2,407 matches
-
Mircea Ștefănescu - la 80 de ani, ST, 1978, 5; N. Carandino, Lungă călătorie între vis și viață, TTR, 1979, 1; Marius Robescu, Autori și spectacole, București, 1980, 105-107; Ion Zamfirescu, Mircea Ștefănescu, RL, 1982, 44; Brădățeanu, Istoria, III, 178-185; Faifer, Dramaturgia, 129-134; Ionuț Niculescu, Personajul istoric între document și ficțiune: Alexandru Ioan Cuza, TTR, 1984, 1; Ileana Lucaciu, Un succes..., SPM, 1984, 16; Ludmila Patlanjoglu, „Pachetul cu acțiuni”, RL, 1984, 17; Virgil Brădățeanu, Creații reprezentative ale noii noastre literaturi dramatice, TTR
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
Alexandru Ioan Cuza, TTR, 1984, 1; Ileana Lucaciu, Un succes..., SPM, 1984, 16; Ludmila Patlanjoglu, „Pachetul cu acțiuni”, RL, 1984, 17; Virgil Brădățeanu, Creații reprezentative ale noii noastre literaturi dramatice, TTR, 1984, 4; Viorel Cosma, Mircea Ștefănescu. Între muzică și dramaturgie, MS, 1986, 2; Cristina Dumitrescu, Pagini din literatura originală, TTR, 1987, 5; Mircea Ghițulescu, Pragmatica teatrului, ST, 1988, 11; Raicu, Descoperirea, 168-178; Mircea Ștefănescu, DRI, V, 79-159; Adrian Țion, Centenar Mircea Ștefănescu, ST, 1998, 6; Dicț. analitic, I, 214-215, III
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
214-215, III, 55-56; Alex. Ștefănescu, „Amintirile unui dramaturg”, RL, 1999, 2; Victoria Luță, Plăcerea de a consemna, RL, 1999, 17; Ghițulescu, Istoria, 105-109 ; Micu, Ist. lit., 313-314; Popa, Ist. lit., I, 308; Dicț. scriit. rom., IV, 480-483; Cristina Modreanu, Survolând dramaturgia românească, ALA, 2002, 614. N. Br.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
Un român la Paris), Ion Ioanid (Închisoarea noastră cea de toate zilele), cu notele de călătorie ale lui Gheorghe Ursu (Europa mea), cu memorialistica extrem de incitantă a lui Alexandru George (Sfârșitul unei iluzii) ș.a. Deși mai rar prezentă în sumar, dramaturgia nu este neglijată, de-a lungul vremii apărând fragmente din piese de teatru ale lui Marin Sorescu (A treia țeapă), Ion Băieșu, D.R. Popescu, Ion Brad, Paul Everac, Paul Anghel ș.a. În afara părții beletristice propriu-zise, R.l. a avut o substanțială
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289323_a_290652]
-
literare”. Colaborează la „Contemporanul” (unde, săptămânal, întocmește rubrica „Sport”), „Luceafărul” (scriind „Jurnalul unui martor ocular”), „Cinema”, „Flacăra”, „Gazeta literară” „România literară”. I s-au decernat Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române pentru romanul Bariera (1959), Premiul I la Festivalul Național de Dramaturgie pentru piesa de debut, Proștii sub clar de lună (1962), Ordinul „Meritul cultural” clasa a IV-a (1969), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Frumos e în septembrie la Veneția (1973), Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București (1975). Indiferent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
altul, într-un sistem de ilustrare mutuală, abil construit. În proza scurtă - Insectar de buzunar, Galeria palavragiilor (1957), Vara pe verandă (1966), Înmormântare pe teren accidentat (1973), Iubiri contemporane (1975), Elegie la pomana porcului (1976), Doamna Voltaire (1979) și în dramaturgie - Teatru (1971), Frumos e în septembrie la Veneția, Mobilă și durere (1981) - , situațiile și „caracterele” se manevrează de așa natură, încât permit întruparea teoriilor lui M. asupra fenomenelor ce jalonează existența umană, exprimate în eseuri, publicistică, interviuri. Bunăoară, eseurile din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
