1,428 matches
-
ceea ce determină pierderi de energie în miez și o accelerare generală a proceselor de fuziune pentru a menține echilibrul hidrostatic. Această escaladare culminează cu producerea de nichel-56, element ce nu mai poate produce energie prin fuziune (deși produce fier-56 prin dezintegrare radioactivă). Ca rezultat, se formează un miez de nichel-fier care nu mai poate produce presiune spre exterior la nivelul necesar pentru a susține restul structurii. Ea poate susține copleșitoarea masă a stelei doar prin presiunea de degenerare a electronilor din
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
să se expandeze (astfel răcindu-se) enorm înainte de a deveni transparente. Căldura din explozie se disipă în expansiune și nu mai este disponibilă pentru generarea de lumină. Radiația emisă de supernovele de tip Ia se poate, astfel, atribui în totalitate dezintegrării radionuclidelor produse în explozie; în principal nichel-56 (cu un timp de înjumătățire de 6,1 zile) și produsul său cobalt-56 (cu un timp de înjumătățire de 77 zile). Razele gamma emise în timpul acestei dezintegrări nucleare sunt absorbite de materialul aruncat
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
se poate, astfel, atribui în totalitate dezintegrării radionuclidelor produse în explozie; în principal nichel-56 (cu un timp de înjumătățire de 6,1 zile) și produsul său cobalt-56 (cu un timp de înjumătățire de 77 zile). Razele gamma emise în timpul acestei dezintegrări nucleare sunt absorbite de materialul aruncat, care astfel se încălzește și devine incandescent. Pe măsură ce materialul împrăștiat de o supernovă cu colaps al miezului se îndepărtează și se răcește, dezintegrarea nucleară ajunge în cele din urmă să devină principala sursă de
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
timp de înjumătățire de 77 zile). Razele gamma emise în timpul acestei dezintegrări nucleare sunt absorbite de materialul aruncat, care astfel se încălzește și devine incandescent. Pe măsură ce materialul împrăștiat de o supernovă cu colaps al miezului se îndepărtează și se răcește, dezintegrarea nucleară ajunge în cele din urmă să devină principala sursă de energie a emisiei de lumină și în acest caz. O supernovă puternică de tipul Ia poate arunca 0,5-1,0 mase solare de nichel-56, iar o supernovă cu colaps
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
sunt cel mai probabil candidat pentru r-proces, o formă rapidă de nucleosinteză ce are loc în condiții de temperatură ridicată și de mare densitate de neutroni. Reacțiile produc nuclei foarte instabili, bogați în neutroni. Aceste forme sunt instabile și suferă dezintegrare beta foarte rapid înspre forme mai stabile. Reacția r-proces, care se presupune că are loc în supernovele de tipul II, produce aproximativ jumătate din toate celelalte elemente existente în univers dincolo de fier, inclusiv plutoniu, uraniu și californiu. Singurul alt proces
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
au determinat încălzirea stratului exterior al satelitului. Temperatura maximă de aproximativ 250 K a fost atinsă la adâncimi în jur de 60 km. După sfârșitul procesului de formare, stratul subsuperficial s-a răcit, în timp ce interiorul Titaniei s-a încălzit din cauza dezintegrării elementelor radioactive prezente în roci. Răcirea stratului apropiat de suprafață s-a contractat, în timp ce interiorul s-a dilatat. Aceasta a dus la tensiuni în interiorul scoarței satelitului, tensiuni ce au dus la crăparea ei. Unele dintre canioanele actuale ar putea fi
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
dintre canioanele actuale ar putea fi rezultate ale acestui proces, care a durat timp de aproximativ 200 de milioane de ani, ceea ce ar însemna că orice activitate endogenă a încetat cu miliarde de ani în urmă. Încălzirea inițială combinată cu dezintegrarea continuă a elementelor radioactive au fost probabil suficient de puternice încât să topească gheața în prezența unei substanțe acceleratoare pentru acest proces, cum ar fi amoniacul (sub formă de hidrat de amoniu) sau sare. Topirea ar fi putut duce chiar
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
având între 1000 și 1500 m înălțime, unii având cratere mari. Solul din jurul acestora par a fi acoperite de scurgeri de lavă înghețată. Dacă vulcanismul pe Titan există cu adevărat, ipoteza este că acesta este determinat de energia eliberată din dezintegrarea elementelor radioactive în mantă, așa cum este pe Pământ. Magma pe Pământ este formată din rocă lichidă, care este mai puțin densă decât crusta stâncoasă solidă prin care erupe. Deoarece gheața este mai puțin densă decât apa, magma apoasă de pe Titan
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
