1,346 matches
-
și nu pot servi niciodată la constituirea unor certe legi apriorice după cari judecata gustului nostru să se îndrepteze, din contra, aceasta din urmă este piatra de probă a adevărului celor dentăi. De aceea am sfătui ca sau să ne dispensăm de această numire și s-o păstrăm acelei învățături care e știință adevărată (ceea ce ne-ar apropia de limba și înțelesul celor vechi, a căror împărțire a cunoștinței în [... ] a fost renumită) sau, păstrând acest nume, să-l împărțim cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și întreolaltă dau naștere la o mulțime mare de noțiuni apriorice deduse, a căror observare și înregistrare de s-ar putea complecta ar fi o ostenință folositoare și nu neplăcută, dar care aicea este dispensabilă. De definițiile acestor categorii mă dispensez anume în acest tractat, deși poate-aș fi în posesia unor asemenea. [... ] Cu vremea voi disecta aceste noțiuni până acolo până unde ar ajunge pentru trebuința metodologiei la care lucrez. Într-un sistem al rațiunei pure cu drept cuvânt s-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
transcendentale ale întrebuințărei inteligenței. Principii[le] apriori poartă acest nume nu numai pentru [că] conțin în sine temeiurile altor județe, ci și pentru că nu se mai întemeiază pe cunoștințe mai {EminescuOpXIV 423} înalte și mai generale. Aceasta calitate nu le dispensează totdeauna de probă. Căci deși această probă nu poate fi urmărită obiectiv, ci este dimpotrivă temeiul cunoștinței obiectului său - adică nu obiectul ei o justifică, nu el dă realitatea pe care să probăm adevărul principiilor apriori, ci acestea-și justifică
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mă împingă să cercetez în cazul întîi lucrurile (obiectele) în mod dogmatic, în al doilea marginele până unde se poate întinde cunoștința mea în mod critic. Dar cazul ca neștiința mea să fie de-a dreptul necesară și să mă dispenseze de orice cercetare nu se poate stabili prin observație în mod empiric, ci numai în mod critic, prin sondarea izvoarelor cunoștinței noastre. Astfel determinarea hotarelor rațiunei noastre se poate face numai pe temeiuri apriorice; restrângerea (limitarea) ei însă, care e
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ipoteze cari ar dispărea îndată criticîndu-se aceste principie, fără ca prin aceasta însă să se stânjenească întrebuințarea matematicei pe acest teren (carea din contra e indispensabilă). {EminescuOpXIV 441} umană, care prin direcția naturei ei deja e dialectică, nu se va putea dispensa niciodată de o asemenea știință, care s-o-nfrîneze și să oprească prin o cunoștință de sine științifică și pe deplin evidentă pustiirile pe cari o rațiune fără legi le-ar comite negreșit în morală și-n religie. Dar să fim siguri
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Numirea este un contract de ocrotire. Eu răspund de ființa lucrurilor chiar dacă nu știu față de cine răspund. Și eu răspund chiar prin ființa mea. Căci ființa mea depinde de a lor, și astfel de ocrotirea ei. Pentru că nu mă pot dispensa de ființa lor și deci de ocrotirea ei, eu, cel puternic, sânt totodată slab. Cel puternic depinde de cel slab și este de aceea - slab. Întrucât nu pot exista fără preluarea în proiect a "ceva", acest ceva mă obligă la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
strivească sub ele, dar și fără să ne lase iluzia că le-am putea atinge trișând. Noica reprezintă de aceea șansa noastră culturală. Prin el ni s-a oferit contactul viu cu un model cultural foarte înalt, care ne-a dispensat de pseudoconfruntări cu un mediu cultural ignobil și care ne-a învățat să privim faptele culturii de la înălțimea modelului pe care el însuși l-a configurat și l-a atins. Luni, 19 februarie 1979 Ieri i-am dat lui Noica
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un prag și își vede moartea cu ochii; cum și-o vede și natura, cum și-o vede femeia, cum și-o vede tânărul. Natura: dacă obținem sinteza clorofiliană, și se pare că va fi obținută, în mare vorbind ne dispensăm de natură. Femeia: procreația amenință să fie rezolvată artificial, în eprubetă, astfel încît în curând femeia se poate vedea înlăturată de la o participare directă la perpetuarea speciei. Tînărul: înainte era brațul și vitejia cetății. Era deci tratat ca erou prezumtiv
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
