1,346 matches
-
dumneata? ― Cine a luat-o? ― O fată, boboc! ― Singură? ― Ba nu, e cu maică-sa. Apoi, depărtîndu-se, Rița a glumit, amenințîndu-mă cu degetul: cred și eu că ai fi vrut să fie singură, hoțomane! Auzi colo: hoțomane! Expresia servitoarei îmi displăcu din cauza aerului ei de familiaritate. Am vrut să-i fac mustrări, dar m-am răzgândit. Ce să-mi pun mintea cu o toantă? M-am urcat la mansardă și până acolo, prins de alte gânduri, am avut destul timp să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
oferi biletul unui coleg? m-a întrebat insinuant, privindu-mă țintă, în ochi. ― Nu, pentru că prefer farmecul persoanei d-tale, i-am replicat cu îndrăzneala mea obișnuită. ― Eu când mă duc la teatru o fac numai pentru piesă. Nu-mi displăcu riposta, Dar nu eram omul care să dezarmeze de la cea dinții săgeată fontă. Am reluat: ― Înțeleg, ți-e frică de gura lumii. La teatru s-ar putea să întîlnim pe cineva cunoscut. M-a privit așa de nedumerită, de parcă-i
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ianuarie... ― De-ce tocmai atunci? ― Fiindcă e Bobotează, când se lasă gerurile mele preferate. Adică peste vreo zece luni. Deși răspunsul mă înghețase el însuși, nu m-am dat bătut. În orice împrejurare țineam să am ultimul cuvânt. ― Boboteaza îmi displace. Alege mai bine un sfânt. ― Ei bine, Sfântul Așteaptă! I-am întors spatele și am plecat opărit, punând semnul exclamării pe ultimul ei cuvânt. Asta nu mi se întîmplase: o fetiță să-și bată joc de mine și încă în
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
faci? Ce faci? ― Vreau s-o sărut. Spunând acestea se aplecă adânc și puse buzele pe apa neliniștită. ― E sărată? am întrebat-o surâzând. ― O-ho, făcu Mihaela cu un gest plin de gingășie. Să știi că mi-ar fi displăcut dacă noua mea prietenă marea era... nesărată... Am hohotit din nou. Doamne, nici într-un an n-am râs ca în ziua aceea. Eu și Mihaela eram de felul nostru reținuți, sobri, ponderați; priveam viața prin lentile care nu măreau
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cunoștință cu învățătoarea cea nouă din sat. Era o fată fără însușiri deosebite. Puțin scundă, puțin grasă, cu ochii languroși, cu gesturi moi, abulice. Din toată ființa ei se desprindea o lenevie, o visare oirentală, care în fond nu-mi displăcea. Timp de două săptămâni i-am făcut o curte asiduă și am cucerit-o fără bătaie de cap. Dar mi-iam dat seama că noua mea legătură nu era decât o prelungire a dragostei cu Mihaela. În odaia ei făceam întuneric
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și singură după cum vezi. Am ajutat-o să urce scările, șchiopăta destul de rău; aș fi luat-o pe sus, în brațe, dar nu m-a lăsat. Cum ajunse în apartament dădu o raită prin odăi. Cred că nu i-a displăcut inspecția sumară, toate erau în ordine, așa cum le lăsase. Pe măsuța toaletei zări o cutiuță de a cărei existență încă nu știa. A luat-o în mână și, curioasă, i-a deschis capacul: ― O cruciuliță cu briliante? Vai, ce frumoasă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
abilitat docent pentru specialitatea Psihanalizei judiciare. La banchetul pe care decanul facultății l-a dat în cinstea mea am invitat-o și pe Alexa. Țineam să cunoască succesele mele pentru că la rîndu-i le comunica Mihaelei. (De ce aș minți? ― nu-mi displăcea acest lucru.) ― Ce mai face Mihaela? am întrebat-o într-o doară. ― Așa și așa. Și-a luat licența și vrea să obțină o catedră... ― Ce nevoie are de catedră? Soțul nu câștigă destul de bine? ― Nu prea. Ea se plânge
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Tîrnoveanu. În cinci minute se făcut treaba. Decizia fu semnată și Nenișor se văzu peste noapte transferat în minister așa cum dorea. Tot în ziua aceea m-am pomenit cu Alexa. ― Mihaela îți mulțumește din suflet pentru gentilețea ta. Mi-a displăcut termenul gentilețe. (Hm! crede ea că-s gentil? Rău se mai înșală!) ― Zici că s-a bucurat mult, nu-i așa? ― Nu prea mult. Dacă binele acesta venea din altă parte sau în alte împrejurări, poate că... ― N-o înțeleg
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
am jurat că nu-i mai vorbesc. ― Credeam că sînteți bune prietene. ― Numai la suprafață... În fond mă invidia. Și nu știu, zău, pentru ce... ― E greu de ghicit? Pentru că ești foarte bogată. Cecilia strâmbă din nas. ― O, asta îmi displace profund. Înțeleg să fiu pizmuită pentru calitățile mele proprii, dacă le am, nicidecum pentru ceva exterior cum e averea, care de fapt nici nu-i a mea, ci a părinților. ― Nu te mira. Un prieten râvnește la celălalt tocmai ceea ce
