KorAP: Find »[drukola/base=detectiv & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...167 >

4,169 matches

Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398

discuția cu Linda Loring, că personajele pe care le întâlnise până atunci, de la Terry Lennox la Roger Wade, aparțin aceleiași lumi în apărarea căreia se ridicase, megaloman, Harlan Potter. Mobilul milionarului era clar: păstrarea secretelor și asigurarea liniștii. În replică, detectivului nu-i rămâne altceva de făcut decât să mai lanseze o diatribă - încă una din izbucnirile sale filozofic-moralizatoare, tot mai pline de fiere pe măsură ce îmbătrânește. Prins în pânza de păianjen a descurajării și indiferenței suicidare, el nu pierde însă nimic

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
cărei prizonier neputincios este, mahmureala nu e neapărat provocată de beție. De altfel, în The Long Goodbye, Marlowe nici nu exagerează cu băutura. Ba chiar, în episodul în care dezvăluia că autoarea celor două asasinate din roman este Eileen Wade, detectivul face nemaiauzitul gest de a refuza o băutură! Mahmureala e o stare generală a personajelor, de la Terry Lennox la Roger Wade, surprinși, asemenea lui Marlowe, între lumi, între nevroze și inanalizabile sentimente de culpă. Doar polițiștii, aceste mecanisme care nu

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
destabilizeze adversarul. Prins la mijloc între două lumi care se hărțuiesc la nesfârșit, între polițiști și infractori, Marlowe e suspect pentru primii și demn de dispreț pentru ceilalți. Sentimentele polițiștilor sunt exprimate - simplu! - prin bătăile repetate pe care le încasează detectivul. La rândul lor, criminalii nu fac nici un efort pentru a-și ascunde repulsia față de modestia deprimantă a vieții sale. Un astfel de individ nu avea cum să nu fie suspect, și pentru unii, și pentru ceilalți. Refuzul de a-și

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
trei agenți la fel de flexibili în înțelegerea actului de justiție precum căpitanul Gregorius. Dincolo de aceste întâmplări care tulbură monotonia unei existențe lipsite de orizont, autoportretul lui Marlowe e suficient de puternic pentru a se impune ca imagine decisivă nu doar a detectivului despre sine, ci și a cititorului. Răspunzând invitației agentului literar Howard Spencer de a-și face o scurtă prezentare, Marlowe rostește o serie de propoziții care amintesc frapant de portretul detectivului particular generic, redactat de Raymond Chandler în The Simple

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
a se impune ca imagine decisivă nu doar a detectivului despre sine, ci și a cititorului. Răspunzând invitației agentului literar Howard Spencer de a-și face o scurtă prezentare, Marlowe rostește o serie de propoziții care amintesc frapant de portretul detectivului particular generic, redactat de Raymond Chandler în The Simple Art of Murder: Ce să vă spun? Sunt detectiv particular autorizat - și nu chiar de ieri-alaltăieri. Sunt un lup singuratic, necăsătorit, cam între două vârste și deloc bogat. Am fost la

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
agentului literar Howard Spencer de a-și face o scurtă prezentare, Marlowe rostește o serie de propoziții care amintesc frapant de portretul detectivului particular generic, redactat de Raymond Chandler în The Simple Art of Murder: Ce să vă spun? Sunt detectiv particular autorizat - și nu chiar de ieri-alaltăieri. Sunt un lup singuratic, necăsătorit, cam între două vârste și deloc bogat. Am fost la închisoare și nu numai o dată. Nu mă ocup de probleme legate de divorțuri. Îmi place băutura, îmi plac

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
testamentară. Deși titlul brodează pe marginea unui bine cunoscut adagiu francez - partir, c’est mourir un peu -, prezentându-ne un Marlowe gata să se îndrăgostească de Linda Loring, cuvintele se potrivesc întru totul sfârșitului de etapă la care a ajuns detectivul. Lentoarea narațiunii sugerează o drastică diminuare a energiei, păienjenișul de episoade colaterale reprezintă tot atâtea probe ale adaptării la un nou stil de existență, din care iluziile au dispărut definitiv. Marlowe ne poartă, patru sute de pagini, prin inconsistența unei vieți

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
Silver Wraith, aș fi apucat-o cât aș fi putut de repede în mai multe direcții deodată. Nu există capcană mai fatală decât cea pe care ți-o întinzi singur. N-am atins, încă, punctul de maximă depresiune al singurătății detectivului. Ea va fi plină, iremediabilă, exterminantă atunci când se va pune în acord cu invențiile tehnologice ale vremii. Un Philip Marlowe lâncezind la televizor, plictisit de un meci de box, reprezintă, desigur, imaginea supremei decăderi a eroului. Dar și epitoma umanului

