1,905 matches
-
apare prin această fantă ontologică" ca inspiratoare a multor (prea numeroase, totuși!) poezii, de la Sara pe deal sau Lacul, până la Trecut-au anii, Freamăt de codru, Floare albastră etc., totul pornind de la "una dintre cel mai transparente și mai frumoase elegii (cu titlul "Elena"), în care este invocat dramatic, superb, "copilul iubit"" Ș.a.m.d. Plăcute rememorări face Ștefan Ion Ghilimescu privitoare la relația lui Eminescu cu Veronica Micle, cu I.L. Caragiale, cu Ion Creangă, cu Carmen Sylva (făcând referiri la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
PUȘKIN (Dumitru Copilu-Copilin) În contextul discuțiilor privind perspectiva universală a lui Eminescu, s-a vehiculat și opinia conformă căreia "ar fi învățat limba rusă ca să citească în original opera lui Pușkin", traducând din creația acestuia poeziile Oda către Ovidiu, Monumentul, Elegie, de asemenea basmele versificate etc. Nu a fost un exces al criticii din perioada de după cel de al doilea război mondial, când literatura rusă și sovietică se impunea ca un inevitabil factor de inspirație pentru scriitorii noștri, ci o diversiune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
traduceri etc.) sau comentarii critice, că: 1ș. Eminescu ar fi învățat limba rusă și ar fi citit în original opera lui Pușkin (peste 80 de mențiuni); 2°. Eminescu ar fi tradus din opera lui Pușkin (poeziile: Odă către Ovidiu, Monumentul, Elegie, basmele versificate etc., 76 atestări și analize ale prezumtivelor texte traduse); 3°. Eminescu ar fi scris scrisori, în care s-ar fi referit la Pușkin și la alți scriitori români și străini (85 mențiuni, adesea însoțite de "citate" sau chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
biografia intelectuală a poetului și îmbina criteriul cronologic cu cel tematic și stilistic. Definitorie pentru personalitatea poetului este coordonata titaniană, care sfârșește în perspectiva reflexivă a geniului, formele lirice deplasându-se, corelativ, de la odă la satiră și, mai departe, la elegie, pe când palierul stilistic evoluează de la comparație la metaforă și la limbajul gnomic. Cum arată Ioana Em. Petrescu, în forma ei definitivă interpretarea urma să aibă un caracter structuralist, să identifice formele logice (biografia intelectuală), universul poetic și formele afective. Studiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
Gazeta literară”, „Familia”, „Viața românească”, „România literară”, „Tribuna” ș.a. Prima carte de versuri, Așezare de lucruri , îi apare în 1968, iar ca prozatoare debutează editorial în 1971, cu volumul Hesperara. Este autoarea unui volum ce include trei piese de teatru, Elegie pentru Hesperara (2001), textul titular fiind pus în scenă la Teatrul „C. I. Nottara” încă din stagiunea 1979-1980, precum și a unor scrieri diaristico-memorialistice: Clipe și nopți (2002) și romanul-document Plâng, iubite prinț (I-V, 2000-2001). Așezare de lucruri o înscrie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
frumusețea// Așa voi muri uitând Hesperara...” (Uitare). Poate cel mai bun volum de versuri al său, Gențiane (1979), impresionează prin ritmul halucinat, intens ori, dimpotrivă, somnolent, al confesiunii, prin regăsirea (parțială) a unei inocențe a emoției. Poeziile, majoritatea mai scurte - elegii, „prevestiri”, „inscripții” ori „amurguri” -, alcătuiesc un fel de jurnal de emoții și imagini fulgurante, în care se citește, printre rânduri, aceeași dramă a pierderii fiului: „Acești bulbi sângerii/ trandafirii/ nu mai știu să înflorească/ pe pământul de ape sticlind/ Aud
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
