1,904 matches
-
Indrieș, Topos și expresie inedită la Dușan Petrovici, O, 1976, 15; Felea, Aspecte, I, 203-209; Alexiu, Ideografii, 131-134; Ruja, Valori, 115-117; Lucian Alexiu, „Obiecte pierdute”, O, 1980, 31; Șerban Foarță, O poezie a substanței feminine, O, 1980, 35; Marcel Corniș-Pop, Elegiile obiectelor pierdute, O, 1980, 35; Lucian Raicu, Senzații și imagini, RL, 1980, 37; Cornel Ungureanu, „Clima temperată”, O, 1982, 9; Șerban Foarță, Preambul, O, 1992, 19; Cornel Ungureanu, Dușan Petrovici și câțiva poeți mai tineri, O, 1993, 5; Ulici, Lit.
PETROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288801_a_290130]
-
și din E și din I se fac toate,/ Din O și din U și din I pe-nnoptate, / Din A se fac șei de ninsori deșelate” (Ningere de vocale). Poetul practică și un soi de letrism: „Leng va ri șerc” (Elegie); „Mi-e creierul abcdefghijklmnoprsștțuvxw” (Creier aprins). Modernismele și ultramodernismele de această speță nu sunt însă decât momente de relaxare și amuzament într-o activitate poetică impulsionată de un patos romantic eruptiv, înscris în sensibilitatea modernă îndeosebi prin adoptarea unor unelte
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
II, 96-98; Cornel Ungureanu, Poezia românească văzută altfel, O, 1989, 39; Al. Cistelecan, Poezia după Eminescu, VTRA, 1989, 12; Ioana Bot, Poezia românească după Eminescu, ECH, 1990, 1-2; Monica Spiridon, Conceptul de Eminescu, R, 1990, 2; Sanda Cordoș, A douăsprezecea elegie, APF, 1990, 3-4; Alexandru Duțu, Vedere și viziune, VR, 1990, 3-4; Petru Poantă, O „integrală” a eminescologiei, TR, 1990, 24; Gabriela Omăt, Critică neoromantică, RL, 1990, 31; Ion Simuț, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, F, 1990, 8; Diana Adamek, „Eminescu
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
evita repopularea ruinelor vechilor convenții deconstruite cu o nouă eflorescență retorică. Un asemenea impas e sesizat și contracarat cu promptitudine încă din Aduceți verbele printr-o strategie bine calculată. Asumându-și un discurs estetizant- asertoric - prin titluri ca Prefață, Cântec, Elegie, Dialog, precum și prin numeroasele poeme omologate ca simple „teze” -, autoarea pare să se instaleze benevol sub umbrela literarității, pentru ca apoi să degradeze poeticul prin sabotări sistematice: „Supraviețuirea prin simboluri/ prin deprinderi dozate bine gândite:/ febra la cinci pasta de ras
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
și rusticitatea se asociază în serii alegorice dezvăluind o tratare solemnă a mitului, iar fabula e turnată în imagini evanescente care funcționează ca analogon al stărilor eului. O vizibilă schimbare de registru aduc culegerile Vorbindu-vă prin semne (1979) și Elegii vorbite (1982), în care se simte influența poeziei italiene (Carlo Porta, Edoardo Sanguineti, Spatola ș.a.). Limbajul își sporește acum coeficientul de plasticitate și de colocvialitate, miturile sunt resemantizate prin poziționarea lor în contexte derizorii („hei Apollo/ sau Phaeton ce-ai
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
care avertizează asupra iminentelor apostazii ale delirului istoric. Anticipată de o antologie comentată din versurile poetului (1987), monografia Nichita Stănescu între poesis și poiein (1991) constituie o analiză din perspectivă semiotică. Teza studiului insistă pe „refundarea” poeticului întreprinsă de autorul Elegiilor, proces concretizat, în viziunea susținută de P., printr-un „mod aparte de a transgresa poeticitatea prin ea însăși către poezie”, în sensul cuceririi realului și al instaurării propriei literalități. Deși alunecă uneori în stereotipie, metoda utilizată nu cade în manieră
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