frivolitate. Într-un dozaj bine controlat, sistemul de teme și subteme se întâlnește atât în prozele scurte, cât și în piesele-reper ale lui M. - Proștii sub clar de lună, Somnoroasa aventură, Acești nebuni fățarnici, Mobilă și durere. Deși gustul pentru dramaturgie l-a descoperit mai târziu, primatul deținându-l până la debutul pe scena de teatru (în 1962, cu piesa Proștii sub clar de lună, în regia lui Lucian Pintilie), proza scurtă și romanul, scriitorul a avut capacitatea de a-și impune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
O, 1975, 11; Mihai Ungheanu, „Într-o casă strănă”, O, 1975, 47; Mircea Ghițulescu, Subtextul modului satiric, ST, 1975, 12; Ardeleanu, Opinii, 47-52; Ciobanu, Incursiuni, 144-148; Raicu, Critica, 115-127; Dimisianu, Nouă prozatori, 64-89; Virgil Brădățeanu, Viziune și univers în noua dramaturgie românească, București, 1977, 290-308; Ungureanu, Proză, 201-215; Baltag, Polemos, 137-142; Iorgulescu, Firescul, 194-197; Florin Faifer, Ultima piesă sau Lirismul alegoric al sarcasmului, CRC, 1981, 4; Victor Bibicioiu, Vitalitatea comicului, R, 1981, 1; Mircea Bențea, Exaltarea umanului, ECH, 1981, 1-3; Constantin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
Constantin Săplăcan, Convenție și implicare, ECH, 1981, 1-3; Ioan Buduca, Un moralist pentru viitor, AFT, 1981, 7; Dumitru Dinulescu, Lumea lui Mazilu, RL, 1981, 41; Ion Vartic, Acei nebuni fățarnici și „filosofia” lor, F, 1981, 12; Diaconescu, Dramaturgi, 45-61; Faifer, Dramaturgia, 80-87; Ghițulescu, O panoramă, 133-151; D.R. Popescu, Galaxia Grama, București, 1984, 56-58; Raicu, Fragmente, 135-156; Simion, Scriitori, III, 472-497; Ungureanu, Proza rom., 626-644; Cosma, Romanul, I, 205-208; Teodor Mazilu, DRI, III, 236-309; Dicț. esențial, 503-506; Ghițulescu, Istoria, 257-267; Dicț. analitic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
această categorie de lucrări fac parte Moața, Creața și Grasu la bal (1945), Cu Țăndărică spre mările Sudului, după Erick Kästner (1946), Mia, Lia și Cuțache (1947), Paznicul florilor (1955). Un alt capitol al literaturii scrise de D. îl reprezintă dramaturgia. Debutează cu o lucrare bine primită de critică, Seara răspunsurilor, în 1958, construcție dramatică reușită sub raportul compartimentării faptelor, cu un dialog viu, cursiv, spiritual. Personajele, antrenate într-un turnir al confruntării dintre adevăr și mistificare, se mișcă în mediul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286863_a_288192]
-
supraordine compensatorie: Dimitrie Stelaru, L, 1991, 15, 16; Pavel Chihaia, Dimitrie Stelaru, JL, 1991, 21-22; Dimitrie Stelaru - 20 de ani de la moarte, TMS, 1991, 11-12 (semnează Ștefan Careja, Pavel Chihaia, Victor Corcheș, Ion Drăgănescu, Gheorghe Grigurcu, Teohar Mihadaș); Victor Corcheș, Dramaturgia lui Dimitrie Stelaru, TMS, 1992, 11; Romul Munteanu, Dimitrie Stelaru, L, 1993, 22; Victor Corcheș, Stelariana, TMS, 1994, 6-7; Mircea Popa, Dimitrie Stelaru, ST, 1997, 2-3; Cristea, Teleorman, 656-660; Lucian Teodosiu, Dimitrie Stelaru, așa cum l-am cunoscut, Iași, 1998; Dumitru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
secol. Despre toți am scris și publicat în gazetele locale, ori din Iași și București, articole și studii monografice adunate în volume, apărute la editurile din zonă. Între acestea amintesc doar Ion Luca - O jerfă creatoare, Cazul Ion Luca în dramaturgia românească, Dumitru Alistar - Un ilustru cărturar moldovean, antologiile umoristice Și-au găsit Bacăul, Îndrăzneli literare - Stele călătoare, Un carré de ași, antologia de poezie Cântec de stepă a fostului meu coleg de facultate George Petcu, pe care am îngrijit-o
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
