2,129 matches
-
mâinile pentru a lovi. Încălțările sale arătau și ele cu totul altfel, mai Înalte decât cele obișnuite, dintr-o piele neagră, fină ce se mula pe picior. — Haro, spuse Conrad, Întorcându-se spre slujitorul care aștepta plecat poruncile stăpânului său. Domnița Adelheid este aici la ea acasă, ai Înțeles? Poți pleca. Se Întoarse apoi către fată, cerându-i Încă o dată iertare că nu o Întâmpinase la sosire. — Nobilă Adelheid, ducele mă va certa pentru această greșeală și recunosc că o va
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu ei? Ca să le fie povară, martor la fără delegea pe care o pregăteau? Doar dacă nu... Creierul cioplitorului În piatră lucra cu repeziciune. Exista o singură explicație. Aveau nevoie de un țap ispă și tor... Așa cum de dimineață calul domniței urma să poarte vina morții ei. Deci cel pe care-l așteptau era o persoană Însemnată, pe care Eglord voia s-o ucidă fără a putea fi bănuit. O a doua crimă În care ucigașii să nu fie descoperiți... Simeon
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
prevenise. O clipă Îi apăru În fața ochilor chipul frumos al tinerei pe care o salvase. „Iarăși o cursă“, Își spuse. „Poate o rudă a ei, pe care voise s-o vadă. De aceea pornise la drum... Poate chiar iubitul ei... Domnița va crede că eu i-am ucis iubitul...“ Primul lui gând fu să Încerce să fugă. Să-și taie legă turile cu piatra ascuțită pe care o găsise și să Încerce să se strecoare prin pădure. Dar se opri la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
omenesc, astfel că vorbi mai departe: — Ascultă, străine, cred că ești un om de bună-cre dință. Întâmplarea te-a amestecat În fapte foarte grave. Spune-mi, cum a ajuns agrafa În mâinile tale? Ai găsit-o? Ți-a dat-o domnița Adelheid? Spune-ne adevărul... Simeon privi cu Îndoială. — Ai dreptate să nu te Încrezi În nimeni, reluă călu gă rul. Dar jur pe mântuirea sufletului meu - călugărul sărută crucea de lemn pe care-o purta pe piept - jur pe mântuirea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu te Încrezi În nimeni, reluă călu gă rul. Dar jur pe mântuirea sufletului meu - călugărul sărută crucea de lemn pe care-o purta pe piept - jur pe mântuirea sufletului meu, că noi toți cei de față Îi suntem devotați domniței Adelheid. și suntem Îngrijorați din pricina ei. Nu știm unde e, nu știm ce s-a-ntâmplat cu ea. — Atunci aveți toate motivele să fiți Îngrijorați, spuse Simeon. Se hotărâse să vorbească. Cineva a Încercat s-o omoare. Mi-a fost
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-l ajut pe tânărul domn, pe care acum aflu că-l cheamă Bodo, a fost și ca să mă apăr pe mine. Nimeni nu m-a Însărcinat să-l ajut, deși aș fi făcut orice, dacă mi-ar fi cerut-o domnița Adelheid. Ea e un Înger pe pământ. Jur pe sfântul lemn al Crucii pe care a fost pironit Domnul nostru Iisus Hristos că nu vă mint. Nu știu cine vrea s-o omoare pe domniță. Sfânta Fecioară m-a ajutat s-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
orice, dacă mi-ar fi cerut-o domnița Adelheid. Ea e un Înger pe pământ. Jur pe sfântul lemn al Crucii pe care a fost pironit Domnul nostru Iisus Hristos că nu vă mint. Nu știu cine vrea s-o omoare pe domniță. Sfânta Fecioară m-a ajutat s-o scap o dată de la moarte, dar poate că tâlharii vor Încerca din nou s-o ucidă. Așa că aveți grijă de ea! Găsiți-o și apărați-o, până nu-i prea târziu! Cioplitorul În piatră
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
despre cele aflate acum. Mai e nevoie să-ți spun asta? După cum văd, știi să păstrezi o taină. Heribert, Încalecă pe dată și du-te la sihastru. Chiar În clipa asta. Lui poți să-i povestești totul. El e prietenul domniței... Dar numai lui... deși nu pot fi Întru totul de acord cu felul lui de-a fi. Am bănuit mereu că are ceva de eretic, poate că e catâr... În sfârșit, asta nu-i treaba noastră. Ca tămăduitor e foarte
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bine Împlinit. Cu o voce armonioasă intona un psalm, adâncit În rugăciunea lui, Încât părea a nu vedea nimic În jur. După un prim moment de spaimă, Adelheid se liniști. Călărețul părea pașnic. Când ajunse la numai câțiva pași de domniță și de Însoțitoarea ei, se opri din cântat și, după o clipă de tăcere, sări din șa cu o sprinteneală neașteptată pentru rotunjimea lui. Apoi se Înclină adânc În fața lor, cu o smerenie exagerată. — O, domniță, ce bine-mi pare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
