1,250 matches
-
și răspuns; între ceva și opoziție, între poruncă și executarea ei, între amenințare și răspunsul la aceasta, repetiții accidentale; 3. legea acțiunii tripartite: trei este numărul maxim de persoane sau de obiecte care își au locul în narațiune; 4. legea dualității scenice: doar două personaje pot acționa în același timp (indiferent de numărul total de personaje existente în baladă); 5. legea contrastului: personajele (situațiile) sunt antitetice; 6. personajele secundare au caracter slab, șters 7. fiul cel mai mic (fiica) iese învingător
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
suprem al zidirii morale a subiectului religios: producerea de subiecți obedienți statului, docili politic și utili pe plan economic. Este finalitatea ideologică a ceea ce am numit, mai sus, patriotism utilitarist sau instrumental. Educația este însărcinată, în privința misiunii sale, cu o dualitate asimetrică: edificarea religioasă își păstrează caracterul primordial în modelul antropologic promovat de autoritățile statale în decursul primei părți a secolului al XIX-lea, însă aceasta este însoțită de sarcina complementară de a crește subiecți ascultători și productivi față de Stăpânire. Ivirea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ascultători și productivi față de Stăpânire. Ivirea manualului în spectrul instrumentelor didactice și impunerea sa ca mijloc livresc dominant de educare în anii 1870 reflectă o adâncire a efectului de secularizare a literaturii didactice românești. Manualele de istorie și geografie păstrează dualitatea asimetrică din perioada precedentă, inversându-i însă ierarhia finalistă. După momentul unirii principatelor dunărene din 1859, pe măsura accelerării eforturilor de construcție a statului-națiune unitar român, scopul primordial al educației preia o finalitate identitară. Religia își păstrează un loc de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fanatism naționalistic", o hiperbolizare a elaboratului ideologic naționalist de la sfârșit de secol XIX. Pe de altă parte, filtrat prin criticismul junimist, mesajul difuzat prin literatura didactică formează un bloc discursiv caracterizabil printr-un "naționalism critic". Vorbim, așadar, de existența unei dualități discursive, ale cărei bifurcații definesc extremele discursului naționalist: fanatismul naționalistic a evoluat înspre "statul etnocratic" ortodoxist al cărui "constituție ideologică" a fost redactată de N. Crainic, în timp ce naționalismul critic, deși îmbrățișează, fără îndoială, preceptele ideologice presupuse de ideea națională, încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
române, așa cum o înțelegea Basarab întemeitorul, când s-a intitulat "Domn a toată Țara Românească", era înfăptuită" (Constantinescu, 1928, p. 168). Literatura didactică interbelică evoluează, ca și întreaga cultură a epocii, între un naționalism critic și un fanatism naționalistic. Această dualitate discursivă afectează și chestiunea unității. De exemplu, există un consens aproape unanim asupra faptului că Mihai Viteazul nu a fost motivat de rațiuni naționaliste în cucerirea Transilvaniei și Moldovei, și că unirea din 1600 a celor trei principate nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și neuniți, care avea să aducă vrajbă și neînțelegeri între dânșii" (Constantinescu, 1928, p. 235). Condamnarea unirii cu Roma, în ciuda faptului că aceasta a reprezentat declicul luptei de emancipare națională, simbolizează triumful formulei ortodoxiste a naționalismului în perioada interbelică. Spiritualitatea. Dualitatea discursivă în care se exprimă consensul naționalist interbelic se manifestă și în privința spiritualității românești. Aripa fanatismului naționalistic, după cum o arată și citatele de mai sus extrase din N.A. Constantinescu (1928), condiționează identitatea română de ortodoxism. La întrebarea "a fi sau
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