după 1991, când atenția se îndreaptă și spre zona politică și socială), fragmente de jurnal, cronici și schițe de portret, amintiri și fotografii, circumscriind, într-un jurnal-fluviu, teritoriul dramei unei artiste și mame. Încă două volume, cel de teatru poetic, Elegie pentru Hesperara, și jurnalul Clipe și nopți, conceput ca o scrisoare către fiu, vorbesc, în maniere diferite, despre aceeași tragedie, aici revelându-se poate cel mai bine traseul parcurs de T.: de la artista angoasată și obsedată de ea însăși la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
București, 1979; Multcălătoare / Preatrecătoare, București, 1981; Anotimpuri, București, 1983; Plâng, iubite prinț, București, 1984; Călătorie în absență, București, 1987; Fascinația clipei, București, 1991; Prințul chiparos, cu desene de Cătălin Bursaci, București, 1997; Plâng, iubite prinț, București, I-V, București, 2000-2001; Elegie pentru Hesperara, București, postfață Ana Blandiana; 2001; Antologie de versuri, București, 2002; Clipe și nopți, București, 2002. Ediții: Val Săndulescu, Jurnalul unui actor, pref. edit., București, 1996. Repere bibliografice: Dumitru Micu, „Așezare de lucruri”, RL, 1968, 7; Jana Morărescu, „Așezare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
2007, 184 p. Fructificându-și mai vechi înclinații, așternute încă din adolescență într-un "caiet tainic" cu încercări literare, reunește în cele douăsprezece secțiuni ale cărții compoziții de o mare varietate, circumscrise liricii publice, dar și unui delicat lirism individual. Elegia civică, poezia patriotică, imnul și oda, pastelul, meditația, poezia didactică se situează pe coordonatele unei conștiințe publice comune, hrănite de sensibilitatea unui "cetățean exemplar", devotat binelui public. Caracterul activ al iubirii sale de țară, entuziasmul, atașamentul față de valori perene, apelul
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
pătruns decât prin acceptarea ideii că iubirea în stările ei palpabile i-a fost poetului, în ultimii ani de viață, o alinare, o potolire a sentimentului pasional înainte de a lua drumul odihnei veșnice. Lirica senectuții lui e un fel de elegie imprevizibilă și strălucitoare care a făcut ca melancolia să capete o vibrantă stare crepusculară. Poate de aceea sonetele lui sunt atât de frumoase și poate de aceea poezia e totuna cu iubirea sau invers. Vasile Voiculescu a prelungit miraculos spiritul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
vieții imediate și existența culturală în orizontul misterului. Totul se încheie cu Addenda, poate mult mai convingătoare în a crede în esențele amintirilor, printr-o simplă derulare a dialogului, amintiri dislocate dintr-un Bibliopolis încă în viață, unul cât toate elegiile întâlnite în spațiile impregnate cu înalte stări de spirit ale Iașilor. Și cu dorința unanim-fierbinte a contemporanilor de a readuce Cetatea la strălucirea ei de altădată. Cuvintele din Templul "focului sacru" încă se opun trecerii înverșunate a timpului peste noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de cât atestată public, mă absorbeau atât, încât disponibilitățile mele rămâneau mai mult virtuale ; primeam în alb, cu încredere și fără grabă, tot ce dădea la iveală euforia aurorală a momentului. La Constantin Noica am văzut prima oară placheta 11 Elegii. El mi-a recomandat-o ca „interesantă”. Tot „interesantă” mi s-a părut într-adevăr și mie, ceea ce era și nu era propriu-zis un elogiu. Mă impresionase frumusețea ambiției intelectuale, puritatea traiectoriei spiritului, revendicarea culturii ca spațiu firesc al poeziei
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
poveste) sau colaborările ocazionale ale lui Adrian Maniu și George Topîrceanu, aici se tipăresc din abundență versuri ale unor foarte tineri autori, dintre care unii vor dobândi ulterior notorietate: viitorul dramaturg Eugen Ionescu, căruia i se publică în 1928 câteva Elegii pentru ființe mici, Emil Botta, care debutează aici în 1929, Virgil Gheorghiu, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, Maria Banuș, Mihai Beniuc, Cicerone Theodorescu, George Lesnea. Atenția constantă acordată tinerilor scriitori nu e însă decât unul dintre mijloacele prin care revista încearcă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285739_a_287068]