numai câțiva pași de domniță și de Însoțitoarea ei, se opri din cântat și, după o clipă de tăcere, sări din șa cu o sprinteneală neașteptată pentru rotunjimea lui. Apoi se Înclină adânc În fața lor, cu o smerenie exagerată. — O, domniță, ce bine-mi pare că te găsesc. Te caut de multă vreme. Bodo m-a trimis. Adelheid Își struni calul cu inima fremătând de bucurie: — Bodo? Întrebă ea. Unde e? De ce n-a venit el? și cine ești domnia ta de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că te găsesc. Te caut de multă vreme. Bodo m-a trimis. Adelheid Își struni calul cu inima fremătând de bucurie: — Bodo? Întrebă ea. Unde e? De ce n-a venit el? și cine ești domnia ta de mă cunoști? — Dacă Îngădui, domniță, am să-ți răspund pe rând la Întrebări. Mai Întâi ce te interesează mai mult. Nu te speria, lui Bodo Îi merge bine, n-are mare lucru. Doar un picior rupt pe care i-l pune părintele Constantius În scândurele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de la ei!. Nu le În credința nimic. Du-te repede acasă și așteaptă. Voi căuta să aflu Între timp ce-i cu Bodo. Rotofeiul se trânti la pământ, cu fața În țărână: — Mea culpa! Mea maxima culpa! Am mințit, nobilă domniță, am păcătuit, am mințit, mărturisesc plin de rușine și de căință, dar nădăjduiesc că Preacurata Fecioară și Sfântul nostru patron Trudperd nu mă vor pedepsi prea aspru. Ei citesc În inima mea și știu că intențiile mele sunt cele mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
prințesă! Sunt un novice prost și nepriceput, dar nu un ticălos și un viclean. Ai dreptate, cum putea un călăreț fără pereche ca domnul Bodo să cadă ca un sac de grâu? Dar am vrut să te cruț de spaimă, domniță. Acum Îmi dau seama că minciuna are picioare scurte, cum spune prostimea. Adelheid Își Întorsese calul și se pregătea de plecare, fără să asculte potopul de vorbe fără rost ale netrebnicului. Văzând că nu o putea opri, acesta Își ridică
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cum spune prostimea. Adelheid Își Întorsese calul și se pregătea de plecare, fără să asculte potopul de vorbe fără rost ale netrebnicului. Văzând că nu o putea opri, acesta Își ridică brațele spre cer și strigă cu disperare: — Nu pleca, domniță, fără să mă asculți! Iartă-mi prostia. Adevărul e că domnul Bodo zace rănit greu și fără cunoștință În chilia părintelui meu Constantius. Am vrut să-ți spun adevărul pe drum, cu cruțare și prudență, ca să nu te sperii. Dar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu mare grabă la sihastrul cel nebun, unde aveam să vă Întâlnesc cu siguranță. Să vă spun totul cu fereală, ca să nu vă sperii. și eu, cu capul meu cel prost, am născocit toată povestea, ca să nu vă neliniștesc. Nobilă domniță, vă rog fierbinte nu-i povestiți părintelui meu Constantius despre prostia mea. Aș muri de rușine dac-ar afla toată mânăstirea ce minciuni prostești mi-a suflat Sa tana la ureche! Adelheid izbuti să murmure doar atât: — Trăiește? După ce grăsanul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un stouff cum spu neau localnicii, de pe care o cetățuie neagră și amenințătoare privea cu semeție către vale. Călugărul apucă pe drumeagul Îngust care ducea Într-acolo. — Unde mergi, frate Gregor? Întrebă Adelheid. Parcă era vorba de un preot? — Da, domniță, chiar acolo și mergem. Prietenul părintelui Constantius e capelan acolo sus, la castelul domnului Adalbrecht, ministerialul din Staufen. Domnul Adalbrecht este vasalul credincios al stăpânului nostru, nu trebuie să vă temeți și să mă priviți tot timpul cu neîncredere. Eu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe ai lui. Două suluri mici de pergament, legate cu șnur de mătase albastră, ajunseseră astfel În mâinile celor doi tineri. E adevărat, lui Bodo i se spusese că Reinhard, fratele Berthei, mesagerul personal al prințesei, Își rupsese piciorul. Iar domniței i se spusese că Niklaus, curierul lui Bodo, alunecase pe podețul din fața casei jupânului Urs și-și rupsese mâna. Deoa rece scrisorile erau legate ca totdeauna cu șnur al bastru și scrisul nu părea măsluit, cei doi primiră misivele cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
