1,677 matches
-
Fie că recurge la îngroșarea unei trăsături, "din fuga condeiului", la o imagine caricaturală, concentrată într-un paragraf, sau la un portret de dimensiunile unui text întreg, caricatura argheziană are aspectul unei parade a negativului, care suscită deopotrivă ilaritatea și dezgustul. Prin tehnicile compoziționale (deformarea anatomică, combinații sau accesorii absurde, reducția la funcția de bază, animalizare, hiperbolizare grotescă etc.), pamfletarul comunică, în planul emoțional, ideea unei dominații totale și, implicit, a unei poziții ireconciliabile, în raport cu victima sa. Iar râsul nu survine
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
trecut de plasa cenzurii de două ori (și în 1947, când a fost publicat în Adevărul, dar mai ales în 1974, când a apărut antologia Ars poetica, coordonată și prefațată de Ilie Guțan), regăsim un Arghezi obosit și saturat "de dezgustul de a scrie în zadar, pentru a fi tradus numai anapoda și de-a-ndărătelea". "Stilul indirect", de data asta din rațiuni ideologice, a luat locul agresivității slobode, pentru că atunci "când pute subiectul îl pulverizezi cu parfum și condeiul poate să dea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unei supraproducții inflaționiste de spectacole, teorii, accesorii, cu o viteză de execuție tot mai mare și o circulație accelerată a semnelor (monetar, pictural, religios etc.). Atunci poate apărea o nevoie de liniște și reculegere. Sihăstrie, mănăstiri, pustiu. Psalmi, rugăciuni, înțelepciune. Dezgust pentru noutate, nou apetit pentru sens. Capitolul VI Anatomia unei fantome: "arta antică" "Atunci, pe drept, am putea să-l luăm [pe poet] și să-l așezăm față în față cu pictorul. Căci el seamănă cu acesta prin aceea că
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mașinărie de informare și dezinformare, e în natura acestei mașini de văzut să-i facă pe operatorii ei să basculeze de la cea mai mare credibilitate la cel mai mare discredit, într-o clipă, iar pe noi, telespectatorii, de la încântare la dezgust. Dumnezeu sau diavol, mântuire sau damnare, sfântă sau păcătoasă, nu acestei sfâșieri nevrotice destinau originile ei religioase imaginea artificială din Occident? Ca și cum Părinții bizantini de la Conciliul Niceea II și-ar continua disputa în fața micului ecran, balansându-ne ad vitam aeternam
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lui învățături, totuși Origen nu s-a învoit niciodată să se roage împreună cu el, ci păstra încă din tinerețe regula de credință a Bisericii, pe când pentru învățăturile eretice simțea - cum zice el însuși undeva în scrierile sale - un fel de dezgust”. (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, cartea a șasea, II, 14, în PSB, vol. 13, p. 226) „... Mirându-mă foarte de nerușinarea ereticilor, am văzut că nimic nu se potrivește așa de mult a spune despre ei decât cuvântul Apostolului: De
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
pe care tocmai am lăudat-o? Am remarcat, zise el. Dar avem oare dreptate să aplaudăm, am întrebat eu, când vedem un bărbat căruia am refuza, ce spun eu, căruia ne-am rușina să-i semănăm, și când în loc să simțim dezgust, simțim plăcere și admirație?" (605d-e) " Dacă tu consideri că partea sufletului nostru pe care acum câtva timp încercam să ne-o calmăm forțat când eram noi înșine nefericiți, căreia îi este sete de lacrimi, care ar vrea să se lase
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în arenă și sângele său se scurge sub ochii îngroziți ai spectatorului, la teatru moartea este jucată. Totul este aici trucat. Spectatorii o știu și nu se emoționează peste măsură. Sfântul Augustin citează exemplul unuia dintre elevii săi care, din dezgust, n-a asistat niciodată la un spectacol de gladiatori. Forțat să meargă acolo de prietenii săi, n-a putut, spre marea lui surpriză, să reziste acestei "sângeroase voluptăți" care invada publicul. Genul acesta de spectacol îi inspira, în realitate, dezgust
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dezgust, n-a asistat niciodată la un spectacol de gladiatori. Forțat să meargă acolo de prietenii săi, n-a putut, spre marea lui surpriză, să reziste acestei "sângeroase voluptăți" care invada publicul. Genul acesta de spectacol îi inspira, în realitate, dezgust și repulsie. Or, întâlnind, în zilele crudelor și funestelor jocuri, din întâmplare, cum ieșeau de la un prânz, niște prieteni și tovarăși, aceștia, în ciuda refuzurilor hotărâte și a rezistențelor sale, l-au dus cu o blândă violență până la amfiteatru. "Degeaba, zise