discursului, „pasivitatea” ciobanului, componenta orfică ș.a. În ultimele două decenii P. a realizat și numeroase traduceri, având un rol considerabil în difuzarea și promovarea culturii italiene contemporane în România. SCRIERI: Cum eu..., București, 1974; Vorbindu-vă prin semne, București, 1979; Elegii vorbite, București, 1982; Scrisoarea femeii urâte, București, 1984; Cartea seducției, București, 1986; Nichita Stănescu între poesis și poiein, București, 1991; Cavalerul din drezină, Constanța, 1992; Starea de juxtapunere, București, 1997; Cum stau eu aici pe terasă și contabilizez obscenitatea istoriei
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
Moravia, Disprețul, Constanța, 1997; Gianni Vattimo, Pier Aldo Rovatti, Gândirea slabă, Constanța, 1998; Pier Paolo Pasolini, Petrol, pref. Giuseppe Zigaina, Constanța, 1999; Mario Luzi, Poezii, Constanța, 2002. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Județul sufletului cu trupul, RL, 1980, 9; Dinu Flămând, „Elegii vorbite”, VST, 1983, 14; Hristu Cândroveanu, „Elegii vorbite”, FLC, 1983, 28; Grete Tartler, Armonia disonanțelor, RL, 1985, 41; Nicolae Manolescu, Antiromantism, RL, 1987, 2; Ulici, Lit. rom., I, 225-227; Grigurcu, Poezie, II, 236-239; Dicț. scriit. rom., III, 769-772; Mircea A
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
Aldo Rovatti, Gândirea slabă, Constanța, 1998; Pier Paolo Pasolini, Petrol, pref. Giuseppe Zigaina, Constanța, 1999; Mario Luzi, Poezii, Constanța, 2002. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Județul sufletului cu trupul, RL, 1980, 9; Dinu Flămând, „Elegii vorbite”, VST, 1983, 14; Hristu Cândroveanu, „Elegii vorbite”, FLC, 1983, 28; Grete Tartler, Armonia disonanțelor, RL, 1985, 41; Nicolae Manolescu, Antiromantism, RL, 1987, 2; Ulici, Lit. rom., I, 225-227; Grigurcu, Poezie, II, 236-239; Dicț. scriit. rom., III, 769-772; Mircea A. Diaconu, Ștefania Plopeanu și avatarurile scrisului barbar
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
apar mai clar direcțiile pe care va evolua lirica sa: proiecția unei lumi solare, din ce în ce mai îndepărtată de materie, și, în paralel, amintirea satului natal tradițional și resuscitarea valorilor lui agresate de rostogolirea precipitată și brutală a istoriei; declin biologic (de unde elegia senectuții), declin sufletesc și înstrăinare a identității ancestrale (o ușoară notă subversivă nu lipsește). În pofida unor accente elegiace, dominante rămân însă, pe de o parte, solaritatea contagioasă atât la nivelul notației pasteliste, cât și la cel simbolic, al transgresării materiei
NOVAC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288489_a_289818]
-
Matei Corvin) până la 1558 (învestirea ca împărat a lui Ferdinand I). Decretat de contemporani poeta ornatissimus, O. nu face decât să se supună convențiilor epocii, versificând cu dexteritate în latină câteva duzini de Carmina. Sunt reunite, astfel, epitafuri - celebre rămân „elegiile” compuse în 1536 la moartea prietenului Erasm și a fratelui Matei, influențate, ca ton, de Tristele lui Ovidiu -, compoziții ocazionale, distihuri către amici, câteva satire și epigrame. O vastă corespondență (de peste șase sute de epistole), purtată cu personalități politice, diplomatice, ecleziastice
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
Ion Neculce în O samă de cuvinte - suferă de monotonie. Potopul, după Gessner, are o anume atmosferă și un fior de dramatism. Gelozie, după Millevoye - semnată Carlu Nervil -, ar fi mai mult o analiză, destul de convențională, a acestui sentiment. O elegie, Melancolia, după Legouvé, încearcă să sugereze corespondențele misterioase dintre natură și stările afective: ruinele sau un țintirim sărac trezesc cuvenitele reflecții. Scriitorul e un reflexiv, un contemplativ, care mimează afectele poeților romantici. Mai conform firii sale poate fi socotit un
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
