explică tot... Nu-i spuneam nimic de ele Liei, ca să n-o indispun, clar eram pe cale să-l neglijez și pe Giulio. Mă deșteptam noaptea și-mi dădeam seama că Renatus Cartesius dădea R.C. și că prea multă energie cheltuise el ca să-i caute pe Rozacruceeni, ca apoi să nege că i-a găsit. De unde atâta obsesie a Metodei? Metoda servea pentru a găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nopți, își zise ea, dar nu îndrăzni s-o spună cu voce tare. — Ei bine, puștoaico, dacă nu-ți făceai griji în legătură cu noul proiect al lui Jack Allen, acum ar fi cazul să-ncepi. E o chestie a naibii de deșteaptă! Stevie trânti pe biroul lui Fran un exemplar demonstrativ al noului ziar. — Uite, zise arătându-i prima pagină care anunța, cu litere de tipar, campania „SĂ NE CURĂȚĂM STRĂZILE“ inițiată de ziar. Pur și simplu le spune cititorilor să adune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
V. Dănoiu, „Scrisori din Iași“, „Tîlcul scandalului“, „Aventura d-lui Iorga“ (cu o oportună subliniere a delimitării marelui istoric de extremismul xenofob al lui A.C. Cuza), „Cultură și antisemitism“, „Evreii și huliganii“, „ Tîlcul scandalului“ de I. Vinea, „Românii cari se deșteaptă“ de Jacques G. Costin, „Soluția de la Pitești“ de F. Aderca etc. În „Scrisori din Iași. Cu huliganii“ (nr. 22, semnat „Aladin”) este relatat un episod de violență huliganică a studenților antisemiți din Iași, conduși de Corneliu Zelea Codreanu și formați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
accentuat din cauza ideei de vis, adăugată) este viril și conștient”. Deși tendențios realizat, făcînd concesii „infantile” unui „public încă necopt în gusturile sale”, „Le Voleur de Bagdad” „poetizează aventura”, asigurînd neoromantismului „caracteristice similare clasicismului”. De cealaltă parte, „pentru spiritul american deșteptat de elanul lui Fairbanks, chaplianismul (ilustrat de filmul Goana după aur) înseamnă un nou îndemn pentru o viață alta”. Amănunt important: visul nu mai e privit ca evazionism romantic, ci ca formă de acțiune. Unul dintre cele mai interesante articole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
camera ei Întunecată și constat că a adormit deja. Genele i se curbează dulce deasupra pomeților, și Încă Își mai suge blînd degețelul. Rezist impulsului de a mă apleca să o acopăr cu sărutări, căci știu că asta o va deștepta și că Încă nu doarme atît de profund. E o experiență cu totul diferită cînd ai o fiică. Îmi fusese mult timp atît de teamă să nu cumva să urmez tiparele mamei mele. M-am temut că nu eram pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
deschis ochii, am zărit un șarpe în iarbă. L-am gonit și n-a fost nici o problemă. Aici, totul se rezolvă firesc, și chiar fericirea poartă un nume simplu. Ca timpul. Sau ca moartea. Iar vara nu face decât să deștepte în mine toate dorințele și regretele. Sunt aproape ca Oedip. Suferința m-a învățat să fiu liber. ― Mă tem că te voi dezamăgi, și-ți voi spune ceva foarte neplăcut. Sufletul tău de copil nu-mi va ierta, poate, cruzimea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
senin și intimidat, încât pe Zogru îl lovise un val de vinovăție. Băiatul nu spunea nimic, doar îl privea ca un discipol umilit. Nu mai făcuse ceva memorabil până în momentul în care îl strigase Ghighina, iar întâlnirea cu ea îi deșteptase un arsenal de dorințe, care îl făcuseră să vorbească pentru prima oară. O privea încântat, fără să-i ia în seamă întrebările. Mai întâi, îi atinsese șuvița de păr castaniu lăsată intenționat să cadă din plasa împodobită cu mărgele. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
voal ale patului unde În sfîrșit se odihnea. În penumbră, ușa camerei se deschise Încet, pe tăcute. Pierdută În visele ei, nu simți apropierea siluetei care era acum alături, dominînd-o, dar, cînd aceasta se aplecă s-o atingă, Marie se deșteptă dintr-odată. Brusc conștientă de o primejdie, scoase un urlet strident, se zbătu, Își respinse cu violență agresorul care se agăța de ea. Omul strigă și el sub șocul loviturii pe care ea i-o dăduse. Înșfăcîndu-se unul pe altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