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Refuzul miraculosului Teoreticienii clasicismului nu încetează să mediteze asupra condițiilor de credibilitate a acțiunii dramatice. Cu toții înțeleg să blameze miraculosul care nu este compatibil cu verosimilul. Deznodământul nu trebuie să rezulte dintr-o intervenție divină, altfel nu ar suscita decât "dezgustul" spectatorului, după cuvintele lui Chapelain, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul. Racine explică, în Prefața la Ifigenia sa, că pentru a respecta verosimilul s-a îndepărtat de Euripide în concepția sa asupra deznodământului. În Ifigenia la Aulis, ca mai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
iar sfârșitul îi este vesel. Astfel încât începutul tragediei este totdeauna vesel, iar sfârșitul ei este mereu trist; exact inversul comediei, al cărei început este intenționat destul de trist, pentru că este ambiguu, însă sfârșitul ei este, negreșit, frumos și vesel; una provoacă dezgust de viață, din cauza nefericirilor de care este plină; iar cealaltă ne convinge, dimpotrivă, să o iubim." Ca și în Antichitate, tragedia este considerată în epoca clasică, de docți cel puțin, ca fiind genul major, din cauza nobleței subiectelor și personajelor sale
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care nefericitul prinț își scoate ochii, și spectacolul acestor ochi scoși care ocupă în întregime al cincilea act la acești neasemuiți originali, ar ofensa delicatețea doamnelor noastre, care formează cea mai de seamă parte a auditoriului nostru, și al căror dezgust atrage cu ușurință cenzura celor ce le însoțesc." Cât despre Racine, el se scuză, în Prefața la Tebaida, scrisă pentru ediția din 1676, la doisprezece ani după crearea piesei, că a arătat, la deznodământ, scene a căror viziune riscă să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se simte îndemnat cu ușurință să-l deplângă pe un nefericit oprimat sau urmărit de o persoană care ar trebui să se intereseze de integritatea lui, și care uneori nu-i urmărește distrugerea decât cu neplăcere, sau cel puțin cu dezgust." (Discurs despre Tragedie) Eroul său își trăiește într-un mod dureros obligația de a comite un act de violență împotriva unei ființe dragi. Rodrigo, în cursul strofei pe care o înșiruie în cuprinsul stanțelor, se miră singur de natura excepțională
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
totodată". El dilată "limitele posibilului" la maximum, pentru a crea "un univers absurd, terifiant, de nesuportat, ca și disperarea din care provine". Prin revers, Caragiale extrage absurdul din realitatea extralingvistică. Prin reiterare și detașata obiectivitate ce-i ascunde "amărăciunea și dezgustul", el atribuie banalității exagerată importanță, spre a-i contura, în final, absurda insignifianță. Un absurd care constata André Lalande, în Vocabulaire technique et critique de la philosophie "designe tout ce qui est contraire au sens commun ou même à nos habitudes
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
frontieră cu tragicul pe care îl găzduiește adeseori, atunci când îl parodiază, îl caricaturizează sau îl minimalizează, și la care găsește refugiu atunci când devine cauchemardesque, iar spaima anulării existențiale anihilează impulsul contrastului comic. "Grotescul este un comic tensionat prin oroare, silă, dezgust, trăsăturile sale fiind dizarmonia, extravaganța, exagerarea, anormalitatea, unirea comicului cu terifiantul"178. O definiție ca aceasta, propusă de Philip Thomson, captează pe lângă notele caracteristice ale grotescului și raporturile acestuia cu formele estetice din care derivă și/sau cu care se
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
negru decurge practic din desacralizarea acestor regiuni tabuizate ale biologicului. Umoristul le tratează cu o voită lipsă de prejudecăți, provocând o stare de stupefacție, de paralizare a gândirii receptorului asociată cu un sentiment de spaimă în fața fragilității omului sau de dezgust în fața oribililului metabolic. Etapa presupusă de realizarea comicului este, în acest caz, o semirelaxare, exteriorizată prin ricanare sau grimasă. Această formă de umor care și-a găsit în atributul cromatic dat de André Breton expresia cea mai cuprinzătoare a sintagmelor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de detabuizare prin canibalism și impietate filială. Dacă, în general, autorul care recurge la umor negru pare să ignore deliberat reacțiile fiziologice ale receptorului, Caragiale, în schimb, nu este interesat de o prelungire sadică a stării de oroare, greață și dezgust a cititorului, ci de amuzarea lui. Ca atare, va circumscrie cinematic aceste firești și spontane replici fiziologice în comportamentul personajelor, lăsându-i cititorului libertatea să "guste" anecdota propriu-zisă. În același scop, accentul este subtil mutat pe derizoriul cauzei de la baza