versurile compuse „până pe la 18 ani”, grupate în trei secțiuni: Turpitudini (1945), Caietul albastru (1946), Secolul sirenelor (1947-1948). Sunt poeme joviale, ironice, ușor frivole, colportând - într-un discurs cu accente intenționat retro - referințe erotice, exotice, mitologice, literare. Un soi de elegie adresată uneltelor scrisului este reprezentativă pentru caligraful propriei vieți care a fost O.: „Voi, neobositelor penițe Klaps/ și voi, prea dulci sticluțe Pelikan!/ Cine să mai aibă grija sufletelor noastre/ înmuiate în acreala/ altui veac barbar?// Voi, estompe, radiere, ascuțitoare
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
cunoaște în schimb, prin conceptualizare, diminuarea, transformarea sau chiar dispariția unor categorii ale lirismului specifice zonei plutonice: mitosul, magia, melancolia, somnia ș.a. Substanța spirituală se subțiază, cedând inițiativa „trăirii subiective”, patosului, sentimentului. Viziunile demonice devin „peisaje”, mitosul se dizolvă în elegie. Dar clasicizarea nu e înțeleasă ca un defect, ci doar ca o reprimare a vizionarismului originar. Deși nu a avut același impact ca studiul despre Eminescu, micromonografia E. Lovinescu propune o interpretare în multe privințe inedită asupra marelui critic. Pentru
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
artei, cât și o piesă de teatru, Van Buck. Poetul, apreciat de Titu Maiorescu, pe care îl cunoscuse la Paris, a fost membru al Junimii și un timp a susținut foiletonul literar la „Gazeta de Iași”. Versurile lui N., amestecând elegia cu satira, între lamentație și sarcasm, adună și interiorizează motive caracteristice momentului de destrămare a iluziilor ce a urmat revoluției de la 1848. „Desperarea” de a fi, „gândirea spăimântată” de pierderea virtuților străbune (Dor și jale, În memoria celor morți pentru
NICOLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
cangrena luminii, poemul devine un „stacojiu lamento”. Ultimele volume stăruie în contratimp tot mai marcat (și discrete aluzii polemice) față de poeticile momentului, plonjând în vertijul extrem al confesiunii. Stridența luminii e pusă în surdină de pendularea spre elementul advers, apa. Elegia agoniei în „viclenia unui timp fără timp”, „cu rășina sângelui neagră”, chipul brăzdat de „năvodul” urmelor și corpul alterat din care membrele se rup, va reantrena în Terase de apă imaginarul acvatic, cu „o mutație insolită a semnificaților” și fără
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
și captivității în agonie Cu fața la zid agită caleidoscopic scenografia precedentă, între seraficul atroce, coborât din Bosch sau (invocatul) Hyeronymus von Aachen și capriciul goyesc sau coșmarul expresionist, recapitulând gesticulația tandreței și a ororii, a „suferinței și lăcomiei”, cu toate tonalitățile elegiei. Detașată de modele literare în curs, fără orgoliul inovației sau al deplinei originalități, poeta își asumă monologul în „singurătatea spectacolului”. Tot în registrul asincron al modernității clasicizate, romanul Parfumul rochiei mixează două scriituri cu narator ubicuu - un realism ironic-sordid al
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
În domeniul tradiției contextualiste și interacționaliste. Aceste lucrări furnizează fundamentări și exemple asupra direcției În care ar trebui să se Îndrepte sociologia. Nu este deci cazul să scriem cuvinte de adio despre tradiția de la Chicago. Doar despre moarte se scriu elegii” (Abbott, 1999, 222). Într-adevăr, stilul ar putea fi o dezamăgire pentru cei obișnuiți cu tratări melancolice, lacrimogene sau glorioase ale unor fenomene ce se apropie de mituri. Poate chiar statutul de insider chicagoan este de vină, dar Abbott propune
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Nemțeanu ș.a., proză semnează Leon Feraru. Se includ în sumar însemnări și eseuri: V. Lateș (Omul de știință și filosoful, Intuiție. Cuceririle psihiatriei), N. D. Cocea (Spre arta viitoare, Trecutul, Prezentul, Viitorul). Se publică sau se reproduc traduceri din Goethe (Elegii romane), Schiller (Scufundătorul, Pompei și Herculanum), Oscar Wilde (Theoretikos), A. P. Cehov (Ssst!...). Seria editată la Galați are un supliment, „Lira”, apărut săptămânal din 27 iulie 1908 până în 9 mai 1909, tipărit inițial ca anexă gratuită, iar de la numărul 14/1908