petrecute la abație. Senzualitatea gesturilor ei nu-i mai dădu timp să abordeze subiectul, Christian o cuprinse În brațe. Mai tîrziu, Își spuse ea, rostogolindu-se pe pat. A doua zi dimineață, un soare strălucitor inunda camera cînd Marie se deșteptă. Îl privi Îndelung pe Christian, Încă adormit alături de ea. Avea, În somn, un aer preocupat, două cute verticale Între sprîncene. Moartea lui Gildas Îl făcea să se simtă orfan. În cursul nopții, se strînseseră unul Într-altul, ca niște copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un mic aparat de Înregistrare pe care-l strecură În sacul etanș. Își Îndreptă pentru o clipă atenția asupra skipperului, de parcă ar fi șovăit, apoi se Îndreptă și murmură cu o voce gravă și monocordă: - Dormi adînc.... CÎnd te vei deștepta, nu-ți vei mai aminti de nimic, de nimic... Avu un zîmbet rece. - Există ceva mai rău chiar decît moartea, vei vedea, mult mai rău: s-o pierzi pe femeia pe care o iubești... Lucas nu prea dormise. Zorii abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ceva de la tine și vor Învăța ceva și de la cei ce ți-au luat urma. Ce-o să aleagă ei? Of, of, uite de ce-a amânat Tatăl atât de mult Împărțeala cuvintelor. Se bizuia, săracul, pe oameni, că s-or deștepta, dar ei... pfuuh! făcu N’jamo un gest de lehamite. - Ah, de deșteptat n-or să se deștepte niciodată, am rostit Înainte să apuc să mă gândesc. - Asta să mi-o spui numai mie, Îmi atrase N’jamo atenția, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ei? Of, of, uite de ce-a amânat Tatăl atât de mult Împărțeala cuvintelor. Se bizuia, săracul, pe oameni, că s-or deștepta, dar ei... pfuuh! făcu N’jamo un gest de lehamite. - Ah, de deșteptat n-or să se deștepte niciodată, am rostit Înainte să apuc să mă gândesc. - Asta să mi-o spui numai mie, Îmi atrase N’jamo atenția, iar eu o să-ți răspund, tot numai ție, că așa cred și eu. - Moru mi-a zis că vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bătrâneții. Pe vremuri eram un călător bine dispus, dar acum, când mă duc la culcare Într‑un loc străin, miros așternuturile. Aici simțeam În cearceafuri și În perne mirosul de detergent și la baie, izul de dezinfectant. Dar ne‑am deșteptat pe o dimineață tropicală cristalină, cu șopârle și cocoși. Pe ocean, chiar În fața noastră, iahturile Își remorcau bărcile de cauciuc. Avioanele decolau și aterizau pe aeroport. Dar plaja era frumoasă, netedă, largă, mărginită de copaci și tufișuri Înflorite și survolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
suferea? Asta se numește criogenie. - Spune‑mi clar ce vrei de la mine. Nu are rost să ghicesc. Ce‑i În mintea ta? Când ai vrea să mă Îngheți? - Chiar acum. Mai târziu am s‑o fac și eu. Ne vom deștepta Împreună În secolul douăzeci și doi. Reflexii cenușii și luciul plăcilor de marmură erau menite să te convingă de perena stabilitate a dolarului. Dar marmura era totodată și fațada unui depozit de păstrare la rece - sau a unei cripte. Curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ne trăgea de interes, că ce mai discută clientela, că dacă am auzit cumva de-aia. Da de aialantă? Mai fugise și Tomnea ăla și Goncea pusese de răsturnase orașul. Aici nea Trandafir a fost ochei. Jos pălăria, m-a deșteptat. Mi-a zis: „Bă, Gentimire, ai grijă ce discuți cu ăștia, ține-i la fereală. Mai spui și tu că o păți, că vedeți, că nu știu. Fă-te că pricepi greu, că-ți fluieră trenul lângă ureche, dă-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la furat în sat la noi Știți și matale, că doar v-a golit și cutia de la acatiste, chiar la slujba de Duminica Tomii. Da’ instrumente d-astea televizioniste... Nu are încă căutare p’aci. Poate când s-o mai deștepta lumea. Dar acuma... A făcut careva un spirit de glumă și a plecat și a uitat să mai pună chestia aia înapoi. „Se lsă cu scandal“, gândi popa, înveselit. „Ăștia a lui Soporan de câte ori se întâlnesc, fie că-i nuntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ea, surâse femeia. Clocotește, ce mai. Vai de capul tău! Urmărise tot schimbul de semne dintre cei doi și aproape i se făcu milă de băiatul ei, chiar și așa cum o chinuia, că nu o lăsa să plece din casă. - Deșteaptă Gina asta, contină femeia. A știut că nu e momentul să se mai apropie. Doar dă târcoale, dar nu vine să asculte ce am să-i spun. Isteață și cu cap. Amușină ca mâța primejdia. Că ce-i în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mână. „Nu v-a-nvățat nimic Papa, de s-a ostenit să vină până aici. Sunteți și voi ca beleaua aia de Țongu, care se laudă peste tot că i-a pus Papa mâna-n cap? Ei, și? L-a deșteptat? Nu-l vezi cum se judecă pentru pământurile alea, când i-am spus că doar eu i le dau, dacă vreu.“ Mai dădu să spună ceva, apoi se răzgândi. Îl cuprinse prietenos pe Vicar pe după umeri. „Știu, e greu unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Se părea că Theo adormise la loc. Intenționând să facă același lucru, Hugo s-a cuibărit recunoscător sub plapumă. Lângă el, Amanda dormea buștean. Era ciudat cum el, mai curând decât ea, era întotdeauna cel care se trezea atunci când se deștepta copilul. Pe de altă parte, în ultima vreme Amanda nu mai dormea decât cu dopuri în urechi. Dar n-o să poți să-l auzi pe Theo plângând, obiectase Hugo. —Exact, a replicat Amanda îndesându-și cilindrii de cauciuc în urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]