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nou surâs. ― Ce ți-a venit? ― Nu știu... Poate că tocmai eu sânt bărbatul temerar pe care îl aștepți să-ți ceară mâna. ― Vorbești cu adevărat serios? ― Foarte serios. Vrei să mi-o dai? Bineînțeles în ipoteza că nu-ți displac total. ― Nu, nu-mi displaci. Ca să fiu sinceră, m-am văzut câteodată alături de dumneata. ― Cînd? ― Ori de câte ori veneam la voi. Ca și când asta mă aducea. Îmi spuneam că ești un bărbat mai potrivit pentru mine decât pentru Mihaela. Cred că dreptatea era
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
venit? ― Nu știu... Poate că tocmai eu sânt bărbatul temerar pe care îl aștepți să-ți ceară mâna. ― Vorbești cu adevărat serios? ― Foarte serios. Vrei să mi-o dai? Bineînțeles în ipoteza că nu-ți displac total. ― Nu, nu-mi displaci. Ca să fiu sinceră, m-am văzut câteodată alături de dumneata. ― Cînd? ― Ori de câte ori veneam la voi. Ca și când asta mă aducea. Îmi spuneam că ești un bărbat mai potrivit pentru mine decât pentru Mihaela. Cred că dreptatea era de partea mea. ― Incontestabil! Dar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
lui Byron, orice timp devine bun când devine antic, cum îmi mai întrețin romantismul? Foarte simplu. Ca într-o bibliotecă în care păstrezi doar cărțile care te interesează, în reveriile mele antice nu sunt obligat să suport vecinătăți care îmi displac. În ele (spre deosebire de "actualitate") pot alege numai ceea ce îmi convine. Și e suficient să mă imaginez pe vremea lui Praxitele, într-una din cele două împrejurări (serbările de la Eleusis și cele organizate în onoarea lui Poseidon) când toată gloria masculină
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
După câtva timp, pe o bornă kilometrică, descopăr direcția: ne îndreptăm spre Călărași. Așadar, programul a fost devansat. Se începe cu degustarea de la Murfatlar. Când coborâm din autobuz, ne întîmpină o formație de lăutari în costume naționale. Întotdeauna mi-a displăcut folclorul dubios utilizat pentru "distrarea" străinilor. Ne punem singuri într-o condiție "exotică". În cramă, o echipă de dansatori cu bețe se dezlănțuie chiuind. Mă simt de-a dreptul penibil. Urc la etaj și încerc să dau un telefon în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
nu pot juca decât prost poker, așa că n-am chef să arunc banii în buzunarul lui Ulici, și îmi lipsește degajarea necesară pentru a fi un bun partener de șuetă. N-am prejudecăți sumbre în ce privește frivolitatea, din contră, nu-mi displace când e inteligentă, sunt gata chiar să accept că ea poate fi o soluție pentru a evita disperarea sau lehamitea, dar arta după care poate fi însușită mi-a rămas, din păcate, străină. Așa ceva nu se învață, probabil. Ține de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
încît nu putem fi decât superficiali. Remarc o statuie a Artemisei, poate singura frumoasă, și o veselă înghesuială masculină la chioșcul unde se cumpără statuete priapice sau căni pe care e desenat un Priap grosolan. Nu sunt pudibond, dar îmi displace bărbăția prea afișată. Întotdeauna am bănuit că ea ascunde, fie o lipsă de considerație pentru dragostea fizică, fie complexe nu tocmai onorabile. Ne întoarcem la Izmir pe o ploaie măruntă care aburește geamurile autobuzului. Esplanada pe care o străbatem până la
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Mă tem că nu pot să judec corect pragmatismul american, nu știu nici cât de exactă e impresia mea că în America sunt computerizate biblioteci fabuloase cu tot mai puțini cititori, înțeleg, însă, acum ― cel puțin, așa presupun ― de ce le displace atât de mult americanilor îndoiala. Problema "americanizării" poate fi pusă și altminteri. Nu cumva "moda americană", "visul american" țin de un rău al lumii moderne? Nu cumva răul nu e de ordin geografic, ci, făcând parte din evoluția omenirii, și-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
clatină frunzele eucalipților din parc, cum lucește iarba, cum zboară păsările. Dumnezeu e peste tot, nu numai în capelă, au vrut să sugereze constructorii. Și n-am văzut un lăcaș religios care să ilustreze atât de bine panteismul. Nu-mi displace, deși eu sunt obișnuit ca într-o biserică să mă simt ca într-o biserică. În schimb, pot să mărturisesc liniștit că nu mă prăpădesc deloc după celebra "catedrală de cristal", una dintre mândriile capitalei californiene. Impunătoare, enormă bijuterie șlefuită