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fie extremă, justificând unicitatea viziunii și impresia că realul este invadat de ireal. Așadar, pe când Caragiale are intuiția absurdului, deține acel simț al detectării sale în formele ridicolului absolut și îl expune cu o obiectivitate care îi maschează amărăciunea și dezgustul, Eugen Ionescu îl produce deliberat, forțează limitele posibilului pentru a crea un univers absurd terifiant, de nesuportat ca și disperarea din care provine. Absurditatea "lumii-lume" expusă de autorul Scrisorii pierdute este, în schimb, una lipsită de angoasă. "Grija" și "trăirea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
obiectiva atât de mult, încât nemaiavând nici un interes, nemaifiind nici om, nici pasăre, moleculă, totul i se părea dureros de absurd, ridicol de inutil"151. Corelația profundă între opera și biografia acestui original scriitor, reiese mai ales din impresia de dezgust, de greață și dezamăgire, de eșec final resimțit de personajele urmuziene, ipostaze larvare sau degenerate, ale umanității condamnate la existență vană și iluzorie. Dacă eroul urmuzian, asemenea "clovnului supralucid care ia în derâdere propria sa tragedie"152, răbufnește orgolios împotriva
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
intențiile pedagogice. Eroii, imaginari sau nu, joacă un rol important în formarea adolescenților europeni (personajele romanelor de aventuri, eroii de război, gloriile cinematografului etc.), toți prelungesc o mitologie iar actualitatea lor denunță un comportament mitologic: "imitația arhetipurilor trădează un anume dezgust de propria istorie personală și tendința obscură de a transcende momentul istoric local, provincial și de a regăsi "Marele Timp", oricare fie el chiar Timpul mitic al primei manifestări suprarealiste sau existențialiste. [...] Angoasa în fața timpului istoric, însoțită de dorința obscură
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Și eu am întors calculele pe toate părțile. Pentru că tu verificai pe calculator, îi spuse. Și greșeala era în cifrele inițiale, nu în cele care au fost introduse în computer. Ar fi trebuit să îmi dau seama, zise Bernard cu dezgust. Ai făcut matematică la colegiu? Darcey râse: —Asta nu e matematică, e aritmetică mentală! Simplă ca bună ziua. El îi zâmbi larg. — Da, păi, de când cu computerele și cu calculatoarele de buzunar, nu mai există prea mulți oameni pricepuți la aritmetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
doar un copil. Mi-e teamă c-o s-o ducă pe mama de nas ca să-l lase să rămână, spuse Darcey. Și știi că mai devreme sau mai târziu o să sfârșească în patul lui. Cele două schițară o expresie de dezgust. Însă fură de acord. Nu se putea ca Minette și Martin să trăiască sub același acoperiș și să nu se culce împreună până la urmă. Am vrut s-o trezesc puțin la realitate, adăugă Darcey. Toată chestia asta cu iertarea... Oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
însărcinată cu copilul altuia. Nu e tocmai un punct de plecare, nu-i așa? — Despre asta am și vorbit cu tatăl tău, zise Minette. Voia să știe cum se pot ierta astfel de lucruri. Nu mai spune, observă Darcey cu dezgust în glas. Însă Minette îi zise să nu mai fie atât de dură. Le părăsise, adevărat, dar pe Clem o iubea sincer. Și era disperat la gândul că nu o va mai vedea pe Steffi în fiecare zi. —Pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
și mi-am Îndreptat corpul În timp ce ușa s-a deschis, dând la iveală capul levantin și umerii rotunzi ai lui Farraj, majordomul. — Bună dimineața, am spus eu zglobiu. Speram să-l găsesc acasă pe Herr Haupthändler. Farraj mă privi cu dezgustul clinic al unei pedichiuriste care se uită la o unghie infectată. — Aveți stabilită o Întâlnire? mă Întrebă el. — Nu tocmai, i-am răspuns, Înmânându-i cartea mea de vizită. Totuși, speram că s-ar putea să-și facă timp cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
apoi am aruncat chibritul În scrumieră. Am adăugat: — Colierul. Six rămase tăcut. Numai că deja l-ați recuperat, nu-i așa? l-am Întrebat. Sau cel puțin știți unde se află și la cine e. Nasul i se Încreți de dezgust, de parcă ar fi detectat un miros neplăcut: — Sper că dumneata nu ai de gînd să devii plictisitor pe tema asta, nu? Sper din suflet că nu, Herr Gunther. — Și cum rămâne cu hârtiile alea? Dovada legăturilor dumitale cu crima organizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
-l putea atinge și nimic nu i se putea refuza. Dacă "a recunoaște" nu mă duce nicăieri, mă întorc la "a vedea". Și ce văd? Un fluture care doarme, parcă, pe tăișul securii de obsidian. Asta mă emoționează. Introduce în dezgust o îndoială. Scenele povestite pe zid s-au petrecut demult. Natura a învins aici istoria. E soare și, după aproape o jumătate de mileniu, fluturele care doarme pe tăișul securii pare, încă, viu. Dr. Huerta iese din rezerva sa obișnuită
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]