-
de A. S. Pușkin. De asemenea, Emilian Bucov, Geo Dumitrescu și Vladimir Colin traduc din Vladimir Maiakovski, Cicerone Theodorescu din Boris Pasternak, Igor Grinevici din Damian Bednâi, Nina Cassian din Vera Inber. Autor a două poezii originale, Cântec fără cuvinte și Elegie nouă, și a vreo treizeci de articole și cronici tratând în special despre cultura și arta vecinilor din Est (îi mai apar, de altfel, și diverse note cu iscălitura micos), Mihail Cosma face și el tălmăciri din Vladimir Maiakovski, Serghei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290506_a_291835]
-
Alfa pân-la Omega.” Dacia Feniks este o fabulă (alegorie) și o fabulație despre logosul întemeietor. Cenușile (1980) încearcă o interpretare poetică, stimulată din nou de imaginație, a unor studii referitoare la cultura carpică, la ritualurile funerare ale dacilor și daco-romanilor. Elegii politice (1980) revine în actualitate, blamând iarăși efectele urbanizării și industrializarea, „bărbatul din cetate” fiind văzut ca un fiu ce-și ucide tatăl. Zicere la zicere (1982) se vrea un dialog textual și totodată un text dialogat cu Lao-Zi și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
1970; Megalitice, București, 1972; Avatara, București, 1972; Poeme, pref. Marin Mincu, București, 1972; Cultul Zburătorului. Opiniile autorului despre lumea miturilor autohtone, București, 1974; Noimele, București, 1976; Dacia Feniks, București, 1978; Proba logosului, pref. C. Stănescu, București, 1979; Cenușile, București, 1980; Elegii politice, București, 1980; Zicere la zicere, București, 1982; Scripturile, București, 1983; Joaca jocului, București, 1984; Și mai joaca jocului, București, 1985; Condica în versuri, București, 1987; Zalmoksiile, București, 1988; Elegii politice, București, 2002. Repere bibliografice: Simion, Orientări, 183-189; Dimisianu, Schițe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
Proba logosului, pref. C. Stănescu, București, 1979; Cenușile, București, 1980; Elegii politice, București, 1980; Zicere la zicere, București, 1982; Scripturile, București, 1983; Joaca jocului, București, 1984; Și mai joaca jocului, București, 1985; Condica în versuri, București, 1987; Zalmoksiile, București, 1988; Elegii politice, București, 2002. Repere bibliografice: Simion, Orientări, 183-189; Dimisianu, Schițe, 174-180; Martin, Poeți, I, 195-198, II, 172-180; Rusu, Utopica, 153-158; Bugariu, Incursiuni, 61-66; Stănescu, Poeți, 75-80; Poantă, Modalități, 120-125; Pop, Poezia, 157-187; Raicu, Structuri, 307-316; Andriescu, Relief, 11-23; Cândroveanu, Alfabet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
Înfricoșându-i Încă o dată și catapultându-i fără milă În realitate - cea mare, cea „concretă”, acea moară care produce indestructibil și infinit creația și distrugerea - necesară Viului. - Ein jeder Engel ist schreklich! strigă Rainer Maria Rilke În prima și a doua elegie Duineză - „orice Înger este teribil!” și e vorba, cu siguranță, despre acei Îngeri ai unei realități adesea insuportabile umanului obosit sau abrutizat de formele minore și multiple ale realității sale, secunde, triviale, ciclice, fără sfârșit. Deoarece, după credința mea - poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pregătind cu calm și risipind o uriașă energie În tipărirea fiecărui rând, a fiecărui vers, animat de o fervoare genială din care aveau să iasă marile sale volume, cel de-al doilea, citat mai sus, apoi Dreptul la timp, 11 Elegii și Laus Ptolemaei! Un Nichita ponderat, echilibrat, venind corect la Întâlniri și continuând să fie nu numai „corifeul”, dar și „servitorul” afectuos, generos și extrem disponibil pentru fiecare În parte dintre cei patru sau cinci amici ai săi, Matei, Grigore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
