1,549 matches
-
forțe misterioase. Să cităm pe drept celebrul blestem al babei din balada Mihnea și baba: „Oriunde vei merge să calci, o, tirane, Să calci p-un cadaver și-n visu-ți să-l vezi, Să strîngi tu În mînă-ți tot mîini diafane, Și orice ți-o spune tu toate să crezi. Să-ți arză plămînii d-o sete adîncă Și apă, tirane, să nu poți să bei, Să simți totdauna asupră-ți o stîncă, Să-nclini a ta frunte la cine nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îl reclamă mereu cînd se află În mijlocul naturii. O plenitudine a liniștii și siguranței. Lunca reprezintă natura domesticită, simpatică: un veritabil tranchilizant pentru spirit. Ea ne Învață limba coexistenței pașnice În universul material: „Sus, paingul pe un frasin, urzind pînza-i diafană, Cu-al său fir de-argint subțire face-o punte-aeriană, Iar În leagăn de matasă gangurul misterios Cu privighetoarea dulce se Îngînă-armonios. Jos pe la tulpini, la umbră, fluturii, flori zburătoare, Se-ndrăgesc În părechere pe sîn alb de lăcrimioare, Și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În schimb, acuză oracolul dacă exprimă atâtea alte lucruri Într-un chip concis, simplu și direct. Asemenea precepte ale Înțelepților sunt aidoma unor cursuri de apă care se revarsă Într-o albie strâmtă. În ceea ceprivește sensul, nu sunt nici diafane, nici transparente, iar dacă dorești să afli ce-au zis și au scris comentatorii dornici să aprofundeze fiecare În parte sensul lor, vei vedea că explicațiile sunt nesfârșite, (F) În vreme ce limbajul folosit de Pythia amintește de definiția pe care matematicienii
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jurubiță. De toamna târziu și până în primăvară, se auzea neîntrerupt, ca într-un ritual, zgomotul vătalelor 1 care băteau pânza subțire pentru cămăși sau țesături diafane pentru piepții de borangic ai cămășilor sau pentru ștergarele de cap. Zgomotul înfundat al bătăii vătalelor se deosebea la țesutul sumanelor, la lăicere 1 și covoare de lână. Munca femeilor la in și cânepă începea odată cu semănatul. Indiferent că
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
mai puțin vizibile și adesea este nevoie de un tranzit suplimentar pentru a concretiza influența acestor evenimente. În caz contrar, individul riscă a se mulțumi să viseze și să rămână la granița realității. Acest climat are ceva din imaginea prințesei diafane care stă În turnul ei și privește În depărtare, fără să vadă mulțimea de pretendenții care se agită lângă podul mobil din fața castelului. Opoziție sau careu Dispoziție: Individul resimte o neliniște, o incertitudine la nivelul sentimentelor (indiferent care ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
publiciștii de până la al II-lea Război: Al. Dobrescu (n. Vaslui 1890, profesor L.M.K., cercetător, publicist, m. 1967), Gheorghe Talaz (pseudonimul lui Gheorghe Antonescu, n. la Pungești, 15 oct. 1898) colaborator la numeroase publicații și autorul unor poezii gingașe și diafane, Alexandru Mănciulescu (n. 1898 m. 1979) fost director al L.M.K., fondator și director de reviste și ziare, a publicat două volume de nuvele și schițe, Octavian Mărculescu (19031981), doctor în științe istorice și litere, scriitor, redactează Anuarul L.M.K 1945-1946
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
imaginea acestei nunți cu adevărat regale. Păcat numai, că vederea personajelor reale a desacralizat ceea ce aveam noi în închipuire, de pe când ne spunea bunicul povestea împăratului Roșu. Pe atunci vedeam cu ochii închipuirii, prinți cu bucle de aur și prințese diafane în rochii vaporoase, care de abia atingeau pământul, în trăsuri de aur, înconjurați de rude și sfetnici gravi și înțelepți, popor civilizat, sătul și cu cartea de muncă la zi, cu flori în mână și bucurie în priviri. Dar totul
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
poveste, nu primește nimic". Din start, sunt scoase din povestea mea, cohortele de blonde contemporane, blonde natur, sau contrafăcute, care nu întind mâna, ci se întind ele cât sunt de lungi, doar când sunt suficient de goale, clipind moale și diafan din gene, fâțâind insinuant din șolduri. Ele au cu totul altă filosofie, care nu necesită o poveste, ci altceva, care nu constituie obiectul scrierii noastre de azi. De asemenea, voi trece repede și peste amărâții, sau amărâtele care sună la
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
într-acolo plecase împreună cu fiica lui. O toropeală plăcută a pus stăpânire pe întregul său organism. Odihnit și fără greutate, suspendat în timp și spațiu, se simțea legănat, ca un fulg în balansoar, de o regină a orhideelor, gingașă și diafană. Plutea într-un ocean de sunete plăcute și odihnitoare, venite de pretutindeni sau de nicăieri, care împreună alcătuiau o melodie continuă, fără început și fără sfârșit, ce se scurgea pierzându-se în infinit ca un suspin de lebădă rănită și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