logica periodizării trecutului face parte din ansamblul de tehnici prin care status quo-ul realizează "managementul politic al realității" (Howard, 1986, p. 25). Originea I. Discursul monofonic (1991-1997). După faza slavismului maximal din anii '50, național-comunismul a restabilit paradigma xenopoliană a dualității etnogenetice românești, i.e., formula daco-romanismului. Răsturnarea regimului comunist nu a avut niciun efect în sensul destabilizării ori restructurării acesteia. Prima parte a perioadei postcomuniste românești este caracterizată de o puternică inerție discursivă. Configurația mitoistorică asamblată în stadiul final al regimului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o privighetoare, așa cum ar trebui să o facă toți îndrăgostiții, și i se adresează iubitei cu termeni desprinși parcă din Cântarea Cântărilor.30 Tendința medievală de a aprecia sau a devaloriza rolul femeii se înscrie în rândul altor contraste și dualități specifice acestei epoci. Percepțiile medievale asupra femeii erau frecvent polarizate între două extreme, a laudei sau a condamnării, femeia era fie „hominis confusio”31, fie „sprijinul și raiul și plăcerea”32, așa cum apare definită în Povestirile din Canterbury. Accentele satirice
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Una este Venus celestă, protectoare a mariajului și a familiei și care confirmă dragostea creștină; cealaltă este Venus cea carnală sau zeița senzualității și a concupiscenței; una este reprezentată de Maria, cealaltă de Eva. Formele pe care le ia această dualitate în operele lui Boccaccio sunt complexe.”597 Paradoxuri de acest gen puteau fi întâlnite și în dragostea curtenească a secolului al XII lea: iubirea era percepută ca fiind spirituală și cu un rol nobil de înălțare a ființei umane pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mine. Pentru mine de-ar cânta, / Ți s-ar scutura frunza, / Ț-ar îmbătrâni fața / Cum o-mbătrânit a mea / De dor și de jale grea..."121 Pentru a îmblânzi povara vieții, comparația cu trăinicia codrului ilustrează, prin intermediul imaginilor binare contrastante, dualitatea trecere / permanență: "De-aș trăi ca plopu-n vale, / Nu m-ar mânca-atâta jale; / De-aș trăi ca plopu-n munte, / N-aș avea doruri prea multe; / Da trăiesc ca plopu-n coastă, / Mi-i dor de dragostea noastră."122 Înstrăinarea manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
alternanța viață / moarte / renaștere, fiind un "simbol al învierii și al nemuririi". Soarele este "inima" sau "ochiul lumii", în simbolismul vedic, Atmă, Spiritul universal. "Simbol cosmic", soarele a impus o adevărată religie astrală, alături de lună, impunând complementaritatea yang-yin, dar și dualitatea activ / pasiv, masculin / feminin, foc / apă.77 În mitologia primitivă, soarele era asociat adesea cu Luna, în schimb, în civilizația clasică, zeii solari devin zei supremi. În mitologia egipteană, cultul solar a fost dominant, Zeul-Soare era creatorul universal, stăpânul absolut
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a nașterii și a morții".176 Dacă în mitologia universală soarele era reprezentat printr-un cerc, ca simbol al ciclicității, având un punct în centru, în cazul astrului lunar, cercul se divide în două, reprezentând dedublarea principiului universal al vieții, dualitatea ilustrând aspectul feminin, receptiv și, în același timp, regenerator al naturii. Divinitățile lunare patronează vegetația, nașterea, moartea, fertilitatea pământului, creșterea plantelor. Luna a fost considerată "primul mort" din cauza dispariției din 3 nopți, considerată a fi înghițită de vârcolaci sau de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Copilașii după tați."313 Ca simbol al sufletului, cu rol apotropaic, "pasărea de fier" este invocată în descântece, fiind considerată un adevărat taumaturg. Fierul, extras din măruntaiele pământului, este de origine divină, protejând împotriva răului. Asocierea pasăre fier construiește principiul dualității i-materialitate / materialitate, făcând posibilă comuniunea dintre pământesc și ceresc. Într-un descântec pentru "durere de cap", realitatea imediată capătă valențele fierului, tocmai pentru a fi apărată de puterile malefice: "La stânca de fier, / O pasăre de fier / O scos