potențat textul, simt că e mai bine pus în valoare regizorul și cred că asta și este misiunea regizorului să potențeze textului și să valorizeze disponibilitățile actorului. Pentru că în ultimă instanță, așa cum spunea Caragiale, actorul este instrumentul divin și teatrul, dramaturgia este mai mult arhitectură decât literatură. Coincidența face ca Liviu Ciulei să fie un arhitect și probabil că această instrucție, această pregătire l-a ajutat foate mult în a așeza spectacolul pe o structură arhitectonică. Toate celelalte elemente care fac
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
discuții pe care le pot avea. Știu foarte bine că un text trebuie să capete o opțiune regizorală și că la București erau destui dramaturgi care vroiau să fie jucați. După cum vedeți, nici la ora actuală nu prea sunt jucați dramaturgii români. Nu m-a afectat cu nimic, pentru că jucândumi-se piesele la Radio și la Televiziune am avut sentimentul căsunt mai bine cunoscut. Țin minte că atunci când s-a jucat la Televiziune Drumul spre Everest, pusă în scenă cu actrițe de la
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
cărți și cel mai vizibil și cunoscut exemplu este piesa Danton a lui Camil Petrescu, care a așteptat 50 de ani până când Horea Popescu a adus-o pe scena Teatrului Național din București. Dar foarte mulți alți scriitori, cu o dramaturgie deosebit de interesantă Hortensia Papadat Bengescu, ca să dau un exemplu sunt în categoria autorilor cu piese uitate. S-a încercat un demers festivalier la Botoșani, împreună cu Valentin Silvestru, după aceea am inițiat „Gala Națională a Recitalurilor Dramatice” în teatrul de la Bacău
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
este pur și simplu ignorat în momentul de față. Cred că ar merita ca Festivalul de Comedie de la Galați sau de la București să-i poarte numele. Este un nume emblematic și care a făcut foarte mult pentru comedia și pentru dramaturgia națională. 100 IANCU GRAMA: Trăiesc cu iluzia că poate se va găsi un sponsor Cititorii te știu deja ca poet, dar au nevoie și de o poveste. Ce s-a întâmplat, așadar, de la debut încoace? Înainte de a veni la Bacău
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
intimist, o scriere, în parte, deschizătoare de drum pentru o publicistică turistică. Sunt observate orașul, oamenii (localnicii și vilegiaturiștii), comunitățile etnice, mentalitățile, obiceiurile, „folclorul” și tabieturile vilegiaturii, flirtul etc., asezonate cu anecdote de „culoare”, cu umor și melancolie. Caracteristică pentru dramaturgia lui Ș. este combinarea meșteșugului teatrului bulevardier cu cedarea față de comandamentele extraliterare, impuse politic, ale artei de propagandă, pe coordonatele realismului socialist. Limitele talentului dramaturgic sunt vădite și, deși recurge la un instrumentar adecvat, bine cunoscut și bine rodat de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289773_a_291102]
-
Costin, „Ciocoii vechi și noi” în dramatizarea lui T. Șoimaru, IL, 1955, 5; Vicu Mîndra, „Zorile Parisului”, GL, 1956, 1; Radu Popescu, „Zorile Parisului”, CNT, 1956, 1; Valeriu Râpeanu, Tudor Șoimaru la 60 de ani, GL, 1958, 52; N. Barbu, Dramaturgia de evocare istorică, IL, 1959, 2; Radu Popescu, Vodă Cuza și Unirea, RMB, 1959, 17 februarie; Eugeniu Sperantia, „Cezar Bolliac”, ST, 1963, 2; N. Tertulian, Piese contemporane dedicate unui eveniment istoric, VR, 1966, 1; C. Paraschivescu, „Teatru”, CNT, 1966, 35
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289773_a_291102]
-
IL, 1967, 3; Mihail Davidoglu, Tudor Șoimaru, LCF, 1967, 38; Valeriu Râpeanu, Un om cu inima aleasă: Tudor Șoimaru, GL, 1967, 38; Brădățeanu, Comedia, 307-309; Al. I. Friduș, „Povestea Unirii”, CRC, 1973, 7; Virgil Brădățeanu, Viziune și univers în noua dramaturgie românească, București, 1977, 72-76; Popa, Dicț. lit. (1977), 546; Cioculescu, Amintiri, 225-229; Alexandru Melian, Tudor Șoimaru, CNT, 1988, 7; Lovinescu, Sburătorul, I, 102, 107, passim, II, 11, 12, passim, III, 127, 265, 338, 339, V, 306; Tudor Șoimaru, DRI, V