împărțiri ale strălucirii ei. În sus, lumina ajungea până la eter și cer; în lățime, lumina, într-o clipită de vreme, lumina toate părțile pământului; partea de miazănoapte, de miazăzi, de răsărit și de apus. Așa este natura luminii; fină și diafană; n-are nevoie de o durată de timp ca să străbată aerul”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, omilia a II-a, VII, în PSB, vol. 17, p. 93) „Cuvântul dumnezeiesc le-a făcut pe toate nespus de plăcute și
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Victor Hugo "pe toată lira" -, intră în rezonanță cu Altceva, cu Altcineva ori cu Altundeva. Atunci, acel cineva plutește atotputernic pe talazuri marine, se înalță în empireu și în Muzică, și, desprins de concret, năzuiește spre antimaterie, spre astral și diafan. "Trăiesc în numele păsărilor, / dar mai ales în numele zborului" (A șaptea elegie). Aspectele cumulative, tangibile, au ca pandant reacții proiective. În optică stănesciană, Țara e un aliaj de "real" și "vis", tărâm protector exercitând nu doar un magnetism afectiv: "Țară tânără
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în Cântece naive). Respectivul "mic tratat" parodiază doar o rețetă gastronomică: La capătul unui burlan / Se pune cel mai dens bostan / Și-n orele de după masă / Se suie răvășit pe casă / Și se suspină prin burlan / Tot mai adânc, mai diafan, / Și-atunci bostanul, din solid, / Devine luminos lichid / Evaporându-se prin tub / Într-un incub și un sucub..." Termenii incub și sucub, din arsenalul tipic al ocultismului, figurează la Jarry într-un poem din Memorial, referindu-se la demonii masculini
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Arthur". Parcă vorbește cuconul Vichentie dintr-o povestire sadoveniană! Vara, Ospitalierul cultivă "levănțică" și așteaptă "diligența poștală o dată la cinci săptămâni / s-aducă scrisori". Urmează lunecarea în paradox și derizoriu: în patul Ospitalierului "nu au dormit decât struguri și boi diafani"; leneșilor melci, el le adresează o invitație ciudată: "Veniți, / Putreziți în fotolii, umblați pe oglinzi, intrați-mi în gură"; toamna, iepuri de angora îi "ronțăie cărțile-n tufele adânci de mărar". Realul, sursă de noutăți, e totodată obiect de de-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o laudatio al cărei destinatar era Enescu (1958), acesta văzut ca triumfător prin creație împotriva neantului. Se învecinează, în respectiva antologie de autor, texte din Parabola focului (1967), din Clopotul nins (1970) și din Secțiunea de aur (1973), din Lumea diafană (1977), precum și din Întâlnire în oglindă (1978) ori din Salonul olandez (1979); douăzeci și șapte de inedite (sub genericul Tăcerea și foșnetul) se adaugă retrospectivei de aproape trei sute de pagini punctând ultimii paisprezece ani de creație. Doar o singură excepție
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
1 noiembrie 1929 București, 31 mai 1990. Liturghii negre (1946); Enescu. Suită lirică. Versuri (1958); Poeme (1963); Parabola focului. Poeme (1967); Clopotul nins. Poeme. Cuvânt introductiv de Paul Georgescu (1974); Transfigurare. Versuri. Ediție bilingvă română-franceză. Trad Sorina Bercescu (1976); Lumea diafană (1977); Întâlnire în oglindă. Poem (1978); Salonul olandez (1979); Corabia de sunete. Poeme (1981); O grădină pentru Orfeu. Poeme (1982); Semnătura fulgerului (1983); Magnolii și fum. Pref. de Eugen Simion (1986), Fugato (1987) Eseuri: Starea lirică (1975). Traduceri: Henri Michaux
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o pasăre. Petreceam iarna așteptîndu-le și astfel viața mea avea și acest sens tainic, pe care nu l-am mai împărtășit nimănui. Ideea era zborul, era pasărea. Venea primăvara ca o domniță, parcă dansînd din pene, ca dintr-o rochie diafană, delicată și lejeră. de multe ori cu o floricică în cioc, iar în rest cînta. Îmbătător. Natură pură și siluetă brîncușiană. Părea să se cunoască bine pe sine și stăpînea zborul perfect, în timp ce eu mă tîram pe pămînt. Mă învăța
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
-i sărută pe frunte, încît lor le rămîn, pe frunte, steme albe. Din lumea ceea solară, coboară mîndre împărătese, cu părul de aur și cu sandalele moi. Mai apar "duhuri cu suflet de mireazmă, dulci fantasme", purtînd pe corpurile lor diafane lungi pînzării ușoare, ce scînteie în umbră. Altă dată, zîna Dochia, "cu picioarele-i de omăt", trece ușoară, pe un pod, țesut de păianjeni de smarald. Ea cheamă o pasăre măiastră, cu pene de păun, la a cărei cîntare lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