PAGINI LIBERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288612_a_289941]
-
poetic. Confesiunea și atitudinea reflexivă primesc altoiul stilului cvasisentențios (Așteptare), iar în afara temei erotice, turnată în versuri care mai mult destăinuie decât sugerează (Floarea inimii), poemele, adesea ocazionale, vorbesc despre bucuria vieții cotidiene, frumusețea anotimpurilor și măreția naturii. Alte cărți, Elegii senine (1979) și Răspunsuri (1984), nu aduc schimbări într-un discurs liric care își epuizase resursele. Textele în proză ale lui P., publicate numai în reviste, au cursivitate și se întemeiază pe o fabulă de canon romantic, cu neîndoielnic simț
PAMFIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288640_a_289969]
-
maxima suculență, într-o formulă subminată totuși de artificiu (Puterea slăbiciunii). SCRIERI: Gânduri de totdeauna, București, 1939; România, București, 1940; Adâncuri și soare, pref. Virgil Carianopol, cu ilustrații de Vasile Dobrian, București, 1940; Din partea pământului și-a mea, București, 1968; Elegii senine, Cluj-Napoca, 1979; Răspunsuri, Cluj-Napoca, 1984. Referințe bibliografice: Al. Raicu, „Gânduri de totdeauna”, „Tribuna tineretului”, 1939, 32-33; Predescu, Encicl., 627; L. Voita, „Adâncuri și soare”, CML, 1941, 93; Al. Andrițoiu, „Din partea pământului și-a mea”, F, 1969, 1; Horia Bădescu
PAMFIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288640_a_289969]
-
bibliografice: Al. Raicu, „Gânduri de totdeauna”, „Tribuna tineretului”, 1939, 32-33; Predescu, Encicl., 627; L. Voita, „Adâncuri și soare”, CML, 1941, 93; Al. Andrițoiu, „Din partea pământului și-a mea”, F, 1969, 1; Horia Bădescu, 2 poeți, TR, 1969, 11; Teohar Mihadaș, „Elegii senine”, TR, 1979, 50; Constantin Hârlav, „Elegii senine”, RL, 1980, 35; Vasile Sav, „Răspunsuri”, TR, 1984, 4; Tașcu, Poezia, 180-183; Ion Oarcăsu, Gabriel Pamfil: o efigie, ST, 1985, 3. V.P.S.
PAMFIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288640_a_289969]
-
tineretului”, 1939, 32-33; Predescu, Encicl., 627; L. Voita, „Adâncuri și soare”, CML, 1941, 93; Al. Andrițoiu, „Din partea pământului și-a mea”, F, 1969, 1; Horia Bădescu, 2 poeți, TR, 1969, 11; Teohar Mihadaș, „Elegii senine”, TR, 1979, 50; Constantin Hârlav, „Elegii senine”, RL, 1980, 35; Vasile Sav, „Răspunsuri”, TR, 1984, 4; Tașcu, Poezia, 180-183; Ion Oarcăsu, Gabriel Pamfil: o efigie, ST, 1985, 3. V.P.S.
PAMFIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288640_a_289969]
-
literar”, la „Vatra”, „Literatură și artă română”, la „Revista Societății «Tinerimea română»” (unde e redactor-șef), „Apărarea națională” ori la „Secolul”, aici susținând cronica literară și rubrica „Note și reflexiuni”. Mai semna Davus, Pavo, Simplex și Zorilă. Versurile lui - patriotice, elegii, satire, ode (Odă la rezbel, 1877), alegorii, balade - sunt ale unui manierist care știe să fructifice lecturi și tehnici. Spirit reflexiv cam uscat, construind după scheme apăsat romantice, ca mai târziu Panait Cerna, autorul este un calofil, preocupat de eufonia
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
slujitorilor” Morții: Mizeria, Tirania, Perversitatea, Meschinăria, Foamea, Invidia, Lăcomia, poetul însuși devenind un exponent al Umanității: „Ca să pot apăra mai bine această viață,/ transmiteți-mi întreaga voastră spaimă.” De moartea soției sale, pictorița Florica Cordescu, este legată scrierea unui volum, Elegie pentru floarea secerată (1967), cu un lirism, în tonalitate de lamento, amintind întrucâtva litaniile argheziene. Amintirile trăite sau visate sunt umbrite de viitorul devenit acum imposibil: „Tot ce nu am făcut/ când mai erai/ putea să fie o stea/ și
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]