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pe Nick să se odihnească, ies să fac câțiva pași pe stradă. Silver Spring e un oraș-satelit al Washingtonului. Așa trebuie că arată orașele mici despre care se spune că reprezintă, de fapt, America. Și, sincer să fiu, nu-mi displace această față a Americii, ușor provincială, liniștită, cu case frumoase, având peluze cu flori, cu vecini care se cunosc între ei. Zărindu-mă, un vecin al lui Nick îmi strigă hi, un fel de "bună ziua", expresie foarte uzuală, dar care
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
dispară, în așa fel încât amintirea crimei să fie alungată pe vecie. Amnezia era ușoară pentru un sistem nervos omenesc. Sub hipnoză se poate produce cu o ușurință aproape alarmantă. Dar hipnoza nu este necesară. Întâlnești un individ care-ți displace și, foarte repede, nu-ți vei mai putea aminti numele său. Ți se întâmplă ceva neplăcut, vei uita întâmplarea ca pe un vis urât. Amnezia este cea mai bună metodă pentru a scăpa de realitate. Dar are forme diverse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
interesează acum. Cine este ea, numai asta vreau să știu. Din faptul că o îmbrac mereu cu altă haină, după cum o urăsc sau mi-e milă, nu pot trage o concluzie. Mărturisesc, cu multă neplăcere am recitit notele mele. Îmi displăcea și naivitatea unor reflexii, și mai ales aspectul meu foarte dezagreabil. E aproape o scuză pentru ce va fi făcut ea mai târziu. Dar intenția mea este să reconstruiesc oameni întregi, și nu figuri convenționale. Întotdeauna m-au enervat acei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
reculegere. Necazul meu era mare, și nu știam cum să-mi îndrept greșala de a-l fi tratat de obicei prea ușurel. Ca să-l consolez fără să-l umilesc, i-am povestit câteva frânturi din supărările mele proprii, cu toate că-mi displăceau mărturisirile. Îi spuneam ce ridicolă mi se părea închipuirea pe care și-o fac oamenii despre moarte - un schelet cu o coasă în mână - când eu o vedeam ca pe o fecioară împlinită, capabilă să-mi inspire senzualitate. Apoi îi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pretutindeni cu mine și pun în ea sau iau din ea, ca dintr-o casetă, toate gusturile mele. Viața dintre noi i se pare un miragiu, cea mai mică despărțire un chin. Știe tot ce-mi place și ce-mi displace și mă păzește fără odihnă să nu mi se întîmple ceva. Lângă mine, pe nisip, e amorțită de oboseală. Totuși, de câte ori îmi fuge mâna în lungul corpului ei, îi tremură carnea. Și ochii ei enormi, negri cu străluciri albăstrii, mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să te fi cucerit. Deși au fost vreo două care au încercat. Zău? se miră Paul. Vreo două! Cine? În același timp însă îi trecu prin minte că mirarea lui era oarecum prefăcută. Realitatea e că la școală nu-i displăcuse să fie admirat de la distanță. La fel și acum, în studenție. De fiecare dată însă când se ivea vreo fată dornică să se apropie de el, se retrăgea, devenea distant, fără ca el însuși să știe sigur de ce se întâmpla asta
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pământul afânat de la rădăcina florilor proaspăt sădite; îi cere să lase găleata jos și ia apă din ea folosindu-se de un pahar de plastic... Într-adevăr, vine un miros puternic de grajd de dincolo de gardul cimitirului. Lilianei nu-i displace. Spune că îi amintește de casa părintească, unde toată lumea din sat creștea câte o vacă. Se întrerupe pentru o clipă și, continuând să stea ghemuită, își înalță privirea întrebătoare spre Lucian. Crezi că m-ar fi acceptat? îl întreabă cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
la serviciu. Din frânturile de informații pe care reușise să le obțină, Carol își dădu seama că Dan nu mai e băiatul inocent cu ochi albaștri de la agenția de publicitate. Erau doar frânturi, dat fiind faptul că lui Dan îi displăcea să vorbească deschis despre serviciu, ca și despre sentimentele sale. Știa foarte bine că nu poate risca să-l întrebe direct, că nu se va alege decât cu o grimasă enervată și cu imaginea moțului său, de-acum pleoștit, fluturând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]