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289773_a_291102]
-
VI, 313-314; Călinescu, Ist. lit. (1982), 657; Arghezi, Scrieri, XXX, 267-269; Corneliu Moldovanu, Autori și actori, București, 1944, 131-147; Ciopraga, Lit. rom., 628-629; Massoff, Teatr. rom., IV, 369, V, 46-56; Brădățeanu, Istoria, II, 89-90; Kalustian, Simple note, I, 107-114; Modola, Dramaturgia, 137, 226-227, 256; George Diamandy, DRI, II, 73-85; Faifer, Pluta, 84-88. F.F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286760_a_288089]
-
traducere din Tristan Bernard (1977) și de romanul Paracelsus, călătorie neîntreruptă (1981), o biografie romanțată. Activitatea de dramaturg i-a fost încununată cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. „Tensiunea intelectuală” semnalată de critică încă de la debut este o constantă a dramaturgiei lui N. B. Autor cu multe lecturi, face uz de ele la propriu, citând abundent (cu predilecție din filosofi) și practicând cu dezinvoltură tehnicile moderne ale genului. Piesele, majoritatea într-un act, sunt pretexte de controverse și riposte, aprinse schimburi de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288384_a_289713]
-
Cioculescu, Dimitrie Anghel. Viața și opera, București, 1945; Râpeanu, Noi, 42-84; Teodor Vârgolici, Dimitrie Anghel, București, 1966; Ciopraga, Portrete, 69-76; Ardeleanu, Proza, 127-190; Vlad, Convergențe, 179-202; Georgeta Horodincă, D. Anghel. Portret în evantai, București, 1972; Brădățeanu, Istoria, II, 77-78; Modola, Dramaturgia, 310-316; Scarlat, Ist. poeziei, II, 291-296; M. I. Dragomirescu, D. Anghel, București, 1988; Negoițescu, Ist. lit., I, 160-162; Dicț. analitic, I, 116-118, II, 41-44, 233-236, III, 202-206; Durnea, Orizonturi, 77-123; Vârgolici, Portrete, 195-204; Dicț. esențial, 28-31. V.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
de un simbol tehnic, ci este vorba de o comuniune de esență (participare). Imaginea este lucrul pe care îl reprezintă; semnificantul și semnificatul nu fac decât un singur lucru".8 La Mihai Eminescu, intratextul joacă un rol important. De la proză/dramaturgie la poezie, nuanțele diferă, dar semnificația generală este una gravă, începutul dedublării discursului literar de care vorbea Roland Barthes. "Pentru postmoderni, intertextualitatea este o manieră, în timp ce la Eminescu ea echivalează cu raportarea critică și dramatică la sine (și la literatură
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
oarecare familiarizare cu nuanțele tablourilor. Nu ar fi nici onest, nici eficient un traseu care pleacă dinspre manuscris către opera publicată (am ști dinainte unde ajungem și ar crește riscul "decupajelor" în interpretare). De ce vom considera că hipotextul din lirică, dramaturgie sau jurnalistică presupune corespondență intratextuală, iar traducerea filiație? Motivul este legat de necunoașterea cronologiei interioare a unor teme și preocupări ale autorului, chiar dacă exteriorizarea pe portativul unui registru sau al altuia răspunde unei succesiuni. Este foarte posibil ca vreo obsesie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
enigmei începutului lumii (Bhose: 2010 a, 55)91. Insistența noastră asupra componentei traducerilor din opera eminesciană se datorează faptului că și acest demers se circumscrie intertextualității. La rândul lor, traducerile produc efecte intratextuale în proză, ca și în lirică și dramaturgie difuze sau bine luminate.Astfel, Arta reprezentărei dramatice dezvoltată științific și în legătura ei organică (Enric Theodor Rötscher) se va reflecta în teatru; Critica rațiunii pure ([Immanuel] Kant) se va răsfrânge cvasi-explicit în Sărmanul Dionis; Gramatica critică abreviată a limbii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]