deci să vă faceți din trup un aliat, iar dacă animalitatea omului este mobilitatea lui, atunci sînteți obligați să vă respectați ființa mișcătoare." Sâmbătă, 24 ianuarie 1981 "Ați văzut că seara de ieri nu ne-a ieșit pentru că ne-am dispensat de constrângerea programului. De aceea, astăzi vă propun un punctaj al serii. Am să reiau problema autorității pentru a mă răfui cu Bochenski (mi-am făcut cu ocazia asta câteva pagini pentru Jurnalul de idei), am să-i răspund apoi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
eroilor. La un prim nivel s-ar situa Aiax și Filoctet, cu protagoniști care propun modelul eroismului în luptă (p. 46). Încă din poemele homerice, Aiax apare ca întrupare a forței încrezătoare doar în sine, trufia făcându-l să se dispenseze de ajutorul divin în bătălii. Spre deosebire de Ahile, înzestrat cu talent artistic și cunoaștere de sine, fiul lui Telamon rămâne limitat, căci se distinge doar prin obstinația de a dobândi faima de prim războinic și prin încrederea aproape peste măsură în
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
pentru pata de vid care e conștiința? Este atâta crimă și poezie în Shakespeare, că dramele lui par concepute de un trandafir în demență. Oricâtă amărăciune ar fi în noi, ea nu-i atât de mare încît să ne poată dispensa de amărăciunile altora. Iată de ce lectura moraliștilor francezi este balsamică în orele târzii. Ei au știut totdeauna ce înseamnă a fi singur între oameni; rar de tot ce e singurătatea în lume. Până și Pascal n-a putut învinge condiția
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
reflexie. În felul acesta, setea infinită a spiritului își află o ispășire echivalentă. Cultul frumuseții seamănă unei lașități delicate, unei dezertări subtile. N-o iubești oare fiindcă te scutește de-a trăi? Sub impresia unei sonate sau unui peisaj, ne dispensăm de viață cu un zâmbet de bucurie dureroasă și de superioritate visătoare. Din centrul frumuseții, totul este în urma noastră și nu putem privi spre viață decât întorcîndu-ne. Orice emoție dezinteresată, neasociată imediatului existenței, încetinește mersul inimii. Într-adevăr, organul timpului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
face să credem că a fost cândva tovarășa noastră în Rai. Melancolia este o religiozitate fără nevoia Absolutului, o lunecare din lume fără atracția transcendentului, o slăbiciune pentru aparențele cerului egală insensibilității la simbolul acestuia. Posibilitatea ei de a se dispensa de Dumnezeu - deși îndeplinește condițiile inițiale ale apropierii de el - o transformă într-o voluptate, care se satisface creșterii ei proprii și slăbiciunilor ei repetate. Căci melancolia este un delir estetic, suficient sieși, steril în mitologie. Nu vei găsi în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
piscurile schizofrenice: curios că nu există singurătate decât spre cer. Munții nu-ți dau senzația de infinit, ci de grandoare. - Pentru infinit ne ajunge marea și nefericirea. Aș vrea să am o inimă la intersecția Alpilor cu azurul. Melancolia mă dispensează de alpinism. Când ajungi să înțelegi munții de jos... Femeile care nu știu zâmbi mă fac să mă gândesc la o muzică de pompieri în Paradis. Numai farmacia mai poate opri gândurile. Când otrava veghii ți-a depravat ființa, nimic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de singurătate. Există totuși un moment de prestigiu pentru filozof: când se simte singur cu întreaga cunoaștere. Atunci răzbat suspinele în Logică. Doar o măreție funebră mai poate face ideile vii. Dumnezeu este modul cel mai favorabil de a ne dispensa de viață. Cinicii nu sânt nici supra- și nici sub-oameni, ci post-oameni. Ajungi să-i înțelegi și chiar să-i iubești, când îți scapă din chinul absenței tale o mărturisire adresată ție sau nimănui: am fost om și acuma nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
avea margini, cum m-aș consola că n-am fost primar? Introspecțiile sânt exerciții provizorii la un necrolog. "Inima" devine simbol pentru univers în mistică și în nefericire. Frecvența ei în vocabularul cuiva indică până unde acea ființă se poate dispensa de lume. Când totul te rănește, însîngerările iau locul acelui tot. Și astfel, rănile inimii înlocuiesc cerul și pământul. Singurătatea te transformă într-un Cristofor Columb navigând spre continentul propriei inimi. Câte catarge nu-ți cresc în sânge, când de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
el vorbește de "chinurile dragostei disprețuite". - Ce mare ar fi celebrul monolog de-ar zice doar: iubire! Pe țărmurile mării, seceta lăuntrică a zilelor pustii adună - în aceeași sete - dorința de fericire și de durere. Tot pe țărmurile ei, te dispensezi religios de Dumnezeu... Mediterana e marea cea mai calmă, cea mai cinstită și mai puțin mistică. Ea se interpune - cu absența ei de valuri - între om și Absolut. Întrucât e singură, femeia este. Forța unui om derivă din neîmplinirile vieții