și globale și pe ajutorul umanitar apusean necesar desăvârșirii reformelor economice. Totuși, deși liderii Rusiei descriu azi Occidentul ca pe aliatul lor natural, le-a fost greu să-și redefinească relațiile cu statele est europene, cu noile state formate după dezintegrarea URSS-ului și a Iugoslaviei. Rusia s-a opus cu vigoare extinderii NATO către fostele state ale blocului răsăritean: Cehia, Polonia și Ungaria în 1997 și în mod special în țările blatice în 2004. În 1999, Rusia s-a opus
Istoria Rusiei postsovietice () [Corola-website/Science/304023_a_305352]
-
asupra unei mai mari părți a teritoriul eurasiatic timp de mai multe sute de ani, prin intermediul unei birocrații vaste, unei economii centralizate și a celei mai numeroase armate din lume, era foarte puțin dispusă să se schimbe, chiar și înaintea dezintegrării ei ca stat. În ciuda propagandei oficiale, interesul arătat atât tradițiilor presovietice cât și occidentale s-au făcut simțite în special în așa numita "perioadă de stagnare". Rusia a moștenit de la defuncta Uniune Sovietică o cultură diversă. Prin intermediul intelectualilor, artiștilor și
Istoria Rusiei postsovietice () [Corola-website/Science/304023_a_305352]
-
de remodelare a valorilor și credințelor publice se prăbușea la sfârșitul penultimului deceniu și începutul celui de-al zecelea al secolului trecut, ideologiile noi pentru URSS, precum cel al democrației liberale, religioase sau naționaliste au apărut sau reapărut. În momentul dezintegrării URSS-ului din 1991, cea mai mare parte a populației privea cu speranță viitorul, pentru ca în zilele noastre să privească cu tristețe spre trecut, ca la o perioadă mai bună, mai fericită și mai prosperă, mai sigură și mai cinstită
Istoria Rusiei postsovietice () [Corola-website/Science/304023_a_305352]
-
a fost încercat de puterile occidentale după război, în special de Statele Unite ale Americii, care, în timpul războiului rece, a dezvoltat o propagandă puternică împotriva a ceea ce era perceput în occident ca imperialism sovietic. Prometeiștii și-au văzut încununate speranțele odată cu dezintegrarea Uniunii Sovietice datorată problemelor insurmontabile economice, culturale și naționale în contextul unei mișcări internaționale antiimperialiste. În paralel cu dezintegrarea URSS-ului, s-au dezvoltat Uniunea Europeană și o uniune asiatică incipientă.
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
dezvoltat o propagandă puternică împotriva a ceea ce era perceput în occident ca imperialism sovietic. Prometeiștii și-au văzut încununate speranțele odată cu dezintegrarea Uniunii Sovietice datorată problemelor insurmontabile economice, culturale și naționale în contextul unei mișcări internaționale antiimperialiste. În paralel cu dezintegrarea URSS-ului, s-au dezvoltat Uniunea Europeană și o uniune asiatică incipientă.
Prometeism () [Corola-website/Science/304089_a_305418]
-
Fizică" și "Revue Roumaine de Physique" (1956-1985). A adus contribuții originale în domenii variate ale fizicii teoretice: "rezistența metalelor în câmp magnetic", "absorbția razelor corpusculare grele în materie", "teoria pozitronului și polarizarea vidului", "radiația electromagnetică multipolară", "termodinamică și mecanică statistică", "dezintegrarea pionilor în muoni și neutrini", "reprezentările algebrelor Lie ale grupurilor unitare și ortogonale". În colaborare cu Costin D. Nenițescu, a publicat și lucrări de cinetică chimică organică. Studiind mișcarea unui colectiv de particule punctuale încărcate cu sarcini electrice, aflate sub
Șerban Țițeica () [Corola-website/Science/304138_a_305467]
-
a încercat să obțină teritoriile dorite pe căi diplomatice. Încă din noiembrie 1937, Hitler promisese Ungariei o porțiune nespecificată din Cehoslovacia. La începutul lui 1938, reprezentanții Ungariei și ai partidelor politice maghiare și germane din Cehoslovacia au lucrat asiduu pentru dezintegrarea acesteia. La 11 februarie 1938, aceste părți au ajuns la un acord la Budapesta ca "Cehoslovacia să fie divizată." În zilele de 17 și 18 aprilie 1938, Contele Janos Eszterházy, lider al minorității maghiare din Cehoslovacia, a prezentat la Varșovia
Primul dictat de la Viena () [Corola-website/Science/304131_a_305460]
-
să folosească termenul „sârbocroată”. De exemplu în Canada se menționează separat vorbitorii de sârbă, de croată și de sârbocroată. Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie a adoptat denumirea „bosniacă, croată sau sârbă”. Controversele în jurul termenului „sârbocroată” sunt foarte vii de la dezintegrarea Iugoslaviei, nu numai între lingviști sârbi și croați, ci și printre cei sârbi și cei croați. Unii afirmă existența entității pe care continuă să o numească sârbocroată, alții o recunosc și o numesc diasistem, alții refuză să o trateze ca
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