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
un caracter implicit, prin realizarea unei punți de legătură între Eul personal intrapsihic și lumea exterioară persoanei. El este funcția psihică, instrumentală, care unifică dubla „existență” a persoanei, atât interioară, cât și exterioară (G. Amado). Orice dialog pune în evidență „dualitatea naturii persoanei”, dar, concomitent, stabilește și un „acord de dualitate” între două persoane care dialoghează. În felul acesta, pentru G. Amado „psihologia este un dialog pe trei voci: subiectul care apostrofează Eul constată dualitatea dintre Eu și Mine”. Prin aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Eul personal intrapsihic și lumea exterioară persoanei. El este funcția psihică, instrumentală, care unifică dubla „existență” a persoanei, atât interioară, cât și exterioară (G. Amado). Orice dialog pune în evidență „dualitatea naturii persoanei”, dar, concomitent, stabilește și un „acord de dualitate” între două persoane care dialoghează. În felul acesta, pentru G. Amado „psihologia este un dialog pe trei voci: subiectul care apostrofează Eul constată dualitatea dintre Eu și Mine”. Prin aceasta limbajul devine instrumentul prin care conștiința Eului este conștientă de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Amado). Orice dialog pune în evidență „dualitatea naturii persoanei”, dar, concomitent, stabilește și un „acord de dualitate” între două persoane care dialoghează. În felul acesta, pentru G. Amado „psihologia este un dialog pe trei voci: subiectul care apostrofează Eul constată dualitatea dintre Eu și Mine”. Prin aceasta limbajul devine instrumentul prin care conștiința Eului este conștientă de sine însăși. Rezultă de aici faptul că „spiritul uman este trăit ca un dialog între două persoane”, realizându-se în felul acesta certitudinea „unității
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tensiune permanentă, de factură narcisică și angoasantă, trăită de individ: „îmi este rău”, „sunt bolnav”, „voi muri”. Trebuie făcută diferența între „corpul obiect” și „corpul subiect”. Ambele sunt părți ale „corporabilității trăite” de individ. În sensul acesta Wuff vorbește de dualitatea dintre „corpul extern” și „corpul intern”, iar A. Zutt despre „corpul în aparență” și „corpul purtător”, acesta din urmă fiind suportul vieții umane. Trupul este în mod permanent situat într-o relație de continuitate cu lumea, pe când corpul (soma) este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în iubire (Mit-einander-sein-in-der-Liebe) sau modus amoris este relația dualistă pozitivă dintre „Eu” și „Tu”, o relație de tipul „de la mine la tine” prin iubire (Mit-einander-sein-von-mir-und-dir). Modul de a fi în prietenie, înrudit cu cel de mai sus, este bazat pe dualitatea dintre un „Eu” și un „Tu”. Este modus amicitiae, un mod de comunicare marcat în primul rând de o coparticipare interpersonală directă și sinceră. Modul de a fi al agresivității este expresia unui tip de relație pluralistă, atât în ceea ce privește contactele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și a lumii pe care o propunem este una "complementară". Accepțiunea pe care o dăm ideii de "complementaritate" este definită de Niels Bohr, în 1927, odată cu crearea mecanicii cuantice 169. Fizicienii se confruntau cu paradoxuri și incoerențe, mai ales în privința dualității unde/corpusculi. De exemplu, anumite experiențe justificau teoria ondulatorie, altele confirmau explicația corpusculară a luminii. Soluția propusă de Bohr a fost pentru mulți de neacceptat, pentru Einstein în special: lumina este ondulatorie și corpusculară. Nu trebuie să alegem între cele