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
rezultat. O săptămână mai târziu, decoperi că de fapt trebuia să te duci la domnul D. Numai că habar n-aveai de existența lui. Romanul e construit - ironie! - exact după această schemă. Previzibilă și repetitivă, ea explică scufundarea persistentă a detectivului într-un soi de nonexistență, în care până și delectarea supremă - jocul solitar de șah - se dovedește de o râncedă inutilitate: A închis telefonul, iar eu mi-am întins tabla de șah. Mi-am umplut pipa, mi-am așezat piesele

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
nu-mi păsa. Alunecând într-un hău fără sfârșit, stors de energie, percepându-și singurătatea nu doar în raport cu sine, ci și cu înfrângerile în serie, Marlowe devine o ipostază a mortului-viu, a individului golit de atributele normalității. Melancolia severă a detectivului se manifestă întotdeauna în legătură cu lumea înconjurătoare, cu spațiul nevrotic al deșertului californian populat de neoane, suferință, violență, lăcomie, ură, singurătate, peste care se întinde umbra feroce a morții. Goliciunea funerară a orașului depersonalizat coboară, prin vasele comunicante ale disperării, în

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
multe lucruri atipice în această carte. De regulă, anchetele lui Marlowe începeau prin vizita unui client potențial care-i încredința o misiune mai mult sau mai puțin importantă, dar care, de regulă, se complica pe parcurs. De data aceasta, el, detectivul, intră pe neașteptate într-o aventură plină de neprevăzut, al cărei deznodământ n-avea nici măcar cum să-l bănuiască. Intrarea în scenă se produce vijelios, anunțând o serie de întâmplări pline de tensiune: Când l-am întâlnit prima oară pe

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
nu ți se întâmplă prea des să primești asemenea invitații de la o astfel de femeie. Scena - fără precedent în romanele lui Chandler - vorbește despre procesul de emancipare prin care a trecut Marlowe. Într-o măsură mai mare, „eliberarea sexuală” a detectivului este și o probă a opțiunii decisive pentru realism - un realism cu nuanțe naturaliste, în tonul vremii, departe de edulcorarea romantică ce menținuse un embargo tematic în cărțile anterioare. Privit din acest unghi, Marlowe nu mai e un simplu supraviețuitor

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
a cărții. Finalul dramatic, în care Terry Lennox revine pentru a-l întâlni pe Marlowe, după o nouă operație estetică, vorbind cu accent mexican și pretinzând că se numește Cisco Maioranos, vorbește de la sine despre sentimentele care-l legau pe detectiv de - poate - singurul său prieten dintr-o viață de o înspăimântătoare singurătate: S-a răsucit pe călcâie, a străbătut încăperea și a ieșit. M-am uitat cum se închide ușa în urma lui. I-am ascultat pașii îndepărtându-se pe coridorul

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
Roger Wade un bețiv cu tendințe sinucigașe, aproape nefrecventabil. The Long Goodbye propune o formulă originală a terapiei prin care Marlowe se dovedește, în fine, capabil să recupereze adânca umanitate din el. Lennox și Wade sunt alter ego-uri ignorate ale detectivului, extremități ale „Eroului Violent” (Parker, 1984, p. 59) de care acesta se delimitează cu o filozofică înțelepciune. La patruzeci și doi de ani, „stricat de independență”, nemaigăsind resursele pentru a le răspunde polițiștilor cu aceeași monedă, Marlowe a găsit metoda

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
nu e neapărat meditativ, ci abulic. Este un anti-Marlowe, care încalcă fără a se gândi prea mult toate vechile tabuuri - în primul rând comportamentul rigid-cavaleresc, conform căruia femeia trebuia să rămână o entitate intangibilă. Castitatea e un balast la care detectivul renunță dezinvolt, uitând de distanța politicoasă pe care a știut s-o pună adeseori între el și femei. Modificările de structură (dar nu și de stil) n-au însă de-a face - așa cum pretind anumiți exegeți ai lui Chandler - cu

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
față de diferențele și cutumele sociale. E suficient să urmărim indiferența protagoniștilor față de bani, aleatoriul circulației celor cinci mii de dolari oferiți de Betty lui Marlowe pentru a ne da seama că miza cărții se află în altă parte. Marlowe însuși, detectivul pârlit, conduce un elegant Oldsmobile, o mașină pe care cineva din categoria lui socială nu și l-ar fi putut permite niciodată. Ei bine, trecând cu pensula nivelării sociale, Chandler aduce milionarii și faliții, victimele și șantajiștii într-un spațiu

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
decor în care Marlowe pare să fi scăpat cu totul hățurile propriului destin. Nu există o motivație profundă a implicării sale și nici o serioasă preocupare de a da sens căutării unui vinovat despre a cărui culpă nu știe absolut nimic. Detectivul plonjează într-o aventură doar pentru că zestrea lui genetică pare să-l destineze unui asemenea rol, nu pentru c-ar exista o presiune exterioară irezistibilă în această direcție. Lectura comparatistă arată că Raymond Chandler vizează relansarea carierei detectivului într-un