care dimensiunea fizică deține o poziție centrală, cu mențiunea că termenul fizic nu este niciodată separat de meta. Altfel spus, regăsim aici aceeași asociere intimă a pietrei cu psyche-ul, a materialului celui mai compact, mai dens, cu imaterialul cel mai diafan, cel mai evanescent cu putință. Căci în teatrul lui Artaud, conform paradoxului arhaic, invizibilul nu se poate manifesta decât printr-o materialitate capabilă să-l fixeze și să-l elibereze în același timp. Contopind în semnul teatral piatra și umbra
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mijloc, de compromis. Calea de mijloc e cea mai bună. Conflictele le rezolvă prin „înțelegeri” („o împăcare dreaptă e totdeauna mai bună ca o judecată strâmbă”) sau le mușamalizează. În arta plastică, preferă nuanțele - „nuanțele fine, stinse, stoarse din sângele diafan al buruienilor” (Blaga, 1936/1985, p. 281). În muzică, „substanța sonoră e alcătuită în mare parte din tonuri intermediare, imprecise, de stăruitoare nuanțare a stărilor sufletești” (Blaga, 1936/1985, p. 289). Sentimentele tipic românești - dorul, jalea, urâtul - sunt „stări de
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
ci al unei permanente negări de sine, echivalente, prin rezultate, unei întemeieri de sine. Ce-i drept, irealitatea devine fascinație atunci când se aplică naturii. Iată: „M-am plimbat între Étréchy și La Ferté-Alais. Ninsoare și ceață, o ceață atât de diafană că arborii păreau un fum încremenit. Rareori am văzut un peisaj atât de poetic. Totul era ireal Ă în plus, din cauza poleiului, pe drum nu era țipenie” (III, 5). Altundeva: „Patru ore de umblat. Câmpia Beauce acoperită în întregime de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cele din urmă, și meritul regizorului. Se vede grija pentru rostire și apăsarea pe cute ce pot scăpa atenției la lectură și în maniera de joc a celorlalți trei interpreți. Surpriza ne-o aduce Doina Deleanu, care ne obișnuise cu diafane apariții în ingenue de dramă ori comedie. De astă dată, rolul sună mai mult decît convingerea ce ne-o lăsase la lectură. Doina Deleanu este mai plină de farmec, mai sensibilă și mai credibilă decît soția-agronom, mărginită și autoritară, la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
este macedonskian, liniștea urcă spre bolta mărilor așa cum viața nestăvilită izbucnește în rondelurile poetului citat. Ciclul de versuri de dragoste cuprinse în volumul " Între floare și fruct" sunt niște "imne" închinate iubirii neprihănite; iubita este de cer, are o carnație diafană, aurie, părul ca mierea, ea este cântată eminescian: "Aș vrea din nou în față să te am/ să-mi mângâi cu privirea calmă ochii/ încet precum o gâză pe un ram/ de sufletul meu mut să te apropii". Cu volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
interes este și puterea sa în sugerarea expresivă a unei atmosfere stranii în filmul românesc. Să vorbim doar de "Ana", ultimul său film, unde tema creației cu trimitere la legenda Meșterului Manole este de fapt o parabolă despre frumusețea iubirii diafane între bărbat și femeie, între ideal și concret, real și imaginar. În ceea ce privește omul social avem în față o personalitate marcată aptitudinal de deferență față de ceilalți, avându-și rădăcina în eleganța sufletească și spirituală. Gheorghe CEAUȘU Întâlnire providențială S-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
unui univers existențial sfâșiat de imposibilitatea unui dialog real. Caligrafia cerebral-austeră a imaginii mărturisește o superioară aspirație spre epurarea formelor. Și, atent condusă de regizor maestru recunoscut pentru fabuloasele creații obținute de la actori, fie vorba de debutanți sau personalități consacrate diafana Vali Seciu împlinea cel mai tulburător rol din lunga ei carieră cinematografică. În 1981, din nou în dublă calitate de scenarist și regizor, Alexa Visarion ecraniza în termeni extrem de personali nuvelele Moartea înghițitorului de săbii și Revoltă în port de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
nu putea nici bănui ghilotina (adusă de alți Trofimovi și Lopahini, fără atâtea scrupule) care avea să-i reteze capul. Finalul spectacolului îi e, probabil, și nota cea mai directă, cu toată încărcătura metaforică: pereții de pânză care cad (inclusiv diafanul fundal strehlerian), dezvelind măruntaiele scenei, Lopahin încuind cu zgomot surd ușile sălii, și apoi masivele cortine de incendiu coborând scrâșnit, dinaintea spectatorilor prinși în capcană, ei și uitatul Firs. Și dulapul-coșciug, din care renaște, teatral, o livadă în miniatură. O
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]