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
1996, 7-8; Ioan Țepelea, O linie a echilibrului și a candorii, „Unu”, 1996, 7-8; Titu Popescu, „Rouă medievală”, „Observator” (München), 1996, septembrie-octombrie; Nicolae Savin, Mic tratat despre rouă, VTRA, 1996, 10; Ștefan Melancu, Contemplația elegiacă, APF, 1997, 1-2; Gheorghe Grigurcu, Dualități lirice, VR, 1997, 5-6; George Vulturescu, „Rouă medievală”, PSS, 1997, 7-8; Augustin Cozmuța, Himera ca o ultimă paranteză, „Graiul Maramureșului”, 1998, 21 iunie; Alexandru Pintescu, „Țărmul himerei”, PSS, 1998, 5-6; Titu Popescu, „Țărmul himerei”, „Observator” (München), 1998, octombrie-noiembrie; Nae Antonescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
util pentru analiza interdependenței acestor forțe. Structurarea este termenul creat de Giddens pentru a ne reaminti că structura socială implică aplicarea unor tipare extinse În timp și spațiu la activitățile și raporturile sociale. Giddens preconizează existența a ceea ce el numește „dualitatea structurii sociale”, identificând În ea atât un produs, cât și o platformă a acțiunii sociale. Structurile sociale Își evidențiază rolul dual prin faptul că sunt „În același timp mediul și efectul acțiunilor pe care ele le organizează În mod recurent
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Hesse, „armonia din adâncuri” la Boris Pasternak (Doctor Jivago) și seducția exercitată de cafeneaua literară la Budapesta. O altă culegere a criticului, Visul lupului de stepă (1999), repetă împărțirea în Teme românești și Teme străine, ca un ecou, parcă, al dualității cultivate de magistrul Liviu Petrescu. Primul segment nu conține prea multe puncte de atracție: gândirea gnostică detectată ca model analogic la Blaga, lectura Cărții Oltului (Geo Bogza) în cheia scenariilor alchimice binecunoscute avangardiștilor, citirea personalității lui Andrei Pleșu prin grila
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285815_a_287144]
-
text, o ieșire de sub control a imaginii pe care, cu obstinație, vrea să o propună. În laborator Pentru o Întreagă categorie de autori, jurnalul intim e locul În care se produce transformarea „reprezentării-idee” În „ființă fictivă”24. Acceptând existența acestei dualități, acceptăm și existența unei tensiuni (greu definibile, altfel) la limita celor două lumi Între care pendulează autorul de jurnale. Din acest motiv, nenumărate scrieri diaristice sunt și un excelent prilej al recapitulării Înaintea creației propriu-zise. Faza de laborator trece, la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de vedere psihic, efectele mișcării asupra creșterii eficienței în diferitele procese psihice (gândire, creativitate, voință, memorie, imaginație) a fost, de asemenea, dovedite științific: din punct de vedere psiho-afectiv și al relației fizic psihic, mișcarea ar fi elementul care ar susține dualitatea „corp - minte” (mens sana in corpore sano). Mișcarea, prin generarea de senzații simple și complexe, favorizează conștientizarea propriului corp, acționând asupra stărilor afectiv-emoționale (stimulând optimismul, implicarea activă a individului etc.) dar și asupra proceselor fizice care susțin activitatea psihică a
JOGGING De la A la Z by Alexe Dan Iulian () [Corola-publishinghouse/Science/1593_a_3043]
-
de răspunsuri pot fi asociate acestei tensionante întrebări, descriind tot atîtea ipostaze ale existenței lui Dumnezeu. 1) Ipostaza existenței lui Dumnezeu ca realitate virtuală, nemanifestată, presupune ca ceva pe care generic l-am putea numi negativitate (negație, alteritate, tensiune, polaritate, dualitate, coincidentia oppositorum, exterioritate, desfășurare etc.) să se întîmple în interiorul sau în exteriorul divinității însăși, îngăduind manifestarea unui altceva: creația însăși. Acest ""ceva" care stă în locul a "altceva" și are (dobîndește, n.n. T.D.S.) semnificație pentru "cineva"" [Peirce, 990:269] constituie un
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]