te-ai fi așteptat să mă Întâlnești aici, n-ai fi venit, cavalere. și rușinea nu o simt eu, ci ar trebui să o simtă cei care m-au adus În asemenea stare, prin Înșelăciune infamă! — Degeaba mă bănuiești, nobilă domniță. Nu eu am pus la cale această infamie, cum o numești domnia ta. Ca dovadă, am venit să te salvez. — Minunat, răspunse Adelheid, care nu credea o iotă. Poruncește atunci să ni se dea cai, pentru mine și camerista mea, care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și le redă familiilor lor merită numai cuvinte de laudă, domnule ministerial. Este tocmai ceea ce prevede codul cavalerilor, cel pe care ai jurat să-l respecți atunci când ai primit din mâna tatălui meu pintenii de argint. Nu-i așa? — Vai, domniță, trăim alte vremuri. Cinul cavaleresc nu mai e cel de odinioară. Idealurile și moravurile s-au schimbat. Astăzi contează banii și avuțiile, nu cinstea și virtuțile. Dacă până și regii și prinții cerșesc bunăvoința negustorilor și cămătarilor, ce s-a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fă-o, cavalere, și toată nobilimea Îți va admira virtutea! — Da, dacă mă gândesc bine, ar exista o soluție, con tinuă Eglord, o soluție perfectă, care mi-ar Îngădui să vă apăr, fără ca aceasta să dea naștere la vorbe necugetate, domniță Adelheid. Ministerialul tăcu, privind cercetător obrazul palid și ochii cărora Încordarea le Întuneca strălucirea. — ...O soluție care mi-ar da dreptul să te protejez. Căsătorește-te cu mine, frumoasă domniță! Crede mă, nimeni și nimic pe lumea asta nu m-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vă apăr, fără ca aceasta să dea naștere la vorbe necugetate, domniță Adelheid. Ministerialul tăcu, privind cercetător obrazul palid și ochii cărora Încordarea le Întuneca strălucirea. — ...O soluție care mi-ar da dreptul să te protejez. Căsătorește-te cu mine, frumoasă domniță! Crede mă, nimeni și nimic pe lumea asta nu m-ar putea atunci Împiedica să te apăr de cel mai mic rău! Adelheid simți cum se Învârte totul În jurul ei. Făcu un efort supraomenesc să nu se prăbușească pe podeaua
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
rama de lemn, se opri și urcă de-a ndăratelea treapta Îngustă de sub fereastră. Atunci se opri și tăcu. Eglord, care ascultase cuvintele ei disprețuitoare cu o furie crescândă, spuse cu un rânjet disprețuitor, nepricepând intenția fetei: — Într adevăr, frumoasă domniță, nu Înțelegi situația În care te afli. Ți-am propus cea mai bună și mai onorabilă rezolvare, trecând peste felul mizerabil În care te-ai purtat cu mine de atâtea ori. Te-am respectat ca pe o doamnă de viță
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
am cutremurat. Pe chipul lui e așternută umbra morții. și să nu uităm de asemenea primejdia În care se vor afla cei doi tineri dacă reușesc să scape. Mânia ducelui poate să-i loveas că cumplit pe cei doi nesăbuiți. Domnița Adelheid mai poate să nădăjduiască milă, fiind copila lui, dar Bodo... Iertați-mă că Îndrăznesc să vorbesc astfel. O cinstesc ne spus pe prințesă, e o domniță nobilă și frumoasă ca un În ger... Bogatul negustor avea lacrimi În ochi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
scape. Mânia ducelui poate să-i loveas că cumplit pe cei doi nesăbuiți. Domnița Adelheid mai poate să nădăjduiască milă, fiind copila lui, dar Bodo... Iertați-mă că Îndrăznesc să vorbesc astfel. O cinstesc ne spus pe prințesă, e o domniță nobilă și frumoasă ca un În ger... Bogatul negustor avea lacrimi În ochi și tăcu de tea mă să nu izbucnească În plâns. — Nu de la rănile acestea i se trage primejdia, vorbi cu ton mult mai blând ciudatul călugăr. Sunt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
acea clipă, străinul de la fereastră, care urmărise totul În tăcere, Începu să vorbească: — Vă rog să mă iertați că Îndrăznesc să grăiesc În fața atâtor capete luminate. O fac numai pentru că soarta celor doi tineri mă Îndurerează. Ce știm? știm că domnița Adelheid a plecat de la cuvioșia voastră, se Înclină el către sihastru. Îngăduiți să cercetăm drumurile În jurul acelui loc. Eu, ca străin, pot s-o fac fără să bat prea tare la ochi. — și dacă te Întâlnești iar cu oamenii lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]