apar mai clar direcțiile pe care va evolua lirica sa: proiecția unei lumi solare, din ce în ce mai îndepărtată de materie, și, în paralel, amintirea satului natal tradițional și resuscitarea valorilor lui agresate de rostogolirea precipitată și brutală a istoriei; declin biologic (de unde elegia senectuții), declin sufletesc și înstrăinare a identității ancestrale (o ușoară notă subversivă nu lipsește). În pofida unor accente elegiace, dominante rămân însă, pe de o parte, solaritatea contagioasă atât la nivelul notației pasteliste, cât și la cel simbolic, al transgresării materiei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288489_a_289818]
-
Editura Tehnopress, Iași, 1999, p. 25-30 -PUȘCAȘU, NICOLAE și PUȘCAȘU, VOICAMARIA, Mărturii de civilizație și urbanizare medievală descoperită în vatra istorică a Iașilor, „Revista muzeelor și monumentelor. Monumente istorice și de artă”, nr.2, 1983, p.15-65 ARTICOLE:CONDURACHE, VAL, Elegie la moartea lui Nicolae Pușcașu, „Ziarul de Iași”, 29 aprilie 2002, nr.17(3296), p. 6A -CHIRICA, VASILE, In memoriamarheologul Nicolae Pușcașu, „Candela Moldovei” an XI, nr. 6-7 iunie 2002, p. 33 -PUȘCAȘU, VOICA-MARIA, Arheologul Nicolae Pușcașu. Repere biografice, Iași
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
fiică, locuri străbătute altcândva de bunicul său cu altă copilă, bunica celei de acum (Odihna tatii), prilej de trăire simultană în trecut, viitor și prezent, adică în predecesori, în urmași și în sine însuși. Tema va reveni în A doua elegie din Caietul verde (1932), unde tatăl se recunoaște în fiu și se aude chemat cu glasul său de odinioară. Dar expresia artistică unică a unor asemenea simțăminte e poezia Aci sosi pe vremuri, în care paralelismul de situații, așezarea în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
chiar astfel (Interior), în sensul că nu mai pictează natura, ci reproduce ornamentele propriei camere: „căprioara de porțelan”, „peștii roșii”, o „miniatură persană”, lalelele din „sfeșnicul subțirelui pahar”, „o icoană cu busuioc”. Tot prin virtuți picturale se menține și ciclul Elegii, în care frunzele se fac „de aur vechi” și mesteacănul „își stoarce părul despletit la lună”. Mari consecințe în creația lui P. are descoperirea „țărmului clasic”. Intuită cu mult înainte, Hellada i se revelează direct cu prilejul unei călătorii în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
genere discursul, comentariul, meditația lirică îi reușesc mai rar, iar în Umbra timpului (1940), în Împlinire (1942) ori în ciclul postum Cumpănă dreaptă nu sunt puține compunerile artificioase, fade. Realizări în planul liricii meditative se găseau îndeosebi în Caietul verde, elegiile de aici având o prozodie obișnuită, dar fiind scrise, mai toate, în vers alb și reluând motivul timpului, al succesiunii generațiilor, însă într-o notă gravă, singulară ca intensitate în opera poetului. Influența elegiilor duineze ale lui Rilke e evidentă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
se găseau îndeosebi în Caietul verde, elegiile de aici având o prozodie obișnuită, dar fiind scrise, mai toate, în vers alb și reluând motivul timpului, al succesiunii generațiilor, însă într-o notă gravă, singulară ca intensitate în opera poetului. Influența elegiilor duineze ale lui Rilke e evidentă în ton, în atmosfera sufletească. Idealul estetic al lui P. - precizat pe deplin în deceniul al patrulea - este poezia pură, asupra căreia disertează în mai multe rânduri - Valéry, Rilke și poezia pură, în Portrete
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]