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
absolut nimic. Detectivul plonjează într-o aventură doar pentru că zestrea lui genetică pare să-l destineze unui asemenea rol, nu pentru c-ar exista o presiune exterioară irezistibilă în această direcție. Lectura comparatistă arată că Raymond Chandler vizează relansarea carierei detectivului într-un moment când însăși ideea de literatură nu pare a-i mai spune nimic. Dispăruseră și motivațiile de natură bănească, se diminuase și energia creatoare. Doar conștiința scriitoricească îl mai ținea, împotriva oricărei logici, la masa de scris (fac

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
motiv - printre cele mai nereușite din roman. Scrise în limbajul expirat al tradiției neoromantice, sugerând mai mult decât și-au propus să sugereze, sugrumând pudic referințele la actul sexual propriu-zis, ele slăbesc tensiunea cărții și riscă să-l transforme pe detectivul obsedat cândva de înaltele virtuți cavalerești într-un burghez oarecare. Și totuși, atrăgător, plin de farmec, jucându-și cu aplomb rolul de bărbat fatal, Marlowe nu mai pare să aibă nici un motiv de a refuza plăcerile - oricât de întâmplătoare - oferite

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
roman al lui Chandler este dezinvoltura. Deși e greu să găsești motive de bună dispoziție în evenimentele narate, Marlowe nu pare să ia nimic în serios. Detașat, ironic, gata să se amuze, eroul ni se înfățișează mai degrabă drept un detectiv în vacanță decât un servitor al justiției decis să rezolve în chip responsabil îndatoririle ce-i revin. Abordat la o oră nepotrivită - șase și jumătate dimineața - de Clyde Umney, un avocat obișnuit să i se execute orbește ordinele, Marlowe pășește

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
chip responsabil îndatoririle ce-i revin. Abordat la o oră nepotrivită - șase și jumătate dimineața - de Clyde Umney, un avocat obișnuit să i se execute orbește ordinele, Marlowe pășește în această aventură cu stângul. Nedormit, lipsit de orice apetit existențial, detectivul nu ezită să-și informeze potențialul angajator: „Scuze, domnule Umney. Dar nu sunt un om tânăr. Sunt bătrân, obosit și plin de altceva decât cafea”. Dacă luăm în considerare vârsta mărturisită în The Long Goodbye - când avea patruzeci și doi

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
produsese cu un an și jumătate înainte, înseamnă că Marlowe ar trebui să aibă în jur de patruzeci și patru de ani. După orice standard, o vârstă de bărbat încă în floarea vârstei. Misiunea pe care o are de îndeplinit detectivul în roman e cât se poate de simplă: să o aștepte pe o oarecare Eleanor King la gara din Los Angeles și s-o urmărească, indiferent unde se duce. Atât și nimic mai mult. Din materialul documentar trimis prin Miss

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
Marlowe. În aceste condiții, singurul lucru care-i rămâne de făcut este să se lanseze în necunoscut, adulmecând personajul cu propriile simțuri. Urmărirea lui Eleanor King nu are nimic spectaculos. Totul decurge banal și, în afara unei întâlniri cu un bărbat, detectivul nu are nimic de semnalat. Operația pare de rutină, în ton cu dezabuzarea lui Marlowe și cu aerul de senină indiferență ce pare să fi copleșit totul. În cele din urmă, Eleanor ajunge la un hotel din Esmeralda. Urmărind-o

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
e găunos, coborând la nivel de scheci vag comic un discurs care până atunci se menținuse la un bun nivel estetic. Chiar dacă, psihologic, lucrurile pot fi explicate (Marlowe mizează pe o complicitate amoroasă între cei doi recepționeri), postura jalnică a detectivului care pozează în bărbat înșelat de o Messalină de provincie nu poate fi trecută cu vederea. Probabil că secvența este o reminiscență din vremea scenariilor hollywoodiene, când prin astfel de trucuri ieftine se rezolvau, cât ai bate din palme, situații

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
romanului nu posedă suficientă energie vitală pentru a-l determina pe Marlowe să-l ia cu adevărat în serios. Playback e plin de personaje secundare, monocorde, liniare, ceea ce le condamnă la o postură subalternă în raport cu standardele umane și etice ale detectivului. Intrat în derivă, Marlowe dă frâu instinctelor sexuale, amintind mai mult de James Bond, personajul lui Ian Fleming, decât de vechea sa identitate. Patul devine un veritabil câmp de bătălie, o anticameră a descoperirii adevărului. Marlowe trebuie s-o descopere

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]