bosniacilor și muntenegrenilor și, pe de altă parte, realitatea sociolingvistică a patru limbi "ausbau" care îi corespund, deși nu există unitate terminologică nici între acești lingviști. Unii folosesc termenul „sârbocroată”, de exemplu Robert D. Greenberg, care constată în același timp „dezintegrarea limbii sârbocroate unificate” și vorbește despre cele „patru limbi urmașe ale sârbocroatei”. Alți lingviști adoptă termenul diasistem slav de centru-sud, de exemplu Svein Mønnesland, care scrie: „Limba vorbită de croați, sârbi, musulmanii din Bosnia (sau bosniaci) și muntenegreni poate fi
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
instabil și se va dezintegra după o perioadă de timp oarecare. De exemplu, la câteva secunde după ce au fost creați, atomii de azot-16 (7 protoni, 9 neutroni) se dezintegrează beta către atomi de oxigen-16 (8 protoni, 8 neutroni). În această dezintegrare, forța nucleară slabă transformă un neutron din nucleul de azot într-un proton și un electron. Elementul (atomul) se schimbă deoarece inițial a avut șapte protoni (fapt pentru care era „azot”), iar acum are opt protoni (fapt pentru care este
Nucleu atomic () [Corola-website/Science/304258_a_305587]
-
din atomi, pe care ei le-au numit radiații alfa, beta și gamma. Experimentele din 1911 ale lui Lise Meitner și Otto Hahn, și cele ale lui James Chadwick din 1914 au condus la descoperirea că interpretarea caracteristicilor spectrale ale dezintegrării beta ar presupune admiterea neconservării energiei. Această problemă a condus la descoperirea, mai târziu, a neutrinului. În aceeași perioadă Ernest Rutherford a realizat un experiment remarcabil în care Hans Geiger și Ernest Marsden, sub supravegherea lui Rutherford, au bombardat cu
Nucleu atomic () [Corola-website/Science/304258_a_305587]
-
și nu interacționează cu substanța (fapt pentru care încă nu fusese detectată). Această cale disperată a rezolvat ambele probleme: cea a conservării energiei și ceea a spinului nucleului de azot-14, mai întâi deoarece „neutronul” lui Pauli transporta cu el extra-energia dezintegrării beta și apoi pentru că un extra-„neutron” împerecheat cu al șaptelea electron în nucleul azotului-14 dădea spinul 1. „Neutronul” lui Pauli a fost redenumit "neutrino" de Enrico Fermi în 1931, dar abia după 30 de ani s-a demonstrat că
Nucleu atomic () [Corola-website/Science/304258_a_305587]
-
extra-„neutron” împerecheat cu al șaptelea electron în nucleul azotului-14 dădea spinul 1. „Neutronul” lui Pauli a fost redenumit "neutrino" de Enrico Fermi în 1931, dar abia după 30 de ani s-a demonstrat că neutrino există cu adevărat în dezintegrarea beta. În 1932 Chadwick a realizat că radiația pe care o observaseră Walther Bothe, Herbert Becker, Irène și Frédéric Joliot-Curie se datora unei particule masive pe care el a numit-o neutron. În același an Dmitri Ivanenko a sugerat că
Nucleu atomic () [Corola-website/Science/304258_a_305587]
-
Ivanenko a sugerat că neutronii sunt particule cu spin 1/2 și că nucleul conține neutroni și că în nucleu nu există electroni. La rândul său Francis Perrin a sugerat că neutrino nu sunt particule nucleare, dar erau create în timpul dezintegrării beta. La sfârșitul anului 1932 Fermi a trimis o teorie a neutrinului revistei Nature (al cărui editor a respins-o deoarece era „prea departe de realitate”). Fermi a continuat să lucreze la teoria sa și în 1934 a publicat o
Nucleu atomic () [Corola-website/Science/304258_a_305587]
-
menținerea împreună a nucleonilor. Cu lucrările lui Fermi și Yukawa s-a completat modelul modern al atomului. Centrul atomului constă dintr-o bilă compactă de neutroni și protoni care sunt menținuți împreună de către forțele nucleare tari. Nucleele instabile pot suferi dezintegrări alfa, în care ele emit nuclee energetice de heliu, sau dezintegrări beta, în care ele emit electroni sau pozitroni. După una dintre aceste dezintegrări, nucleul rezultat poate să fie și el într-o stare excitată și în acest caz se
Nucleu atomic () [Corola-website/Science/304258_a_305587]
-
a completat modelul modern al atomului. Centrul atomului constă dintr-o bilă compactă de neutroni și protoni care sunt menținuți împreună de către forțele nucleare tari. Nucleele instabile pot suferi dezintegrări alfa, în care ele emit nuclee energetice de heliu, sau dezintegrări beta, în care ele emit electroni sau pozitroni. După una dintre aceste dezintegrări, nucleul rezultat poate să fie și el într-o stare excitată și în acest caz se dezintegrează și el către o stare de bază emițând fotoni de
Nucleu atomic () [Corola-website/Science/304258_a_305587]
-
de neutroni și protoni care sunt menținuți împreună de către forțele nucleare tari. Nucleele instabile pot suferi dezintegrări alfa, în care ele emit nuclee energetice de heliu, sau dezintegrări beta, în care ele emit electroni sau pozitroni. După una dintre aceste dezintegrări, nucleul rezultat poate să fie și el într-o stare excitată și în acest caz se dezintegrează și el către o stare de bază emițând fotoni de înaltă energie (dezintegrare gamma).
Nucleu atomic () [Corola-website/Science/304258_a_305587]