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Și morală Până astăzi, încă nimeni n-a putut spune ce e bine și ce e rău. Și e sigur că în viitor va fi tot așa. Faptul impresionant nu consistă în această relativitate, ci în imposibilitatea de a te dispensa de întrebuințarea acestor expresii. Nu știu ce e bine și ce e rău, dar calific acțiunile în bune și rele. Dacă m-ar întreba cineva de ce numesc o acțiune bună și alta rea, nu i-aș putea răspunde. Este un proces instinctiv
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Niciodată nefericirea nu va putea ajunge la generozitatea în care să-și recunoască în mod absolut întunericul propriu, pentru a vedea eventualele lumini ale lumii. Văzând mizeria subiectivă în mizeria obiectivă a lumii, credem că ne ușurăm povara și ne dispensăm de mustrările ce ar trebui să ni le facem. În realitate, această universalizare ne adâncește nefericirea și, prezentînd-o ca pe o fatalitate cosmică, ne închide orice posibilitate de a o diminua, de a o face mai suportabilă. Disciplina nefericirii provoacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
devia această deviere. A-l trăi brut, criminal, vulgar este a-i exploata numai materialitatea lui scandaloasă și a-i neglija fiorul imaterial care face din orice viciu o excelență. Viața intimă, pentru a atinge anumite înălțimi, nu se poate dispensa de neliniștile viciului. Și nici un vicios nu poate fi condamnat decât în momentul când, în loc să considere viciul un pretext, îl transformă într-o finalitate. Iubirea, cu cât e mai intensă și mai concentrată, cu atât se limitează mai mult în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de datoria mea să suprim câteva pagini pretențioase și stupide. Această ediție este definitivă. Nimeni nu are dreptul s-o modifice. E.M.CIORAN Paris, 22 februarie 1990 CAP.I Tragedia culturilor mici Cele câteva milenii de istorie de care ne dispensăm numai în ignoranță sau în extaz - două poluri a-istorice, - ne obligă la o viziune macroscopică și la o selecțiune implacabilă a desfășurărilor omenești. Cine nu simte nevoia să fie judecător al trecutului se desolidarizează de o întreagă lume ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Franța, dacă nu și-ar fi trăit naționalul ca universal, specificul ca uman, defectele ca excelențe, insuficiențele ca virtuți? Franța este atât de împlinită în sine și mai cu seamă pentru sine, încît istoria ei îi dă dreptul să se dispenseze de istorie. Pentru orice francez, Franța este lumea. Sentimentul acesta caracterizează toate națiunile mari; prin el au ajuns la monopolul istoriei. S-au înregistrat până acum zeci și sute de popoare; dar câte din ele au devenit națiuni? Un popor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
păstrează aderența la ele, pe când efortul reflectat al spiritului dă naștere în culturile istorice la valori ce-și iau zbor autonom în lume. Culturile populare respiră în mituri, în aceste presimțiri de istorie. Ele concep devenirea substanțial și astfel se dispensează de istorie prin eternitate. Progres nu cunosc, ci numai transformări; iar din punctul de vedere al autenticității, aceste transformări sânt falsificări. Neavând valoare decât primordialul - suma aceea de elemente telurice și chtonice din aurora unui neam -, culturile populare sânt primitive
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
stat sub moarte ca sub turci, au acceptat-o. Și asta înseamnă a-i plăti birul. Nenorocirea noastră este c-am integrat moartea în ordinea firească și am primit-o cu duioșie și fără dramatism. Mai bine ne-am fi dispensat de ea, așa cum au făcut francezii, care au creat o cultură fără spirit tragic. Dar cine cunoaște fericirea francezilor, de a fi avut o superioritate naturală față de moarte? Sânt însă culturi întregi care, din oroare de moarte au ajuns la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
calitativ este esențial oricărei epoci creatoare; sub formă cantitativă, el este un semn de deficiență și este echivalent eclectismului. Momentul eclectic al unei culturi este identic universalismului cantitativ. Evul Mediu, care a concentrat în sine atâta neliniște, că ne-a dispensat pe noi, în latura religioasă, își demarcă liniile lui conturate la exces din concentrarea durabilă și obsedantă pe câteva teme. După cum spune Léon Bloy, el a fost construit pe zece secole de extaz. Evul Mediu a știut totul într-o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]